Stresul vieții moderne ne înfometează

Știi furia aia care te apucă atunci când n-ai mâncat de nu știu câtă vreme? Englezii au găsit un cuvânt pentru ea: hanger, o combinație între foame (hunger) și furie (anger). Acum apare și-n dicționarul Collins ca adjectiv și înseamnă „irascibil din cauza foamei".

Când suntem înfometați și irascibili ne purtăm ca niște dobitoci cu cei din jur. Dar cât de conștienți suntem că ne aflăm în starea asta înainte să fie prea târziu și să ne facem de râs pentru că nu avem acces imediat la un biscuit sau un cârnat?

Imaginează-ți ultimele câteva zile din viața ta în mic dejunuri, prânzuri și cine. Câte dintre mesele astea le-ai mâncat când deja îți chiorăiau mațele de foame? Și de câte ori ai fugit să mănânci ceva pentru că nu mai erai capabil să porți o conversație rațională? Toți suntem ocupați și din cauza asta, lăsăm adesea mesele pe ultimul loc – încă un telefon, încă un mail, o întâlnire scurtă și apoi putem mânca. Susie Orbach, autoare și psiholoagă care scrie despre apetitul uman de 40 de ani, spune că desincronizarea cu foamea e „un fenomen foarte modern".

Poate de asta nu suntem perfect conștienți de cât de conectate sunt stomacul și creierul nostru. Cum poate foamea să ne altereze starea într-un mod atât de radical? Paul Currie, profesor de psihologie la Colegiul Reed din Portland, spune că totul se datorează unui singur hormon: ghrelinul. „Atunci când ne e foame, stomacul eliberează o cantitate mai mare de ghrelin, ceea ce ne crește motivația de a consuma mâncare", explică el. „Nivelele crescute de grelin pot activa axa hipotalamică-pituitară-adrenală, cunoscută drept axa stresului."

Receptorii de ghrelin se găsesc și în alte părți ale corpului, în special în hipotalamus. Cu cât circulă mai mult acest hormon, cu atât se aprinde mai mult creierul. „Studiile pe animale arată că injecțiile directe cu grelin în hipotalamus cred comportamentul anxios, ceea ce înseamnă că anumite circuite ale creierului mediază consumul de mâncare și comportamentul emoțional", spune Currie. Practic, între stomac și creier există o autostradă hormonală.

Simțurile noastre o iau razna când ne e foame: zgomotele par mai puternice, lumina e mai intensă, mirosurile sunt mai puternice și ele. Probabil de asta ți se par mai enervante zgomotele pe care le face vecinul de deasupra atunci când ți-e foame. Dar chiar dacă nu poți folosi chestia asta ca argument în tribunal după ce te-a dat în judecată pentru că i-ai făcut gaură în podea cu coada măturii, tot ai conștiința mai ușurată când știi că e un proces chimic și că, într-un fel, nu e vina ta.

Tribunalele sunt un exemplu bun pentru a ilustra puterea nervilor de la foame. În 2011 a fost publicat un document care examina o mie de hotărâri judecătorești luate de judecători israelieni. De-a lungul a zece luni, mult mai multe verdicte blânde au fost date dimineața și imediat după pauzele programate, de exemplu după prânz. Autorii au descoperit că probabilitatea unui verdict favorabil atingea punctul culminant dimineața și scădea pe parcursul zilei cu 65 de procente, de multe ori ajungând până la zero. După o pauză de masă, probabilitatea creștea din nou cu 65 de procente. S-a dovedit că foamea are în mod regulat un efect asupra judecății.

Foamea este, alături de nevoia de căcare și somn, un impuls de bază. E una dintre primele experiențe de teamă și satisfacție pe care le trăim ca ființe umane. Dar în timp ce un bebeluș poate urla din toți plămânii lui mici și roz până primește în gură un sfârc sau un biberon, adulții nu-și permit același lux. Noi ne bazăm pe reacții fizice: sunetele triste ale stomacului gol care se luptă cu el însuși. Deci atunci când foamea ne dă peste cap confortul mental, oare corpul nostru încearcă să ne atragă atenția și în alt mod?

„Exact asta credem că se întâmplă", spune Currie. „Creșterea anxietății provoacă reacția comportamentală potrivită – pentru a ne satisface nevoia de mâncare și energie. Circuitele creierului care se ocupă de consum, motivație și emoție sunt suprasolicitate."

Oare aceste circuite suprasolicitate explică de ce atunci când mâncăm ne simțim atât de ușurați și se instalează imediat o stare de liniște? De ce câteva guri dintr-un sandviș ne poate schimba starea? „Da", spune Currie. „Imediat ce începi să mănânci, nivelul de grelin din creier scade rapid și reduce semnalele asociate cu căutarea mâncării."

Această informație face creșterea popularității anumitor diete îngrijorătoare. Cura cu sucuri e una dintre acestea. Din cauza acestui gen de tulburări în regimul alimentar, în care sigur intervine o senzație de iritare de la foame, „funcția noastră cognitivă, fizică și emoțională e compromisă", spune Currie. Postul e un obicei vechi de când lumea și e încă practicat în anumite religii, dar popularitatea curei cu sucuri din Occident are la mijloc ceva foarte trist și complex. Orice doctor îți va spune că a) toată greutatea pierdută se va depune la loc odată ce începi să mănânci după un regim normal și b) partea cu dezintoxicarea e o vrăjeală.

Și totuși, o grămadă de oameni inteligenți pun botul la dieta lui Gwyneth Paltrow. De ce? „E vorba de placebo", spune nutriționista Claudia Louch, de la clinica Harley Street Nutrition. „Corpul uman e o mașinărie perfectă. Ficatul, rinichii, sistemul digestiv și pielea înlătură toxinele foarte eficient. Oricine cunoaște cât de cât corpul uman știe că nu e o opțiune sănătoasă, iar oamenii sunt păcăliți."

Oare popularitatea acestei diete sugerează nu doar că anumite persoane au o toleranță incredibilă la foame, ci chiar că unii dintre noi suportă bine iritarea cauzată de foame? E important faptul că aceste cure cu sucuri sunt ținute mai ales de femei. Orbach sugerează că asta ar putea fi din cauză că noi femeile suntem încontinuu bombardate de gânduri despre siluetă.

După aproape 40 de ani de când a publicat revoluționara carte „Greutatea e o problemă feministă", care le-a făcut pe multe femei să reînceapă să mănânce conform ritmului apetitului lor, Orbach crede că „apetitul și, prin urmare, satisfacția, e interconectată cu senzația de teamă". Deci se pare că unii oameni, atunci când se simt suprasolicitați din cauza foamei, au impresia că dețin controlul asupra dorințelor, impulsurilor și greutății. Totul se reduce la a fi slab.

Dacă suntem prinși într-un ciclu vicios al dietelor, ne va fi mereu tot mai foame. Lisa Sasson, profesoară la deartamentul de sănătate publică, a declarat pentru New York Times că această preocupare cu greutatea poate explica de ce femeile raportează mai des stări de iritație din cauza foamei. „Femeile simt uneori că dacă se simt sătule și li se umflă burta un pic, înseamnă că au mâncat prea mult."

Chestia asta mă face să vreau să mă arunc asupra unei pungi de cipsuri, dar sigur trebuie să existe o soluție alternativă. Evident că e imposibil să oprim preocuparea asta nebună în legătură cu mâncarea și greutatea, dar Orbach a spus că ar trebui „să îndrăznim să mâncăm atât cât ne cere stomacul." E nevoie de exercițiu, spune ea, dar un prim pas ar fi să fim conștienți de diferitele nivele de saturație". De exemplu, într-o zi s-ar putea să ne fie mai foame decât în alta, iar asta e ok. „Urmați-vă foamea așa cum vă urmați nevoia de a urina."

Uneori nu putem evita iritația datorată foamei – nu putem mânca tot timpul exact atunci când avem nevoie. Dar e bine să fim atenți și să putem prevedea momentele în care ne va fi foame pentru că, dacă foamea e suportabilă, senzația de nervi pe care ne-o cauzează e oribilă.

Traducere: Oana Maria Zaharia