Gata, așteptarea aia chinuitoare se apropie de sfârșit. Mai sunt doar câteva zile până când începe Campionatul European de Fotbal, unde România nu doar că participă, dar va juca chiar în meciul de deschidere, cu Franța. Hei, hei! OK, nu-i meritul României că evoluează în primul meci, dar nu-i exclus să fie cea mai mare realizare a formației noastre la turneul ăsta, deci merită menționată. Oricum, cert e că în curând, din mii de piepturi care bat românește în fața televizorului, o să răsune scandările tradiționale de încurajare pentru băieții în galben („ROMÂNIA, ROMÂNIA!" sau „Hai, băieții!"), completate cu îndemnul plin de emoție care îndeamnă la cucerirea teritoriului inamic: „Pe ei, pe mama lor!". Pe bune, o să fie ceva de neuitat.

Entuziasmul ăsta, mai ales că România n-a mai fost la un turneu final din 2008, e normal. Sigur, în 2008 n-a ieșit prea bine, c-am plecat acasă încă din faza grupelor, dar au trecut opt ani de atunci. Lucrurile s-au schimbat. Acum, câteva întrebări sunt pe buzele tuturor. „Bine, dar la modul serios, avem șanse să facem ceva sau o să fim ciuca bătăilor?". „O să ne facem iar de râs, ca-n 2008, când olandezii ne invitau să le dăm gol și noi n-am fost în stare?". „Cruciulițele sfințite ale lui Iordănescu o să adoarmă vigilența adversarilor?".

Singura posibilitate ca să aflăm răspunsurile este să analizăm atent lotul echipei naționale, pe care selecționerul Iordănescu l-a anunțat în urmă cu câteva zile, după amicalul pierdut împotriva Ucrainei. Deci, hai să-i luăm pe rând pe eroii noștri:

Cum ar zice analiștii sportivi, „Tătărușanu e în lot pentru că n-avea cum să lipsească". Chiar și c-o mână-n ghips sau cu pierderea temporară a vederii, era musai ca omul ăsta să meargă-n Franța. Din mai multe motive. Primul e că, deși o să evolueze cu numărul 12 la Europene, Tătărușanu e cel mai cunoscut fotbalist român la ora actuală. Și nu pentru că joacă pe la chermeze, ci pentru c-o face la Fiorentina, unul din cluburile serioase din Italia, unde e titular meci de meci. Dacă astea nu-s de ajuns, uite-l pe cel mai important: Tătărușanu poate juca și rolul de sperietoare în cantonament. E un flăcău bine legat și pare genul ăla „din popor", care nu dă înapoi când e să le stingă țigările și să le verse la coș berile jucătorilor petrecăreți din lot, după care să-i trimită pe cheflii la culcare.

Băiatul ăsta 'nalt ca bradul e în lot pentru că n-o să crâcnească niciodată că nu-i titular. De vreo patru ani, de când s-a transferat în Anglia, e obișnuit să stea pe tușă, lucru care, pentru el, nu-i tocmai rău. Leafa oricum merge. Dar e un plus și pentru România faptul că Pantilimon merge la Europene. Omul are 2,03 metri, iar într-un eventual campionat paralel de baschet, România s-ar putea să aibă o șansă. Ca să nu mai zic că într-un meci c-o echipă de vlăjgani care centrează la greu în careul nostru, Pantilimon poate chiar să intre pe teren. Nu ca portar, că postul ăla e ocupat, dar ca al patrulea sau al cincilea fundaș central.

Portarul Astrei are șanse să joace măcar un minut la Europene cam câte ai și tu. Știe și el că-i acolo doar ca să iasă la număr, și asta-i soarta tristă a oricărui tip care e al treilea goalkeeper din lot. E ca și cum ai intra la o petrecere fancy ca rezervă de șofer, în caz că șoferul titular nu rezistă tentației și se pune pe băută. Bine, la Silviu Lung e chiar mai nasol, pentru că în lotul României se află și Moți, care deși e fundaș, și-a dovedit calitățile de portar în Liga Campionilor, când a apărat două penalty-uri contra Stelei. Singura consolare pentru Silvică e că are parte de-un all-inclusive în Franța, pe moca.

Notă: 8/ 10

Ca și Silviu Lung, colegul lui de la Astra, Valerică e în lot ca să iasă băieții la numărătoare. Totuși, are ceva mai multe șanse decât portarul să bată mingea, pentru că nu-i exclus ca România să aibă pe finalul jocurilor și câte șapte-opt fundași pe teren, ca să țină de-un 0-0 sau ceva. Ah, și probabil că-n alegerea lui nea Puiu a contat și faptul că vigurosul Valerică are, fără discuție, cea mai autentic românească frizură dintre toți fotbaliștii.

Săpunaru e băiatul rău al grupului. Durul. Ăla pe care-l chemi când se ia unul mai mare de tine, iar Săpu vine cu tupeu și te-ntreabă: „Cine, mă, ăsta?". Nu știu cât de mult poate să ajute echipa în teren, însă e e clar că-n afară lui e un om valoros pentru colectiv. Gândește-te, dacă se iscă prin hotel o bătaie cu steaguri sau un concurs ad-hoc de scuipat, Săpunaru ne poate face campioni europeni. Tipului îi cam sare muștarul repede și-a demonstrat toți anii ăștia că n-are teamă când e vorba de scandal. Ultimii care au simțit furia lui Săpunaru au fost suporterii Stelei, acum vreo două luni, când bravul fundaș român s-a enervat și i-a luat la flegme.

Mățel e un fundaș dreapta care joacă în Croația, la Dinamo Zagreb. Sună promițător descrierea asta, că Dinamo Zagreb e un club destul de important în Europa. Dar e o problemă: nimeni nu urmărește campionatul de fotbal al Croației. Și, deci, nu prea știi concret ce să te aștepți de la băiatul ăsta. Poate fi o revelație sau doar un alt mediocru sadea. E ca și cum te-ai duce la un date cu o tipă despre care ai auzit că are sânii mari și cracii lungi, dar practic n-ai văzut-o niciodată.

Tipul ăsta e prezent la EURO ca să arătăm lumii întregi că noi, românii, suntem suflete mărinimoase. Că ne respectăm fostele tinere speranțe care s-au făcut de băcănie prin Europa, ba mai mult de atât, îi punem chiar căpitani de echipă. Hei, cine mai e ca noi? Acum vreo trei ani, când se transfera de la Steaua la Tottenham pe vreo 10 milioane de euro, cu toții credeam că Chiri o să ajungă unul din cei mai tari fundași români din istorie. N-a fost să fie, că Chiri nu s-a adaptat nici în Anglia, nici în Italia, iar în ultimii trei ani a jucat vreo 30 de meciuri cu totul. Dar nu-i nimic, campionatul ăsta european ar putea să-l propulseze iar pe Chiri în fotbalul mare, la o echipă din Emiratele Arabe Unite sau Kuwait.

Motivul pentru care a fost convocat fundașul nostru central, care evoluează la o echipă de prin Qatar, e că are un nume care sună mișto și e destul de ușor de pronunțat și de comentatorii străini. O să se chinuiască ăia destul să pronunțe „Mățel", „Chiricheș" sau „Tătărușanu", așa c-a fost adus băiatul ăsta, ca să nu fim mai antipatici ca maghiarii sau islandezii. Pe deasupra, Dragoș are și-un nume format din două prenume, deci iată alt motiv serios să fie aici. Poate că mai sunt și altele, dar nu-s convins că le știe nici măcar Dragoș Grigore însuși.

Nu-ncape îndoială, Moți a fost chemat cu un singur scop: ca să intre în poartă la un eventual meci eliminatoriu în care se ajunge la penalty-uri. Mai ales că România are amintiri neplăcute de la meciurile în care s-a ajuns la lovituri de departajare: în 1990 a pierdut cu Irlanda, iar în 1994 cu Suedia.

La 35 de ani, Răzvan Raț e în lotul ăsta un fel de însoțitor de grup la o ieșire cu clasa. Omul nu-i în cea mai bună formă din carieră, tocmai ce-a retrogradat din prima ligă spaniolă cu Rayo Vallecano, dar pare un băiat sufletist. E ca un citat motivațional pentru vestiar. E genul ăla care-i bate pe spate pe toți și le strigă „Hai, bă, că se poate!" sau „Nu-i nimic, hai să jucăm!", chiar dacă scorul e 0-1 sau 0-8. Plus că, spre deosebire de majoritatea băieților din lot, scoate mai mult de trei cuvinte pe minut la interviurile de după meci. El e ăla care o să dea vina pe ghinion după ce-o s-o încasăm rău de tot. Fără îndoială, își merită locul.

Al doilea jucător cu numele din două prenume. Fundaș stânga, joacă la Dinamo, și-a dat un autogol superb cu Steaua în primăvară și e campion la încasat cartonașe roșii. Cumva, asta-i tot ce poți spune despre el. Dar e destul cât să ajungă la EURO.

Notă: 5/ 10

Marele atu al lui Hoban e că poate să ducă o viață normală, ferită de fani gălăgioși și insistenți care-i cer autografe și vor să-și facă selfie-uri cu el. Omul poate să meargă lejer la piață, să se târguiască la un kil de castraveți, sau să-și plimbe câinele în parc, că nu-l recunoaște absolut nimeni. Poate fi, deci, elementul surpriză din tactica echipei României. Când o să urce furibund în careul adversarilor, e posibil ca ăia să se oprească brusc și să-i facă semn arbitrului să întrerupă jocul c-a intrat un fan pe teren.

Joacă în Bulgaria și e rezerva lui Hoban. REZERVA LUI HOBAN! REZERVA LUI HOBAN!

De fiecare dată când îl văd pe Pintilii, mă gândesc că-i genul de om săritor, care se bagă imediat să te ajute când ai de mutat mobilă sau de cărat niște cutii. Nici nu te usucă de bani, ca alți băieți care mută mobilă, ci se mulțumește cu două-trei țigări. Asta-i de bine, numai că din punct de vedere fotbalistic omul nu-i așa de treabă. Partea nasoală la Pintilii e că-și pierde repede cumpătul pe teren și încurcă des mingea cu genunchii adversarilor. Poate că Iordănescu e puțin masochist și vrea să vadă dacă Mihăiță e în stare să bată recordul lui Ioan Vlădoiu, din 1994, când românul nostru a primit cartonaș roșu la vreo două minute după ce-a intrat pe teren.

I-am băgat pe toți trei laolaltă pentru că nu-s diferențe semnificative între ei. Pe hârtie, sunt mijlocași ofensivi de bandă, adică niște băieți iuți, tehnici și cu simțul porții. În realitate, sunt doar iuți, însă îi cam încurcă mingea. Oamenii nu driblează, ajung rar să centreze (și mai rar bine), iar partea cu golurile le iese doar din întâmplare.

În afara terenului, toți trei par joviali și ștrengari de felul lor. Băieți de grup, care dau noaptea un pokeraș, la o bere și-o discuție despre gagici, în timp ce se ascund de Tătărușanu, care-i caută să-i trimită la somn. Probabil că se țin și de glumițe de alea adolescentine, gen scatoalce date după ceafă lui Pantilimon, după care ori o iau la fugă, ori dau vina unul pe altul ca să n-o încaseze de la uriaș.

„Cine n-are bătrâni, să-și cumpere!" e cu siguranță vorba favorită a lui Sânmărtean. 36 de ani (ceea ce în ani de fotbalist înseamnă vreo 90), jucător la o echipă din Arabia Saudită (adică acolo unde se retrag fotbaliștii la pensie), un alt mare talent al fotbalului românesc care a rămas la stadiul de speranță. De alergat aleargă mai puțin ca tine, dar e adus pentru că-i singurul de acolo care știe să dea o pasă decisivă sau să dribleze adversarul. Dacă nu era el, atunci ar fi fost în lot Dănuț Lupu, Ionuț Luțu, Ovidiu „Motanu" Maier sau chiar Ilie Balci.

Nicușor pare un copil cuminte, la locul lui, care nu vrea să supere pe nimeni. E genul care râde din politețe la glumele deplasate ale lui Popa, Torje & Chipciu, ca să nu se simtă ăștia prost. Iar când Pantilimon îl întreabă „Care din ăștia trei mi-a ars una peste ceafă, Nicușoare?", Stanciu spune că n-a văzut, ca să nu-i toarne pe poznași. Fotbalistic, se-așteaptă multe de la Nicușor, care până acum n-a avut prilejul să-i dezamăgească pe fani. Ar putea s-o facă la EURO, dar la fel de bine ar putea să fie starul echipei. Asta dacă va juca titular, că băiatul e la concurență pe post cu veteranul Sânmărtean, cel cu care timpul nu mai are răbdare. Și, se știe, nea Puiu nu e omul care să mizeze pe tineret.

Notă 3/10

Lui Alibec îi merge totul ceas. A ieșit campion cu Astra acum câteva săptămâni, a prins lotul pentru EURO și, cel mai mare motiv de bucurie, fostul său coleg, Budescu, n-o să fie în Franța. Ceea ce înseamnă că, la sala de mese, Denis n-o să aibă concurent când o să-ntrebe: „Adi Popa, mai mănânci desertul sau mi-l dai mie?" ori „Steliano Filip, așa-i că nu mai poți și friptura?". Dacă Alibec primește bonuri de masă în loc de bani, îl văd în stare să dea câteva boabe la turneul ăsta.

Prezență constantă la lotul României, pentru care a marcat de nouă ori, Stancu e tipul ăla de la care nu prea ai așteptări, chiar și atunci când e în formă. Serios, oricât ai încerca să-l lauzi și să pui accent pe calitățile sale de fotbalist, e foarte greu să-ți pui speranțele într-un băiat care joacă la o echipă care se cheamă Gençlerbirliği. Gençlerbirliği, frate. Îți dai seama prin ce momente dificile o să treacă Bogdan când o să mai stea de vorbă cu francezii, la vreun corner? Ăia o să-l întrebe „Hei, număr 19, tu la ce club joci?", Stancu o să răspundă „Păi, la Gençlerbirliği", iar ăia o să-i zică „Nu, man, nu ce boală intestinală ai, echipa ta care e?". O să fie un turneu obositor pentru Bogdan, e clar.

Băiatul ăsta cică e în formă. A ieșit campion în Bulgaria și-a marcat 15 goluri sezonul ăsta. Ca și-n cazul lui Bogdan Stancu, echipa la care joacă, Ludogoreț Razgrad, nu-ți inspiră prea multe. Serios, n-o să auzi niciodată că jucătorul Campionatului European sau marea revelație a turneului o să fie un tip care evoluează în fiecare sâmbătă la Ludogoreț Razgrad.

La fel ca Mățel, Andone are referințe bune. Joacă în Spania de când se știe, a marcat ceva goluri pentru Cordoba, așa că fanii abia așteaptă s-o facă și pentru echipa națională la EURO. Sună bine. Doar că omul a rupt gura târgului prin liga a doua spaniolă și deocamdată echipele mari nu se-nghesuie să-l transfere. Deși Andone nu mai e chiar un puștan, la cei 23 de ani ai săi. Totuși, alături de Alibec, ăsta-i jucătorul în care trebuie să-ți pui puținele speranțe c-o să facem vreo brânză în Franța. Știu, e trist, dar asta-i situația. Alții mai răsăriți chiar n-avem.

Notă: 6/10

Ai să râzi, dar nu. Chiar dacă ne lăudăm cu cel mai slab lot dintre toate cele 24 de națiuni participante și, în plus, cu cel mai depășit selecționer. Avem noroc, însă, de o grupă lejeră. Primul meci e cu Franța, în deschidere, și-avem șanse mici să n-o luăm pe coajă acolo. Dar apoi o să jucăm cu Elveția și Albania, două naționale cam de același nivel cu a noastră, ultima chiar debutantă la un turneu final. Pe deasupra, se califică două sau trei echipe în optimi, așa că nu-i exclus să mergem mai departe chiar și c-o victorie împotriva Albaniei.

Mai avem și-o caracteristică moștenită din bătrâni, care s-ar putea să ne ajute: suntem capabili să ne apărăm 90 de minute, fără nicio jenă și fără să simțim nevoia să atingem mingea. Avem ceva experiență în sensul ăsta. În preliminarii, spre exemplu, românii au avut cea mai bună defensivă dintre toate echipele, cu doar două goluri primite. De altfel, „autobaza" e stilul nostru tradițional de joc, pe care l-am prestat chiar și-n perioada de glorie, cu Hagi sau Popescu. Și pe care-l etalam chiar și cu sute de ani în urmă, când ne băgam cu fundu-n poarta cetății, iar otomanii, mai tehnici și mai bine pregătiți fizic, făceau presing sus și ne atacau în valuri.

„Focu' la ei, băieți!".

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre fotbal:
Cele mai praf imnuri ale echipelor de fotbal din România
O scurtă istorie a antrenorilor români care-și snopesc fotbaliștii
Am jucat fotbal printre capre și găini, c-un portar fără o mână