Verdictul de vinovăție al lui Bradley Manning va distruge America

Ilustrație cu Bradley Manning la tribunal. (Imagine via) 

Bradley Manning a fost găsit vinovat de 20 de infracțiuni. Deși a scăpat de acuzația de complicitate cu inamicul, după ce a avertizat lumea de o serie de abuzuri incredibile, crime de război și jocuri politice mârșave, Manning se confruntă totuși cu o sentință maximă de 130 de ani în închisoare. A fost acuzat, printre altele, de spionaj, hoție și fraudă informațională.

Manning n-a fost foarte pregătit pentru proces. A petrecut aproape un an în izolare totală, iar apelul la înțelegere pe care l-a propus a fost respins aproape în totalitate. În mod ironic și ridicol, verdictul i-a fost dat chiar pe 30 iulie, ziua pe care senatorul american Chuck Grassley militează s-o transforme în Ziua Națională a Avertizorului (cel care face dezvăluiri publice din interiorul unui sistem când consideră că publicul are dreptul să le știe).

Să ne amintim împreună de nemerniciile pe care le-a comis Manning când a furnizat sute de mii de documente organizației WikiLeaks în 2009.

Crime Colaterale, filmarea îngrozitoare cu un elicopter de atac Apache care ucide un grup de civili nevinovați (printre care și doi jurnaliști de la Reuters) în timp ce piloții râd și glumesc, a fost vizualizată pe YouTube de aproape 14 milioane de ori. E doar un exemplu dintr-un lanț de incidente care ilustrează cum a fost, de fapt, războiul din Irak. Documentele furnizate de Manning au expus și situațiile în care politicienii americani au ignorat deliberat cazuri de tortură, viol și crimă comise de autoritățile irakiene și 15 000 de decese civile care nu fuseseră raportate.

(Foto via) 

Pe lângă toate acestea, au existat și niște rapoarte din timpul războiului afgan care detaliază cum echipele secrete de asasini au împușcat letal, din greșeală, niște elevi și dezvăluie adevărata natură a  schimburilor prietenoase de focuri dintre afgani și forțele de coaliție.

Dezvăluirile lui Manning conțin și dosarele deținuților din Guantanamo Bay, printre care se numără copii și oameni cu probleme psihice, care dovedesc că mulți dintre acești oameni sunt închiși pe o perioadă nedefinită, fără proces, într-o celulă din sud-estul Cubei.

În plus, nu doar inamicii Americii sunt victime ale jocurilor ei abjecte. Mii de telegrame – comunicații informale între diverși funcționari de stat americani și echivalenții lor străini – dezvăluie că diplomația Statelor Unite se bazează pe dominarea, subminarea și manipularea oricărui  stat pentru a-și atinge scopurile. O astfel de telegramă dovedește că fostul președinte al Yemenului, Ali Abdullah Saleh, a răspândit cu mândrie și bucurie minciuna că forțele lui aeriene au tras cu rachete într-un grup de civili, când, de fapt, atacurile făcuseră parte dintr-o campanie ofensivă a Statelor Unite.

Practic, destăinuirile lui Bradley Manning înfățișează armata americană exact așa cum este: un monstru arogant căruia nu-i pasă de legile internaționale, de civilii din țările pe care le invadează și de demnitatea umană de bază.

Și procesul a fost dramatic. După cum era de așteptat, relatările despre acuzat au fost foarte variate; procurorii l-au descris pe Manning ca fiind „trădător” și „hacker anarhist”, în timp ce apărarea l-a înfățișat ca fiind un avertizor naiv care a încălcat codul militar pentru binele lumii.

Kevin Gosztola. (Foto via) 

Kevin Gosztola, un jurnalist care a scris în fiecare zi despre procesul lui Manning din Fort Meade, mi-a povestit cu ce probleme s-a confruntat presa: „Presa a fost tratată foarte rău de către armată. Am avut acces la internet foarte limitat și acum vom fi toți inspectați să vadă dacă avem dispozitive electronice din cauza scurgerii de informații care a avut loc în februarie, când declarația lui Bradley Manning a fost înregistrată și oferită publicului.

Reprezentanții presei au fost cu toții pedepsiți pentru asta, chiar dacă nu s-a dovedit că cineva presă a înregistrat declarația lui Manning. Nu știu cine a fost. Săptămâna trecută, în timpul argumentelor finale, am fost supravegheați într-o zi de ofițeri militari înarmați care se uitau pe ecranele noastre să vadă dacă avem ferestre de internet deschise. Un ofițer mi-a spus să nu intru pe Twitter deloc, deși nu trimiteam niciun fel de mesaje și nu postam nimic. Am respectat regulile tribunalului în totalitate.

"Presa se confruntă cu multe obstacole în momentul de față și nu există transparență aici.”

Potrivit lui Gosztola, din cauza acestor obstacole, „media n-a reușit să țină pasul cu judecătoarea, iar ea a citit verdictul foarte repede – aproape ca și cum n-ar fi vrut ca presa să poată raporta toate detaliile.”

Gosztola a continuat: „Ed Pilkington de la The Guardian a transmis un mesaj judecătoarei în care a rugat-o să citească verdictul mai lent, pentru că unii jurnaliști nu reușesc să scrie toate informațiile. A agitat-o foarte tare chestia asta. A spus că nu mai vrea să fie deranjată. Le-a spus apoi tuturor suporterilor lui Manning care erau prezenți să nu facă vreo scenă în sala de tribunal, altfel vor fi dați afară și nu li va mai permite accesul deloc pe parcursul procesului.”

Presa adunată în fața tribunalului în ziua argumentelor finale. Foto via.

Din fericire, verdictul n-a fost atât de groaznic cât ar fi putut fi. Dacă ar fi fost găsit vinovat de complicitate cu inamicul, potrivit spuselor lui Trevor Timm de la Press Freedom Foundation, asta ar fi avut „consecințe extinse asupra dreptului de liberă exprimare a membrilor armatei și a tuturor jurnaliștilor din lume.” A continuat: “Guvernul american argumenta că, dacă publici ceva pe internet, chiar și fără intenția de a cauza rău, se poate considera că ai ajutat inamicul.”

Deci, dacă ar fi fost găsit vinovat de această infracțiune, guvernele ar fi putut condamna orice persoană și orice jurnalist care publică dezvăluiri pe internet, pe motiv că un terorist ar fi putut avea acces la aceste informații. Acest verdict a fost doar un detaliu minor în saga personală a lui Manning, dar a reprezentat o victorie în lupta pentru libertatea de exprimare.

„Oricum e foarte îngrijorător,” a continuat Trevor, „faptul că a fost găsit vinovat de încălcare a Actului de Spionaj, care a fost conceput în 1917 și avea scopul de a pedepsi oponenții non-violenți ai Primului Război Mondial. Între timp a fost modificat pentru a putea fi aplicat jurnaliștilor și altor oameni care vor să ofere publicului informații fără intenții negative.”

Acum că Manning a fost condamnat cu ajutorul acestei legislații, ar putea fi un precedent pentru cazuri viitoare care implică pedepsirea avertizorilor precum Edward Snowden, dacă acesta va fi prins vreodată.

În ciuda laudei pe care Obama le-a adus-o avertizorilor, există o agresiune tot mai mare față de ei. Deci problema e departe de a se fi încheiat. Potrivit lui Nathan Fuller de la Bradley Manning Support Network, e scandalos că a fost condamnat pe baza Actului de Spionaj pentru aceste transferuri de fișiere, pentru că a ales documente care informau publicul și nu făceau rău Americii, dar totuși judecătoarea l-a condamnat. Acum se confruntă cu pedeapsa de peste o sută de ani în închisoare pentru că a expus crime de război, pe când criminalii pe care i-a expus nu au fost trași la răspundere.”

Când l-am întrebat dacă va continua campania de susținere a lui Bradley, Nathan mi-a răspuns: „Absolut. Cred că Bradley Manning ar trebui să fie liber. Cred că ar trebui să luptăm legal împotriva condamnării lui și apoi ar trebui să continuăm la curtea de apeluri, unde probabil va ajunge acest caz.”

Chase Madar. (Fotografie din arhiva lui Chase Madar)

Când l-am sunat pe Chase Madar, autorul cărții The Passion of Bradley Manning, a adus în discuție practica dezvăluirii de informații: „Asta nu e doar o chestiune de principii – vreo cauză nobilă. Plătim un preț imens în sânge și bani și producem nenorociri națiunilor străine pentru păstrarea acestor secrete extreme. Ideea că poporul ar trebui să știe cu ce se ocupă guvernul nu e vreun ideal utopic nou care a fost inventat de Julian Assange la masa din bucătărie acum șase ani. E o idee foarte veche care a stat la baza tradiției politice americane pentru că funcționează; când oamenii nu știu ce face guvernul – când nu știu ce știe guvernul – se întâmplă catastrofe.

„Secretele guvernului, denaturarea faptelor și minciunile au fost elementele cheie care au dus la Irak și la Vietnam generația trecută. Deciziile importante, precum inițierea unui război, ar trebui să fie publice. De aceea sunt atât de importante dezvăluirile lui Manning și reprezintă un beneficiu adus nu doar lumii întregi, ci chiar și Americii.”

Dar poate că ratăm esențialul: „Adevărata problemă pe care am avut-o cu securitatea americană și politica străină nu sunt dezvăluirile și avertizorii,” a explicat Madar. „Problema constă în documentele clasificate și secretele tot mai mari ale guvernului. Bradley Manning a dezvăluit doar unu la sută din ce ascunde guvernul american în fiecare an. Anul trecut, cifra era de 95 de milioane de documente și e o cifră în continuă creștere. În această distopie a secretelor de stat, sunt oameni care vorbesc și dezvăluie doar o mică parte din informațiile ascunse de public.”

Oricare ar fi motivația lui, fie că e distructivă sau nobilă, e mai bine să-l cităm direct pe Manning: „Dacă ați fi stăpâni peste rețele strict secrete și ați vedea lucruri incredibile, lucruri îngrozitoare – lucruri care ar aparține domeniului public și nu unor rafturi întunecoase într-o cameră din Washington DC – ce ați face? Dumnezeu știe ce o să se întâmple acum. Să sperăm că vor avea loc discuții, dezbateri și reforme în toată lumea. Vreau ca oamenii să vadă adevărul, pentru că fără informații, nu poți lua decizii informate ca public.”

Urmăriți-l pe Joseph pe Twitter: @josephfcox

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citiţi şi: Bradley Manning nu e vinovat de complicitate cu inamicul, dar tot îl aşteaptă o viaţă în închisoare