De ce Facebook îți încalcă de fapt dreptul la liberă exprimare

Hai să vedem cum două dintre cele mai mari companii private pe comunicare din lume - Facebook și Twitter - s-au ocupat de discursul oamenilor în ultima săptămână:

Rapperul Lil B a fost banat temporar pe Facebook pentru „hate speech" după ce s-a luat de albii care iubesc armele (le-a zis că-s „violenți") în urma masacrului din Las Vegas comis de un alb pensionat; actrița Rose McGowan a fost suspendată de pe Twitter după ce a scris despre cei care au permis ca ea să fie abuzată de Harvey Weinstein; iar Twitter mai întâi a blocat-o, după care a lăsat-o pe membra congresului SUA Marsha Blackburn să promoveze o reclamă despre o teorie a conspirației a extremei drepte care spune că Planned Parenthood vinde părți de copii, ceea ce e demonstrat a fi fals.

Pe lângă asta, adaugă și intervențiile care s-au tot făcut pe Facebook în timpul alegerilor (un produs al companiei oferă posiblitatea să bagi bani în campanii și se bazează pe report-urile utilizatorilor pentru a fi scoase dacă încalcă politica Facebook), deci e clar că există o problemă serioasă cu felul în care corporațiile private dirijează discursul public. Mai exact corporațiile care se ocupă de cele mai mari platforme de comunicare de pe Pământ au dat-o în bară cu felul în care au gestionat discursurile utilizatorilor săi.

Deciziile pe care le iau Facebook și Twitter în privința discursului nu se bazează pe niciun fel de cod moral, sunt aplicate disproporțional și - cel puțin în ultima vreme - par complet arbitrare. Sunt pline de asocieri false, ca-n cazul lui Lil B care a fost banat pentru că, după cum a declarat un purtător de cuvânt de la Facebook pentru Motherboard, dacă întoarceai comentariul lui ca să spună că negrii sunt violenți, asta ar fi fost un discurs care instigă la ură: „Dacă faci un pas înapoi și îl înlocuiești cu orice altceva, astea sunt genul de lucruri pe care politicile noastre pentru discurs care instigă la ură urmăresc să oprească, iar ele se aplică la toate rasele", a spus purtătorul de cuvânt. Ca și cum platformele astea nu sunt pline de albi, adesea legați de putere, care spun lucruri rasiste, deranjante și instigatoare fără să pățească ceva.

Acțiunile companiilor astea sunt adesea arbitrare și dure, ca-n cazul campaniei de Facebook care forțează persoanele trans să-și folosească numele legal, o regulă care pune-n pericol atât lucrătoare sexuale, cât și supraviețuitori ai abuzurilor.

Politicile în privința discursului care instigă la ură, care au fost făcute ca să-i protejeze pe cei marginalizați și să facă față unor crize de PR create de campaniile care au ca țintă hărțuirea unor oameni, cum sunt cele ale grupurilor precum GamerGate și extrema dreaptă, au ajuns de fapt să le facă rău. Persoanele de culoare, trans, femeile și alte grupuri marginale continuă să fie hărțuite, iar acum riscă să fie cenzurate când vorbesc despre asta. Facebook și Twitter au demonstrat că sunt incapabili să-i ajute, dincolo de platitudinile de marketing. De exemplu, COO Sgeryl Sandberg al Facebook a declarat pentru Axios joi dimineață, „Problema cu libertatea de exprimare e că atunci când permiți libera exprimare, permiți și libertatea de opinie." Co-fondatorul Twitter Biz Stone a răspuns criticilor privind toleranța site-ului în fața abuzului, certându-se cu victimele, ca apoi să le dea interdicție pe platformă.. „Suntem uniți să folosim Twitter împreună."

Facebook și Twitter sunt companii private care urmăresc profit. Se pot scoate bani din orice bucată de conținut de pe platformele lor și administrează clienți, nu cetățeni. Crizele recente cu știrile false, reclamele politice și abuzurile constante asupra grupurilor marginalizate sunt toate produse ale Facebook-ului și Twitter-ului care se joacă Monopoly cu informația noastră.

În ciuda încercărilor recente ale Facebook-ului de a rezolva problema asta sub presiunea guvernului, problema reclamelor rusești nu e un bug, e o opțiune. E o prelegere la cererea pieței. Calitatea discursului contează doar în funcție de valoarea pe care o propune. Atât Facebook, cât și Twitter scutesc guvernul de anumite reguli când vine vorba de reclame care cer să nu apară sponsorizate - de ce? Ca să ajungă peste tot, nu contează care-s consecințele.

Unul dintre cele mai rele exemple ale tendinței ăsteia a fost expus de ProPublica într-o știre din iunie despre documentele interne ale Facebook. Documentele astea au arătat că-n timpul Primăverii Arabe compania a blocat postările activiștilor și a luat partea elitei în moderarea conținutului. „Când fac asta", a scris ProPublica, „servesc interesele afacerii companiei globale, care se bazează pe guvernele naționale ca să nu le blocheze serviciul." Facebook are sute de reguli elaborate în jurul discursului care instigă la ură, a scris ProPublica, iar asta duce de fapt la protejarea grupului de oameni albi.

Prin segmentarea clienților săi în mii de categorii, Facebook le permite companiilor să obțină mai mult impact cu reclamele lor pentru că mesajele nu sunt irosite pe oameni care nu sunt receptivi. Ca rezultat, Facebook (și Google) au strâns cei 85% din dolarii din reclame dați pe internet, iar numărul crește. Oamenii plini de ură primesc reclame de ură, iar restul nu mai înțelegem nimic.

Când vine vorba de pretențiile celor din Silicon Valley de a fi arbitrii discursului liber, companiile astea sunt incapabile să creeze un discurs liber corect și sănătos. Să iei decizii dure, din păcate, nu e un lucru bun pentru afacere.