Am vorbit cu PRNY despre cum a ajuns să lucreze de la 17 ani cu cele mai mari nume trap din România

Sigur ai auzit măcar o dată replica „PRNY bagă beatu’ EY” la începutul unei piese trap și te-ai întrebat cine e PRNY și ce face el cu beat-ul. Ei bine, PRNY e de fapt Lucian Valentin Prunău, un tip de 22 de ani din Brașov, care produce majoritatea pieselor trap care rup pe la noi. La 13 ani făcea primul beat și la 17 ani l-a luat Lu-K Beats în echipa Seek Music. Pe sistemul: când tu te stresai cu sesiunea, ei bine, și PRNY se stresa cu sesiunea, dar mai mergea și-n turnee cu Chimie și Amuly.

„Mi-a venit natural să fac trap. Proiectele în care m-am implicat și în care am avut mână liberă mi-au plăcut mereu să fie mai artistice. Să arate într-un anumit fel și să aibă o poveste, un concept mai deep. Să fie mai mult decât niște simple piese. Nu mi-am impus să fac asta, dar așa sunt eu ca persoană”, mi-a spus PRNY despre noul lui album. Geisha a ieșit în noiembrie, a ajuns pe primul loc în Apple Music după patru ore de la lansare și are toate numele mari din industrie: Nane, Oscar, Ian & Azteca, Golani, Bruja, dar și Deliric și DOC.

Am vorbit cu PRNY despre cum ajungi să faci muzică trap, cum faci față la caterincile prietenilor și cum le explici părinților de ce înjură oamenii pe piesele trap.  

VICE: De ce Geisha?
PRNY: Nu mă leg de cultura japoneză, dar Geisha mă duce cu gândul la trei cuvinte cheie. Mister, pentru că-n spatele acelei fețe expresive stă ascunsă o poveste. Exclusivitate, pentru că toată lumea știe că există geishe, dar nu toată lumea ajunge să întâlnească una. Și diversitate, pentru că ele făceau divertisment prin mai multe forme de artă. Cumva m-am transpus eu în tot ce-am văzut într-o geishă.  

Cum ai început să faci muzică?
Pe telefon. Aveam vreo 13-14 ani, un iPhone 3 și eram nebun. Mi-am pus tot felul de aplicații și jocuri. Îmi amintesc totul, cum am găsit o aplicație unde aveai un MPC cu pad-uri și tobe și pian și tot felul de chestii. Aveam sample-uri acolo și era destul de ușor de folosit. Așa că, în fiecare seară înainte să adorm, făceam beat-uri. Sau, mă rog, încercări.

Când am simțit că mă limita telefonul și eu voiam să fac lucruri mai complexe, un prieten mi-a zis de FL Studio. Aveam viziune și știam cum vreau să sune, dar nu știam cum să ajung acolo. Așa că-n fiecare seară mă uitam la tutoriale să învăț să folosesc programul. 

Colaborarea cu Seek Music cum a pornit?
Învățasem să fac și visuals, niște videouri în After Effects cu un artwork, să-mi urc beat-urile pe YouTube. Aveam ceva la o sută sau două de views la fiecare când a pus Luca un status pe Facebook că vrea să facă echipă de producători. I-am comentat și mi-a zis că-i place ce fac. Aveam 17 ani când am scos prima piesă împreună, „Constantine”. 

Tu ce voiai să te faci când erai mic? Îmi închipui că nu spuneai tocmai producător de muzică trap.
Până să dau de muzică, am făcut fotbal vreo patru, cinci ani. Era visul meu, până să trebuiască să întrerup antrenamentele brusc din cauza unei probleme medicale. După aceea am descoperit pasiunea pentru muzică, dar nu eram sigur c-o să pot ajunge să trăiesc din asta. Așa că am făcut și liceul și Facultatea de Informatică. Dacă n-aș fi fost producător, aș fi fost programator.

Te-ai mai gândit vreo secundă ce-ar fi fost dacă ai fi continuat cu programarea?
M-am gândit că ar fi fost greșit și nenatural pentru mine. Sunt creativ, îmi place să mă exprim și să experimentez. Nu-mi place să vină un șef și să-mi zică ce să fac. Deși și acolo e destul de fun uneori, dar nu m-aș fi văzut stând la birou și să fac tot timpul ceva ce nu-mi face neapărat plăcere. În studio aș sta închis toată ziua și toată noaptea. Și-am și făcut asta. 

Cum balansai școala și muzica?
Am fost toți anii la buget și n-am avut nicio restanță. Ideea e că nu făceam mai nimic în afară de facultate și muzică, ieșeam destul de rar. În timpul facultății, am fost și-n turneu cu Amuly și Chimie. Îmi amintesc când plecam de la concert la șase dimineața, să iau trenul și să ajung în Brașov la curs. Era destul de complicat, au fost perioade când făceam drumuri haotice. Când aveam sesiune, trebuia să învăț și pentru examen, să termin și proiecte, dar și piese. Dar când faci ce-ți place și ai drive-ul interior pentru muzică, oboseala nu se mai simte așa tare. 

Dar trebuie să te sacrifici. Când prietenii mei mergeau în club sau la un party, eu uneori ziceam pas pentru că nu puteam. Pentru mine a meritat sută la sută, nu am regretat niciodată că n-am ajuns la un party.

Ce ți-au zis prietenii când ai început să faci muzică?
Țin minte că am trecut prin niște glume. Toată lumea mă lua la mișto: „Vai, tu faci beat-uri”, tot îmi spuneau. Nu era tocmai bullying, caterinca era destul de inofensivă. Dar, în orgoliul meu, tot eram afectat. Nu ne-am certat pentru că nu luam glumele personal, dar acum că am reușit cumva, îi mai întreb: „Bă, îți amintești când râdeai de mine?”.

Nu te-au demoralizat deloc?
Nu, chiar m-am gândit la asta acum câteva zile. Am avut o motivație atât de naturală pentru muzică și tot ce înseamnă asta, încât niciodată n-am simțit că asta nu e pentru mine, că nu sunt îndeajuns de bun și că n-o să reușesc. Deși poate am avut toate motivele pentru care să cred asta. M-au ajutat mult și oamenii de la Seek, ne-am tras unii după alții, cum s-ar zice.

Ce părere au avut părinții tăi despre ce făceai?
Nu mi-au impus să nu fac asta, dar mereu îmi spuneau: „Învață, ia examenele, vezi școala”. A fost greu, la început mai ales, când nu prea înțelegeau și nici nu se întâmplau lucruri. Eu știam că dacă o să continui să muncesc, o să reușesc. Aveam încredere în ce urma să se întâmple, dar era dificil să le transmit și lor asta și să-i fac și pe ei să creadă. Au început să facă asta mai recent, când am lansat album și când au văzut că mai colaborez și cu artiști din zona mainstream, de genul Raluka sau Irina Rimes, artiști pe care-i mai știu și ei.

Ai mei sunt divorțați și tata e plecat din țară. Cu mama vorbesc acum mai mult. Îmi place să-i arăt tot ce fac și-i explic ce album vreau să fac, ce merch, cu cine aș vrea să colaborez. O văd cum devine din ce în ce mai pasionată de toată mișcarea asta și începe să înțeleagă.  

Te-ai certat vreodată cu ei pe tema asta?
Acum un an și jumătate, când le-am zis că după școală nu vreau să mă angajez pe programare, ci vreau să mă mut la București și să fac muzică. Mama a fost mai mult pe sistemul „Te descurci tu”, dar tata n-a înțeles. El voia neapărat să mă angajez și credea că e o bătaie de joc dacă n-o fac. Nu vedea cum poți face bani și din muzică dacă muncești. Ne-am certat rău, dar a trebuit să-mi urmez drumul meu până la urmă. Să-mi trăiesc viața mea, nu pe aia pe care o vor ei.

Dar cum le-ai explicat ce e muzica trap?
Îți dai seama că pe mama au șocat-o versurile puțin. Eu când eram mic, ascultam rap românesc: Paraziții, La Familia, BUG Mafia. O deranja că ascultam melodii cu înjurături, dar îi explicam mereu că eu n-am treabă cu astea și că, deși ascult melodiile astea, nu înseamnă că o să și fac ce spun oamenii pe piese. Îmi place cum sună și nu trebuie să judecăm atât de mult cuvintele. E un gen de muzică, o artă care nu exprimă violența în mod direct. Ea o fire deschisă la minte și s-a deschis în ultima vreme mai mult. Și ascultă, e foarte receptivă la chestiile astea. 

Ce feedback ți-a dat la album?
Am ținut să se uite întâi la trailer, să înțeleagă care e filmul, iar mai apoi i-am trimis albumul. Nu știu dacă a înțeles tot conceptul, toate versurile și împachetarea, dar mi-a spus că i s-a părut foarte închegat și foarte artistic. Diferit față de alte albume pe care le știa ea. M-a bucurat tare ce mi-a spus, și pentru că e mama, și pentru că ea, având în vedere că nu e conectată la lumea asta, mi-a dat un feedback diferit față de ce primesc de la oamenii din jurul meu.

Nu vreau să mă bag în bula mea și să mă hrănesc doar cu complimente de la lumea din cercul meu și să mi se pară super tare tot ceea ce fac și de fapt să nu fie așa. D-asta cer păreri și de la oameni din exterior, cu diferite stiluri și care ascultă de obicei poate alt gen de muzică. Dacă le place și lor, îmi dau încredere că fac ce trebuie per total, nu doar într-un anumit cerc. Trebuie să mergi mereu mai departe de bula ta. 

Ți se pare că din cauza muncii pierzi lucruri în viața socială?
Mai pierd. Doar că acum, când am un blocaj și n-am inspirație, pun pe pauză muzica câteva zile sau o săptămână și încerc să mai ies să socializez. Să mai trăiesc viața și să mă inspir. Iar după aceea vin cu chef de muncă. 

Care ar fi o colaborare neașteptată pe care ai vrea s-o faci?
Anul ăsta mi-am propus să experimentez cât mai mult și pe partea de mainstream, dar și cu alte genuri muzicale. Pe partea de hip-hop și trap am scos un album, cred că am demonstrat niște lucruri. Așa că, o artistă din România cu care aș vrea mult să ajung să colaborez e Delia. 

Iar din străinătate visez să colaborez cu Future. Să stau în studio cu el și să iau tot vibe-ul. A fost printre primii care m-au spart cel mai tare. E foarte creativ, a dat multe sound-uri din trap și e foarte cameleonic. Se mulează pe orice. O sesiune cu el și cu Metro Boomin ar fi genială.

Alexa Bejinariu a fost implicată în organizații studențești, iar din 2018 scrie la VICE despre educație și cultură. O găsești pe Facebook, Instagram sau blog.