Algorave e viitorul muzicii de dans (cel puțin pentru tocilari)

Programatori de algorave scriu codul muzical

Pentru majoritatea oamenilor, singurul tip de cod care are legătură cu ieșitul în club e codul de ținută. Dar uite că există o întreagă subcultură în care oamenilor le place să vadă cum unii creează muzică dance cu ajutorul codării. „Algorave” - sau rave algoritmic – e o subcultură care și-a definit muzica astfel: „sunete caracterizate în întregime sau parțial prin emisia unor condiționale repetitive”.

Să fim serioși, pare un căcat. Nu-ți poți imagina că o să se facă o coadă uriașă la un club care promite condiționale repetitive. Dar deși ne e ușor să ne batem joc de algorave, uite că există și are fani, așa că m-am gândit să văd care e situația. Nimeni nu-și dorește să se uite în urmă peste 30 de ani și să-și dea seama că a fost fix ăla care și-a hărțuit colegii de școală tocilari care iubeau calculatoarele și nu ascultau The Ramones.

Un set algorave înregistrat în Barcelona

Promotorii algorave-ului își duc cu ei petrecerile cu tastaturi prin toată lumea și au fost la evenimente din Canada, Slovenia, Mexic și Londra. În noaptea asta sunt în Sheffield – un oraș care a susținut dintotdeauna muzica electronică inovatoare – și line-up-ul sună foarte amuzant. Printre numele mele preferate de DJ se numără „Glitch cellular automata”, „algokraut” și „ambient gabber”.

Înainte de începerea nopții, am stat de vorbă despre originile acestei mișcări cu unul dintre fondatorii Algorave, Alex McLean, care face show solo sub pseudonimul de Yaxu și e membru al trioului cu laptopuri Slub. „Nu exista codare live, așa că a trebuit s-o inventăm”, mi-a spus Alex. Alex și Nick au fost dintotdeauna interesați să creeze muzică prin codare, dar abia acum vreo doi ani au reușit să ducă acest concept și în cluburi. „Mergeam cu Nick cu mașina spre Nottingham pentru un eveniment și am dat peste o stație radio pirat numită Rogue FM,” spune Alex. „Era live DJ Jigsaw și punea o grămadă de happy hardcore, ceea ce ne-a influențat setul în noaptea aia. În momentul acela, a devenit algorave.”

După descrierea făcută de ei, „Algorave-ul îmbrățișează sunetele extraterestre ale rave-ului din trecut și introduce ritmuri și beat-uri futuriste create cu ajutorul unor algoritmi.” Alex încearcă să-mi explice funcția codării live în termeni simpli: „E ca și cum ai tricota sau așa ceva; găsești un mod simplu de a descrie diverse tipare – asta e abordarea mea – apoi îl folosești ca un fel de limbaj pentru a-ți descrie muzica.”

Așa arată algorave-ul.

„Pentru că ai un calculator care urmează acest tipar chiar în timp ce-l tastezi, scrierea acestui tipar dă naștere muzicii. Nu scrii un tipar care generează o piesă întreagă, scrii un tipar care descrie o singură buclă și apoi, dacă vrei să schimbi muzica, trebuie să schimbi bucla. E foarte ciclic. Ce fac eu e foarte simplu, scriu doar text. Alți performeri, cum e Nick, se ocupă și cu sinteza – descrie grafice și operatori care lucrează împreună într-o mare rețea pentru a crea un sound live. Eu lucrez cu tipare, dar alți DJ din noaptea asta vor experimenta și alte tehnici.”

În esență, scopul e de a pune programarea pe primul loc în experiența de club, de a prezenta programarea live ca pe o formă de artă în sine.

Mă întorc la club mai târziu în aceeași seară, să văd cum arată programarea ca artă. Oamenii prezenți au ochelari, bocanci și rucsaci și vorbesc doar despre tehnologie. Nu e o atmosferă care să dea bătăi de cap bodyguarzilor și nici nu cred c-o să aibă loc prea multe schimburi de salivă pe ringul de dans.

Alex, AKA Yaxu

Începe Alex. Stă pe podea, cu picioarele încrucișate, în șosete, cu tastatura în poală, și se uită la ecranul imens proiectat pe perete care se umple treptat cu limbajul de cod. Degetele îi alunecă pe tastatură ca unui copil minune taiwanez care cântă la pian pe YouTube. Ochii publicului sunt ațintiți pe ecran în timp ce Yaxu transformă numerele și literele într-o fuziune glitchy de dub, bass și techno. Oamenii dau din cap și zâmbesc, nu neapărat pe ritmul muzicii. Unii performeri au o abordare mai vizuală: își ascund codul în spatele unor grafici pentru a atrage atenția asupra rezultatului, nu asupra procesului.

Curious Machine, de exemplu, creează un amestec interesant de ambient glitch în spatele unor vizualuri care maschează codarea. Section_9, un tip din Leeds, tastează codul atât de repede încât toată lumea – inclusiv eu, care habar n-am ce se întâmplă – e total impresionată. Tineri studenți arată spre ecran, încercând să disece codul și să înțeleagă ce se află în spatele loop-urilor și beat-urilor care umplu ecranul.

Oamenii sunt prinși în Matrix, dar nimeni nu împarte pastiluțe albastre în jur. Acest curent nu e bazat pe hedonism, cel puțin nu în noaptea asta. Mă plimb prin mulțime și văd că majoritatea dă din cap apreciativ în loc să bage alcool și MDMA și să sară-n cap. La un moment dat, cineva strigă, la mișto: „Are cineva ketamină?” - cea mai depravată replică a serii. O altă trăsătură intresantă a acestui fenomen e natura lui spontană. Codurile sunt construite live de la zero și pot deveni foarte ușor volatile sau instabile pentru că nu există nicio infrastructură de rezervă care să le susțină sau să le întărească.

„Codul devine destul de complex și îl pot schimba, dar nu știu exact ce se va întâmpla când îl schimb. Mă joc și risc,” spune Alex. În timpul show-ului lui Section_9, liniile de pe ecranul gigant devin deodată roșii și apoi, cu fiecare linie roșie, moare câte un sunet, loop sau beat. Sunetul dispare linie cu linie și apoi moare de tot.

„A căzut”, le transmite celor din public. Dar în câteva secunde se întoarce cu un beat. Deși în mod normal n-ai asocia pericolul cu codarea, faptul că totul se petrece live înseamnă că petrecerea se poate transforma oricând într-un dezastru. Probabil și din cauză – după părerea mea de om dezinformat – că ecranul pare să afișez o grămadă de erori electrice încontinuu. Din această cauză, sunetul variază mult, nu doar de la un artist la altul, ci chiar în timpul show-ului unui singur artist. Ocazional e inconsistent și incoerent, alteori e palpitant, imprevizibil și halucinant.

Luuma își maschează codarea cu vizualuri

S-a spus că algorave e un fel de intersecție unde se întâlnește filosofia hackerilor cu cultura tocilarilor și cea de clubbing, dar puțini oameni ar numi „clubbing” evenimentul din seara asta. Câțiva oameni se mișcă puțin, de pe un picior pe altul, dar foarte blând.

Nu e din cauza muzicii – fie că fac muzică prin codare sau nu, artiștii ca Luuma ar putea umple multe ringuri de dans – dar până acum, algorave-ul n-a reușit să îmbine izolarea de dormitor pe care o sugerează codarea cu empatia și euforia culturii de club. Dar deși atmosfera e cea dintr-un club al iubitorilor de computere cu lumini stroboscopice, Alex pare să fie mulțumit. Pentru el, principala atracție rămâne codarea, o pasiune în care mica trupă de algoraveri din Sheffield se scufundă cu bucurie deplină.

Urmăriți-l pe Daniel pe Twitter: @DanielDylanWray

Traducere: Oana Maria Zaharia