​De ce-și fac oamenii tatuaje de prost gust

Tatuajele spun tot ce trebuie să știm despre societatea care le dă naștere – iar în Statele Unite e chiar epidemie de tatuaje proaste. Nu există statistici care să dovedească asta, dar e clar că au apărut tatuaje oribile ca ciupercile după ploaie. Oriunde te uiți, vezi pe corpul oamenilor branduri de căcat, citate tâmpite, nume de foști și foste, expresii traduse greșit în alte limbi străine.

Ca să înțeleg de ce își tatuează oamenii sârmă ghimpată pe bicepși și fluturi pe șale, am stat de vorbă cu dr. Kirby Farrell, profesor la Universitatea din Massachusetts specializat în antropologie, psihologie și istorie. Ultima lui carte, Stilul haotic în cultura americană , discută vocabularul culturii post-traumă în societatea americană.

VICE: De ce te interesează tatuajele proaste?
Kirby Farrell: Sunt interesat în special de ceea ce s-ar numi „antropologia stimei de sine și a identității ". Deci percep tatuajele ca pe o metodă prin care oamenii încearcă să se simtă semnificativi. Lucrez mult cu Ernest Becker – ai auzit vreodată de o carte de-a lui? Cred că a câștigat premiul Pulitzer pentru ea, se cheamă Negarea morții.

Da, am auzit de ea.
Păi, argumentul lui de bază e că suntem unici printre animale pentru că suntem împovărați de gânduri despre viitor, futilitate, moarte și așa mai departe. Ne construim necontenit mecanisme de apărare. Cultura e un sistem de apărare care te ajută să te simți mai puțin deprimat și copleșit. Culturile sunt pline de valori și frumuseți care te pot face să simți că viața ta e importantă și că are însemnătate, chiar dacă știi că e limitată. Deci s-ar putea spune că tatuajele sunt exprimarea culturală a eroismului sau a individualității.

Și cum se traduce asta într-o epidemie de tatuaje proaste?
Cred că multă lume își face tatuaj ca amintire pentru o persoană sau un eveniment. De exemplu, își tatuează versurile de la un cântec. Versurile se întâmplă să fie niște clișee incredibil de sufocante. Deci te îndeamnă să fii un individ puternic prin imitarea tuturor celorlalte animale care își desenează clișee pe piele.

Și unde se intersectează acele două drumuri când, pe de o parte, oamenii vor să facă ceva să se simtă importanți și, pe de alta, vor să se exprime, dar sfârșesc prin a face tocmai opusul și-și trag un tatuaj de prost gust plin de clișee?
Cred că fantezia de a fi special și unic și important și eroic, despre care am vorbit, e complicată de traiul într-o cultură care celebrează aceste valori. Bombardăm constant alte țări ca să ne păstrăm libertatea, deci și individualitatea. Dar în același timp, cultura noastră e foarte conformistă. Companiile încearcă mereu să-și imprime brandurile în conștiința publicului. Așa că, de exemplu, dacă-ți tatuezi un clișeu dintr-o piesă pop, de genul „O să te iubesc mereu" sau „Nu imita pe nimen ", te branduiești cu industria divertismentului, pentru că trupele rock, după cum se știe, sunt mașinării de făcut bani, finanțate de industria divertismentului, a căror imagine sunt modelele.

Și de ce ar vrea cineva să facă asta?
Un răspuns ar fi: pentru că suntem animale incredibil de sociale. Nu uita că sinele nu e un lucru. E un eveniment. Când dormi profund, sinele nici măcar nu există. Nu există neurochimia sinelui. Deci, din acest punct de vedere, ne simțim reali când avem confirmări de la alți oameni care ne întăresc identitatea. În toate ritualurile sociale în care ne salutăm și ne întrebăm ce mai facem, nu ne așteptăm să auzim informații personale. E doar o confirmare că tu și partenerul de discuție existați și vă recunoașteți. Deci, tatuajele funcționează cumva în același fel. Atrag atenția celorlalți asupra ta și te fac să simți că exiști, că ești membru al unui grup imens. Un tatuaj transmite că faci parte dintr-un trib de oameni tatuați care sunt foarte frumoși și importanți. Unii au simboluri identice chiar! Și, în același timp, din cauza fenomenului de branding, te simți mai deștept decât alt tip care n-are habar cu ce se mănâncă produsul tău sau stilul tău.

Deci tu spui că toată cultura e un clișeu. Iar noi ne facem tatuaje ca să imităm cultura socială.
Cultura ne tentează constant cu fantezii despre unicitate și eroism. Ești tentat să cumperi un BMW pentru că îți promite că o să te simți un erou pe străzi. O să ieși în evidență. Mulțimea e formată din oameni banali, care o să moară într-o zi și o să fie uitați. Dar la tine se uită toată lumea, ești în lumina reflectoarelor, ești erou. Și, în același timp, dacă ajustezi puțin perspectiva, cultura încurajează oamenii obișnuiți să idolatrizeze eroii. Ești invitat să-i identifici și să-i admiri pe cei bogați, cei prestigioși, iar dacă îi admiri, ei devin „muzica mea" sau „frizura mea " sau „produsul meu". Deci furi puțin din strălucirea puterii pe care o admiri.

Deci suntem păcăliți să idolatrizăm eroii sociali.
Nu știu dacă suntem păcăliți, depinde cum privești validitatea clișeelor și a sentimentului de apartenență. De exemplu, dacă vrei să te tatuezi cu un vers din cântecul tău preferat, probabil simți entuziasm emoțional și admirație pentru cântecul respectiv. Un fel de extaz romantic, cald. Oamenii spun că anumite cântece au o semnificație specială pentru ei.

De ce e sentimentul respectiv semnificativ pentru identitatea noastră?
Cred că, în mare, oamenii sunt speriați de viitor și se agață de un ritual familiar, un clișeu familiar pe care îl găsesc semnificativ. E ca o plasă de siguranță care să-i dea importanță vieții tale într-o perioadă când ești cu moralul la pământ sau ești încântat de niște schimbări favorabile. Ideea e că, în niciunul dintre cazuri, clișeul nu pare clișeu. Fiecare om crede că are o semnificație specială pentru el.

Ok, să schimbăm puțin subiectul: Tatuajele există de mii de ani, existau și la oamenii primitivi. Crezi că ființele umane au în sânge dorința de a se tatua?
Desigur. Până și cadavrul ăla vechi de cinci mii de ani, care a fost găsit înghețat și mumificat în Alpi, are câteva tatuaje. Niște modele abstracte. În funcție de localizarea lor, s-au emis ipoteze că ar avea scopul de a distrage de la lucruri fizice inconfortabile precum artrita. S-a mai zis că ar fi avut nu știu ce semnificație magică. Dacă te gândești, dintr-un anumit punct de vedere, tot comportamentul nostru tinde să fie magic în unele feluri. Când îți imaginezi că există o putere specială în simbolurile tale, în brandul tău, chestia asta îți îmbunătățește starea de spirit, te face să te simți mai puternic, mai capabil.

Crezi că e ceva specific umanității?
Sigur. Oamenii sunt mereu pe marginea unei panici existențiale. Becker a spus că dacă am vedea lumea realist, dacă am înțelege cât de vulnerabili și total nesemnificativi suntem, în raport cu spațiul cosmic, am înnebuni. Deci avem nevoie constant de povești care să ne crească stima de sine și să ne facă să ne simțim importanți. Fix asta ne oferă cultura.

Deci tatuajele de prost gust sunt o reprezentare a acestui mecanism de autoapărare.
Da, exact. Reprezentările fizice și artistice ale valorilor cu care te poți identifica. Suntem într-o lume în care a apărut un fenomen rasist neașteptat, pe care nu l-am mai văzut din 1960 încoace. Condițiile de muncă sunt extrem de pretențioase, pedepsele curg, iar oamenii sunt depersonalizați. Nu simți că ai identitate. Deci oamenii simt nevoia să-și întărească identitatea cumva. Vezi bani și răni și moarte și vinovăție în timp ce oamenii vor să se simtă în siguranță și să simtă că pot controla lumea în care trăiesc sau măcar propriul respect de sine.

Multe tatuaje par că n-ar fi fost gândite deloc. Cum raționalizează oamenii permanența unui tatuaj în relație cu propria mortalitate?
Multe persoane, mai ales când sunt tinere, își imaginează că vor fi tinere pentru totdeauna. La urma urmei, dacă magia despre care vorbim în cultura noastră chiar funcționează, atunci te poți simți invincibil și nemuritor. E clișeul ăsta prin care tinerii cred că o să fie veșnic tineri și atunci își asumă tot felul de riscuri și bagă droguri în ei. Nu-și pot imagina că o să se maturizeze și o să arate diferit de idealul cultural. Nu-și fac griji că o să se îmbolnăvească sau o să devină infirmi sau o să dea de belea. Nu se gândesc la bătrânețe.

Crezi că e o reacție la teamă sau e natural să gândești așa la vârsta asta?
Cred că amândouă, nu?

Presupun că da.
Ți-e frică, dar nu vrei să recunoști că ți-e frică pentru că asta ți-ar distruge moralul. Un moral distrus te face mai puțin eficient, mai puțin sigur, mai puțin productiv. Și atunci negi că ți-ar fi teamă. Probabil, mecanismul de bază al culturii e să te prefaci că totul e roz și că nu ți-e teamă.

Dar ne temem, totuși.
Da, absolut. Suntem într-un punct în care oamenii par să fie atât de disperați să-și crească încrederea în sine încât sunt în stare să spună și să facă cele mai bizare și stupide lucruri, doar ca să se simtă diferiți. Îi face să se simtă unici și semnificativi și vii.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre tatuaje:
Tatuajele româneşti din secolul 19 sunt morbid de frumoase Întrebarea zilei: Care-s cele mai penibile tatuaje pe care și le fac oamenii? Artiștii jamaicani orbesc pentru că-și fac tatuaje pe globul ocular Enciclopedia tatuajelor rusești din închisoare