Vânătoarea de vrăjitoare: Nu-i deloc ușor să fii păgân la închisoare

Din celula lui, William Rouser a purtat o bătălie cu sistemul penitenciar din California, pentru drepturile, tămâia și lumânările wiccanilor, care-a durat decenii întregi. E unul dintre cei mulți care se luptă pentru ca închisorile să recunoască și să țină cont și de această religie.

În mod ciudat, nu există nicio informație accesibilă cu privire la crima pentru care a fost închis William Rouser. Nici măcar avocatul lui din oficiu, James M. Burnham, care a purtat ultimele bătălii ale războiului de zeci de ani, pe care Rouser l-a pornit ca să poată practica religia Wicca în timp ce e închis în penitenciarul din California (CDC), nu știe. Dar, deși motivul pentru care a ajuns după gratii rămâne, cât de cât, un mister, timpul pe care l-a petrecut acolo a fost asiduu consemnat în documente de tribunal, declarații, opinii formulate de curțile de judecată și înregistrări de la protest – toate puse în slujba dreptului lui de a-i venera pe vechii zei cum se cuvine, cu tămâie, lumânări și amulete magice.

Totul a început în 1992. Rouser a înaintat o petiție către Penitenciarul de stat din Sacramento, California, în nume propriu și în numele altor 30 de deținuți. Cereau ca religia wicca să fie recunoscută la fel ca religiile mai tradiționale, pe care închisoarea le recunoștea. În majoritatea închisorilor de pe teritoriul Statelor Unite, deținuții au acces la preoți și servicii religioase de grup și li se permite să dețină obiecte de cult, cum ar fi mătăniile. Rouser n-a făcut decât să ceară același lucru. Numai că, în loc de Biblie, el voia să i se dea acces la Biblia completă a vrăjitoarelor, cărți de tarot, acces la capela închisorii pentru ceremonii wicca și un capelan wicca.

Când închisoarea i-a refuzat cererea, a depus o plângere de drept civil și, în urma acestei inițiative, în 1997, Rouser și CDC-ul au ajuns la o înțelegere: închisorile și angajații din închisori erau obligați să-i recunoască drepturile religioase. Dar înțelegerea a fost încălcată rapid; Rouser a spus că slujbele wiccane au fost suspendate fără motiv, pe când celelalte slujbe religioase au avut voie să continue, iar lui i s-a interzis accesul la obiecte de cult, cum ar fi ierburile și uleiurile. Conform documentelor de la tribunal, plângerile lui au fost ignorate de angajați.

În Ghidul Wiley Blackwell despre religie și politică în Statele Unite, autoarea capitolului și editorul volumului, Barbara A. McGraw, descrie nedreptățile la care a fost supus Rouser în termeni mai tulburători: „autoritățile au distrus altarul pe care Rouser și-l făcuse dintr-o săpunieră, în încercarea de a-și practica, totuși, cumva religia la el în celulă." Se mai menționează și că Rouser „a comandat obiecte pentru practicile sale religioase care corespundeau celor permise deținuților care aparțin «religiilor recunoscute». Cu toate acestea, angajații [CDC] însărcinați cu livrarea la Rouser au refuzat să facă asta."

După ce i-au fost ignorate numeroasele plângeri depuse de-a lungul mai multor ani, Rouser a ajuns din nou la tribunal în 2010, după ce a fost transferat într-un penitenciar care nu avea, practic, deloc infrastructură pentru wiccanii practicanți. În timp ce una dintre plângerile pe care le depusese deja se procesa, a depus o moțiune de completare cu o plângere de retorsiune. A obținut rezultatele scontate și, un an mai târziu, a reușit să ia un decret de acord judiciar, prin care termenii înțelegerii inițiale intrau din nou în vigoare. În plus, lui Rouser i se acorda acum permisiunea de a deține obiecte de cult în celulă, primea dreptul de a sărbători datele importante din calendarul păgân, cum ar fi Crăciunul păgânilor și solstițiul de vară, și era sfătuit să se adreseze cu plângeri pe tema oricăror încălcări ulterioare direct gardianului închisorii.

Numai că abuzurile au continuat, iar cel mai nasol dintre ele a fost că „penitenciarul a început să ia măsuri represive împotriva d-lui Rouser, care a fost închis la carceră", mi-a spus Burnham la telefon.

Și, din păcate, povestea asta nu prea se termină cu un crescendo de dreptate făcută lui Rouser. Se termină cu un apel pe 17 iunie 2016, cu un pic mai mult decât recunoaștere – deși, ce-i drept, Rouser reușește să facă un judecător foarte furios în numele lui.

„Ce e neobișnuit la cazul ăsta e că dl. Rouser a obținut o serie destul de impresionantă de victorii în tribunalul districtului, în urma cărora penitenciarul s-a angajat la o înțelegere voluntară, care a luat forma acestui decret de consimțire", a spus Burnham, realmente impresionat și cu drag față de clientul lui. Într-adevăr, Rouser a reușit toate astea, fără măcar să aibă dreptul să compare la vreunul dintre procese. Și-a purtat bătălia pro se, și-a scris toate declarațiile de mână, ba chiar a luat și declarații de la martori, totul din închisoare. „E cel puțin neobișnuit ca un prizonier să lupte legal pro se și să aibă așa un succes răsunător – mai ales un succes de amploarea celui obținut de dl. Rouser."

Dar, evident, n-a fost ușor.

Asta parțial pentru că wicca nu e o religie oficial recunoscută în California. „Ne chinuim de zeci de ani", mi-a spus o activistă pentru drepturile wiccanilor din închisori, Starhawk. Starhawk are o voce blândă la telefon. A făcut voluntariat în două penitenciare de femei: închisoarea de stat Valley și Penitenciarul pentru Femei din California, în Statul de Aur. A condus ritualuri și alte slujbe pentru deținute. De fiecare dată când a fost prin închisori, a cărat după ea cazane și armindeni uriași, pentru ca deținutele păgâne să poată sărbători Echinoxul de vară. S-a implicat în voluntariat la rugămintea lui Patrick McCollum, un capelan wiccan, care a dat în judecată CDC-ul în 2006 pentru discriminare, pentru că religia lui fusese exclusă din programul cu plată pentru capelani.

Pe de-o parte, e nedrept de greu pentru deținuții păgâni, cum e Rouser, să aibă acces la obiecte de cult solicitate chiar de ei. Pe de altă parte, nu-i ușor nici pentru cei din afară să le aducă în penitenciare. „Trebuie să treci printr-un întreg proces", a explicat Starhawk. „Patrick mi-a înaintat numele, care a trebuit să fie aprobat de conducerea închisorii. Tot el trebuie să facă o listă cu toate obiectele pe care le aduce pentru fiecare ritual." Lista respectivă e adeseori lungă – ritualurile wiccane folosesc multe obiecte de cult.

„Încercăm să aducem unelte magice", a spus Starhawk. „Chestii gen baghete, pietre, cristale, pentagrame, cupe, clopoței, cărți de tarot, cărți de citit și tot ce le e greu deținuților să obțină." Numai că unele dintre uneltele magice tradiționale sunt considerate contrabandă. De exemplu, cuțitele ceremoniale ies din discuție. Și chiar și când obiectele sunt inofensive, paznicii din închisori intră la bănuieli.

Poți să faci totul cum trebuie… și ei tot pot să hotărască să nu te lase să intri.

„Am făcut un Beltane – un ritual pentru Întâi Mai [cu deținuții] și Patrick a trimis totul pe listă dinainte", mi-a zis ea. „A anunțat personalul că venim cu un arminden și toate celelalte chestii, ca să sărbătorim ziua. Dar când am ajuns acolo, n-au vrut să ne lase să intrăm cu armindenul.

În cele din urmă, directorul închisorii i-a lăsat să intre cu armindenul, dar Starhawk zice că tot procesul e frustrant de arbitrar. Capelanii din religiile tradiționale spun că și angajații CDC-ului pot fi o problemă în sine; ea spune că de multe ori ei sunt cei care hotărăsc activitățile religioase dintr-o instituție și pot să facă aproape orice, inclusiv să restricționeze accesul la capela închisorii. „Poți să faci totul cum trebuie… și ei tot pot să hotărască să nu te lase să intri. Nici nu trebuie să-ți dea vreun motiv întemeiat", a spus Starhawk.

Apoi a adăugat: „E o mare provocare să faci rost de informațiile și de resursele necesare, dar cred că cea mai mare provocare o constituie, de multe ori, repercusiunile asupra deținuților practicanți de wicca."

Rouser a asistat la toate astea. După ce un tribunal de district din California de est a emis decretul conform căruia i se dădea dreptul de a practica wicca, în 2011, viața lui Rouser ca păgân la închisoare a fost, în continuare, plină de necazuri. În 2012, s-a întors cu aceleași plângeri la tribunal, de data asta în districtul Central, pentru că fusese transferat la o închisoare de-acolo.

Când s-a dus la tribunal cu acuzații că personalul închisorii îi încalcă drepturile de a deține obiecte de cult – pe care i le-au spart și furat, fără să le înlocuiască – și mai și continuă să-i anuleze slujbele, fără niciun drept, iar apoi să-l bage la carceră, fără acces la Biblia wiccană, curtea a decis aproape unanim în favoarea închisorii. Au argumentat că Rouser, care e închis, nu a adus suficiente dovezi, chiar dacă venise cu o declarație luată sub jurământ, plus declarația unui alt deținut, dată sub pedeapsă de sperjur. I-au dat dreptate lui Rouser în anumite privințe – da, gardienii ți-au rupt lănțișorul, ceea ce a fost greșeala lor – dar nu i-au acordat nicio formă tangibilă de compensație. Judecătorul nici măcar nu a ordonat închisorii să-i înlocuiască obiectele stricate. În următorul an, CDC-ul a făcut apel să anuleze decretul de consimțire al lui Rouser. Au motivat că l-au adus la bună îndeplinire și nu mai e necesar. Tribunalul districtual le-a dat câștig de cauză.

Conform lui Burnham, Rouser nici măcar n-a fost înștiințat că tribunalul luase o decizie împotriva sa.

„Grefierul de la tribunal îi trimitea ordinele judecătorești către un avocat care nu l-a mai reprezentat pe Rouser de mai bine de zece ani, care s-a retras din caz și despre care, dacă-l cauți pe Google afli că, de fapt, a decedat. [Documentele] erau toate returnate expeditorului și nimeni nu făcea nimic", a explicat Burnham. „Era absurd. Toată lumea știe unde e. E la închisoare! Nu-i ca și cum e așa greu de găsit."

Când Rouser a aflat, în cele din urmă, de decizie, a făcut apel și a câștigat. Judecătorul a făcut complet de rușine CDC-ul în verdict, a repus în vigoare decretul din 2011 și a trimis cazul înapoi la tribunalul districtual, care era astfel obligat să dea un verdict care să corespundă cu al lui. Dacă privilegiul insuficient, de a continua să tragi la răspundere sistemul penitenciar pentru că încalcă drepturile unui prizonier, e o victorie – atunci se cheamă că a câștigat.

Dar încă e neclar ce compensații concrete va primi Rouser sau dacă toate astea îi vor permite cu adevărat să practice wicca așa cum se cade și în conformitate cu drepturile sale, din închisoare. Conform lui Burnham, închisoarea încă mai are timp să ceară tribunalului să rejudece cazul și mai are și opțiunea de a-l înainta Curții Supreme, deși e încrezător că niciunul dintre aceste scenarii nu-i foarte probabil.

Dacă e să te iei după Starhawk, prizonierilor li se poate schimba viața, sau cel puțin pot s-ajungă să tolereze viața după gratii, atunci când li se permite să-și practice ritualurile magice, s-o venereze pe Zeiță și să aibă un obiect atât de simplu cum ar fi un pachet de tarot. „E foarte stresant să fii închis și să n-ai acces la natură", a spus aceasta. „Deținuții cu care am vorbit chiar apreciază conexiunea religiei wicca cu natura și faptul că pot vorbi din suflet despre ce li se întâmplă."

Conform lui Starhawk, populația de wiccani din închisoare e surprinzător de mare. „Nu pentru că wiccanii sunt arestați foarte des, ci mai degrabă pentru că mulți devin wiccani în închisoare", a spus ea. „Cred că se-ntâmplă asta fiindcă religia [Wicca] e foarte caldă, se bazează pe acceptare. În loc să le spună oamenilor că sunt păcătoși și trebuie să se căiască, wicca e despre Zeiță, care e mama supremă, care-și iubește toți copiii, chiar dac-au făcut greșeli îngrozitoare. Cred că ăsta e un mesaj foarte important pentru femeile din închisoare și pentru bărbați."

Dincolo de hrana spirituală, Starhawk a mai spus că a dus și mâncare pentru trup în închisoare, când a făcut vizitele pentru ritualuri. „Mâncarea din închisori e incredibil de proastă. Am fost acolo când se serveșt „carnea specială" – încearcă să-ți imaginezi cea mai proastă mâncare de la o cantină de școală, iar apoi fă-o de zece ori mai proastă", a spus aceata. „Una dintre problemele închisorilor comerciale e că fac și mai mulți bani, dacă nu cheltuie suficient pe mâncare. Așa că am adus noi mezeluri, brânzeturi și fructe, care-s niște delicatese pentru deținuți, fiindcă nu prea primesc fructe proaspete."

Deși magia însăși e, poate, și mai hrănitoare. Starhawk și-a amintit de o anumită vizită, când a adus un cazan la o închisoare de femei, în curtea de activități fizice de lângă sala de mese. „Oamenii puteau să pună în el lucrurile de care voiau să se elibereze și să vorbească de chestii personale", mi-a zis. „A fost foarte frumos, să aud ce are lumea de zis. N-am avut voie să-i dăm foc și să le ardem, dar le-am acoperit cu apă, ca să le eliberăm. O femeie a vorbit despre toată durerea și tristețea pe care le simte pentru greșelile pe care le-a făcut de-a lungul vieții și față de victima pe care-a rănit-o. Voia să se elibereze măcar parțial de chestiile astea și să ceară puterea de care avea nevoie, ca să-și pună viața pe alt drum."

Traducere: Ioana Pelehatăi

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre vrăjitori:
Miturile cretine despre vrăjitoare, pe care le credeau oamenii din Evul Mediu
Lupta împotriva vrăjitorilor care ucid albinoși înTanzania
Cum renaște cea mai tare sectă anti-religie din istorie prin haos și LSD