Dacă vrei să vizitezi Iranul, ca român, o să găsești un loc mult mai cool decât te aștepți

Am fost de două ori în Iran, e o țară genială, cu oameni minunați și locuri spectaculoase, victimă a unor prejudecăți nedrepte. După ce am văzut că Vlad Petri a ajuns și el în Iran, am vrut să vorbesc cu el să văd ce crede și el despre Iran, după ce și-a luat cura de umanitate, cum îi spune, de acolo.

Îl știi sigur pe Vlad, este fotograf și realizator de filme, și ai dat măcar o dată share, pe Facebook, la imaginile lui. Foto sau video. E prezent mereu, cu camera în mână, pe la proteste sau la diverse evenimente, transmite live-uri și călătorește în multe locuri mai dubioase decât ai visat tu vreodată.

Te las cu discuția noastră și fotografiile astea de expoziție.

VICE: Te întreb și eu ce m-au întrebat oamenii și pe mine: ce ai căutat în Iran? Și pe unde ai fost?
Vlad Petri: Voiam de mult timp, șase-șapte ani. Am boala călătoriilor. Am mai fost prin apropiere, în Orientul Mijlociu, Tadjikistan, de exemplu, unde au legături cu cultura persană, Siria, Liban, Turcia, și voiam demult să văd cum se trăiește acolo. Am fost în Teheran, în zona centrală, în Esfahan și Shiraz, în nord-estul îndepărtat, în Mashad și în Kurdistan, în partea vestică. E mult mai dezvoltată ca alte țări din regiune, comparabilă cu Turcia, au și resurse, și economie, și e foarte bine pusă la punct infrastructura. Noi suntem la ani lumină față de ei dacă vorbim doar de autostrăzi.

Cum reacționează românii, în general, când aud de Iran?
Pentru mulți, Iran egal Irak. Când spui că mergi în Iran, lumea reacționează rău. Și ei știu asta, sunt triști, li se pare că lumea nu îi înțelege, nu știe cât de faină e țara lor. Familiei și prietenilor li s-a părut ciudat că merg în Iran. Am fost și în destinații mult mai periculoase. Uite, Turcia e mai nesigură, acum, decât Iran.

Se creează o bulă, oricât de mult am citi noi. Nici eu nu știu foarte bine despre Sudan, de exemplu. Și poate te duci acolo și lucrurile-s mult mai relaxate decât crezi. În Iran, am văzut spații extraordinare, cafenele, baruri, erau momente în care mă simțeam în Europa. Am stat trei săpătmâni și vreau să mă întorc să stau mai mult, aș vrea să fac din Iran un proiect mai mare. Probabil prin decembrie-ianuarie, când vreau să stau 40-50 de zile. Sunt foarte curios de nord dar, cum o să fie frig, probabil că mă voi duce de data asta în sud.

Poate stai până la Nowruz , e anul nou iranian, când e demență, e singura zi din an când se descătușează toate energiile și lumea dansează liberă pe stradă, cu alcoolul la vedere. Dar, cum ți se părea Iranul văzut prin ochii media?
O țară închisă, unde oamenii nu discută, regimul e mult mai opresiv. Lucrurile nu-s chiar așa. Stând la ei, mi-am dat seama cât de diferit e în realitate. E un grad de libertate mai mare decât ne imaginăm și pe care fiecare și-l negociază în felul lui.

Mie mi s-a părut că asta îi face mai creativi și mai intenși. Când te lupți pentru lucruri simple, cum ar fi să bei o bere, să mergi la un concert, lucrurile astea devin mai importante.
Așa e. Cred că Iranul nu a ales să fie în punctul în care e. A fost împins de marile puteri, e un destin impus. După monarhia absolutistă a șahului, când tot petrolul mergea în afară, se trăia greu, deși țara era mult mai liberală ca acum. Și a venit revoluția, pe fondul multor nemulțumiri. Au fost diverse grupări acolo, și strângiștii, și sindicate, și altele, dar s-au impus islamiștii și au monopolizat totul. Iar acum nu e roz. Republica islamică e izolată de marile puteri, ei se luptă aici, au și „prietenul" Arabia Saudită în preajmă, înarmat de America. E o poziție delicată.

Cum ți s-au părut oamenii? Pe mine asta m-a spart, cât de mișto erau.
Ăsta e primul șoc, pe care nu l-am mai avut în alte țări. Poate doar în Siria, înainte de război, unde erau foarte curioși să-ți vorbească despre țara lor, să te cheme la ei acasă. Iranul e cea mai bună ocazie să te bucuri de oameni.

Care a fost reacția ta emoțională la asta? Că mulți se sperie, sunt sceptici. Am fost cu mai mulți prieteni care erau șocați: băi, ce-i cu ăștia de sunt atât de prietenoși, e ceva ciudat.
Una puternică. Am văzut asta și la prietena mea, pentru prima oară în afara Europei, s-a îndrăgostit total de Iran, de ce s-a întâmplat acolo. Mi-am dat seama că-i mai interesant să călătorești în grup sau în cuplu. Când am rămas singur, nu au mai fost atâtea interacțiuni. Ei au familia la baza societății, interacționau mai ușor când eram doi, mai ales femeile, mamele, bunicile. Singur, am interacționat mai mult cu bărbații.

Codul vestimentar v-a deranjat? Femeile trebuie să aibă capul acoperit, mâneci și pantaloni lungi, nici bărbații nu pot sta chiar în bermude.
Nu, nici pe mine, nici pe prietena mea. Astea sunt regulile de ieșit în public, nu a fost o contrângere. În Iran, faci toate nebuniile în spațiul privat, în public e o anumită atitudine și asta e.

Ce ți-a plăcut cel mai mult?
Fiindcă sunt interesat de vizual și vreau să mă întorc la vechea pasiune, fotografia, am stat zi de zi cu aparatul în mână. Am tras peste cinci mii de cadre. În fiecare zi le selectam, am avut un workflow bun. Am avut un aparat mic și performant, cu obiectiv fix, din el transmiteam wireless pe telefon, le prelucram, mai postam pe social media. Cu VPN, sigur, că e cenzurat internetul.

Mi-a plăcut mult partea vizuală. La fel și interacțiunea cu oamenii, care e foarte ușoară, le place să fie fotografiați, sunt deschiși. Oameni care fac diverse activități diurne în spațiul pubic, asta mă interesează, bazarul, meseriile, prăvăliile. Pe partea de mâncăruri, e festin culinar, am înnebunit.

Chestiile turistice nu mă atrag, nici templele, monumentele. Știu că mulți merg să vadă Persepolisul. Îmi place arhitectura, dar nu e primul meu interes. Cele mai puternice experiențe le am din Teheran, unde mulți călători mi-au zis că nu am ce face, că e aglomerat, murdar și n-am nimic de văzut. Dar Teheranul e cel mai interesant loc!

Și pentru mine! Exact asta mi-a plăcut, viața urbană, toate straturile alea ale orașului, unele mai nevăzute ca altele.
Am stat vreo cinci zile, aș sta data viitoare minimum două săptămâni. Mi-am adus aminte de București, e urban, au tot felul de cafenele, locuri în care ieși. Are ceva Teheranul, nici New York-ul nu mi s-a părut atât de dement. Nicăieri nu e forfota din Teheran. Îmi plac orașele aglomerate, îmi dau energie. Mi se pare că Teheranul e diferit de tot ce însemnă Iran, e plin de spații alternative, aduce a Europa. Se poate întâmpla orice acolo, poți avea cele mai tari experiențe, față de restul țării care e ceva mai conservator. Și Esfahan, și Shiraz sunt moderne.

Cum e în Mashad? Știu că e foarte religios.
Are cea mai mare moschee ca suprafață din lume. Mecca e cea mai mare ca număr de vizitatori, moscheea Imamului Reza e cea mai mare ca suprafață. E oraș în oraș, nu se mai termină curțile. Mashadul e mai tradiționalist, sunt mulți din țările arabe care vin în vizită, e plin de hoteluri scumpe, de restaurante, se vede că vin oameni cu bani. Am fost curios să văd partea asta religioasă.

În Lonely Planet scria că nu poți ca non-musulman să ajungi acolo, n-am avut nicio problemă, am filmat lângă altar. Nu m-au lăsat prea mult că era foarte multă lume, se mișcă încontinuu, am atins și eu altarul, am văzut milioanele de tomani, cică lasă banii acolo pe o perioadă de un an și apoi îi iau - sunt sute de mii de euro. Era, așa, o mare de bani înăuntru, toată lumea arunca. Mashadul e capitala spirituală a țării, dar uite că acolo am văzut o trupă de heavy metal care cântau într-un subsol.

Mai sunt ilegale concertele? Că-n 2013 se trăseseră toate obloanele la un concert și săreai ca ars zece metri când intra cineva.
Sunt. În Teheran cică ar fi câteva cafenele unde e permis să cânte trupele. Ei zic că se tot schimbă lucrurile. Mă așteptam să fie mai închistat. Mulți dau petreceri acum, poliția știe, mai închide ochii. Nu mai e chiar ca-n Pisicile persane, cu beciuri și violențe ale autorităților.

Cu oamenii ce vorbeai?
Orice. Am stat șase zile la niște prieteni, am vorbit de toate. Mă interesa să merg în cât mai multe locuri, să văd și să fotografiez cum trăiesc ei. Principala lor curiozitate era Europa, cum se trăiește aici. Pentru ei cheia e vestul, vor Europa, Canada, Australia, mulți vor să emigreze. Sunt și mulți cărora li se pare însă că vestul nu e soluția, că o să fie singuri, departe de cei dragi, dacă pleacă.

Pe Trump, de exemplu, toată lumea îl ia de clovn, ca la noi. Ei ar vrea să înțeleagă toată lumea că iranianul de rând nu are nimic cu americanul de rând, ba chiar un sentiment de deschidere. Sunt contrariați de ce se întâmplă în lumea arabă, cu ISIS. Pentru mulți, religia nu e un lucru important, ok, la nivel politic e teocrație, dar mulți cred că fiecare are dreptul să creadă în ce vrea. Și-ar dori mai multă deschidere, să fie mai multe relații cu Europa, de pildă și mulți sunt dezamăgiți că Iranul e văzut negativ, fiind și unul dintre motivele pentru care le e greu să călătorească. Majoritatea iranienilor merg în Georgia, Armenia, Thailanda, Rusia. Foarte greu ajung în America.

Cum se raportează tinerii la regim? Protest, rezist, revoluția verde din nou?
Oamenii pe la care am stat erau destul de sceptici și nu aveau chef să meargă la alegeri. Spuneau că au de ales răul cel mai mic. După 2009, când au fost protestele, s-au mai liniștit, nu vor primăvara arabă acolo, au văzut ce s-a întâmplat în alte țări și zic că decât un dezastru, mai bine ce-i acum. O schimbare treptată. Nu mi s-a părut un nivel prea înalt de revoltă. E presiunea regimului, dar sunt și comunitățile.

Te-a deranjat ceva acolo?
Nu. Nimic. Am o listă lungă de lucruri care mi-au plăcut. Mă adaptez și repede. Poate partea de poluare în Teheran, sunt multe mașini. Și traversatul străzii e un sport interesant, traficul e îngrozitor. Am văzut și o femeie care a fost într-un accident, dar au sărit toți cei din jur să o ajute. Am văzut în Georgia, în Afganistan șoferi mult mai nebuni.

Cum mai e diferența dintre bărbați și femei?
Mă așteptam să fie mai severă distincția. Mi s-a părit că lucrurile sunt mai light, și ei zic că nu mai e ca acum câțiva ani. Celebrii basji nu mai sunt ca înainte, dacă un băiat iese cu o fată nu mai sare poliția chiar din tufiș. Pot veni, dacă persoanele nu sunt căsătorite, dar întâi îi sună pe părinți. Am fost în zona kurdă, cea mai tradiționalistă, unde am stat într-o gașcă de băieți de 30-35 de ani singuri, care erau deprimați că nu se puteau întâlni cu fete. Ziceau că nu au bani, că nicio fată nu iese cu ei, dacă nu au casă. Era riscant să ieși cu o fată, dacă nu e treaba clară. La Marea Caspică, însă, e zona cea mai liberală.

Ai văzut ce frumoase sunt femeile? Și bărbații, dar femeile!
Wow, da! Sunt foarte frumoase. Am văzut și bărbați frumoși, eleganți. Au sufletul ăsta poetic, încep să cânte, dansează. E ceva special cu oamenii de acolo. Eram într-un taxi, m-a întrebat șoferul ce părere am de femeile din Iran, de chador. Sunt foarte curioși. Nu se mai poartă chador atât de mult, cele tinere sunt super aranjate.

Diferența cea mai mare între Iran și țările din golf am văzut-o în aeroport. Am văzut multe femei cărora li se vedeau doar ochii, îmbrăcate în burci negre, în terminalul de unde plecau multe curse spre Orientul Mijlociu. Am ajuns apoi la oamenii care plecau cu cursa noastră, era o schimbare izbitoare, lumea era liberă. Am stat și lângă o familie care amintea de România anilor 80, eleganți, intelectuali, preocupați, tatăl ziceai că e inginerul de la IRUC, cu pulover cu dungi, care probabil acasă ascultă discuri cu muzică pop obținute pe sub mână.

Ce faci cu materialele de acum din Iran?
Aș face o expoziție și acolo, cum vede un străin Iranul. Dar trebuie să mă mai duc. Am început să învăț și persana, e o limbă foarte interesantă, dar nu e ușoară. Poate să fac și acolo proiecte, mai cunosc oameni din domeniu, de exemplu vorbeam cu o colegă de la masterul de antropologie din Berlin care e din Iran și ne gândeam că poate facem acolo un festival de film sau ceva pe arte vizuale.

Cum a fost cu banii?
Totul e foarte ieftin și de multe ori gratis. În trei săptămâni, am plătit trei zile de cazare, în rest am stat la oameni. Teoretic, couchsurfingul e ilegal, dar nu-s probleme, am ajuns și la un tip care lucra la o organizație guvernamentală. Știi cum e cu guvernul, habar nu ai, tu ai cele mai bune intenții, iar ei nu cred că ai. Inițial, mi-era teamă pentru că lucrez în domeniul filmului și îmi era să nu mă ia de jurnalist. Tipul ăsta la care am stat era la Asociația Studenților Iranieni, eram cumva colegi de breaslă. Era în campanie electorală, fotografia candidații electorali.

Viza cum se ia? Întreb chestii logistice pentru cititorii VICE pe care i-ai convins să meargă.
Acum se dă direct la aeroport. La noi a durat mai mult, că am prins sărbătorile, la o prietenă care a venit după a durat cinci minute. Nu e interviu, ai nevoie de asigurare medicală, completezi un formular unde scrii o adresă și asta e. Poți să-ți iei bilete de avion și gata. Să mergi de capul tău, cu rucsacul în spate, e o țară super safe. Transportul e sigur, au autobuze și trenuri pentru oriunde, sunt curse frecvente de avion foarte ieftine.

Vorbind cu tine, mă gândesc că poate a doua oară n-o să mai fie așa. La început, nu știi lucruri, te surprind, te bucură, descoperi.

La mine a fost invers, am fost de două ori, la interval de trei ani. Prima oară am fost mai turistic. A doua oară, era sentimentul de familiaritate, ca și când m-am întors într-un loc foarte drag și era super interesant să văd cum s-a schimbat. Am stat pur și simplu cu oamenii, prin locurile lor. Am fost mai relaxată, am stat prin Teheran, am mers la ski, la Marea Caspică.
Există o magie, felul în care vorbesc oamenii după ce au fost acolo. E o emoție specială când vorbești despre Iran. În vest, vezi lucruri, dar nu te conectezi cu oamenii. Iranul are, un vibe complet diferit. Sunt chestii care te duc cu gândul la alte locuri, dar e super special. E o țară unde cultura privirii e foarte importantă. Fiindcă există tot felul de probleme, comunicarea între oameni trebuie să fie foarte directă. E pe interacțiune maximă.

Dacă mergi în alte părți, spre vest sau spre nord, distanța e mult mai mare. De exemplu, am fost anul trecut în Norvegia, e mult mai rece, oamenii nu vorbesc, simți îndepărtarea și izolarea. Prefer oricând Iranul. E ca o cură de umanitate.