Trupe ta de căcat nu are voie să fie influenţată de chestiile astea

Universul e destul de mare. Sunt atâtea lucruri în el. Cum ar fi afinele, sodiul şi papetăriile. Şi aici am enumerat doar lucrurile. Apoi mai sunt şi oamenii, cum ar fi poetul persan din secolul 13 Saadi Shirazi sau Jonathan Durden de la Big Brother 8. Există şi cultură, cum ar fi filmul britanic de război din 1956 A Hill in Korea în care a debutat ca actor Michael Caine sau reality tv show-ul american Ax Men care urmăreşte găştide taietori de lemne prin pădure. Ca să nu mai zic de idei, sunt atât de multe. De exemplu anarhismul evreiesc sau paradoxul pisicii cu unt.

Aşa că de ce de fiecare dată când se lansează o trupă nouă se laudă că are aceleaşi opt sau nouă influenţe pe care le au toate celelalte trupe de la începutul muzicii încoace? Ne-am prins: ai citit A Clockwork Orange, ţi-ai scris propriul tău dicţionar Nadsat şi la un moment dat probabil ţi-ai zis „ăsta ar fi un nume bun pentru trupă”. Dar după o trupă numită Heaven 17, o trupă numită Moloko, casa de discuri Korova, nişte cântece numite „Horrorshow” şi „Ultraviolence” şi după ce Gerard Way practic şi-a bazat întreaga carieră pe o variantă de Disney Channel a filmului Alex al lui Kubrick, chiar crezi că e o idee bună să apari la primul tău interviu pentru NME şi să începi să aberezidespre ce ne poate spune Burgess în legătură cuviolenţa de stradă din oraşe?

Îmi pare rău tuturor, dar trebuie să punem piciorul în prag. Acestea lucrurile care nu mai au voie să fie o influenţă pentru tine.

Să începem cu asta, referinţă literară universală a tuturor puştanilor fără imaginaţie,1984rămâne o lectură puternică, în special pentru că sunt atâtea ecouri ale viziunii sale distopice în politica globală de astăzi. Dar ştii că asta e ideea cărţii, nu? Ce ar trebui să rămâi e: „wow, Orwell era un scriitor clarvăzător” nu „ştiu că vorbea despre o ţară complet fictivă numită Eurasia, dar eu şi creierul meu genial am observat câteva din lucrurile astea în lumea din ziua de azi!!!”.

Dar asta se tot întâmplă. Trupele aud vreo poveste care implică supravegherea NSA sau cum pune guvernul batista pe ţambal şi zic „staifrate,asta e exact ca Ministerul Adevărului sau newspeakulsau teleecranele sau orice altceva, ar trebui să facem un cântec despre asta”. Aşa s-a ajuns la „Spies” de la Coldplay, „Testify” de la Rage Against The Machine, „2+2=5” de la Radiohead sau melodiile numite „1984” de la  David Bowie, New Model Army, The Clash şi The Kooks sau albumele numite „1984” de la Eurythmics, Van Halen şi Rick Wakeman. Aş face un playlist Spotify cu ele dar aş fi îngrijorat că ar ajunge nişte bani în contul lui Luke Pritchard.

Cred că totul a atins un fel de apogeu când Muse, o trupă care dacă n-ar avea sala plină la toate concertele din lume, te-ar bate pe umăr în pauzele dintre cursuri ca să-ţi spunăcă guvernul bagă fluide în apa potabilă ca să îţi controleze gândurile, a lansat The Resistance, un album întreg bazat pe 1984. Una dintre melodii e denumită „United States of Eurasia”, ca şi cum Muse, nu Orwell, şi-au dat seama că Eurasia sună a două continente reale. Melodia e plină de versuri dure cum ar fi „Aceste războaie nu pot fi câştigate/ Ştie cineva cum au început? Doar par să continue la infinit”. Serios, de ce nu rămâneţi de ce nu rămâneţi la găuri negre şi Roswell, cretinilor.

Twin Peaks e unul din fenomenele alea culturale ciudate, ca death metal, Doctor Who, sau benzile desenate, care deşi e popular la nivel global şi e un clişeual mass-mediei, fiecare telespectator se comportă ca şi cum el e primul argonaut care a rupt himenul Twin Peaks şi a văzut în profunzimeasufletului său carmin.

Câţiva dintreartiştii care au făcut referire la serial sau la soundtrack-ul său subtil şi extraordinar, sunt: Moby, Surfer Blood, DJ Shadow, The Wedding Present, Ben Frost, EI-P, Mount Eerie, Sky Ferreira, Blood Red Shoes, Twin Peaks (bună asta, băieţi) şi Noah and The Wale. Şi Bastille.

Serios, dacă mai scoate cinevaîncă un cântec numit „Audrey Horne Knows My Secret” o să ne ducem acasă la David Lynch să îi facem un Bob.

Toată lumea iubeşte R&B-ul din anii '90 pentru că e genial. Nu eşti un iconoclast, pentru că tu crezi că Destiny’s Child şi Brandy sunt uimitoare. Chiar sunt pur şi simplu uimitoare.

Timp de aproxmativ un an după ce s-au încheiat revoltele fiecare interviu cu fiecare vedetă pop britanică avea incluse trei paragrafe inutile în care cel care lua interviul îi întreba pe Coldplay, Dizzee Rascal sau Olly Murs ce credeau despre „toate lucrurile alea care s-au întâmplat vara asta”. Sute de pagini au fost irosite ca tu să ştii că Leona Lewis crede că e evident că e rău ce au făcut, dar trebuie să ne uităm după cauze în societate ca să aflăm de ce s-a întâmplat (sau orice căcat o fi zis când a fost întrebată).

Dar nu s-au rezumat doar la interviuri, trupele au început în curând să facă melodii despre revolte. Unele au fost geniale, cum ar fi viziunea remarcabilă a celor de la Plan B asupra agresiunii şi curăţării sociale în Londra, unele nu, cum ar fi australienii mâncători de căcat The Temper Trap cu viziunile lor despre lucruri:

Now who’s the one to blame

When the children go insane

Dancing on their broken dreams

While London’s burning from within

Credeam că s-a terminat, dar luna trecută, chiar în 2014, La Roux a scos o nouă piesă despre revolte. Haideţi fraţilor, citiţi stirile, n-ar trebui să faceţi ceva despre coperta albumului NickiMinaj?

Nu ne referim la Harmony Korine cel care a făcut Spring Breakers: boboace în tanga care dansau una peste alta ca mormolocii acoperite în loţiune de plajă pe Gucci Mane. Asta e încă în regulă. Dar aspectul ăla oribilde filmare pe casetă VHS, d-aia în care aparfilmări cu tine când erai alăptat, e răsuflat demult. Stilul a fost promovat tot de filmele vechi ale lui Korine -Gummo, Julien Donkey-Boy şi Trash Humpers–şi a devenit genul de chestie unde te aştepţi să vezi porno de amatori cu mama ta vitregă.

Credeamcă totul a început când trupele dechitarişti aurenunţat la promo-ul stil Super 8pentru că şi-au dat seama că cele două minute şi jumătate de filmare câte îţi oferă o rolă nu sunt suficiente şi te fac să arăţi ca ăia de laThe Thrills. Aşadar, toţi labagii care îşi imaginează că sunt Larry Clarks s-au întors la camera video de amatori .Acum vezi stilul ăla puricos specific videoclipurilor vechipeste tot, de la Wavves, Ariel Pink şi Joey Bada$$ până la Foo Fighters.

Trupele şi-ar putea folosi camerele din anii '90 ca să îţi arate că au făcut un scurtmetrajdespre Dogme 95, dar să-ţi filmezi solistul cum mănâncă căcat despre Superdrug în timp ce cautănişte şerveţele nu e neo-realism italian, doar pentru că zici tu că e.

Oh, nu doarme niciodată frate? Acolo sunt făcute visurile? Sugi pula, e doar aglomeraţie urbană plină de căcat de şobolani şi Quiznos.

Să spui că muzica ta influenţată de visele tale e ca şi cum ai luat un zece la şcoală şi i-ai spune profesoarei că toată munca a făcut-o prietenul tău imaginar. Ştii de unde vin visele tale? Propria ta imaginaţie. Aşa că dacă în sfârşit ţi-ai găsit opusul psych-trance, nu lăsa subconştientul tău din somn să ia toate meritele. Ar fi mult mai distractiv dacă fiecare spart din zona chill ar veni şi ar zice „Sunt inspirat de mine şi de creierul meu al dracu’ de interesant”.

Uite ce e, am înţeles. Ai avut nişte ani grei în adolescenţă, cineva cu doi ani mai mare ţi-a împrumutato copie a Unknown Pleasures, ai găsit alinare în Ian Curtis care striga despre dans laradio şi te-ai simţit OK caun neadaptat în timpul pubertăţii. Sau poate nici nu îţi place aşa mult Joy Division, ai văzut Control în liceu, ai găsit un tricou de-al lor în Primark sau ai auzit numele lor în nenumărateleinterviuri în care au fost menţionaţi. Nu contează. Să fii inspirat să compuimuzică deJoy Division e ca şi cum ai fi inspirat să mănânci de ăia de la KFC: e aşa de evident că n-ar trebui să conteze. Până şi oameni ca Louis Tomlinson de la One Direction îi ascultă pentru inspiraţie. E echivalentul inspiraţiei de a merge în prima zi de facultate cu un hanoraccu o trupă doar ca să te asiguri că te integrezi.

Oh, ai găsit singura persoana care te face să simţi că trăieşti? Ştii cui i s-a mai întâmplat asta? TUTUROR.

Tradus de: Dumitrescu Vlad