Cum e să rămâi însărcinată când te consideri, de fapt, bărbat

Cel mai nou documentar al lui Cyn Lubow, Un uter al lor, începe cu un plan detaliu al unei răzătoare și a unei bucăți de cărbune. „Nu prea mă simțisem niciodată femeie, dintotdeauna îmi dorisem să am mustață și să port haine de bărbat”, spune acesta, înainte să înceapă să se dea metodic cu cărbunele ras pe buza de sus. (Lubow nu se identifică nici cu pronumele feminine, nici cu cele masculine.) „Dar mai voiam și să nasc copii, ceea ce am făcut de două ori. Acum, asta ce mă face?”

În propriile cuvinte, Lubow e un „amestec unic de masculin și feminin” și și-a petrecut toată viața explorându-și propria identitate de gen. După cum arată părul tuns scurt, mustața de cărbune și pantalonii supradimensionați de la începutul filmului, Lubow se prezintă masculin – și asta l-a deosebit pe regizor de ceilalți părinți, când și-a început drumul spre sarcină, acum două decenii.

„Am fost însărcinat acum 25, respectiv 22 de ani, când lumea era altfel”, spune Lubow pentru Broadly pe mail. „Mi-era greu să găsesc haine de purtat îndeajuns de masculine, dar am avut norocul de a fi înconjurat de lesbiene feministe, care nu se așteptau să fiu feminin, chiar dacă eram însărcinat. În general, mi s-a dat ocazia să fiu eu însumi și m-am simțit onorat, ca persoană masculină, însărcinată.”

Lubow vorbește în detaliu despre experiențele sale în Un uter al lor, un documentar lo-fi făcut cu iubire, care a apărut în programul mai multor festivaluri de film LGBTQ din ultimul an, inclusiv la Outfest, în Los Angeles, la Festivalul de Film Lesbian și Gay din Hong Kong și la NewFest din New York. Spune povestea a șase persoane care se identifică masculin de pe tot cuprinsul SUA, în timp ce trec prin toate etapele ale sarcinii. Pe toată durata sa de 80 de minute, fiecare subiect vorbeste sincer despre propriul corp, hormoni, sexualitate și relații, precum și despre așteptările pe care le are de la experiența de părinte.

Lubow, care locuiește la San Francisco, și care lucrează și ca psihoterapeut, a început să facă filmul în 2013, în principal ca mod de a-i aduce laolaltă pe cei care trecuseră prin experiențe asemănătoare.

„Mă interesa foarte tare să explorez genul în moduri care nu corespund binomului, din moment ce al meu părea să sfideze orice așteptare, chiar și din partea comunităților LGBT”, explică acesta. „Găsirea unor persoane care se definesc în diverse feluri mai degrabă masculine și care erau și însărcinate a părut o metodă bună de a-i șoca vizual pe oameni, astfel încât să-și chestioneze cunoștințele prealabile despre gen. Mi se mai părea și o muncă importantă, care să reflecte experiența persoanelor non-binare.”

După ce-a săpat pe net timp de câțiva ani, Lubow și-a găsit subiecții în 2015. E Rae, un profesor de liceu de gen fluid; Morgan, cercetător genderqueer; și AK, care se autoidentifică drept lesbiană „butch submisivă”. Toți trei se plasează în afara binomului de gen, dar se definesc mai degrabă masculin decât feminin.

Un uter al lor mai urmărește și parcursul a doi bărbați trans – un tip trans din Washington, pe nume Lorenzo, care a fost însărcinat înainte de tranziție, și Darcy, un student trans, care era însărcinat în timpul filmărilor.

Deși toate aceste experiențe cu sarcina au fost diferite, documentarul dezvăluie câțiva factori care-i unesc pe subiecți. În primul rând, asocierea dintre feminitate și sarcină s-a dovedit a fi, în general, un obstacol – atât din motive practice (hainele masculine sau unisex nu prea sunt disponibile în mărimi de maternitate, de exemplu), precum și din motive psihologice. Din cauza stereotipurilor încetățenite care înconjoară sarcina, identitatea lor de gen a fost pusă sub semnul întrebării și de alții. Darcy își amintește că tot timpul i se greșea genul și era considerat femeie, în timp ce Morgan, genderqueer, era certat de alți membri ai comunității LGBT pentru că nu se identifica drept femeie.

Subiecții documentarului au mai sesizat și o crasă lipsă de informații despre sarcină care să li se adreseze – situație uneori complicată de confuzia medicilor. „Senzația cu care m-am confruntat cel mai des până acum s-a legat în general de lipsa de resurse disponibile și cum toate sunt super feminizate”, explică Morgan într-una dintre secvențe. „Tot ce există e foarte heteronormativ și se concentrează enorm pe mami și zeița și femeile.”

„Asta complică lucrurile mult, pur și simplu pentru că nu simt că există ceva pe lume care să-mi reflecte experiența”, adaugă Morgan. „Deci asta a fost foarte greu.”

Lansarea documentarului Un uter al lor coincide cu o sporire a acoperirii media pentru poveștile de sarcină ale bărbaților trans. În 2017, tabloidele americane au sărit pe poveștile lui Trystan Reese, din Portland, și Kaci Sullivan din Missouri, în timp ce, în Marea Britanie, Scott Parker și Hayden Cross au devenit primii bărbați trans ale căror sarcini sunt atestate. Dincolo de acoperirea media senzaționalistă și adeseori transfobă, există o lipsă clară de cercetare și informație științifică despre sarcina la persoanele trans și genderqueer, astfel încât mulți sunt lăsați să se chinuie pentru a găsi sprijin și soluții clare.

Unul dintre puținele studii care vor fi publicate pe acest subiect va intra în detaliu în unele dintre probleme. Într-un articol din 2016 din jurnalul medical Medicină Obstetrică, autorii Juno Obedin-Maliver și Harvey J Makadon scot la iveală provocările psihologice pe care le aduce sarcina persoanelor genderqueer. În special, indică „singurătatea semnificativă și constantă” pe care o ilustrează conflictul dintre identitatea masculină a unei persoane și „normele sociale care definesc o persoană însărcinată drept femeie și părintele gestant drept mamă” – o luptă discutată pe larg de subiecții din Un uter al lor.

„Bărbații trans care rămân însărcinați și nasc nu sunt deloc un fenomen nou. Cu toate astea, dovezile sugerează că din ce în ce mai mulți bărbați iau asta în calcul”, spune Sally Hines, profesoară de sociologie și identitate de gen de la Universitatea din Leeds. „Ca orice practică considerată marginală, pe vremuri, dar care a devenit mai vizibilă în timp, există un efect de normalizare, care, la rândul său, determină mai multe persoane să ia în calcul o gamă mai largă de variante, în privința felului în care își trăiesc viața intimă.”

Așadar, deci au parte de atât de puțin sprijin și informație persoanele trans, genderqueer și care se identifică masculin, atunci când încep să se intereseze de sarcină? Și, dincolo de filmul lui Lubow, ce se face la ora actuală, pentru conștientizarea problemei?

Hines însăși e pe cale de a demara un proiect de cercetare pe trei ani – primul de acest gen – care se axează pe implicațiile sociale ale sarcinilor persoanelor transgen. Se anunță a fi cel mai mare studiu pe subiect până la ora actuală, iar Hines va susține interviuri în Marea Britanie, Polonia, Italia, SUA și Australia. Scopul e să înțeleagă în profunzime numărul în creștere de bărbați trans care își doresc să rămână însărcinați.

„Organizațiile de sprijin și ajutor raportează că bărbații trans cer din ce în ce mai des sfaturi cu privire la tratamentele hormonale din aceste motive, iar asta indică nevoia ca practicile și politicile medicale să țină cont pe viitor de cerințele specifice ale bărbaților trans care rămân însărcinați și nasc, la nivel global”, spune Hines.

„Însă cercetarea calitativă asupra sarcinilor la bărbați s-a desfășurat la nivel minimal”, adaugă ea. „Ca atare, proiectul nostru umple un mare gol cu privire la explorarea experiențelor bărbaților trans care rămân însărcinați și nasc.” E un început promițător și unul despre care putem să sperăm că va educa atât profesioniștii din domeniul medicinei, cât și pe viitorii părinți, care nu se încadrează în identitatea de gen.

Cât despre Lubow, principala sa prioritate de acum e ca Un uter al lor să devină un succes, pentru a duce poveștile personajelor din el la un public mai larg. „Din câte-mi dau eu seama, cam toate cuplurile din documentar s-au confruntat cu aproximativ aceleași probleme ca oricine altcineva – găsirea de resurse materiale pentru a crește copii mici, plus muncă, casă și probleme în relație”, explică acesta.

Și cum rămâne cu propria experiență a lui Lubow de a fi însărcinat și a crește copii? „Mi-am crescut copiii cât de neutru am putut, din punct de vedere al genului”, spune acesta. „Cred și sper că au o înțelegere organică asupra naturii non-binare a genului, precum și compasiune pentru toate tipurile de oameni.”