La bieții sataniști nu se gândește nimeni?

În 1981, bătrânul idol religios Karol Józef Wojtyła făcea cu mâna mulțimii adunate într-o piață, ca în fiecare zi, când a fost împușcat de un bărbat care ura catolicii.

Situația a fost destul de gravă pentru bătrânul de 61 de ani, care purta numele de scenă Papa Ioan Paul al II-lea. Patru gloanțe i-au străpuns corpul: mai puține decât în cazul lui 50 Cent, dar mai multe decât în cazul lui Tupac. Asasinul Mehmet Ali Agca a fost trântit la pământ și imobilizat.  Wojtyła a fost transportat la o ambulanță. Din fericire pentru toată lumea, cineva din mulțime a avut prezența de spirit să înmoaie o cârpă în sângele lui și s-o transforme într-un suvenir religios. Pentru că atunci când un pensionar e împușcat, e normal să-i aduni într-o batistă sângele care-i țâșnește din viscere, să pui batista pe altarul unei biserici și să te rogi la ea din când în când.

Din fericire, Papa s-a recuperat complet. Pe deasupra, în prezența lui se întâmplaseră două miracole bona fide, ceea ce însemna că urma să devină sfânt după moarte, dacă făcea tot ce trebuie și nu intra în vreo belea rușinoasă până atunci, cum li se întâmplă de obicei membrilor Bisericii Catolice.

Din păcate, toată strădania de a păzi această mică cantitate de sânge provenită de la Papa Ioan Paul al II-lea a fost în zadar: săptămâna trecută a fost furată din lăcașul sfânt unde credincioșii o ridicau în slăvi, o biserică din sătucul italian muntos San Pietro della Ienca. „Într-un fel, se poate spune că a fost răpită o persoană,” a anunțat Franca Corrieri, custodele care a constatat duminică lipsa relicvei. Acum, sângele Papei cutreieră peisajul rural al Italiei. Se poate bucura de el doar micul grup care l-a furat.

Ce e și mai rău e că poliția investighează acum teoria conform căreia sângele a fost furat de sataniști. E o perioadă a anului în care sataniștii sunt foarte activi, pentru că această perioadă e foarte importantă în calendarul satanic. „Culminează cu Anul Nou Satanic pe 1 februarie”, a declarat Giovanni Panunzio, comisar șef. „În perioada asta a anului au loc de obicei genul acesta de sacrilegii.”

Mi-l și imaginez pe Giovanni înconjurând cu bandă galbenă altarele bisericii care au fost inscripționate cu pentagrame din sânge. „Ha, vechii noștri prieteni au lovit din nou”, mormăie el în barbă. „Grozav…Mai aveam o săptămână până la pensie și acum trebuie să le vin de hac…” Giovanni păzește ferma de capre, așteptând să apară cineva cu o coasă de pe care picură sânge. Giovanni își pune unul dintre ofițerii de poliție să danseze gol prin sat, ca momeală. Doar Giovanni le știe foarte bine obiceiurile nemernicilor ăstora de sataniști. Ianuarie e luna sacrilegiilor.

Măcar versiunea satanistă ar da un sens poveștii. Ipoteza cealaltă – că ar fi fost furată de niște studenți care se țin de glume – e prea penibilă. Cum ar fi să fie păstrată într-un dulăpior de vestiar? Iar un grup de studenți trăzniți să se întrebe ce să facă cu sângele uscat al Papei? Oribil, nici nu vreau să mă gândesc.

Pe de altă parte, sataniști? Pe bune? Credeam că au fost un curent al anilor '80 și că au fost îngropați împreună cu Twisted Sister.

Fenomenul a atins punctul culminant în 1988, când documentarul despre sataniști al lui Geraldo Rivera a devenit cel mai popular documentar din istoria NBC. De atunci, internetul ne-a ajutat să desființăm ușor, printr-o simplă căutare, toate legendele urbane penibile care răsar prin suburbiile orașelor. Acum douăzeci de ani, nu era atât de ușor să știm cu adevărat dacă chiar eram amenințați de sataniști care le dădeau copiilor dulciuri otrăvite de Halloween. Acum îi avem pe Illuminati și nimeni nu știe ce sunt și cu ce se ocupă. Ceea ce înseamnă că e mult mai ușor să ne speriem de ei.

Și totuși, italienii cred în continuare că există un gen de oameni care s-au convertit de partea răului, ca și cum s-ar fi alăturat unei echipe de fotbal. „Îl venerez pe Stăpânul Întunericului. Un obicei destul de Faustian, dar asta e. Îl venerez și el îmi oferă acces la un stil de viață plin de avantaje pe care nu le-aș putea obține de la Dumnezeul lui Avraam.” Până și windsurfing-ul pare un hobby mai viabil decât ăsta. În 2014, dacă spui căcaturi de genul „Lucifer e regele”, pari complet țicnit. Dar să nu uităm că în Italia încă se poartă denimul alb, deci s-ar putea să mai dureze până ajung și ei în epoca modernă.

E o lume tristă pentru apărătorii diavolului. Într-un fel, treaba asta cu furatul sângelui pare un strigăt după ajutor. Până și cel mai înverșunat incendiator de biserici probabil e frământat de ideea că dacă te definești pe sine în opoziție cu Dumnezeu, înseamnă că îl lași să-ți domine viața. Psihologii ar spune că e o capcană a dependenței, e un fel de modalitate adolecentină de a-ți manifesta supărarea pe tatăl tău. În loc să-l ridice în slăvi pe Satan, ei par să-și petreacă timpul spunându-i lui Dumnezeu că e de căcat. Sataniștii au legătură cu statisticile mai mult decât orice altceva. Sunt un exemplu viu că orice pe lumea asta are un număr de fani și un număr de dușmani care i se opun. Dacă ai la un loc mai multe milioane de oameni, aceștia vor urma legea cifrelor mari și o parte dintre ei vor face fix opusul a ceea ce face majoritatea.

Dacă ar apărea un Nou Satan în lumea asta tot mai rațională, în care pentagramele însângerate au tt mai puțină relevanță, acesta ar întruchipa lipsa totală de rațiune. Idioțenia care deja se află la baza sistemelor lumii. Ar fi sentimentul ăla că oricâte becuri economice cu halogen ai cumpăra, tot nu poți salva planeta, că oricât de evoluați am fi, majoritatea oamenilor tot ar citi tabloide, că mall-urile au devenit orașe în sine în care mulți chiar își petrec viața. Ăsta ar fi Satana azi.

Ar fi pur și simplu marea inevitabilitate, recunoașterea faptului că robinetele egoului uman nu vor putea fi închise niciodată și e inutil să încercăm. Cu alte cuvinte, nu s-ar distinge de budism la nivel filosofic. Budismul e încă la modă. E un Nou Satanism la care ne-am putea alătura cu toții.

Urmăriți-l pe Gavin pe Twitter: @gavhaynes

Colaj de Marta Parszeniew

Traducere: Oana Maria Zaharia