Toate modurile prin care să închizi gura cuiva care îți critică mâncarea

Articolul a apărut inițial pe Munchies.

Deseori, te trezești în situații în care te bucuri de masa la restaurant, când realizezi că ești acompaniat de cineva cu tipologia „N-ai mâncat pizza adevărată dacă nu ai încercat-o pe cea de la nu știu unde”. E ciudat să auzi asta, ținând cont că majoritatea simțurilor tale, văzul, simțul tactil, gustul și mirosul, indică că există o pizza pe masă. Probabil că poți auzi pizza dacă o fluturi un pic pe la ureche.

Potrivit tipului ăla, care tot apare la ieșiri, deși nimeni nu-l invită, nu ai mâncat cu adevărat pizza sau orice alt fel de mâncare de care încerci să te bucuri pe moment, dacă nu ai încercat de la localul ăla anume, din nu știu ce oraș al țării, chiar al lumii. E același lucru cu replica, „cartea e mai bună decât filmul.”

În loc să-l împungi cu furculița, uite câteva sugestii de a face față snobismului care încearcă să-ți compromită masa.

Netflix și Amazon nu au aceleași filme, dar oamenii se așteaptă ca oferta culinară să fie la fel peste tot în țară. New yorkezii care se mută în California vor o felie de pizza la 1 noaptea, iar californienii din New York nu pot înțelege de ce e așa dificil să găsești tacos autentici. Sudicii se plâng de grătarele de pe ambele coaste, iar canadienii despre poutine.

Poate sună mai brutal, dar îmi place să le spun celor care se plâng că, motivul pentru care s-au mutat de pe Coasta de Est, pe Coasta de Vest sau viceversa e deoarece căminele lor i-au dezamăgit, iar ei și-au dezamăgit căminele. Declarația asta ar putea provoca plânsete, dar, să fim serioși, eu doar încerc să mănânc liniștit. Deci, oameni buni: toată lumea trebuie să înceteze să se mai plângă. Țara nu e un food court uriaș, care să te plimbe în regiunea ideală, în funcție de gusturile culinare. Da, e greu să găsești o pizza bună în Lexington, Virginia de Vest, dar poate dacă ai găsi Lexington și-ar pierde farmecul. Lexington trebuie să rămână Lexington.

Imediat ce ți se spune că mâncarea nu este adevărată, reacționează ca și cum nu ai mai auzit așa ceva până acum. Scuipă pizza aia și plesnește-ți prietenii peste mână, ca să nu mai mănânce. „Asta nu e pizza adevărată!”, ai putea să strigi. „Toată lumea să fugă!”, dărâmă masa și creează haos în tot restaurantul. „Tipul ăla spune că pizza asta e o minciună! Salvați-vă!”

Ia-l pe snobul în cauză și bagă-l într-un taxi. „Du-ne în Brooklyn și nu te opri pentru nimic în lume! Aparent, ăsta e singurul loc din lume unde poți găsi pizza adevărată, conform spuselor acestui tip, iar eu nu pot să mai trăiesc niciun moment din viața mea dacă nu mă înfrupt cu pizza aia adevărată.”

În funcție de cât de angajat ești în schemă, ai putea să mergi până la restaurantul specificat, unde el spune că se găsește versiunea adevărată a mâncării tale, chiar dacă e în celălalt colț al țării. Indiferent cât de departe ajungi cu scenariul, cu siguranță tipul nu va mai îndrăzni să spună replica asta cuiva.

Orice oraș are propriile versiuni ale unor feluri de mâncare, care pot fi arma perfectă împotriva unui snob. De unde ești? Texas? Atacă sushi. Seattle? Nu prea găsești băcănii evreiești decente. Candyland? Burgeri. (Candyland are cei mai groaznici burgeri.)

Evident, există numeroase motive pentru care un oraș nu reușește să aibă niște versiuni bune ale unor feluri de mâncare, inclusiv proximitatea ingredientelor, demografia populației și cultura locală. Oricum, mereu există excepții.

De obicei, există cel puțin un bucătar local în majoritatea orașelor, care a învățat și o bucătărie străină. Poate te surprinde să afli că mulți bucătari buni au liber arbitru și capacitatea de a se transporta dintr-o locație în alta. Când ajung într-o zonă nouă, de obicei cară după ei și talentele dobândite. Astea pot încăpea și în bagajul de mână din avion, iar mai târziu pot fi folosite pentru a deschide un restaurant, care deseori e la fel de bun ca cel din orașul din care-a plecat.

De aceea, poți să găsești sandvișuri perfect bune în Boston și New Jersey, iar ocazional dai și de o pizza decentă în Nord-Vestul Pacific. De ce? Deoarece pizza e făcută de oameni care au locuit acolo sau au învățat în New York. De fiecare dată când un bucătar se mută, el sau ea subminează susținerile culinare locale. Deși e benefic pentru toată lumea, limitează capacitatea de a arunca cu argumente stupide într-o discuție despre mâncare. Ce nasol.

Dacă niciuna dintre tacticile astea nu funcționează, pur și simplu menționează-i chelnerului că la masa ta se află un cretin ca și cum i-ai spune de un fir de păr din supă. Personalul va îndepărta persoana și îți va înlocui compania cu una mai bună.

„Mâncarea e grozavă”, ar putea spune el, în timp ce mănâncă. „Apropo, eu sunt Tim.”

„Încântat, Tim. Mă bucur că-ți place.”