Fotomodelul care spune adevărul despre industria modei, după ce aproape a ucis-o

În cercurile din lumea modei franțuzești, Victoire Dauxerre e cunoscută drept „vrăjitoarea”. Dar fostul model în vârstă de 25 de ani nu se lasă atinsă de astfel de animozități. „Scopul meu azi e să ofer putere femeilor și să vorbesc despre o atitudine pozitivă față de corp”, dă ea din umeri, cu nepăsare tipic pariziană.

Odinioară model pe podium pentru McQueen, Miu Miu și Philip Lim, Dauxerre e acum una dintre cele mai spectaculoase avertizoare de integritate pe care le-a văzut vreodată industria modei. A făcut mai mult decât să atragă atenția asupra abuzurilor din industria modei – Dauxerre a dat foc la casă, cu tot cu draperiile de designer.

Romanul ei, Size Zero—How I Survived My Life As A Model, expune partea sumbră a industriei, prin episoade ca acela cu modelul care a făcut un atac de cord și a murit în culise sau agenții care i-au cerut să slăbească două mărimi în opt săptămâni.

Când Dauxerre a fost reperată de un agent de modelling, era o puștoaică de 18 ani sănătoasă și ambițioasă. În opt luni, greutatea i-a scăzut dramatic, de la 58 de kilograme la un pic peste 45. Cum se-ntâmplă cu bolnavii de anorexie, lui Dauxerre i-a crescut un strat de puf peste tot pe corp și leșina frecvent pe stradă. Ciclul nu i-a mai venit deloc.

Pe măsură ce Dauxerre slăbea mai mult, primea și mai multe joburi. A fost ridicată în slăvi ca singura tipă în stare să intre într-o rochie mostră, mărime extra-mică, în culise la o defilare McQueen. Agenții aplaudau la propriu noua ei siluetă emaciată – rezultatul unui regim care consta în trei mere pe zi – laolaltă cu abuz susținut de laxative.

Pe măsură ce cariera ei prindea aripi, sănătatea psihică a lui Dauxerre se prăbușea, ducând-o la o tentativă de sinucidere și o internare de trei luni la o clinică pentru tulburări alimentare. Dauxerre lucrează azi ca actriță și n-are chef să se dea după deget când vine vorba de industria care aproape a ucis-o.

„E sclavagism cu contract”, spune ea prin telefon de la Paris. „În timp ce treceam prin asta, mă tot gândeam: Nu e normal ce mi se-ntâmplă.”

Dauxerre e foarte critică în mod special la adresa economiei care le ține pe modele captive în industrie. Deși ea provine dintr-o familie educată, din clasa de mijloc franceză, multe tinere modele sunt din comunități sărace din Rusia sau Europa de Est și nu se bucură de privilegiile ei. Părinții lui Dauxerre apar frecvent în Size Zero; îi citesc contractele, sună agenția să se plângă în numele ei și chiar o acompaniază la ședințele foto.

„Multe dintre fete vin din Rusia și nu pot să iasă din industria de modeling pentru că au atât de multe datorii. Agenția le plătește zborurile și apartamentele și dacă nu pot să returneze banii agenției – pentru că nu au mai muncit – nu pot să plece”, explică Dauxerre. „Trebuie să rămână în industrie.” (Merită observat că Dauxerre nu e la fel de generoasă cu modelele din Rusia în cartea ei – când e singurul model non-rus la un casting le descrie pe femei drept „cuiburi de viespi pline cu blonde malițioase”.)

Dauxerre e nemiloasă la adresa modului în care modelele sunt prinse în capcană de agenții care le gestionează prost banii. „Agenția ia 70%!”, exclamă aceasta, spunând că a ieșit din industria de modeling cu doar 10 000 de euro câștigați în opt luni de muncă nonstop. Agenția ei, susține aceasta, a câștigat o sumă de zece ori mai mare de pe urma muncii ei. Pe lângă abuzul financiar, agenții de modeling sunt adeseori complici la cele mai rele abuzuri ale industriei, printre care și hărțuiri sexuale nasoale și abuzuri.

Pe tot parcursul cărții Size Zero, Dauxerre îl caracterizează pe agentul care a descoperit-o drept veros, manipulator, incompetent și misogin. Seb le încurajează pe fete să țină regim în exces și le compară între ele, în încercarea de a le încuraja să slăbească. În cele din urmă, Dauxerre nu-i mai răspunde deloc la telefon și taie legătura cu el. „Acum e la închisoare. A violat șapte fete”, spune aceasta. „Unele aveau sub 18 ani. M-a sunat poliția și m-a întrebat dacă am pățit-o și eu.”

Dauxerre spune că modelele tinere din industrie sunt vulnerabile la abuzuri, parțial pentru că sunt subnutrite cronic. „Ai 15 sau 16 ani. Ești atât de departe de familie. Ești atât de slăbită, pentru că nu mănânci nicioată. Abia mai mergi, uneori nici nu mai poți să gândești. Devii proastă, pentru că n-ai pic de energie, iar oamenii din jurul tău te manipulează și-ți spun ce să faci.” Ea spune că Seb folosea adeseori tehnici coercitive ca să încerce s-o înstrăineze pe Dauxerre de familia ei. „Seb îmi spunea: Nu-ți suna familia, acum eu sunt familia ta, trebuie să ai încredere în mine.”

Size Zero e o carte puternică, pentru că Dauxerre nu se dă în lături de la nimic. Expune păcatul originar al industriei de modeling: insistența sa repetată că modelele nu sunt periculos de slabe, ci slabe în mod natural, chiar și-n timp ce acestea fac supradoză de pastile de slăbit. „Din exterior poate crezi că e minunat și că modelele au corpuri perfecte, dar mănâncă brownies tot timpul”, spune Dauxerre, „însă e fals. Nu există așa ceva. Am vorbit cu modele – le știu chiar și pe fetele de la Victoria’s Secret, și nu e adevărat.”

Unul dintre cele mai tulburătoare momente din Size Zero survine atunci când Dauxerre – care a subzistat doar din fructe preț de luni întregi – cedează și o imploră pe mama ei să-i aducă un pui la rotisor.

„Așteptarea a fost insuportabilă și în tot acest timp, vocea spunea: oprește-te din mâncat, în timp ce stomacul meu spunea: mănâncă, ți-e foame. Când s-a întors cu puiul, am sărit pe el și l-am mâncat cu mâna, l-am devorat până la os ca să-mi satisfacă foamea, să umple golul din mine, să-mi aline durerea și să amuțească vocea. N-a durat prea mult. Vocea a început din nou să urle: Ești prea grasă. Oprește-te din mâncat. Ești prea grasă. ”

Dauxerre e acum la recuperare și e extrem de dură pe tema eșecului industriei de modă în a recunoaște măsura în care sunt abuzate și subnutrite modelele. Consideră că, fără intervenția familiei ei, povestea ei ar fi avut un final mult mai sumbru.

„Bănuiesc c-aș fi fost dependentă de droguri”, spune ea. „Aș fi fost în continuare model și-aș fi luat multe droguri, cum fac unele modele celebre. Aș fi luat cocaină să mă înfometez și-aș fi fost în stare să mănânc doar trei mere pe zi. Sau poate c-aș fi moartă.”

O lectură fără compromisuri și pe alocuri brutală, Size Zero ar trebui să fie obligatorie pentru oricine care se gândește să se facă model. „Mi-aș fi dorit să citesc o carte de genul ăsta înainte să mă fac model”, îmi spune Dauxerre. „Cartea e pentru fata care eram la 17 sau 18 ani. E pentru ele.”

Size Zero: How I Survived My Life as a Model de Victoire Dauxerre apare pe 22 februarie (Editura William Collins, 8,99 lire sterline)