Am mers cu duba care gătește gratis pentru copiii din Ferentari și Chitila

Pe strada din fața Școlii 136 din Ferentari miroase a dude coapte. Un copil fuge cu mâna la gura plină de sânge. Două fetițe, în spatele lui, nu înțeleg „care i-a spart gura". Misterul se elucidează minute mai târziu, când băiatul se întoarce spălat și cu un zâmbet curat pe buze. Îi căzuse un dinte.

E duminică dimineața și am venit aici cu Adi Gârleanu de la „O masă caldă". Adi e un tip de vreo 30 de ani, care își ronțăie barba atunci când se gândește. E îmbrăcat cu haine largi, de vară, și conduce o dubă de pe care crucile roșii au fost înlocuite cu logo-ul ONG-ului „O masă caldă". Mai are un pic de cafea într-un borcănel, eu aș vrea să fi avut un borcan al meu.

Duba este nouă, o au de câteva zile, însă inițiativa a fost începută de Cosmina Paul în 2013 la Cluj. De atunci, prin intermediul celor de la „O masă caldă", peste 40 000 de farfurii cu hrană proaspătă au ajuns la oameni din Cluj-Napoca, București, Bistrița și Satu Mare. Azi, pe lângă duba-bucătărie, au nouă bucătării fixe, în care gătesc, o dată pe săptămână, pentru peste 700 de persoane: patru în Cluj-Napoca, trei în București, una în Bistriţa şi una în Satu Mare.

Adi s-a alăturat acum trei ani. Înainte lucra în marketing, acum e în concediu de îngrijire a copilului și după speră să facă ceva în zona de hârtie manuală.

ONG-ul funcționează pe bază de donații și voluntariat. Voluntarii se înscriu printr-un mail, apoi își pun numele într-un Google docs și se coordonează la telefon. Mulți sunt colegi de serviciu (există un program de teambuilding), dar alții nu se știu dinainte de a se strânge în jurul ceaunului. Nu există nici salarii, nici sediu, așa că toți banii strânși se cheltuiesc pe mâncare. Dacă cineva donează zece lei, mâncare în valoare de fix zece lei ajunge la cei care au nevoie de ea. Prețul fiecărei porții este de doi lei. Știu, pare ciudat, cu doi lei de abia îți iei o cafea spălăcită de la un automat. Totuși, cei doi lei gătiți cu grijă se transformă într-o porție bogată de mâncare bună.

Au început de weekendul ăsta și programul în care servesc o masă caldă în fiecare sâmbătă și duminică. În București, se duc la Școala 136 din Ferentari și la o comunitate din Chitila. Au voluntari înscriși pentru următoarele șase-opt săptămâni. Dar, uneori e greu să fii voluntar. Adi spune că nu au loc să îi primească pe toți cei care se înscriu (doi-trei oameni sunt suficienți pentru activitatea asta și nici duba nu poate duce mai mulți), de aceea au o listă deschisă pe cât se întinde calendarul.

Victor, unul dintre voluntarii de azi, spune că a aplicat să fie voluntar în mai multe locuri, dar că de obicei nu prea primește răspuns. Cei de la „O masă caldă" sunt primii care i-au primit ajutorul. Ilinca, o tipă veselă, cu o borsetă colorată la brâu, vine cu proviziile. Și ea e pentru prima dată voluntară aici. Însă voluntariatul nu e ceva nou pentru ea. De exemplu, de trei ani încoace mâinile îi miros cu zilele a varză murată de la câte sarmale rulează în preajma Crăciunului pentru oamenii nevoiași. Spune că s-a înscris pe listă din martie pentru a fi azi aici.

„Nu trece dincolo - alege viața."

Adi parchează duba vizavi de terenul de fotbal din curtea școlii. Pe gard atârnă un banner care semnalează riscurile traversărilor ilegale.

Rețeta de duminica asta este tocăniță de porc cu legume la ceaun. Vor mânca aproximativ 80 de persoane, copii și părinții lor. Porțiile sunt socotite dinainte - când voluntarii merg la cumpărături, știu cât trebuie să cumpere din fiecare ingredient, iar odată ajunși în dubă folosesc tot ce au.

Duba e complet autonomă. Uneori mâncarea se pregătește în ea, însă când vremea e frumoasă, se gătește afară, iar duba rămâne un fel de bază. Uneori, folosesc o priză sau un generator. Dar de multe ori, mai ales vara, merge și fără. Azi o parchează pe o gură de canal, pentru a se scurge apa. Scoate o butelie de gaz și un ceaun cu câteva resturi de ieri. Scoate prelungitorul. Dă drumul la muzică. Scoate masa. Scoate ceaunul. Dezinfectează duba.

Kitul de bucătărie e complet - de la tacâmuri la linguri, frigider, aragaz și orice îți mai trece prin cap atunci când te gândești la o bucătărie. Dar și voluntarii mai aduc câte un cuțit sau șorț de acasă. Adi e mulțumit cu duba, dar se gândește cum poate să facă să fie și mai bine. Se uită la ea și spune că ar fi mișto să aibă posibilitatea de a colecta și filtra apa de ploaie și să pună niște panouri solare pe mașină.

Lasă însă gândurile astea pentru viitor, își pune un șorț alb și propune:

La câteva minute după ce planul e rostit cu voce tare, curtea școlii miroase ca o bucătărie. Un puști de 12 ani, care arată de vreo nouă, vine în fugă. Era într-o sală de la etaj unde își făcea temele, când mirosul l-a împins pe ușă afară să vadă de unde vine minunea.

„Aoleu", zice când vede atâta mâncare. Azi au mai primit fructe, dulciuri și suc de la alți voluntari. Se apropie de ceaun și mărturisește că s-ar face și el bucătar. Asta mai ales pentru că îi place supa. Și să o gătească, și să o mănânce.

În sala de sport, zeci de copii stau pe niște bănci, cu pahare mari de suc în mână. Un șir de mese pare un fel de graniță între o zi de duminică cu teme, foame și una cu joacă și cu mâncare pe săturate.

Mai durează un pic până când vor mânca, așa că o tipă cu un flaut auriu încearcă să îi țină pe băncuțe. Le prezintă instrumentul și îi roagă să o asculte un pic. Suflă de câteva ori și copiii sar ca mingile de ping-pong și îi zic: „Doamna, mai bine ne cântați manele". Până la urmă o ascultă câteva momente, apoi sar din nou, cu mâinile în aer, fac un cerc în jurul femeii și-i spun că vor să cânte și ei. Orice.

În cele din urmă, pe la ora 13.00, copiii încep să mănânce și, pentru câteva momente, zumzetul din sală se linștește. Cei care nu și-au terminat porțiile pleacă cu mâncare la pachet pentru restul familiei de acasă.

Dacă vrei să mergi cu duba și să gătești pentru copiii din Ferentari și comunitatea din Chitila, poți trimite un e-mail aici: omasacaldabucuresti@gmail.com.