Generalul din Milano

Aşa cum poate ştii sau nu, Milano este străbătut de bestii arătoase din metal, vopsite în portocaliu (sau verde), care duc oamenii de colo-colo prin oraş. Se pot numi antichităţi – sunt în circulaţie din anii ‘20 – şi arată absolut încântător. Interioarele lor sunt din lemn şi au pe tavan candelabre micuţe şi drăguţe. Acestea sunt faimoasele tramvaie din Milano. Tramvaiul 29 este unul dintre cele mai iubite din oraş, pentru că a) străbate oraşul sub forma unei centuri care înconjoară centrul; b) este întotdeauna plin de tineri atrăgători, din moment ce opreşte lângă o serie de agenţii de modeling şi c) pentru că este mijlocul de transport preferat al Generalului. Il Generale este un bărbat de 50 de ani pe care un călător norocos l-ar putea vedea într-o zi îmbrăcat ca un scrib egiptean din Antichitate, iar în ziua următoare în uniformă de infanterist al armatei imperiale germane. Câteodată l-ai putea vedea înfăşurat chiar şi într-una din acele uniforme de samurai care te fac să arăţi ca un pitic înfuriat. Te-ai putea întreba de ce se îmbracă în felul asta? Şi noi am putea răspunde: ei bine, tu de ce te îmbraci în felul plictistor în care o faci? Crezi că nu porţi şi tu un costum zi de zi?

Ne-am întâlnit cu Michele, cunoscut şi sub numele de Miguel, zis şi Michael, în timp ce îşi scosese la plimbare cei doi câini – Leo şi Anibel – şi l-am rugat să poarte câteva dintre ţinutele lui curente. Aparent, îşi schimbă costumaţiile în fiecare săptămână – noi l-am întâlnit într-o săptămână “militară”.

VICE: Salut, Michele. Spune-mi cu ce te ocupi.
Michele: Sunt îngrijitor de câini şi ragazzo-immagine.

Poate ar trebui să specificăm, de dragul cititorilor noştri din afara Italiei, faptul că un ragazzo-immagine este, de regulă, un puşti chipeş care e plătit de agenţii de evenimente şi oameni de PR să meargă la petreceri şi să arate trăznet. Asta e denumirea consacrată.
Da, mă plătesc să mă duc la petreceri. Câştig 30 de euro pe noapte şi trebuie să apar îmbrăcat fie în uniforme militare, fie în costumaţii etnice.

Cum a debutat pasiunea ta pentru aceste costume?
Totul a început cu încorporarea mea forţată în armata italiană, pentru un an de zile. Ȋn tot acest timp am fost în marina militară. Am avut multe discuţii cu ofiţerii pentu că nu eram în stare să respect regulile lor.

Ce vrei să spui?
Păi, în primul rând nu aveai voie să-ţi personalizezi uniforma şi, de fiecare data când plecam în permisie ţipau la mine pentru că mă încăpăţânam să port hainele mele civile. Îmi ziceau că mă îmbrac ca un hippie pentru că voiam să folosesc uniforme de camuflaj în tonuri de pământ, iar ei nu admiteau altceva decât uniforma originală a marinei.
În afară de asta, când eram copil aveam o fixaţie pentru cowboy, iar în anii adolescenţei eram obsedat de artele marţiale. Obişnuiam să port cămăşi şi espadrile ca ale lui Bruce Lee şi ieşeam pe stradă să mă joc de-a bătaia cu verii mei – gen, „AH!” „OOH!” „OH!” Am avut şi o perioadă glam. Îmi vopseam părul şi purtam pantofi cu platformă de 15 cm. Eram fan David Bowie.

Ce-ţi plăcea mai mult: stilul sau muzica lui?
Muzica era drăguţă, dar am fost întotdeauna mai interesat de hainele lui.

În anii ‘70 erai adolescent, într-o perioadă din istoria Italiei în care oamenii te judecau, social şi politic, după hainele pe care le purtai.
Aşa e. Au fost vremuri revoluţionare şi am vrut să am şi eu rolul meu. Dar nu eram atras de politică. Îmi plăceau doar ţinutele – jachetele de eschimos ale comuniştilor şi cămăşile fasciştilor bogaţi. Prietenii mei nu ştiau ce să creadă despre mine pentru ca obişnuiam să port haine de fascist într-o zi, şi de comunist – a doua zi. În final, erau tot uniforme. Erau mai de toată ziua, dar tot uniforme rămâneau.

Cum te hotărăşti dimineaţa asupra costumului pe care să îl porţi în ziua respectivă?
Am perioade şi perioade. Săptămâni tematice. Tema poate fi Turcia, sau general SS, Egiptul antic, ori fariseu din Ierusalimul antic, sau brigadier francez. Uneori iau în calcul ocazii speciale. Pe 25 aprilie, spre exemplu mă îmbrac întotdeauna în uniformă sovietică.

Pentru „Intalnirea de pe Elba”, presupun. S-au luat vreodată oamenii de tine pentru gusturile tale excentrice în materie de îmbrăcăminte?
La un moment dat mă întâlneam cu o fată care mi-a spus că era cazul să-mi schimb stilul în cazul în care aveam intenţii serioase cu ea. Am simţit reprimare, dar nu m-am schimbat. Mai des, oamenii fac mişto de mine pe stradă, dar la fel de frecvent, primesc şi complimente. Mi se spune „Transformatorul”.

Câte ţinute complete include colecţia ta?
Sute. Uneori e suficient să schimb câteva detalii ca să ajung la o ţinută cu totul nouă. Cumpăr lucruri din târgurile de pe stradă şi din magazine second-hand şi apoi le personalizez cu mâna mea. Îmi place să urmez trendurile actuale, dar de fiecare dată includ propriul meu stil în ecuaţie.

Şi de unde îţi iei informaţiile?
În principal, din documentare TV şi din documente istorice, cum ar fi diverse tipărituri.

Am observant că atunci când îţi schimbi ţinuta, începi să vorbeşti o altă limbă. Cum s-a întâmplat ieri: purtai o uniformă din amata germană şi mi-ai spus „auf Wiedersehen” când ne-am despărţit.
Bineînţeles, pentru că încerc să interpretez rolul potrivit ţinutei. Cel mai mare vis al meu este să devin actor. La un moment dat am încercat să mă înscriu şi ca figurant la operă, dar era o coadă imensă şi m-am întors acasă. Toţi oamenii de acolo erau dezgustători. Nu erau interesaţi câtuşi de puţin de haine, voiau doar să câştige uşor nişte bani.

Care crezi că este cea mai stilată grupare din istorie?
Îmi plac foarte mult cavalerii Renaşterii italiene, cum ar fi Ettore Fieramosca şi Bartolomeo Colleoni. Totuşi, armura e prea grea.

Ai avea nevoie şi de un cal.
Îmi plac şi husarii – toate ornamentaţiile lor aurii. Şi ninja. Chiar dacă erau asasini.

Există personaje pe care să nu le poţi interpreta?
Am probleme cu japonezii. Eu sunt un tip masiv, iar ei sunt toţi piperniciţi. Nu sunt un samurai prea credibil.

De ce porţi creastă zilele astea?
Recent, am intrat în pielea veteranilor din Vietnam, la fel ca în Taxi Driver. Este o tunsoare tactică.

Povesteşte-mi cel mai haios lucru care ţi s-a întâmplat în ultima vreme.
O dată, eram în parcul ăsta şi am dat peste un tip care îşi pierduse câinele. Am încercat să mă apropii, să-l ajut, dar a început să urle: „Dispari de aici, poponarule! N-am nevoie de tine!” Eram îmbrăcat într-o costumaţie medievală care includea un body.

Asta nu e amuzant. Ce bou.
Clar. Şi o dată eram într-un alt parc şi văd un grup de brazilieni care se băteau. Eram îmbrăcat ca în CHiPs şi unul dintre ei a venit în fugă spre mine ţipând: „Ajutor, policia!” Asta mi se întâmplă frecvent. Când mă îmbrac în uniformele mele de poliţist, dealerii din parcuri o iau la goană.

Porţi vreodată şi haine normale?
Doar când sunt acasă. Mă îmbrac în trening. Dar n-aş ieşi niciodată din casă arătând în halul ăla!

Traducere: Oana Preda