Mi-am mințit nevasta, am fugit în Lagos și am luat bătaie din cauza unui scam nigerian primit pe mail

În prezent, toată lumea știe de escrocheriile „419", cunoscute și sub numele de fraudă cu plata în avans sau fraudă nigeriană prin e-mail. Acestea sunt niște păcăleli ale unor hoți anonimi care se dau drept funcționari africani corupți sau refugiați exilați care vor să transfere sume enorme de bani în conturi străine.

Trimit invitații pe mii de adrese de mail și mereu se găsește câte o victimă naivă care pune botul și-și oferă pe tavă informațiile bancare private. Există multe variații ale acestei escrocherii, dar majoritatea oamenilor care au ochi în cap și tastaturi sub degete știu să apese butonul de "spam" când văd așa ceva la ei în inbox.

Dar în 2003, șmecheria era mai puțin cunoscută și un prieten de-al tatălui meu a fost escrocat nasol. Când Laurent (i-am schimbat numele, la cererea lui), pe atunci reprezentant de vânzări la o companie de farmaceutice, 42 de ani, rezident al Reunion Island (teritoriu francez în Oceanul Indian), a primit oferta de a transfera un milion de dolari dintr-un cont bancar nigerian înghețat în contul lui, a crezut că l-a apucat pe Dumnezeu de un picior.

Dar în loc să-și rezolve toate problemele financiare, așa cum spera, a ajuns bătut și abandonat într-o țară străină. Am vorbit cu el de curând și l-am rugat să-mi povestească ce dracu' s-a întâmplat.

Cam acum zece ani, eram acasă și mă jucam șah pe calculator când am primit un e-mail de la un tip care susținea că e guvernatorul din Lagos, Nigeria. Titlul era URGENT, așa că l-am citit imediat – de fapt, l-am citit chiar de câteva ori la rând. Nu-mi venea să cred ce văd.

Nu-mi amintesc exact cuvintele din mail, dar, în principiu, zicea că guvernatorul din Lagos, Bola Tinubu, ascunsese cam un milion de dolari într-un cont bancar secret ca să scape de plata taxelor. Banii fuseseră furați din fondurile publice, zicea e-mailul, iar familia Tinubu nu-i putea folosi pentru că erau strict supravegheați de guvern.

Aveau nevoie ca un străin să vină în Lagos, să scoată banii din cont și să-i transfere într-un cont bancar elvețian. Aici intram eu în joc. Dacă trimiteam 1 300 de dolari în cont la o adresă din Lagos, ei trebuiau să-mi dea o cameră la un hotel de lux, după care trebuia să merg să semnez niște documente pregătite de un avocat, ale cărui taxe m-ar fi costat alte 1 300 de dolari. După asta urma să mă aleg cu 5 procente din milionul ăla de dolari. Mi se părea destul de corect.

Nu mai primisem până atunci genul ăsta de mesaj. Existau niște greșeli gramaticale, dar m-am gândit că omul vorbea o limbă de prin Nigeria, Hausa sau Igbo, și era normal să nu stăpânească perfect franceza. În plus, Bola Tinubu chiar era un politician nigerian care fusese guvernator în Lagos – asta era singura parte din mesaj care nu era o minciună.

Pe atunci aveam datorii și aveam nevoie disperată de bani. Îmi pierdusem jobul în repetate rânduri și în sfârșit reușisem să mă stabilesc la o companie de farmaceutice. Afacerea nigeriană părea perfectă pentru mine. După ce scădeam prețul biletului de avion și cei 2 600 de dolari pe care urma să-i dau partenerilor mei nigerieni, urma să câștig peste 40 000 de dolari, deci mi-aș fi salvat toată familia. În plus, aveam parte și de câteva zile de vacanță în Nigeria. Acum îmi dau seama că par un mare prost, dar pe atunci știam că clasa politică nigeriană e foarte coruptă și cumva îmi suna plauzibil. Mai ales că eram disperat cu banii.

Am comunicat timp de vreo lună cu partenerii mei nigerieni. Ne-am trimis vreo zece mailuri până să mă conving că totul „e în regulă". Am încercat să mă conving singur. Sunt superstițios, așa că într-o noapte mi-am zis „Ok, dacă câștig un joc de cărți cu mai puțin de 15 puncte, mă duc." Nu obținusem un scor atât de mic niciodată, așa că atunci când am obținut 11 puncte, m-am gândit că e un semn și am hotărât să-mi iau biletul de avion.

N-am spus nimănui despre călătorie, nici măcar soției mele – nu știa cât de nasoală era situația noastră financiară. I-am spus doar unui prieten, un tip cu care mai ieșeam la bere. M-am gândit că e genul de om care poate păstra un secret, plus că a trebuit să mă împrumut de la el ca să-mi iau biletul de avion.

Le-am spus soției și familiei că mă duceam în Nigeria ca să negociez un contract pentru a vinde pompe de insulină, ceea ce era foarte plauzibil, având în vedere că lucram la o companie farmaceutică. Prietenii s-au bucurat, soția la fel, toți mă felicitau, deja aproape credeam și eu că am fost promovat. Le-am trimis nigerienilor 1 300 de dolari cash și m-am urcat în avion spre Lagos.

Am aterizat în Aeroportul Internațional Murtala Muhammed pe la sfârșitul lui aprilie, unde miam luat o viză de turist cu cincizeci de dolari. Începutul călătoriei a decurs conform planului. Când am ieșit din aeroport, m-au întâmpinat doi vlăjgani la costum și cravată, cu inele de aur pe degete, care țineau o pancartă cu numele meu. M-au dus la hotelul meu de patru stele, unde chiar îmi rezervaseră o cameră.

„Ne vedem mâine", mi-a spus unul dintre ei. „Să aduceți cealaltă jumătate din suma de bani cash. Veți primi un plic cu cincizeci de mii de dolari la o oră după ce finalizați actele cu avocatul. Vă vom acompania cât timp îl așteptați. Ședere plăcută în Nigeria, domnule."

Domnule! Deja eram convins că nu e vorba de o farsă și că eram o persoană importantă pentru ei.

În noaptea aceea am ieșit la cină la un restaurant de lux din centrul orașului, unde am cunoscut un inginer olandez care lucra pentru o companie petrolieră. După câteva minute de conversație, mi-a spus: „Să ai grijă, crima organizată e foarte activă în zona asta. Uneori oamenii sunt răpiți, jefuiți, bătuți pentru bani – mai ales europenii."

Dar deja cheltuisem prea mulți bani pe plecarea asta ca să mai dau înapoi, așa că am ignorat avertismentul. Pentru mine, tot ce conta era să pun mâna mai repede pe banii ăia. După ce m-am despărțit de inginer, am scos ceilalți o mie trei sute de dolari de la un bancomat și am urcat în camera mea.
În noaptea aceea, am primit două telefoane de la partenerii mei nigerieni ca să confirm întâlnirea de a doua zi și un al treilea apel de la un bărbat cu voce gravă care s-a prezentat drept avocatul și a accentuat să nu uit să aduc restul sumei de bani.

„Această sumă ne va permite să finalizăm transferul de bani și restul tranzacțiilor", mi-a spus el în franceză cu un accent african. N-am înțeles tot ce spunea, dar l-am asigurat că o să aduc banii.

În dimineața următoare, am primit un alt telefon și mi s-a spus că întâlnirea va avea loc aproape de hotel, într-un cartier de afaceri. Nu mă temeam deloc, era un cartier aglomerat, n-avea cum să se întâmple ceva dubios.

Un bărbat m-a escortat afară din hotel până la aceeași mașină cu care venisem de la aeroport, dar când mi-a dat niște documente legale în parcare, am simțit un gol în stomac. Era evident că erau documente false. Erau prost tipărite, presărate cu greșeli de gramatică și ortografie.

Am urcat în mașină. Înăuntru erau patru tipi la costum. Am mers zece minute în liniște totală și ne-am oprit pe o alee lăturalnică. Deodată am simțit o bolboroseală acidă în stomac, de groază – temerile mi se confirmau. Știam deja ce o să se întâmple.

„Dă-ne tot ce ai", mi-a spus unul dintre tipi.

Întâi am refuzat și le-am spus că voi merge la poliție. Nu le-a plăcut chestia asta, așa că m-au bătut de m-au lăsat inconștient.

M-am trezit într-o cameră goală, plin de vânătăi pe față și corp. M-am gândit că mă vor ucide. După vreo 15 minute, unul dintre ei a intrat în cameră și mi-a spus: „Uite ce e, nu vrem să-ți facem rău, vrem doar banii. Dar dacă mergi la poliție, te omorâm cu propriile tale mâini. Te punem să-ți tai gâtul. M-ai înțeles?"

Am dat din cap.

M-au târât până la mașină, au condus vreo 20 de minute prin pustiu și m-au aruncat afară. M-am ridicat și m-am scuturat de praf. Eram viu și aveam doar hainele de pe mine, dar nu mai aveam nici portofelul, nici pașaportul.

Am mers până la o stație de autobuz, am reușit să ajung în oraș la hotel, să-mi iau geanta și cei câțiva euro rămași în cameră. Nu aveam camera rezervată și pentru noaptea următoare, așa că a trebuit să-mi iau o cameră într-un motel ocupat de prostituate și peștii lor. N-am putut dormi toată noaptea din cauza zgomotelor și a gemetelor.

Dimineața, m-am uitat în oglindă. Aveam fața umflată și acoperită de vânătăi. M-am dus la ambasada Franței să fac cerere pentru eliberarea unui pașaport de urgență. În timp ce așteptam finalizarea documentelor, m-am rugat de localnici să mă lase să stau la ei. Câțiva au acceptat, așa că mi-am petrecut patru zile în patru apartamente diferite, dormind pe unde apucam. Cred că halul în care arătam, i-a convins pe toți că spuneam adevărul despre ce pățisem.

Nu voiam să mă întorc în Reunion Island, nu aveam curajul să mă întâlnesc cu oamenii de acolo. Am schimbat destinația și m-am dus la casa tatălui meu din suburbiile Parisului ca să stau singur o vreme. De acolo, mi-am sunat familia, care era foarte îngrijorată. A fost plăcut să-i aud, dar și chinuitor – a trebuit să-mi mint soția despre motivul pentru care eram în Paris. I-am spus că excursia de afaceri fusese ok, dar că tatăl meu avea niște probleme mari de sănătate și trebuia supravegheat.

Am stat în Paris cam o lună ca să-mi adun gândurile și să-mi treacă vânătăile. Am lucrat din Franța pe internet pentru compania farmaceutică și mi-am luat un job part-time ca să recuperez banii pierduți în această aventură tâmpită, plus alți bani pentru biletul de avion de întoarcere. Singurul job pe care l-am putut găsi a fost cel de gropar, așa că am săpat morminte în cimitir timp de trei săptămâni.

M-am întors acasă pe la începutul lui iunie și am vorbit foarte puțin despre ce s-a întâmplat. Sunt convins că păream dubios, dar nu știam ce să fac. De câte ori m-am uitat apoi la mailurile mele cu nigerienii, am găsit o grămadă de lucruri care nu aveau sens și m-am înfuriat pe prostia mea. Până la urmă am șters toate conversațiile, fie din mândrie, fie pentru că mă gândeam că o să le găsească nevastă-mea.

Încă mai primesc emailuri ca cel care mi-a adus atâta ghinion, dar acum le șterg direct, nici nu le mai citesc. Acum sunt divorțat de soția mea, care încă nu știe ce mi s-a întâmplat în Nigeria. Până acum n-am mai vorbit niciodată despre asta.

Traducere: Oana Maria Zaharia