Cum să faci mișto de oameni la telefon, în România

De când mă ştiu îmi place să sun oameni anonimi de-a-n pulea şi să le fac farse proaste. Unele ies, altele nu, dar e mereu amuzant să vezi până unde poţi manipula oamenii verbal cu un minimum de informaţii despre ei. În plus, mi se pare o activitate la beție mult mai bună decât să trimiţi SMS-uri fostelor prietene sau să porţi discuţii filosofice cu dubioşi şi dubioase care abia se mai ţin pe picioare.

Înainte să intrăm în pâine, hai să-ţi zic câteva reguli de bun simț:

1) nu suna niciodată la 112 cu prank-uri, că poate să fie mă-ta aia care moare în chinuri din cauza farsei unuia data viitoare.

2) nu te lungi mai mult de 5-10 minute, că nu mai e amuzant pentru nimeni.

3) spune ceva la finalul convorbirii din care să se înţeleagă c-a fost glumă, ca să nu fii chiar ultimul jeg uman, dar şi ca să ai un deznodământ la farsă, un punchline.

Prima parte a unui prank constă în alegerea metodei prin care vrei să suni. În generală, eu şi grupul de atunci strângeam banii de suc, ca să cumpărăm cartele pentru telefoane publice special pentru farse - nu voiam să vadă părinţii pe factură că sunam aiurea şi eram paranoici că telefoanele fixe sunt urmărite. Prin liceu am trecut la telefoanele mobile şi am descoperit minunile apelurilor de pe număr ascuns cu #31# în faţă. Prin facultate deja nu mi-a mai păsat şi-am dat cu multă detaşare telefoanele de pe numărul meu sau de pe numerele prietenilor (mai ales pentru că se deşteptaseră oamenii şi nu mai răspundeau la telefoane anonime). Zilele astea o fac şi de pe Skype, tot cu numele meu, doar pentru că mă zgârcesc.

Indiferent ce metodă vrei să foloseşti pentru a suna, trebuie să te gândeşti că cel mai important lucru într-un prank call e cantitatea de informaţii pe care o ai despre victima ta. În funcție de asta am clasificat tipurile de farse telefonice:

Astea-s cele mai dificile, pentru că trebuie să găseşti o formulă care să meargă asupra oricărei persoane din România sau cel puţin din Bucureşti. Trebuie să mergi pe idei cât mai generale, pentru că suni la un număr inventat de tine pe loc. O idee foarte bună este să zici că suni din partea unui serviciu public, dar asta se aplică doar dacă suni oamenii pe telefon fix. Iată un exemplu clasic pentru tipul ăsta de farsă:

„Bună ziua, mă numesc subinginer Valentin Dobriţoiu şi vă deranjez din partea companiei de apă, Apamova. Am primit câteva plângeri că ar fi avut loc o avarie pe conducta centrală de sub cartierul dumneavoastră. Facem nişte controale de rutină la toţi locatarii din zonă. Puteţi verifica vă rog frumos, dacă vă merge apa la robinet?"

A verificat şi s-a întors.

„Dar cea caldă?"

A verificat şi s-a întors.

„A, deci vă merg ambele. Atunci vă rog frumos să vă spălaţi naibii la cur odată că pute pestilenţial până aici."

Asta merge aproape întotdeauna şi frustrează cu atât mai mult omul cu cât îl pui să facă mai multe drumuri prin casă. Când eram mic, am plimbat o casnică prin casă vreo 15 minute.

Când ai numele şi adresa unei persoane, deja devine mult mai uşor să compui un prank call reuşit. O metodă simplă de a obţine această informaţie este o carte veche de telefoane sau o ediţie din Pagini Aurii. Glumesc, nimeni nu a mai avut ceva de genul ăsta de cel puţin cinci ani. Scrie „cartea de telefoane" pe Google şi îți apar vreo mie de site-uri pline de telefoane şi adrese, că nu trăim în democraţie degeaba. Orice farsă vrei să faci, pune accentul pe adresă şi pe numele lor. Repetaţi-le cât mai des, ca să păreţi perfect informat asupra lor. Cel mai bun exemplu pentru asta mi se pare un prank call făcut de un prieten de-al meu unui anonim din cartea de telefon.

„Bună ziua! Sunteţi domnul Ionescu, domnul Stelian Ionescu? Sunt de la serviciul de livrări al companiei de prezervative Gurex. Acum sunt cu maşina prin cartierul dumneavoastră. Eraţi pe Strada Dumbravei, numărul nouă, nu?"

Confuzia e baza aici. Tipul a tot întrebat ce se întâmplă şi ce treabă are el cu livrarea. Îl panicase faptul că omul era deja pe strada lui.

„Păi domnule Ionescu am primit o comandă de pe adresa dumneavoastră pe data de cinci a opta, un bax cu opt cutii de Gurex Jumbo, cu latex extra pe margini. Trebuie să ridic rambursul de 200 de lei de la dumneavoastră, astazi."

În momentul ăsta victima farsei deja e frenetică. Neagă cu desăvârşire c-ar fi comandat aşa ceva.

„Domnule Ionescu, nu ştiu ce probleme aveţi dumneavoastră, dar eu ajung în zece minute pe Dumbravei numărul nouă, bloc doi, etaj opt, apartament 69, cu coletul ăsta şi am factură fiscală parafată şi ştampilată pe adresa dumneavoastră. Cum rezolvăm problema?!"

Aici devine disperat. Spune că el e bărbat de 50 de ani şi nu are ce să facă cu aşa ceva. Spune că nici n-are 200 de lei la el. Când îţi aduci victima în starea asta, ştii c-a mers prank-ul cum trebuie.

„Lăsă domnul Ionescu, de data asta ai scăpat, dar data viitoare mă întorc şi cu un litru de lubrifiant la uşa ta."

Astea merg destul de greu şi se bazează mult pe noroc, dar şi pe ce informaţii pot să-ţi dea prietenii despre victimă. Doar faptul că ştii numele cuiva şi-l spui la telefon îi sugerează în minte c-ar trebui să te cunoască, dar trebuie să-ţi dozezi gradul de familiaritate din glas, dacă vrei să menţii iluzia asta. Informaţii secundare de aici pot fi vârsta, facultatea la care învaţă, locul de muncă, localuri în care o arde, prietenii etc. Am făcut zeci de apeluri de genul ăsta şi maximum jumătate au mers.

„Bună, tu eşti Monica? Monica Banciu, n-am greşit numărul, nu?"

Aici ea era curioasă cine sunt. Toată discuţia la genul ăsta de telefoane trebuie să revoluţioneze în jurul problemelei ăsteia.

„Sunt Andrei, nu ştiu dacă mă mai ţii minte. Am făcut cunoştinţă prin Adina. Eram în Control acum vreo două săptămâni."

Deja i-a crescut gradul de încredere acum că i-am zis de un local în care merge des şi de o prietenă comună. În cazul ăsta tipa m-a întrebat dacă eram „ăla brunetul."

„Da, ştiu că-s un pic cam ciudat, he he, că te-am sunat aşa, din senin, dar aş fi vrut să vorbesc cu tine, aşa c-am făcut rost de numărul tău de la Adina, sper că e ok."

Aici se resemnase deja cu ideea că mă ştie cât de cât.

„Deci, ce mai faci, că în seara aia nu prea păreai în apele tale?"

Aici am nimerit-o. Picase un examen. Mi-a aberat după aia încă vreo două minute despre asta. Fraza asta cu nu păreai în apele tale se aplică oricui, oricând, pentru orice situaţie şi face oamenii să-ţi povestească mai multe. Te poţi folosi de asta sau te poţi plicitisi ca mine.

„Auzi Monica, scuze că te întrerup, dar eşti oribil de plictisitoare. Spune-i Adinei că eu cu tine nu mai am ce discuta şi spune-i lui Andrei că n-ar strica să-şi schimbe gusturile în femei.

Astea sunt rare şi trebuie bine gândite şi planificate până la cea mai mică replică. Victima ta trebuie să fie un cunoscut despre care să ai o tonă de detalii, dar să nu-ţi recunoască vocea. E greu de dat o reţetă la astea, aşa c-o să dau un exemplu. L-am sunat acum câţiva ani pe unul care era disperat să ajungă la Gazeta Sportului. Le trimitea mail-uri peste mail-uri patetice în care îi implora să-l angajeze, chiar şi fără salariu. Le dădea exemple din cunoştinţele sale avansate în fotbal, exemple de comentarii de meciuri, analize pe momente la reluări, de toate.

„Bună seara, domnul Bibescu, domnul Rareş Bibescu? Scuzaţi ora târzie. Sunt Constantin Rogozean de la Gazeta Sportului, eu mă ocup de noile angajări. Am văzut că doreşti să fii parte din echipa noastră. M-am uitat atât peste articolele tale de pe blog, cât şi peste CV-ul tău şi … nu e foarte impresionant, tu de ce crezi c-ar trebui să te chem la interviu mâine?"

Tipul aproape şi-a dat drumul la telefon. Entuziasmat mi-a enumerat tot felul de motive patetice, de la faptul că fotbalul e sângele care-i curge prin vene, până la faptul că ştie istoria sportului românesc pe dinafară.

„Bine, hai că-ţi dau un test. Află-mi golaverajul de la meciul de titlu din 1979 în care a jucat Dobrin. Ai la dispoziţie cinci minute şi poţi folosi ce surse vrei. Un adevărat redactor al Gazetei Sportului s-ar descurca în intervalul ăsta lejer."

Aici l-a năpădit panica. Pe fundalul convorbirii se auzea cum tasta disperat. Evident nu l-am lăsat cinci minute, că mă plictiseam.

„Timpul a expirat domnule Bibescu, ia zi, ce-ai găsit?"

N-a reuşit, dar mi-a cerut încă o şansă cu disperare.

„Îmi pare rău domnule Bibescu, dar nu pot lucra cu tineri execrabili ca dumneavoastră care nu ştiu nici măcar golaverajul tuturor meciurilor de titlu pe dinafară. Dacă pici la poante d-astea, clar n-ai ce căuta la Gazeta Sportului, homunculusule."

Astea ies superbe, dar au o şansă de reuşită de unul la sută. Practic îi faci gluma unei persoane foarte bine cunoscute, dar îţi schimbi un pic vocea şi te bazezi pe distorsiunea telefonului să facă restul. Acum mulţi ani am sunat-o beat pe una şi m-am dat drept un DJ cu care ea a avut o aventură de-o noapte la Mamaia.

„Bună Ana, sunt Dan, DJ-ul din Krystal, ne-am cunoscut vara asta la mare."

Faptul c-a fost o aventură de-o noapte, deci era şi beată tipa, e aur pur pentru prank call. I-am trântit toate detaliile alea din start, care au dat-o gata, credea în mine 100%.

„Uite eu ajung în Bucureşti cu nişte treabă weekend-ul ăsta şi voiam să te întreb dacă ai chef să ne revedem."

Aici respiră mai greu, că ea nu vrea să se vadă cu unul cu care şi-a tras-o aiurea, aşa că întreabă mai multe despre mine.

„Păi vin la ziua unui tovarăş. Stau pe la el p-acasă şi mă gândeam că poate vrei să ne vedem să-mi faci şi tu un tur al oraşului sau ceva de genul."

Aici se panichează şi-mi explică cu o voce ciudată că ea vrea să rămânem doar prieteni.

„Ana, eu cred că suntem deja mai mult decât prieteni. Ana, ştii că ţin la tine. Adică, cum să zic acum, eu în seara aia am făcut cu tine dragoste, nu sex."

Îmi explică că nu vrea, pentru că iar o s-o abandonez ca să umblu cu tovarăşii mei. Şi mă refuză categoric. Aşa că închei pe un ton patetic cu lacrimi în glas.

„Haide, promit că nu va fi aşa din nou, mă jur, jur că va fi mai bine de data asta, nu am avut curajul să-ţi spun asta ultima dată, dar eu am un locşor în inima mea pentru tine. Iartă-mă Anaaaaaaa!"

A închis.