E greu să zici de unde vine obsesia românilor cu dacii, un popor despre care din punct de vedere istoric nu știm mai nimic în afară că trăiau pe teritoriul ăsta, c-au făcut brățări de aur spiralate și că și-au luat bătaie de la romani. În comunism, fratele lui Ceaușescu, generalul Ilie, era prăjit total pe ideea de puteri energetice dacice ascunse-n Bucegi și asta a dus la o renaștere a curentului între localnicii anti-americani care s-a menținut și după Revoluție.

Curentul și-a luat avânt serios în 2012, cu documentarul „Dacii - Adevăruri Tulburătoare", un film bazat strict pe mărturia unor generali români pensionați care s-au molipsit și ei cu prăjeala lui Ilie Ceaușescu.

Din tot curentul ăsta s-a născut și ceva bun pentru oameni ca mine, care râd la porcării de pe internet: muzica dacică. E greu de definit pentru că trece prin toate genurile, de la dacică populară, la folk dacic, imnuri dacice și niște trupe chiar simpatice de heavy metal dacic. Ți-am făcut un top cu cele mai tari, ca să te lămurești cât de multă legătură au cu istoria.

Când eram mic, muzica populară era cacofonia aia ascuțită și isterică, pe care o auzeam la emisiunile de Crăciun de pe PRO TV sau la nunți nasoale, unde socrii alegeau playlist-ul. Înțeleg că e pe val stilul ăsta de muzică, altfel n-ar avea două posturi TV dedicate (Etno și Favorit), dar nu înțeleg de ce-au decis unii că e și dacică

Mulți trubaduri ai muzicii populare de birt își zic „daci" că să iasă în evidență față de ceilalți, că-n rest cântă aceleași plictiseli tipice și vioaie. Pe o piață unde-ți iei mii de euro pe ora de cântat, e de înțeles că încerci o formulă să ieși în față.

Alții cred pe bune că muzica populară este, de fapt, muzica pe care o cântau și dacii acum două mii de ani și că melodii precum „Cântă cucu-n Bucovina" și „Lie, Ciocârlie" erau fredonate și de tarabostes, în timp ce supravegheau plantațiile de varză și de brusture. E plin YouTube-ul de playlist-uri cu „muzică dacică" unde găsești aceleași melodii ca pe Favorit. Totuși, măcar sunt cântate de oameni îmbrăcați în ii, cu centuri largi, care poartă căciulile alea oribile cu vârf. Așa că, deși nu respectă contextul istoric, măcar respectă viziunea lui Sergiu Nicolaescu din filmul lui cu dacii.

Totuși, există și unii care pun niște așa-zise versuri dacice pe muzica populară, ca să-i confere autenticitate. Baladele, care încep cu formule ciordite din literatura populară precum „pe-un picior de plai, pe-o gură de rai", o dau la greu cu Zamolxe și rugăciuni la Dumnezeu. De parcă n-ar fi nicio contradicție între religia politeistă a dacilor și creștinismul bizantin din prezent.

Din aceeași serie de muzică populară suprapusă peste impresia unora de cum erau strămoșii noștri sunt și nunțile dacice. Ele-s niște chestii jumătate păgâne, jumătate ortodoxe, în care preoții nu au nicio problemă că îi cunună pe oameni îmbrăcați ca niște cosplayeri de la Comic Con, pentru că-s plătiți. Așa că-i doare la bască de ritual.

Trupa Focul Viu e ca un fel de Simon & Garfunkel al dacopaților, dacă Simon & Garfunkel n-ar fi băgat niciodată droguri. Evident, folkul dacic nu e cu nimic mai original decât ăla obișnuit, dovadă și refrenul de mai sus, copiat de la „Lady in Black" al celor de la Uriah Heep. Mi s-a părut mereu amuzant că muzica naționalistă de la noi e construită pe melodii occidentale.

Gabriel Tora e un fel de Nicu Covaci al folk rock-ului dacic. În sensul că folosește versuri de Adrian Păunescu, folosește același ritm simplu și o arde motivațional și macho în videoclipuri. Deși-n clipul de mai sus e mai romantic, ca un fel de Cristi din Banat cuplat cu Burebista, are și melodii hardcore cu versuri proprii, precum Dac Neinițiat, cu refrenul „Zău, zău, zău, Zamolxe!".

Am găsit mai multe tentative de imnuri dacice pe net, în mare pentru că dacopaților nu prea le place „Deșteaptă-te, române!", că are regi maghiari precum Matthias Corvinus în el. Cel mai penibil dintre ele este unul bazat pe filmul lui Sergiu Nicolaescu, în care pur și simplu recită cineva notița scurtă despre daci pe care o face Herodot.

Totuși, cel mai reușit imn aparține trupei românești de viking metal GOD și se numește „Glia", cu refrenul „Ţara mea, Dacia. Tu rămâi pururea glia mea!", peste care-ți prezintă imagini cu sacrificiile umane pe care le făceau strămoșii noștri. Cred că e între puținele trupe de la noi care încearcă să-i dea naționalismului ăstuia dacic fix vibe-ul ăla comercial de care are nevoie și din care s-ar putea naște ceva mișto gen serialul Vikings. Păcat că sună oribil totul, mai puțin flautul și fluierul la melodiile lor.

N-ai cum să zici „metale grele" și „daci" în aceeași propoziție și să nu vorbești despre trupa Negură Bunget și melodia lor „Dacia Hiperboreană". Încă de când aveam vreo 14 ani ascultam piesele lor de black metal din care nu înțelegeam absolut nimic, dar care sunau extraordinar. Apoi, după un concert, mi-am luat și-un album de la ei, și-am aflat cu surprindere că aveau și unele piese despre daci, strămoși și munți. Nu mi-au plăcut mai puțin, că, oricum, nici acum nu înțeleg versurile când îi ascult.

Bucovina e trupa mea favorită din lista asta, în mare pentru că fac cel mai alert folk metal de la noi și n-au versurile prea penale. Adică-s axate pe comuniune cu natura, nu pe tarabostes și căciuli dacice. Totuși, ei își asumau la un moment dat partea de trupă dacică, în sensul că și-au lansat un album la o casă de discuri care se numea Lupii Daciei. De atunci s-au mutat de acolo, fix pentru că nu se asocieză cu niște curente filo-naziste. În prezent, ei spun că nu vor să se ralieze niciunei mișcări politice, indiferent ce asocieri ar face unii. Totuși, n-am prins concert de-al lor din București unde să nu văd și câțiva dubioși de la Noua Dreaptă în public.

Carpatica e o trupă destul de tânără, cu-n solist de 23 ani, și se remarcă prin faptul că ei cântă un fel de hore păgâne black metal foarte antrenante. Deși au versuri despre strămoși, faptul că folosesc instrumente precum viori, flaut, caval și tulnic îi face una din trupele cele mai melodice de pe lista asta.

Warchant e o altă trupă de pagan metal care și-a ales dacii ca subiect pe care să rupă niște chitare. Ei își explică alegerea destul de clar pe forumurile Metalhead: „să nu mai exagerăm cu stilul ăsta auto-critic clasic al românului de rând, care a cam început să ne irite. Să fim sinceri, ne putem mândri cu dacii la fel de mult cum se mândresc nordicii cu vikingi." Mă rog, trupa sună mai mult celtic rock pe alocuri, dar cine mai face diferența între prăjeli despre popoare antice despre care nu știm nimic?

Da, știu, nici eu nu pot să pronunț numele ăla. Aparent, face parte dintr-o rugăciune dacică antică și se traduce ca „Sunt cu trei de șase". Foarte metal \m/. Problema e că mulți lingviști serioși spun că nu avem destule cuvinte rămase de la strămoși nici pentru a face cea mai simplă traducere din limba dacă. A, și trupa precizează că faza cu trei de șase n-are nimic satanist în ea, ca să nu se supere creștinii. În același timp, nu folosește cuvântul „dac" nicăieri, ca să-i judeci doar pentru metalul simfonic fin și nu pentru tema naționalistă.

Ka Gaia An e o trupă de folk metal numită după Kogaion, muntele sfânt al dacilor, unde dorm zeii. Practic, un fel de Muntele Olimp cu mai puține coloane de marmură. Și ei sună extraordinar de bine și melodic, poate de la faptul că au pe cineva care cântă la fagot în trupă. Ia-i ca pe un fel de Subcarpați ai folk metalului dacic, numai cu versuri ceva mai simpliste.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre daci:
Dacii erau mult mai puțin tulburători decât vor dacomanii să credem
Mânz, brânză, dezamăgire: Am fost la festivalul dacilor ca să nu mergi tu
De ce sunt românii obsedați de Burebista și Eminescu