Fotografii cu femei aflate între Orient şi Occident

Jeddah, Arabia Saudită, 2009. Cortul din dormitor al lui Lighty

Anul trecut am avut un parteneriat cu Magnum , cea mai faimoasă agenție de fotografie din lume, care ne-a permis să preluăm câteva dintre cele mai uimitoare poze ale lor pe site. Acum, seria de interviuri cu membrii lor se întoarce şi în 2014.

Proiectele Oliviei Arthur cu tinerele din Arabia Saudită s-au materializat într-un album în 2012, Jeddah Diary. Acest album, dar şi proiectul ei mai extins, Middle Distance, examinează viețile femeilor care locuiesc de-a lungul graniței dintre Europa și Asia, în societăți faţă de care există prejudecata că sunt închise față de Occident. Olivia a devenit membru Magnum în 2013.

Am discutat cu ea ca să aflu cum e să colaborezi cu femeile din societățile segregate.

VICE: În primul rând, cum te-ai făcut fotografă din studentă la Matematică?

Olivia Arthur: Ei bine, a fost un salt măricel. Lucram la un ziar studenţesc, ceea ce m-a dus spre fotografie. Îmi plăcea fotografia dinainte, dar lucrul acolo m-a făcut s-o iau mai în serios. Am câștigat premiul Guardian Student și m-am gândit „Oh, poate pot să fac o carieră din asta". Oamenii încearcă să facă o legătură între licenţa de matematică și fotografie, dar sunt două lucruri diferite. M-a atras mai mult lumea reală decât de cea abstractă, într-un final.

După ce am terminat facultatea, am plecat în India. Nu am vrut să fac nimic măreț. Doar m-am dus acolo și am început să lucrez, să fac mici joburi pentru ziare și reviste, în principiu pentru articole britanice.

Cum crezi că ți-a influențat modul în care ţi-ai început cariera stilul ?

Cred că am învățat să fiu fotograf în India. Asta a dus la tot ce am făcut de atunci. În termeni fotografici, India este un loc frenetic, colorat și haotic și, cât am stat acolo, am trecut pe un format mediu, care e mai liniștit și mai puțin zgomotos. Cred că încercam să văd ceva calm prin tot haosul ăla. De asemenea, timpul petrecut acolo m-a dirijat înspre vreo doi ani (de fapt, mai mulți ani) de făcut proiecte cu femei.

Jeddah, Arabia Saudită, 2009. Se uita la televizor acasă. Un print al imaginii care a fost refotografiată cu lumină reflectivă pentru a ascunde parțial identitatea subiectului

Fotografiile tale cu „cei de neatins" din India sau cele legate de sistemul de caste din țară au făcut parte din proiectele tale iniţiale?

Nu. M-am întors de atunci să fac asta. Am făcut o parte a fotografiilor în Kashmir, prima dată când m-am dus, ceea ce mi-a dus cu gândul să fac un proiect cu femeile.

Când vorbeşti despre proiectele tale cu femei, te referi la albumul tău Jeddah Diary sau la proiectul Middle Distance?

Ei bine, Middle Distance a fost proiectul care a fost influențat direct de perioada mea petrecută în India. După India, am fost în Italia să-mi dau rezidențiatul într-un loc numit Fabrica. Am vrut să încep lucrul la proiectul ăsta despre femei aflate la punctele de răscruce dintre Occident şi Orient. Proiectul în sine a fost despre granița dintre Europa și Asia, ăla a fost punctul de pornire, dar în ultimă instanță a fost despre poveștile femeilor pe care le-am întâlnit în călătoria mea de-a lungul graniței. Am ajuns să merg în Iran și apoi în Arabia Saudită. Am vrut să transform și proiectul ăsta într-un album, dar Arabia Saudită a fost o parte mai scurtă a proiectului care implica un număr relativ mic de oameni, care a devenit Jeddah Diary.

Arabia Saudită este o societatefoarte închisă, cel puțin în ochii observatorilor occidentali, în special când vine vorba de viețile femeilor. Jeddah Diary surprinde atât aspectul ăsta, cât și o parte relaxată a vieților femeilor. Presupun că a fost un proiect dificil.

Nu am plecat cu nicio așteptare legat de cum o să iasă. Dar a fost cel mai greu lucru pe care l-am făcut vreodată. Uneori eram gata să renunț. Faptul că predam un workshop de fotografie pentru femei a fost de mare ajutor, îmi oferea acces la ele, dar nu la nivelul în care să cunoşti pe cineva pe stradă și să faci fotografii, nu poți să faci asta sub nicio formă. Ca femeie am fost invitată în casă și am văzut lumile astea de interior.

În ciuda faptului că sunt oameni foarte discreți, sunt și foarte ospitalieri. Aparatul aducea ceva din lumea de afară în lumea lor interioară, ceea ce ar fi putut fi greu. Unora dintre fete le-a plăcut ideea de a li se face poze și a fi publicate, dar eu, după ce le-am cunoscut părinții, de exemplu, câteodată mă gândeam că nu e o idee așa bună.

Jeddah, Arabia Saudită, 2009. Diana face baie în costumul ei de baie islamic, în Durrat Al Arous

Okay.

Totul e foarte închis acolo și chiar și când intri în lumea asta închisă, poți să faci fotografii pe care să nu mai poți să le folosești. Sunt foarte multe complicații, un set de reguli despre ce poți și ce nu poți să arăți. Și exact când ai impresia că le-ai înțeles, dai de o nouă versiune a regulilor. A devenit destul de confuz.

Asta am încercat să fac cu albumul , să le arăt oamenilor călătoria în care am fost. Nu să spun: „Arabia Saudită e așa și așa", dar să spun: „POATE să fie așa și așa", dacă judeci după lumile astea diferite pe care le-am văzut cât am fost acolo. E ceva ce cred că oamenii uită când vorbesc despre un loc ca Arabia Saudită, încearcă să le pună pe toate sub aceeași pălărie. Toată lumea e foarte conservatoare, sau toată lumea dă petrecerile astea nebune. Și nu e adevărat, sunt lumi foarte diferite, și unii oameni trec perin lumile astea, bulele astea separate.

Ai ales anumite fotografii din carte pentru a le trage din nou cu fețele blurate. Sună ca un fel de compromis, dar presupun că se potrivește cu subiectul cărții de a arăta lumea cu presiunile ei.

Nu e ceva ce plănuiam să fac. Dar da, într-un fel subliniază problema. Am trecut prin procesul ăsta de a face multe fotografii, după care am realizat că nu pot să le folosesc. Și mi-a luat multă vreme să-mi dau seama cum s-o fac. Puteam să blurez fețele? Sau puteam să le decupez cu totul? Nu am vrut să folosesc o bandă neagră și să le fac să arate ca niște criminali. A durat ceva până mi-am dat seama ce să fac. Cred că merge, e destul de delicat, reține apropierea și în același timp păstrează anonimatul. Oamenilor li se pare ciudat, dar da, cred că le explică situația. Contradicția dintre intimitate și distanță.

Teheran, Iran, 2007. Fatima, de 11 ani, își spune rugăciunile de prânz acasă.

Cum a fost să lucrezi cu femeile din Iran față de cele din Arabia Saudită?

Evident, ca țări, sunt foarte diferite. În Iran se resimte influența occidentală. Clasa mijlocie din Teheran este foarte conștientă și menține legătura cu Occidentul. Nu trăiesc în „balonul" ăla ca oamenii din Arabia Saudită. Arabia Saudită e o țară mai tânără. Influența din Occident e mai recentă. În Iran, femeile pe care le-am cunoscut știu ce cred și nu le e frică să spună ce cred, sunt de departe mai încrezătoare și mai dure.

În Iran e și un sistem de reguli mai strict. Problema acolo e ori cu poliția care te opreşte din fotografiat, ori cu cei care te văd ca pe o amenințare și așa mai departe. Am descoperit că în Arabia Saudită oamenii sunt mai lipsiți de astfel de griji. Poliția religioasă de acolo putea să-mi spună să-mi pun eșarfa pe cap, dar păreau mult mai îngrijorați de intimitate decât de mine ca o amenințare pentru securitate sau ca un pericol politic. Oamenii din Arabia sunt mai înclinați să te judece și să se judece între ei când vine vorba de fotografie. Oamenii sunt îngrijorați de ce cred ceilalți despre ei, e o societate mică și e o grijă mare faţă de oameni.

Ilynskoye, Rusia, 2007. Studenții școlii dintr-un oraș izolat se antrenează în timpul unui curs despre cazaci.

Apropo de Middle Distance și Jeddah Diary, de proiectele tale cu sistemul de caste și de locurile ciudate unde Occidentul întâlnește Orientul, crezi că sunt legate între ele de o temă mai largă? Ca segregația, poate? Sau standardele dualiste între sexe şi clasele sociale?

E vreo legătură? Nu știu. Am început să lucrez cu femeile pentru că, presupun, am fost surprinsă sau mișcată de ce văzusem în India, ce se aștepta de la ele și cum erau tratate. Fotografiile legate de sistemul de caste proveneau, evident, din tot timpul pe care l-am petrecut acolo, deci presupun că sunt conectate într-un fel, dar fiecare lucru e diferit.

Când am fost prima dată în India am avut mereu sentimentul ăsta, că toată lumea vorbea despre schimbare. Am stat acolo între 2003 și 2006, și erau toate lucrurile alea cu „India strălucitoare", „India o să preia lumea". Dar am fost uimită de cum, într-un fel, lucrurile nu s-au schimbat deloc. Sistemul cast e ceva ce ține pe loc schimbarea în India. Sunt interesată de sentimentul ăla, de ideea aia, cum dacă chiar scapi de toate astea, oamenii oricum vor fi judecați în funcție de culoarea pielii și alte lucruri. Asta mă fascinează și de asta e proiectul așa mare. Oare poţi să scapi de sentimentele astea de superioritate și inferioritate?

Deci de asta sunt diferite proiectele mele cu femei, care nu sunt despre ierarhii. Nu văd lucrurile așa. Proiectele cu femei sunt despre femei și cum se descurcă cu situația lor. E despre ele, nu despre bărbații din jurul lor. Nu e :„Femeile sunt tratate ca niște cetățeni de clasa a doua", e un lucru mai feminin de atât. E despre femeile care fie că au situație bună sau rea se descurcă cu ea.

Click pe celelalte pagini ca să vezi mai multe fotografii ale Oliviei.

Ramsar, Iran. 2007. Edranyita, o membră a comunităţii creştine din Iran, la o staţiune de pe Marea Caspică.

Baku, Azerbaijan. 2006. Fetele pregătesc prânzul de după slujbă la Biserica Ortodoxă Rusă.

Ramsar, Iran. 2006. Un cuplu face selfie lângă Marea Caspică.

Istanbul, Turcia. 2006. Pregătirea pentru petrecerea din noaptea nunţii.

Istanbul, Turcia. 2006. O femeie îşi acoperă părul cu perdeaua ca să poată ieşi pe geam.

Mejvreskevi, Georgia. 2006. Katie este o studentă la design în Tbilisi. Ea s-a întors în satul natal pentru weekend.

Agri, Turcia. 2006. Hediye şi cele două surori ale ei n-au voie să părăsească casa niciodată.

Jeddah, Arabia Saudită, 2009. Fetele saudite se dau cu bicla pe Durrat Al Arous, o plajă privată din oraş unde regulile societăţii saudite nu se aplică. *S-a făcut o poză după imaginiea iniţială astfel încât identitatea oamenilor să fie mascată parţial.

Jeddah, Arabia Saudită, 2009. O femeie arabă leneveşte acasă.

Urmărește VICE pe Facebook:

Vezi și:
În Orient, războiul, dictaturile și Statul Islamic n-au fost în stare să ucidă miștoul
Sexul în Orient, de la Saddam Hussein la Statul Islamic
Ce postează pe internet englezoaica musulmană care racolează femei pentru ISIS