Ce m-a făcut să renunț pentru totdeauna la cocaină

Au trecut 74 de ore din noul an. Mă aflu într-un hotel de căcat, în fața unei oglinzi, mânjită la ochi cu rimel și sclipici. Deși știu că sunt prea bătrână pentru asta, simt că am căzut iar în criza existențială cea de toate zilele.

Ca de obicei, mi-am petrecut toată noaptea în buda clubului The Capitol, unde mi-am irosit toată tinerețea. Scopul nopții este, bineînțeles, să trag pe nas cât mai mult din cocaina pe care mi-a procurat-o colega mea de apartament. După câteva linii, îmi dau seama că toată lumea vede cum scrâșnesc din dinți, dar am ajuns în punctul în care mă doare-n pix. Îi cer o linie fostului. Îmi zice că nu mai are, dar îmi recomandă să îi cer unui tip care îmi dă, însă începe o conversație groaznică de care n-am niciun chef.

Fug înapoi în club, îmi iau haina de la garderobă și merg împleticit prin zăpadă până la hotel, ca să-mi plâng amarul. De ce am stat iar toată noaptea în baie?

Am încercat să mă las. Tot zic asta de șapte ani. Pentru mine, petrecerile sunt sinonime cu coxul. Trag pe nas dacă mă plictisesc, dacă îmi place muzica, dacă nu-mi place muzica, dacă am băut alcool, dacă e vreun concert, dacă e prezent un tip pe care-l iubesc sau unul pe care-l urăsc. Petrecerea nu începe până nu trag o liniuță. Vin la party, nu am stare, trag o linie și mi se par iar oamenii interesanți. Toată lumea știe că stau la petreceri până când se termină coxul.

Am început să-mi pun întrebări despre modul ăsta de viață din mai multe motive. În primul rând, toți oamenii pe care îi cunosc s-au lăsat și mulți dintre ei au copii sau cariere de succes. Apoi, din cauza depresiei, nu-mi face bine să mă culc în zori. Zac în pat și mă frământ, simțindu-mă super vinovată pentru banii cheltuiți și porcăriile tâmpite pe care le-am zis, futaiurile cu oameni nepotriviți, pachetele de țigări pe care nu mi-am dorit să le fumez și pentru că duc viața asta de zombi în continuare.

Dar principalul motiv care m-a făcut să mă las e că praful nu mai e ce-a fost. Se știe că e îndoit, diluat, înmulțit cu tot felul de prostii. În ultima vreme, tot mai mult cu fentanil sau alte opiacee. Adevăratul motiv pentru care știam că trebuie să mă opresc e frica de moarte.

Drogurile care conțin fentanil sau carfentanil au ucis șapte persoane în Toronto luna trecută. În Ontario, fentanilul ucide mai mulți oameni decât orice alt opiaceu, iar oamenii nu-l iau mereu intenționat: Serviciul de Analiză a Drogurilor din Canada a raportat că acest compus se găsește în cocaină, MDMA, metamfetamine, heroină, codeină, alprazolam (sau Xanax) și chiar în timbrele de acid.

Anul ăstra, din ianuarie până în iunie, au avut loc 742 de decese prin supradoză neintenționată, majoritatea cauzate de fentanil, numai în British Columbia. În aceeași perioadă, în toată Canada au murit 2 923 de persoane din același motiv.

Conform Ministrului Sănătății, Jane Philpott, criza deceselor cauzate de opiacee „e mai dezastruoasă decât orice altă epidemie infecțioasă din Canada, inclusiv cea de SIDA sau epidemia de gripă spaniolă care a ucis 50 000 de persoane acum un secol.”

E nevoie să tragi o singură granulă de fentanil de pe fundul unei punguțe ca să mori. Dar există o soluție pentru salvarea celor care au luat o supradoză. Naloxone e un medicament care blochează efectele opiaceului. Kiturile cu Naloxone se găsesc gratuit în farmacii și clinici, la recomandarea Asociației Farmaciștilor Canadieni. În New Brunswick, kiturile se găsesc doar în farmacii, la un preț destul de mare. Un farmacist mi-a zis că un kit costă șaizeci de dolari, iar stocul e mic.

Dar să revenim la criza mea existențială din hotel. Nu am un kit la îndemână. Nimeni nu are la momentul potrivit. Plâng de vinovăție. Plâng pentru că nu mă pot împiedica să îmi imaginez că prietenii mei dragi au murit din cauza unei liniuțe. Y, în ținutele ei atent asamblate, cu țigara slim în colțul gurii, care mereu face show oriunde merge. C, cu stilul lui copilăros și ciripitor și puloverele lui cu găuri. V cu zâmbetul ei ușor disprețuitor, pe care e greu s-o cucerești. Câte liniuțe am tras cu ei la baie în cadrul ritualului nostru sacru! Ne simțeam în siguranță unii cu alții, știam că ne protejăm secretele și că putem vorbi orice.

Dar în momentul ăla, în hotel, m-a lovit realizarea că n-am fost niciodată în siguranță, niciunul dintre noi. Că, în ciuda depresiei și a insistenței zilnice că îmi doresc să mor, de fapt chiar vreau… să trăiesc.

Acum câteva luni, am fost la un concert în alt oraș cu un prieten pe care îl cunosc de-o viață. Mi-am făcut bagajul. Am luat pijamale, chiloți, ochelari de soare și o butelcuță metalică. Într-o cutie de pe noptieră țin niște comori și mărunțișuri: inele, agrafe, pietricele, scoici de la mare. O bucățică de cărbune din deșertul Mojave. O cutie mică de ceramică, cu o pisică pe ea, iar înăuntru, un gram de cox. Stă acolo din luna octombrie. Am deschis cutia de mai multe ori și m-am întrebat dacă ar trebui să-l iau la mine. Nu l-am luat.

Am urcat în mașină și, în timp ce bârfeam despre unii sau alții, mi-a zis că a comandat niște cocaină pentru acolo. L-am întrebat dacă știa sigur că e marfă bună și mi-a zis că da, e de la fostul coleg de cameră al prietenului lui Matt. Pe la 1:30 a.m., chiar când începeam să ne plictisim, a ajuns coxul. Am făcut liniuțele pe telefon și am tras una. M-am simțit imediat anxioasă. Am plecat din bar la 2:30, mi-am comandat o pizza la cazare și m-am uitat la un serial.

Prietenul meu s-a întors la Airbnb la 7:30. L-am auzit când a intrat și am stat trează să ascult dacă respiră. Dimineața i-am făcut un espresso și i-am zis că m-ar fi pus într-o situație îngrozitoare dacă ar fi murit.

Acum ceva vreme, am petrecut un weekend în Montreal cu niște prieteni. Am băut un vin și ne-a venit ideea să luăm niște cox, dar nimeni n-a pus mâna pe telefon să sune. A fost prima oară când n-am insistat deloc. Ne-am culcat devreme, iar a doua zi ne-am trezit la 7 și am făcut yoga.

Mă bucur să pot spune că, în sfârșit, devin persoana care îmi doream să devin. Știam că trebuie să renunț și în sfârșit am reușit. Mă simt surprinzător de bine.

Articolul a apărut inițial pe VICE CA.