Cum a supraviețuit o româncă militarului abuziv care o bătea chiar în unitate

I-a pus arma la tâmplă, cuțitul la gât, a lovit-o până i-a rupt o vertebră, a sufocat-o. Așa a arătat o mare parte din cei 11 ani de căsătorie ai Alexandrei Mihalcea cu militarul Constantin Rotaru. Timp de șase ani, toate agresiunile fizice, psihice și emoționale s-au petrecut chiar într-o unitate militară, acolo unde cei doi au locuit, împreună cu copilul lor, Tudor. Nu de puține ori, poliția a venit la poarta unității, toată lumea știa, însă nimic nu s-a raportat mai departe. Ofițerul Rotaru a plecat de două ori în Afganistan, a fost avansat la termen și a primit calificative maxime la evaluări, inclusiv la cele psihologice. Unul dintre foștii comandanți își amintește actele violente, dar spune și că „doamna și-a căutat-o cu lumânarea”.

Aceasta este povestea unui război domestic, deloc singular, pentru care MApN face încă prea puțin.

Când s-au cunoscut în 2005, părea începutul unei frumoase povești de dragoste. În 2006 s-au căsătorit, iar la finalul anului s-a născut Tudor, acum un băiețel de 11 ani, cu părul lung și blond și cu ochii mari. La scurt timp după căsătorie, au început însă interdicțiile.

„Prima mea mare greșeală a fost să renunț să fac lucrurile care-mi plăceau”, îmi spune Alexandra, 37 de ani, în timp ce stăm în apartamentul din Sibiu, în care s-a mutat cu fiul ei.

Alexandra este o fire artistică, a debutat cu un volum de poezii, Eva, Anno Domini 2005, la Curtea Veche, frecventa cercurile literare și mergea la evenimente culturale. Încet, nu a mai avut voie. La început erau o îmbrânceală, un scandal, o mână sucită, pentru ca apoi să se ajungă la bătăi crunte. Așa se întâmplă în România, unde una din patru femei a fost agresată fizic sau sexual de partenerul său.

Dar bărbatul Alexandrei nu recunoștea aproape niciodată, era mereu vina ei că nu se ține bine pe picioare fiindcă e prea slabă. „Mi-a spus de o grămadă de ori că el nu a dat niciodată în mine, că sunt eu bolnavă, că nimic nu este adevărat.”

Sora Alexandrei, Ana Maria Trăistaru, psiholog, îmi spune că a văzut anumite semne de la început, dar Alexandra nu voia să accepte, îl iubea. Mai mult, adaugă ea, filosofia familiei Rotaru, impusă de Constantin, era ca soția să stea acasă, să nu lucreze și să se ocupe de copil, fiind datoria bărbatului, mai ales militar, să întrețină familia.

Alexandra și Constantin s-au mutat în unitatea militară în urma unui scandal, în 2011. Poate așa se liniștește, de rușinea colegilor, credeau superiorii lui. Costi, cum i se spune, proaspăt întors din Afganistan, o bătuse crunt într-o seară și abia trei echipaje de poliție au reușit s-o scoată din mâinile lui. Atunci îi pusese și cuțitul la gât. Se întâmpla în 2010, când Tudor avea 4 ani și locuiau în Sibiu. Ca în toate momentele de acest fel care au urmat, Tudor era acolo.

Atunci, Alexandra a depus plângere, și-a scos certificat medico-legal, iar Constantin a primit o amendă de 200 de lei. „Nu îi dăm mai mult, doamnă, că luăm de la gura copilului”, i s-a spus atunci. Alexandra l-a luat pe Tudor și au stat o perioadă la mătușa ei.

Constantin e credincios. S-a jurat pe ce are mai sfânt că nu mai face, că o iubește, ba chiar a încercat să se sinucidă ca să arate că îi pasă. Așa au ajuns la medicul de gardă la spitalul de psihiatrie. După o oră și ceva, povestește Alexandra, medicul le-a zis că nu poate pune un diagnostic clar dintr-o ședință, dar îi recomandă tratament și terapie. Constantin nu a vrut să audă de niciun psiholog.

Au fost multe episoade în care Alexandra și-a simțit viața pusă în pericol.

„Cel mai greu moment în unitate a fost când m-a amenințat cu pistolul.” Prima oară când pistolul a apărut în discuție, „în glumă”, a fost în 2011, când un militar din Buzău și-a împușcat soția.

„Așa pot să te împușc și eu pe tine, eu nici nu trebuie să-mi scot arma din unitate”, îl citează Alexandra.

Atunci nu l-a crezut în stare, deși Constantin avea mai tot timpul arma la el fiindcă locuiau în cămin, în unitate. Începuse să o aducă și acasă, o lăsa pe bibliotecă, se uita la televizor și bea. Așa a ajuns să pună mâna pe armă și Tudor. Tatăl lui încerca să-l facă bărbat.

Alexandra nu mai știe de la ce a pornit scandalul ăla. „A dat cu pumnul în dulap, pe lângă capul meu, a făcut gaură, m-a băgat în perete, mi-a pus mâna în gât și a scos pistolul, mi l-a pus la cap. În ziua aia nu m-a lovit, dar nici nu era nevoie.”

I-a spus comandantului Horea Pușcău că a fost amenințată cu arma. Răspunsul a fost că va vorbi cu el și-l va pune la punct.

Între timp lucrurile s-au agravat. Alexandra își amintește un episod în care dormea în pat, cu copilul, acolo unde se mai refugia din calea atacurilor lui Constantin. Bărbatul a venit acasă, a apucat-o din senin, a târât-o din pat și a început să dea în ea. După pumnii primiți, n-a putut să se miște câteva zile. Abia atunci soțul ei i-a dat voie să se ducă la medic. Diagnosticul: o vertebră ruptă. Constantin insista că nevasta lui a avut, de fapt, un accident cu motocicleta amantului ei. Unul dintre mulții ei amanți.

N-a contat că ea nici măcar nu cunoștea vreun bărbat cu motocicletă.

În mintea maiorului Rotaru însă, soția lui se culca cu militarii din unitate, cu prietenii scriitori, cu vânzătorii de la magazin, cu medicul care a tratat-o, cam cu orice bărbat îi ieșea în cale. Asta în ciuda faptului că Alexandra rareori părăsea unitatea. „Am momente când stau și mă întreb dacă el chiar crede lucrurile astea sau le-a inventat ca să-și justifice violența”, îmi spune ea.

Are o listă kilometrică de amanți. „Amant gay, amanți bătrâni, amanți foarte tineri. Ce contează că în realitate lucrurile stau complet diferit.”

Ba chiar, a acuzat-o că face menage a trois cu sora ei și cu bărbatul acesteia, doar fiindcă se refugia deseori, împreună cu Tudor, la ei acasă. „(Costi) ajunsese să spună că soțul meu trăiește cu amândouă”, îmi confirmă și Ana Maria.

Gelozia a fost și cea care l-a împins să-și violeze soția în mai multe rânduri. Deși refuza să facă sex cu el, bărbatul o forța și-o acuza că nu-l mai dorește din cauza amanților cu care se vede.

Dincolo de violul marital, sunt și alte lucruri legate de sexualitate care au speriat-o. „Într-o noapte, eu și Tudor dormeam. M-am trezit la un moment dat și l-am văzut cum se masturba, în aceeași cameră, la un film porno cu militari care violau o minoră. Am fost șocată”, mărturisește Alexandra.

Alexandra fost de multe ori la IML să obțină certificate medico-legale. Pe cele mai multe nu le ridica apoi, de frică. La fel, tot de frică, își retrăgea și plângerile de la poliție sau se dispunea clasarea pe fondul unei așa-zise împăcări. Poliția a venit de multe ori la poarta unității (în unitate poate intra doar poliția militară, spun regulamentele), însă nu s-a întâmplat nimic.

Din 500 000 de românce agresate anual, doar 15 000 depun plângere - cele mai multe nu o fac din frică. Pe de altă parte, Articolul 32 din legea 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie prevede că „împăcarea înlătură răspunderea penală”. Iar asta înseamnă că poliția nu mai poate interveni în războiul ăsta domestic atunci când victima - tot din frică - își retrage plângerea. În momentul de față, legea este în curs de modificare.

Deși în răspunsul primit de VICE de la MApN sunt consemnate doar două astfel de momente, Alexandra susține că au fost mai multe și că, deși își retrăgea plângerile, există procesele verbale.

Doar ultima plângere depusă, de data asta pentru mesaje de amenințare, în decembrie 2017, a ajuns de la Parchetul de pe lângă Judecătoria din Sibiu la cel Militar, din București, unde e în lucru.

MApN spune însă că nu știe nimic despre asta:

„Alexandra nu avea voie să muncească, de la un anumit punct încolo nu avea voie nici să iasă”, îmi spune sora ei. Câteva luni a lucrat la un call centre unde era și soția unui subaltern, deci sub supraveghere, pentru ca apoi să-i interzică și asta. A aflat că erau bărbați în departamentul de contabilitate.

Alexandra nu avea banii ei. Târziu, s-a apucat să facă traduceri, dar și așa banii cam tot la el ajungeau. Și apoi pe băutură, spune ea.

„Ca să o țină acolo, o izola”, crede Ana Maria. Controlul era în tot. În bani, în faptul că nu o lăsa să muncească, în faptul că îi spunea atât de des că e proastă, încât ajunsese să creadă, în faptul că-i controla Facebook-ul sau comunicarea cu alți oameni și că orice interacțiune a ei cu altcineva era privită cu suspiciune și motiv de scandal.

Dar agresivitatea maiorului Rotaru nu se îndrepta doar spre Alexandra, victimă a fost și fiul lui. Odată l-a lovit atât de tare, încât i-a sărit sângele pe nas și pe gură, povestește Alexandra.

„Singurul lui regret a fost atunci că a dat prea tare.”

Când a mai crescut, Tudor începuse să sară în apărarea mamei. La un moment dat, nu cu mult timp înainte să plece, băiatul a luat o pușcă de jucărie cu gloanțe de burete și a tras în tatăl lui, i-a zis că dacă se mai atinge de ea, îl omoară. Atunci, Constantin l-a trântit pe pat și s-a apucat să-i care pumni în spate.

În timp ce femeia îmi spune despre cazul ei, Tudor este trimis să stea în altă cameră, să nu asiste la toate discuțiile. La un moment dat, însă, copilul intră în sufragerie și spune, din senin: „Să-i zici și de când tati îmi tot spunea că ești curvă. Și la telefon mi-a zis”.

Dincolo de bătăi, băiatul a auzit tot felul de vorbe și amenințări de la tatăl lui: că nu este, de fapt, fiul lui, că mama lui se duce cu alții, că îl trimite la casa de copii dacă Alexandra nu se întoarce imediat acasă.

Sora Alexandrei povestește cum Tudor, când era mai mic, i-a spus soțului ei, care e tot militar, că el n-are cum să fie tată fiindcă:

„Tăticii țipă la mămici, le bat și beau.”

Timp de șase ani, din 2011 până în 2017, unitatea militară 01766 i-a fost casă, închisoare și teatru de război. Aveau un apartament de două camere, pe care și-l amenajaseră ei, într-un cămin unde locuiau în jur de 20 de familii. Toată unitatea știa, spune Alexandra. Ultimul comandant, venit la conducerea unității nu cu mult timp înainte să plece, i-a spus că știe de la foștii comandanți și că, dacă se mai întâmplă o dată, va raporta mai sus. Toți comandanții au vorbit cu Constantin, l-au pus și pe psihologul unității să vorbească cu el. Violențele, însă, au continuat.

La un scandal mai grav, i-au dat Alexandrei o cameră, în alt corp al clădirii, unde să stea cu Tudor până se liniștesc lucrurile. A stat închisă o săptămână, militarii veneau să le aducă mâncare. Alte dăți, însă, era invers: subalternii îi dădeau raportul cu tot ce făcea.

„Când mă duceam în audiență la comandant, el era sunat.”

Alexandra îmi spune, însă, că nu e o excepție. A mai văzut cazuri de soții de militar agresate, dar, de obicei, femeile nu vorbesc din aceleași motive pentru care nu a vorbit nici ea până acum. Frica.

Ofițerul Horea Pușcău era comandant al unității 01766 în 2011, când Alexandra și Constantin s-au mutat acolo, pe fondul scandalurilor. Deși au trecut anii, bărbatul își amintește de familia Rotaru, mai ales că a fost coleg cu tatăl Alexandrei în misiune, în Bosnia. Comandantul subliniază că jobul lui nu era să împace oamenii din unitate, ci să conducă un batalion de geniu, dar spune că a discutat atât cu el, cât și cu ea, pentru a înțelege ce se întâmplă.

„Am constatat că exista o frustrare din partea ofițerului în sensul că doamna pierdea nopțile pe internet, chipurile făcea nu știu ce lucrări de artă sau traduceri, și ziua nu avea timp să se ocupe sau dormea. El nu avea pretenția să se ocupe de el, ci de copilul lor. După ce că stătea acasă, nu lucra nicăieri, bea cafele, bea și alcool, avea episoade bahice”, îmi spune comandantul, la telefon. Susține că, din ce a vorbit cu Constantin, el era cel care avea grijă de copil și că, deși nu vrea să îi găsească scuze maiorului pentru violențe, nici Alexandra nu este „fără de păcat”.

I se pare o rușine că Alexandra a ales să expună public ce s-a întâmplat în familie, și este convins că femeia stătea cu Constantin și îi suporta bătăile pentru că „el era ofițer care câștiga un salariu bun”.

Așa îl caracterizează pe maiorul Constantin Rotaru superiorii lui. „A fost în Afganistan, a fost de excepție. Toate sarcinile pe care i le-am dat le-a îndeplinit exemplar, în momentul în care am reușit să-l motivez să nu mai bea. E un ofițer cerebral. Ce e în familie e în familie”, mai spune comandantul Pușcău.

Și în răspunsul primit de la Ministerul Apărării cu privire la acest caz, se spune că maiorul a primit mereu calificative maxime și că a fost declarat apt la fiecare dintre testele la care a fost supus.

A fost de două ori în Afganistan, prima dată în 2010, apoi în 2012, în batalion de geniu. Din a doua misiune s-a întors repede, îmbolnăvindu-se. În prima misiune, a fost într-un schimb de focuri de peste 20 de ore, cu el la comandă, iar unul dintre colegi a fost grav rănit. La întoarcere, spune Alexandra, a fost decorat. Teoretic soțul său ar fi trebuit să ia parte în niște programe de consiliere psihologică după ce s-a întors din război, dar acestea ar fi fost doar pe hârtie, susține femeia.

În 2013, un reportaj cuprinzător despre sindromul stresului post traumatic îți arăta cum armata română refuza să accepte existența fenomenului. Ba char se mândrea cu asta: militarii români sunt mai puternici, spuneau ei. Acum, abordarea s-a mai schimbat un pic. Armata recunoaște că ar fi 19 militari întorși din teatrele de război, diagnosticați cu stres post traumatic. Recent, și ministrul MApN, Mihai Fifor, vorbea despre necesitatea de a face un pas în față în domeniul asistenței psihologice în armată.

O parte din simptomele stresului post traumatic în cazul militarilor sunt visele recurente, furie, tulburări emoționale, apatie, lipsă de interes față de orice, depresie sau violență împotriva celor apropiați. Nu puține sunt cazurile, în Statele Unite, de exemplu, când militarii întorși din război și-au agresat familiile, ajungându-se chiar la crimă.

De exemplu, pe acest site al veteranilor de război americani, există o descriere a fenomenului de violență domestică și câteva întrebări la care ar trebui să răspundă partenerii pentru a vedea dacă sunt în risc.

Povestea Alexandrei le bifează pe toate.

Alexandra a plecat de multe ori. Cu o singură excepție, s-a întors de fiecare dată. „E simplu când privești din exterior, vai, proasta se complace, dar când pleci trebuie să ai certitudinea că ai unde să stai, ce să îi dai copilului să mănânce, altfel ești constrânsă să rămâi.”

La sora ei, ajungea de obicei noaptea, întotdeauna cu copilul de mână. Stătea uneori săptămâni în șir. Apoi, se întorcea la Constantin. „Teama ei cea mai mare era că o să piardă copilul”, spune Ana Maria. Mai ales că Alexandra nu avea job sau o locuință a ei.

Uneori Constantin se ducea la familia surorii acasă. „Cel mai greu a fost când m-am trezit cu el la unu noaptea. Soțul era în misiune, Alexandra plecase cu Tudor la Sibiu, la mătușa noastră. Am stins luminile în casă, m-am închis cu copilul în baie, ca să nu ne audă că suntem înăuntru”, povestește ea.

Când se uită acum, în urmă, Alexandra își dă seama că partenerul ei de viață a făcut-o să creadă că, dacă pleacă, va ajunge pe străzi.

„M-a adus într-un stadiu în care trăiam cu impresia că nu sunt în stare de nimic, că sunt urâtă, slabă, proastă”, spune ea.

În cazul victimelor violenței domestice, plecările au loc, de obicei, în momente intense și dificile. Când apele se mai liniștesc, frica de bătaie era înlocuită cu teama că nu va supraviețui singură cu copilul.

Cu câțiva ani în urmă, Alexandra a decis să-și ia totuși viața înapoi. A fost cu tatăl ei, tot cadru militar, fost poet și jurnalist, la un eveniment literar unde a prezentat-o pe fiica sa ca poetă. Așa a ajuns să fie invitată la festival de literatură, Argotica, chiar în Sibiu. Atunci s-a produs un declic, mai ales că Sibiu era acasă. L-a sunat pe Constantin, pentru prima oară l-a anunțat că pleacă, nu i-a cerut voie.

„Am plecat cu scandal, m-am întors cu scandal, dar eram perfect conștientă că, oricum, bătăile vor exista. A fost cea mai bună decizie, încet am început să-mi recuperez viața”.

De atunci, a început să iasă mai mult, să meargă la evenimente literare, să se întâlnească cu prieteni. „Scrisul a fost pentru mine cea mai bună formă de terapie”, spune Alexandra.

Acum lucrează la un roman cu un titlu ciudat la prima vedere, KINTSUKUROI. Este un concept japonez, o „tehnică asociată în mod curent cu ceramica, folosindu-se la restaurarea vaselor sparte, prin lipirea cioburilor cu o răşină pudrată cu aur. Astfel, vasul reparat capătă o aură de nobleţe, afişându-şi ostentativ rănile şi bucurându-se de o frumuseţe nouă, pe care nu o avea înainte de zdrobire.”

Este o metaforă a vieții ei.

M-am întâlnit prima oară cu Alexandra la București, cu câteva ore înainte să meargă la notar să divorțeze. Mă aștepta în fața magazinului Cocor. Imediat ce am ajuns, mi-a zis speriată să mergem mai repede, că e un tip care se uită dubios la ea și poate e periculos. Un prim semn al traumei.

A plecat pe 28 aprilie 2017. Avea ochii umflați, cu o geantă sport pe umăr, cu Jack, un motan albastru de Rusia, căruia Constantin îi spărsese maxilarul la nervi, în timpul unui scandal, și, bineînțeles, cu Tudor de mână. De data asta nu s-a mai întors. S-a dus la Sibiu, s-a angajat și asta i-a dat curaj. Acum scrie, face bijuterii, uneori cântă la chitară, face traduceri sau redactare de carte. Locuiește cu Tudor într-un apartament luminos și par cei mai buni prieteni. Așa a fost mereu, s-au susținut unul pe altul pentru că doar unul pe altul se aveau. Deși are doar 11 ani, în Tudor se combină o maturitate dată de lucrurile prin care a trecut cu o candoare extraordinară.

Când se face mare, îmi spune, vrea să fie actor sau scriitor, ca mami.

Acum, Alexandra așteaptă a doua înfățișare la notar, dar, înainte de toate, cu emoții, vizita asistentului social pentru stabilirea custodiei.

Încă îi e frică să iasă din casă, tresare la orice zgomot și face atacuri de panică, dacă sună cineva neanunțat la ușă. A făcut o pagină pe Facebook, Războiul de acasă, unde vorbește despre violența domestică și oferă suport altor victime.

Divorțul l-a obținut abia când a început să vorbească public. Soțul său, spune ea, nu voia să i-l acorde și toate actele erau la el. Nu avusese timp să le ia când plecase în fugă.

Momentul care a determinat-o să vorbească public a fost crima de la Titu, unde un militar și-a înjunghiat fosta iubită. Și el fusese în Afganistan și avea o istorie de violență domestică. Când a văzut, Alexandra și-a spus că nu mai poate să tacă. Își dorea divorțul dar, mai mult decât atât, dorea să aducă lumină într-o zonă căreia armata nu-i dă importanța cuvenită, o ignoră sau îi caută scuze: violența domestică.

„Nu mai e doar despre mine acum”, spune ea.

L-am sunat pe maiorul Constantin Rotaru pentru a discuta cazul în speță și acuzațiile asupra sa, însă acesta a refuzat să comenteze, spunând doar că astfel de discuții în spațiul public îi fac rău copilului. Ne menținem în continuare deschiderea de a vorbi cu el, dacă va dori.

*Dacă ești victima violenței în familie, sună la 112 sau la numărul specializat 0800 500 333. Mergi la IML pentru certificat medico-legal și du-te la cel mai apropiat adăpost pentru victimele violenței domestice sau contactează un ONG care se ocupă cu acest lucru. Te poți adresa pentru suport și direcțiilor de asistență socială de pe lângă primării sau celor din sistemul public de asistență socială. O listă cu acestea găsești aici și ai mai multe informații aici.