Am vorbit cu fotografa care folosește proverbe românești, ca să-ți arate cât de absurd e un selfie

În 2013, „selfie" a fost cuvântul anului. El exista înainte și există după acel an, doar că a căpătat o notorietate globală care a dus la isterie. În mai anul ăsta am fost în Roma, pe lângă Colosseum, și am găsit mai multe selfie stick-uri decât oameni.

Chiar și așa, tot n-am înțeles de ce oamenii țin să își facă poze peste tot pe unde ajung, cu oricine se întâlnesc, și să le încarce rapid pe internet, ca și cum nu-i bănuiam că ar fi oameni care mănâncă, beau, fac sex și ies prin oraș.

În tot acest torent de bătăi pe umăr și strâns like-uri cu propria imagine, am găsit însă un proiect fotografic dedicat selfie-ului care l-a pus în centrul proverbelor românești ca să vedem noi restul cât de ușor a intrat în viețile noastre și ce locuri poate ocupa. Eli Driu, autoarea, a creat și personajul Ioselly pentru a-l pune în centrul tuturor selfie-urilor, ca să prezinte fenomenul, nu doar situații absurde sau amuzante surprinse pe stradă cu străini.

„Când am început, a fost curiozitatea legată de noul obicei al semenilor noștri de a-și face selfie oriunde, oricând, oriunde și, mai ales, de a prezenta acele selfie-uri în mediul online fără prea multe rețineri legate de intimitate, utilitate, valoare artistică, cantitate. Am făcut uneori fotografii cu oameni care își făceau selfie, dar mi se părea superficială abordarea subiectului prin simpla fotografiere a persoanelor care își fac selfie", spune Eli despre debutul proiectului.

A ales să nu-i mai pozeze pe oameni, ci pe ea în tot felul de situații. A strâns pozele într-o colecție pe care a expus-o de două ori în București.

Acum, am vorbit cu ea să văd ce a învățat după luni întregi în care a doua ei personalitate s-a pus în centrul tuturor pozelor.

VICE: Când ți-ai făcut primul selfie?
Eli: Înainte de acest proiect nu îmi amintesc să-mi fi făcut vreun selfie. Sau cel puțin nu unul „clasic", cu mâna întinsă în față și cu telefonul orientat spre mine. Primele selfie-uri făcute au fost însă cum te-ai aștepta. Orice aș fi făcut acaparam toată suprafața din fotografie, pozele mi se păreau hilare. Nu conta unde mă aflu și ce fac, cadrele erau oricum mult prea asemănătoare. Odată cu apariția selfie stick-urilor, orizonturile s-au lărgit considerabil, în sens propriu cel puțin, dar asta e altă poveste. De „selfie clasice" m-am lecuit însă repede. Soluția a venit prin renunțarea la rolul de fotograf, pe care l-au preluat prieteni și cunoștințe, iar eu am rămas doar pe post de model în fotografie, unul care simulează că-și face selfie.

A avut vreo legătură proiectul tău cu decizia celor de la Oxford Dictionaries de a alege „selfie" cuvântul anului 2013?
Ăla fost un moment hotărâtor. Nu m-a surprins însă, auzisem în anul acela cuvântul „selfie" peste tot. Expresii precum cele „fă-ți un selfie" sau „hai să ne facem un selfie" deveniseră parte din folclor nostru și cel internațional. Acest lucru m-a surprins cel mai tare: puterea cu care un cuvânt se poate răspândi în toate colțurile lumii, într-un timp atât de scurt și cu un impact atât de mare. În același timp, avem cuvinte vechi, ieșite din uz, necunoscute ca sens de marea majoritate a oamenilor, dar care continuă să fie folosite, de obicei, în expresii, proverbe, zicători. M-am întrebat ce ar fi dacă aș schimba un astfel de cuvânt cu „selfie" și așa a ieșit instalația de fotografie „ioselly și fuck selfie".

Ar trebui să ne fie rușine cu selfie-ul nostru?
Ca orice faptă, și un selfie trebuie asumat pe deplin. Nu pot hotărî eu de ce ar trebui să le fie rușine altora. Eu am rușinile mele. Rușinea, la modul general, e o chestiune individuală, e o percepție personală, relativă și foarte subiectivă. Dar avem aplicații de selfie, camere frontale mai bune pentru selfie, moduri speciale de „înfrumusețare" pentru selfie, blițuri și bețe pentru selfie. Avem mai multe accesorii pentru selfie decât au unii oameni haine.

Crezi că trendul ăsta duce la mai multă superficialitate? Am mai auzit asta.
Un comerciant bun nu va rata nicio ocazie să valorifice o nouă oportunitate creată în piață. Și, printre cumpărătorii ideali, se regăsesc și aceia care se lasă influențați ușor de tendințe. Aceia vor fi poate cei mai superficiali în folosirea produselor achiziționate, pentru că deciziile de achiziție și folosire nu sunt asumate pe deplin. Sunt doar simple gesturi de copiere, făcute din dorința de a fi remarcat.

Spui că ai tratat fenomenul selfie în perspectivă autoironică. Adică, nu e un fenomen serios, trebuie să îl corectăm?
Trebuie să recunosc că ideea de selfie mă amuză. Apreciez valoarea documentară sau artistică a unei fotografii, dar selfie-urile nu sunt foarte ofertante în acest sens. Fenomenul este însă unul cât se poate de serios. A răspândit un curent foto către publicul larg într-un timp extraordinar de scurt. Am ales abordarea autoironică, nu pentru că mi-am propus să schimb ceva, sau în semn de dezaprobare a fenomenului. Am vrut, pur și simplu, să îl înțeleg mai bine. Și am ales să fac asta pe propria mea piele, nu doar ca simplu observator. Efectul selfie asupra mea este unul plăcut: mă face să râd. Poate un psiholog ar interpreta în altă cheie această reacție, eu prefer însă mă opresc la partea cu amuzamentul.

Uneori, oamenii pe care îi văd că își fac un selfie sunt într-o situație cel puțin bizară, dacă nu penibilă. Pentru tine cum a fost să te știe lumea după astfel de ipostaze?
La fel ca tine, situațiile astea le consider de multe ori bizare. Cu atât mai bizare acum, după ce am pozat în model. Nu cred că m-am gândit la cum mă vor privi cunoscuții după ce vor vedea respectivele fotografii. M-au interesat mai mult mesajul și, mai ales, intenția comică. Am simțit că joc diverse roluri în funcție de fotografia făcută. Altfel, selfie-urile nu mă atrag. Nu îmi place însă acest „must have", așa cum a devenit. Să faci ceva, indiferent ce anume, doar pentru că „trebuie", „e la modă" sau „fac ceilalți" nu cred că poate avea rezultate prea bune. A face un selfie este, în unele situații, un gest mecanic, automatizat, făcut prin imitație și dintr-o dorință exagerată de a fi ca ceilalți.

După toate selfie-uri astea, ai devenit mai populară? Te-au ajutat în viața digitală?
Cum se poate contoriza popularitatea? În like-uri pe Facebook? Dacă da, pot spune că acest proiect m-a ajutat să devin mai puțin populară ca înainte să-l fac. Fotografiile din acest proiect au avut mai puține like-uri decât orice apus, pisicuță sau fluturaș pozasem eu vreodată înainte. Unde m-a surprins însă ca efect acest proiect a fost pe Tinder, unde am ales ca poze de profil câteva fotografii făcute în cadrul acestui proiect. Au avut succes în tabăra antiduck face!

Spune-mi ce să-nvăț din tot proiectul ăsta?
Nu mi-am propus să educ pe nimeni cu aceste fotografii. Actul de fotografiere, indiferent că este vorba de un selfie sau orice alt tip de fotografie, are la bază o decizie personală. Nu am eu dreptul sa judec deciziile celorlalți și nici obligația să îi învăț ce decizii să ia. Nu pot hotarî de una singură dacă un selfie e bun sau rău. Am căutat să fac fotografiile într-o cheie cât mai liberă, iar mesajul să poată fi interpretat la fel de liber. Deciziile de fotografiere, la fel și concluziile desprinse din acest proiect, aparțin fiecăruia în parte.

Urmărește VICE pe Facebook

Vezi și alte proiecte foto pe VICE:
Fotografiile astea îți arată tot ce e frumos și trist în România
Fotografiile care îți arată absurdul vieții în Republica Moldova
Fotografiile fantomatice ale lui Andrei Baciu par rupte din filmele lui Tarkovski