Cum să nu fii român prost când vine vorba de neomarxism și corectitudine politică

Ai zice că unii români sunt asaltați de neomarxiști și progresiști peste tot. Te duci după pâine, pac, vine un neomarxist și-ți fură jumate. Te duci după apă, hop, vine un boschetar multicultural să se bage în față la pompă. Nici nu deschizi bine ușa și trei gay cu drepturi depline îți violează unchiul și te întreabă de pisică (toată lumea știe că de la gay la zoofilie e doar un pas). E clar că, de când a năvălit valul ăsta de corectitudine politică peste noi, viața în România a devenit super tristă. Nu mai poți urî fără griji. Nu mai poți da vina pentru orice pe romi. Căcat, aproape că s-a interzis total folosirea cuvântului „țigan".

Normal că aberez, pentru că ăsta-i singurul mod prin care te-aș putea băga în starea mentală necesară pentru a înțelege oamenii care cred în toate balivernele astea. Asta pentru că ăștia-s termenii folosiți de patriotarzi când se referă la marxism cultural, neomarxism sau pericolele corectitudinii politice sau ale multiculturalismului.

În România, termenul poate fi găsit la site-uri de conspirații, ultracreștini sau Departamentul Zamolxe România, adică băieții ăia super șmecheri ce combină iredentismul cu poveștile mistico-fantastice. Pe scurt, dreaptă isterică și cunoscută oamenilor normali la cap, care adesea depășește dreapta normală și trece în tabăra habotnic-extremistă.

Da' ce e neomarxismul ăsta despre care vorbesc toți alarmiștii? Pe scurt, nu-i nimic.

Pe lung, e o teorie a conspirației ce-și are rădăcinile în ideea că evreii erau în spatele comunismului, o noțiune a anilor '20, cunoscută drept Bolșevism cultural. Mda, ca de obicei, iudeii-s sursa întregului rău din lumea asta. SOROS! Ideea a fost refutată din toate părțile, de la colegii noștri britanici, la economiști creștini.

În România zilelor noastre, marxismul cultural e folosit drept expresie-bau-bau împotriva a orice nu reprezintă ideologie albă, creștină și patriarhală. Asta pentru că Noua Dreaptă și Coaliția pentru Familie iubesc să urască tot ce înseamnă drepturile omului. Bine, lor până și femeia în câmpul muncii li se pare o invenție din tenebrele iudaice. Femeia la produs și crescut de copii, iar bărbații - la muncă, nu la-ntins mâna!! Stai, nu asta ziceau și comuniștii?

Un alt aspect pe care băieții ți-l împachetează frumos cu conceptul ăsta e cel conform căruia corectitudinea politică e al cincilea călăreț al Apocalipsei. Nici eu nu suport eufemismele care castrează realitatea, doar pentru că oamenii nu-s suficient de maturi emoțional astfel încât să se confrunte cu ea. Dar, ultima dată când am verificat, mai aveam de rezolvat o epidemie de rujeolă, analfabetism funcțional, două cincimi de populație la risc de sărăcie, infrastructură de cacao, spitale literalmente infecte. A, da, și mai sunt și pericole recente, precum kendamele sau fidget spinners. Nu știu precis care-i sursa tuturor problemelor ăstora, da-s dispus să pun pariu că nu există pentru că ai înjurat sentimentele cuiva.

Pe de altă parte, nimeni nu neagă existența hipstărilor și a afectaților pentru care un rahat de glumă poate fi ofensator. Știi de cine zic. Oamenii cărora li se pare o idee super bună ca de mâine să se liberalizeze tot. Oamenii care se pișă pe valorile celor din alte grupuri, și al căror sport favorit e reportul pe Facebook. Curentul ăsta de cretini autosuficienți e cunoscut de ceva timp ca „regressive left" pe-afară. Și chiar dacă de obicei nu-s de acord cu Bill Maher, în clipul ăsta o zice bine: în SUA, nimic din mișcarea studențească a anilor '60-'70 nu mai are de-a face cu cea de-acum. Dacă pe-atunci se discuta despre exprimare liberă și emancipare sexuală, acum tot mai mult se discută despre cum să nu criticăm islamismul.

Dar să revenim la dreapta sfântă. În cazurile cele mai extreme, fixația asupra lucrurilor ăstora duce la victime. Și nu vorbim de două-trei. Marxismul cultural a fost obsesia care a făcut aproape patru sute de victime, dintre care o cincime au murit, în cel mai sângeros atac din Norvegia. Da, boss, Breivik avea boală pe copiii ăia pe care i-a măcelărit, pentru că erau progresiști.

Una dintre tacticile preferate ale luptătorilor de tastatură împotriva culturii occidentale e s-o dea în citate din Orwell, ca să-ți picteze pe geam o imagine distopică a lumii contemporane. Ceea ce omit ei să-ți zică e că Orwell era un socialist declarat, chiar dacă favoriza o aromă personală. Ah, și la fel și Einstein.

Dar, la finele zilei, chestiile nu asta contează, pentru că marxismul, socialismul sau orice alt „-ism" are de-a face cu politică și economie, nu cu sociologie sau lingvismul antropologic. Desigur, pentru românul trecut prin traumele macroeconomiei impuse, orice care sună a stânga e o sperietoare ideală, indiferent câtă bază în realitate are sau nu chestia discutată.

Pe principiul ăsta, printre marxiștii culturali ai putea să-i incluzi și pe: Michael Jackson, care cânta împotriva segregării rasiale sau care ne bătea obrazul că ne batem joc de planetă; Iisus, pentru că a fost primul hipiot; Carl Sagan, pentru că știință plus compasiune egal satana; sau chiar bunică-ta, care de multe ori oftează că „înainte era loc pentru toată lumea". Pe scurt, orice om care are o noțiune oricât de primitivă de drepturile omului în minte poate fi acuzat de marxism cultural, în discursul dreptacilor.

Iar pentru cine are ochii deschiși, același lucru se aplică și în situația politică din România. Chiar dacă știi că pe de o parte ai neolegionarii, răul clasic și dovedit, tot îți sunt măcar un pic antipatici liberalii high-class. Știi tu, ăia care-și miros singuri bășinile și le place să discute pe Facebook mai mult decât le pasă să realizeze ceva concret pentru minorități. Dar dacă ura ta față de aroganța progresiștilor te face să susții naziștii din diverse coaliții, chiar ai probleme la cap.