FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Fă cunoştinţă cu mamele rele

Femeile din Clubul Mamelor Rele nu-şi irosesc viaţa cu Tânăr şi Neliniştit. Ele se îmbată prin cluburi şi vânează sportivi negri supradotaţi.

Foto: istockphoto.com/CREATISTA

În vara lui 2010 maică-mea a avut un şoc după ce a văzut un poster care spunea „Trăieşte, Iubeşte, Râzi, Iertare” şi a realizat că ea nu râdea aproape niciodată şi nu prea îşi trăia deloc viaţa (cel puţin nu aşa cum ar fi vrut). A devenit mamă la 19 ani şi la 48 era deja la al treilea divorţ şi avea cinci copii – timp de 30 de ani ea şi-a devotat viaţa creşterii unei familii în modul cel mai monoton şi suburban posibil în timp ce ignora petrecerea eternă, haotică şi veselă, care avea loc în jurul ei, în toată Florida.

Publicitate

Vara trecută a înfiinţat Clubul Mamelor Rele ca să schimbe lucrurile. Zilele astea ea se duce în South Beach sau în centrul oraşului Fort Kauderdale de câteva ori pe lună ca să bea şi să danseze alături de alte mame singure. Precum în trupa Destiny’s Child, numărul de membre fluctuează, dar două dintre ele au rămas statornice: Mama şi amica ei Barbie, o imigrantă cubaneză cu un fund atât de mare că poţi să faci cântece rap despre el. La fel ca mama Barbie s-a măritat cu tatăl copilului ei de mică, pentru că aşa i s-a părut normal, apoi a avut o revelaţie la vârsta de 38 de ani. A divorţat de avocatul cu care se măritase, a băut alcool pentru prima dată, apoi şi-a tras mai mulţi parteneri sexuali. Ea mi-a spus: „Îmi iroseam viaţa. Acum mă delectez cu puli de negri.”

Pentru că lui Barbie îi plac doar jucătorii de fotbal american, clubul lor se întrunelte mai ales la dineurile echiperi Miami Dolphins şi la YOLO, un  bar pe care Barbie îl descrie ca un „loc de înaltă cu clasă cu o atmosferă plăcută şi bărbaţi buni tuciurii.”

Apoi Barbie mi-a explicat: „Îmi place negri. Îmi plac sportivii. Ăia sunt cei care-şi imaginează că joacă târfele pe degete. Ceea ce ei nu înţeleg e că, de fapt, îi joc eu pe degete. Aşa funcţionez. Mă joc cu ei. Îi fac să creadă că sunt o femeie inocentă de 40 de ani.”

Într-o noapte Barbie i-a scris fotbalistului cu care se culca la acea vreme de pe mobilul mamei. Barbie s-a prefăcut că e mama şi l-a întrebat: „ Pot să trec pe la tine p-acasă? Vreau să te fut.” I-a trimis jucătorului de la Dolphins pozele nud ale mamei şi el a chemat-o pe mama la el acasă. Ea i-a cerut indicaţii  apoi a lăsat-o pe Barbie la el acasă.

Publicitate

„Ne-am certat mult prin parcare. Desigur l-am futut după aia” mi-a explicat Barbie. „Îmi place să mă joc cu creierele bărbaţilor. Mă excită. Mă face să-mi dau drumul.”

Mama le întinde şi ea astfel de capcane bărbaţilor, care se dau la ea. Într-o noapte, după serviciu, ea i-a trimis sms-uri sexi unui asociat de afaceri cu care nu avea de gând să se culce. „Îmi place să le dau mesaje porcoase. E amuzant să le fuţi minţile perverşilor.”

Membrele Clubului Mamelor Rele speră că urmaşii lor le vor urma exemplul şi nu-li vor sacrifica dorinţele carnale din obligaţii. Barbie o spune cel mai bine: „Noi nu suntem mame rele. Clubul Mamelor Rele se adresează mamelor cărora nu le pasă de ce spune gura satului de ele. De multe ori femeile simt nevoia să-şi reprime personalitatea pentru c-au devenit mame. Dă-o dracului. Copilul tău oricum o să facă tot ce-l taie capul. Dacă nici copiii mei nu mă judecă, cine pizda mă-sii eşti tu să mă judeci? Eu mă bucur de ultimii mei ani de viaţă. Mă distrez. Dacă nu-ţi convine, du-te dracului!”

Traducere: Mihai Popescu

Citește și:

Terry Richardson i-a făcut nişte poze şi mamei sale

În Suedia mamele și fiicele lor se nasc din același pântec