​Cum să faci sex pe patul de moarte

S-a dovedit deja că persoanele în vârstă pot avea o viață sexuală activă și înfloritoare. Cel puțin o treime din persoanele cu vârste între 75 și 85 de ani și-o trag bine mersi, conform unui sondaj din New England Journal of Medicine. Dar cum se schimbă viața ta sexuală când intervine ideea de moarte – și când știi că moartea te așteaptă după colț?

Există foarte puține cercetări științifice pe tema sexualității spre sfârșitul vieții. Dar cercetările care există sugerează că sexul rămâne important pentru cei care sunt pe moarte. De exemplu, în cadrul unui studiu din 2011, publicat în Journal of Hospice and Palliative Medicine, cercetătorii i-au întrebat pe 65 de pacienți care sufereau de cancer în stadii avansate, cum li s-au schimbat atitudinile vizavi de sex și experiențele sexuale pe parcurs ce boala a avansat. Deși majoritatea pacienților ar raportat scăderi semnificative la nivel de satisfacție sexuală și frecvență, 60 de procente dintre pacienți nu s-au considerat mai puțin atrăgători după ce au primit diagnosticul. Majoritatea – 86,4 de procente – au zis că li se pare important să vorbească despre sexualitate cu un specialist.

Cum speranța de viață e în creștere, tot mai mulți pacienți se vor confrunta cu întrebări despre sexualitate și intimitate spre sfârșitul vieții lor. Dr. Sharon Bober e una dintre persoanele care încearcă să răspundă la aceste întrebări. Bober e directoarea Programului de Sănătate Sexuală la Institutul pentru Cancer Dana Farber. Tratamentele pentru cancer pot avea nenumărate efecte asupra vieții sexuale a unei persoane: scăderea libidoului, lipsa de intimitate, durere și schimbarea simțului identității. Programul lui Bober vrea să furnizeze „educație, consultații și consiliere personalizată de reabilitare pentru pacienți și partenerii lor care au experimentat schimbări ale sănătății sexule în timpul tratamentului pentru cancer." Cu alte cuvinte, nici măcar cancerul în stadii terminale nu te poate opri să faci sex.

Am contactat-o pe dr. Bober ca să aflu mai multe despre provocările sexuale cu care se confruntă bolnavii pe patul de moarte și despre importanța ajutării oamenilor să-și mențină o viață sexuală sănătoasă – chiar dacă sunt la doi pași de moarte.

VICE: De ce devine sexul pe patul de moarte problematic?
Dr. Sharon Bober: Tot mai multe persoane trăiesc mai mult deși suferă de boli letale. În trecut nu existau tratamente eficiente și mureau mai repede, dar acum poți trăi mult și bine cu o astfel de boală. Poate ești mai obosit, nu te simți grozav, ești slăbit… dar n-ai murit încă.

Și dacă n-ai murit, poate mai vrei să faci niște sex. Cum afectează o boală terminală viața sexuală a unei persoane?
Simptomele fizice generale care au impact asupra sexului sunt oboseala, greața, durerea, potențialele disfuncții erectile sau uscăciunea vaginală. Bărbații cu cancer la prostată în stadiu avansat pot trăi ani de zile în situația asta. Există terapii hormonale tot mai eficiente, care le prelungesc viața cu trei, patru sau cinci ani. În această situație, tipii trec prin schimbări semnificative din cauza scăderii nivelului de testosteron. Adesea, bărbații au disfuncții erectile profunde și nu se simt virili ca pe vremuri. Boala are impact asupra vitalității lor și a felului în care experimentează masculinitatea.

Și persoanele care urmează un tratament?
Dacă ți-ai împărțit patul cu un partener timp de patruzeci de ani și ai petrecut ultimele două luni din viața ta într-un pat de spital, clar te gândești la sex. Și nu în sensul că mori să faci sex, ci te gândești la toate lucrurile pe care le pierzi, toate lucrurile care se schimbă în viața ta. Oamenii suferă mult pentru că astfel de probleme sunt ignorate.

O altă problemă e că pacienții ar avea întrebări despre disfuncțiile erectile sau despre uscăciunea vaginală, dar nu le pot pune întrebări doctorilor pentru că mereu sunt însoțiți de copiii lor sau de o rudă și se simt jenați. E o conversație pe care le-ar plăcea s-o aibă cu doctorii, dar nu sunt niciodată singuri cu ei.

Da, e ciudat să vorbești despre probleme sexuale când nu ai intimitate.
La spital n-ai niciodată intimitate. Mereu vin și pleacă asistente și doctori, iar tu ai vrea să mai faci sex cu partenerul măcar o dată, dar te temi să deschizi discuția cu doctorul pentru că s-ar putea să intre cineva peste voi.

Deci e posibil să obții un oarecare nivel de intimitate?
Bineînțeles. În orice spital sau unitate medicală e ok să-i spui doctorului sau asistentei că ai nevoie de puțină intimitate. E ok să-i ceri să închidă ușa.

Am vorbit cu mulți doctori despre sexualitatea spre sfârșitul vieții. Am căzut de acord că ar trebui să facem tot posibilul ca să le creăm un nivel de confort pacienților – să le permitem să-și aducă animalele de companie cu ei, de exemplu. Dar totuși, despre sex nu se vorbește cum ar trebui.

Deci au nevoie să fie încurajați ca să deschidă un astfel de dialog.
Da. De multe ori nici măcar nu putem să-i ajutăm pe plan fizic să facă sex, dar tot îi ajută să se deschidă, să vorbească despre cum îi face să se simtă faptul că nu mai pot face sex cu partenerul. Trebuie ajutați să-i spună partenerului ce simt: „Deși nu mai putem face sex, mi-ar plăcea să ne ținem în brațe dezbrăcați."

Dar pacienții care sunt ok din punct de vedere fizic, dar nu și mental? De exemplu, cei care suferă de demență.
E complicat, pentru că sunt mai multe feluri de demență. Desigur, s-au scris multe despre persoanele cu Alzheimer care își găsesc parteneri în aziluri. Cred că începem să înțelegem mai multe despre ce înseamnă să trăiești mult timp, deși în viața ta s-au petrecut multe schimbări cognitive profunde.

Uneori oamenii se simt dezinhibați, parțial datorită schimbărilor cognitive. Se simt deodată mai senzuali. De exemplu, Zeke Emanuel a scris despre faptul că bolile venerice sunt în creștere în aziluri pentru că persoanele în vârstă sunt active sexual, dar nu se protejează. E o problemă atunci când oamenii sunt activi sexual, dar nu mai sunt intacți pe plan cognitiv. Se mai pune și problema consimțământului. Nu se poate răspunde ușor la aceste întrebări, dar tocmai de aceea trebuie să vorbim despre ele. Oamenii trăiesc mai mult, dar, din cauza schimbărilor cognitive, nu mai sunt persoanele care erau înainte.

Care e cea mai mare prejudecată vizavi de sexualitatea spre sfârșitul vieții?
Faptul că pe pacienți nu-i preocupă acest subiect. Cea mai mare prejudecată e că persoanele bolnave nu sunt ființe sexuale și nu le preocupă pierderea sexualității. Nu e adevărat. E important să le oferi oamenilor spațiu să vorbească despre asta sau să se simtă conectați. Poate că nu mai poți face sex cu partenerul, dar tot simți că ești partenerul cuiva. Relația ta cu partenerul e altfel decât cea cu fiica sau bunica sau mătușa.

Când te gândești la asta în termeni de identitate, e diferit. E greu să îți dai seama cum să păstrezi conexiunea cu partenerul. Chiar dacă vă luați rămas bun, păstrarea conexiunii e importantă. Iar faptul că nu încurajăm bolnavii să vorbească despre asta e trist. Trăim într-o cultură saturată cu sex, dar care are foarte puțin de-a face cu sexualitatea reală. Acestea sunt probleme reale despre care oamenii trebuie să vorbească pentru a găsi o rezolvare.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai multe despre sexualitate:
5 mituri despre sexualitate
Oamenii din secta extraterestră a plăcerii repară clitorisuri în Africa
Elevii români spun că educaţia sexuală se învaţă de pe Pornhub, din cauza ipocriziei religioase