Benzinăriile abandonate din România sunt ca o poezie tristă a delăsării și lucrului prost făcut

Dragoș Hanciu ți-a arătat până acum porțile de fotbal dintre blocuri și manechinele creepy folosite de magazine de cartier. Acum are o colecție de cadre despre abandon: benzinării mici din România părăsite pe lângă drumurile naționale. Seria asta fotografică a fost inspirată de cartea Twentysix Gasoline Stations a lu Ed Ruscha, publicată în 1963. Acum avem și noi o documentare a decadenței acestui tip de afacere.

De când am văzut prima dată seria lui cu benzinării românești abandonate m-am gândit ce se întâmplă cu ele odată ce li se pune lacătul. De la Iulian*, responsabil pe probleme de mediu în cadrul unui grup multinațional de benzinării prezent și în România, am aflat că responsabilitatea curățării locului revine proprietarului. Dacă se întâmplă ca firma să intre în insolvență sau în faliment, responsabilitatea e preluată de către un administrator numit de o instanță judecătorească.

Curățarea propriu-zisă presupune că rezervoarele și conductele de alimentare necesită curățarea și spălarea lor de către o firmă specializată. Deșeurile trebuie preluate de către un transportator autorizat și predate unei firme colectoare. Distrugerea trebuie făcută, de regulă, într-o fabrică de ciment și e emis un certificat pentru treaba asta.

Tot acest traseu este însoțit de documentații prevăzute de legislație (ca să poată fi urmărit drumul deșeurilor), dar și documentații înregistrate la proprietar, de firma care face ecologizarea, de transportator, de colector și firma care elimină deșeul. Mai trebuie documente și de la Agenția de Mediu și biroul de produse accizabile de la ANAF, dacă sunt cantități de peste o tonă.

Dacă benzinăria este dezafectată, dezafectarea se face de către o firmă autorizată, iar rezervoarele, după ce au fost curățate și ecologizate, sunt predate unui colector de metale. În egală măsură, e obligatoriu să fie prelevat sol, iar mostrele să fie analizate de către un laborator acreditat. Buletinul de analiză emis rămâne parte la dosarul de ecologizare.

Dacă nivelul hidrocarburilor din sol este peste limita acceptată, solul contaminat este supus unor operațiuni de decontaminare și eliminare (cu același traseu ca mai sus). Apoi zona de teren se reface.

Iulian a admis că situația de mai sus este cea ideală și corectă, dar, în realitate, situația este alta. Problemele de mediu care încep când deșeurile din rezervoare nu sunt eliminate după închiderea benzinăriei sunt multe. Baza rezervorului ajunge să fie corodată, în timp, de rugină, iar deșeurile și resturile de produs pătrund în sol și în pânza freatică. Mai mult, la suprafață, metalele din zona benzinăriei (rezervoare, conducte, cabluri și altele) pot fi tentante pentru colectorii ilegali și pot exista pericole de explozie.

Totodată, am aflat că problematica poluării mediului cu hidrocarburi este însă mult mai vastă față de ce vedem noi toți pe marginea drumurilor. „Sunt multe stații de carburanți ale unor firme care au fost de stat și apoi privatizate, iar multe dintre acestea au fost, în sine, abandonate”, mi-a spus Iulian.

Dincolo de benzinării, o problemă de mediu o reprezintă și parcurile de rezervoare ale centralelor termice de cartier, abandonate și ele după introducerea centralelor termice individuale pe gaz metan.

Iulian a descoperit într-un oraș din România rezervoare peste care s-a turnat asfalt, iar în ele încă mai era combustibil. Respectivele spații au fost transformate în parcări sau locuri de joacă pentru copii în prea multe cazuri. Mai mult, mi-a zis că, recent, într-un oraș din Harghita, a fost găsit un rezervor de păcură cu o cantitate considerabilă de combustibil în curtea unei grădinițe. Grădinița a fost amenajată în clădirea unei foste centrale termice.

O situație similară e și cu rezervoarele centralelor termice vechi ale hotelurilor din stațiuni turistice de la munte și de pe litoral. „Sunt încă multe orașe unde centralele termice funcționează încă pe combustibili lichizi. De exemplu, Orșova unde majoritatea locuitorilor au trecut la sobe cu lemn”, mi-a mai spus acesta. „În multe cazuri vorbim de rezervoare din anii ‘70, montate în sol, fără cuve de retenție betonate.”

Nu lipsesc de pe listă, când vine vorba de problemele de mediu, stațiile de carburanți ale șantierelor de construcții drumuri și autostrăzi (sunt folosite de centralele termice utilizate în producerea asfaltului).

Șantierele sunt închise după finalizarea lucrărilor, dar poluarea solului se poate întâmpla și în timpul lucrărilor. Totodată, mai sunt stațiile de carburanți ale unor instituții de stat, cum ar fi Poliția, Armata sau Pompieri. Instituțiile au renunțat la alimentarea la sediu, dar aceste stații închise, uneori și din lipsă de buget, nu au fost dezafectate - încă au rezervoare, majoritatea îngropate în sol. Similar, sunt o problemă rezervoarele stațiilor mari de radiocomunicații, cum ar fi cele amplasate în munți.

*Numele a fost schimbat.