Locul din Transilvania unde am stat un weekend și am uitat că-s în România

Gândește-te așa: ai un dor de ducă și un weekend la dispoziție. Ce alegi? Să te înghesui cu toți prin Sinaia sau Predeal și să te enervezi, apoi, la întoarcere, în trafic? Să aștepți oferta aia bună cu hotel și bilete de avion? Sau să conduci până când fundul tău ia forma scaunului de șofer și să ajungi în locuri mult mai relaxante, pe care nu le-ai văzut niciodată?

Cu un cost al benzinei de aproape 400 de lei pentru un drum dus-întors, poți ajunge și tu, românule, să vezi unul dintre cele mai frumoase locuri pe care ți le propune România: Țara Hațegului (județul Hunedoara). Ai învățat probabil la istorie. E locul ăla unde și-au făcut veacul dacii și romanii și au lăsat o groază de urme sub formă de ruine, pe care le vizitează acum la greu turiștii. Dar, dincolo de istorie, că poate nu ești genul chestii arheologice, e locul în sine.

Natură, munți, aer, curat, oameni sănătoși la cap – cam asta am descoperit eu acolo.

Prima mea surpriză a început de la cazare. Voiam o cameră doar pentru o noapte și fix sâmbătă, când e cererea cea mai mare. Tipul de la pensiune mi-a spus pe un ton foarte relaxat: „V-am notat, aveți camera rezervată, mă mai sunați doar dacă vă răzgândiți!” Nu tu avans sau chiar plata integrală, așa cum se practică prin Valea Prahovei, ci o abordare care, pe mine ca bucureșteancă, m-a debusolat. „Am încredere că nu-mi dai țeapă!”

E drept că această pensiune atât de primitoare era în comuna Sântămăria-Orlea și nu în orașul Hațeg, acolo unde căutasem inițial, dar a fost mai bine c-a fost așa. La sat, senzația aia de altă lume e și mai intensă, plus că pensiunea asta avea și o dublă priveliște: a munților Retezat în plan depărtat și a bisericii reformate din comună, vizavi de noi.

Ce mi s-a mai părut interesant? Multe dintre cazările din împrejurimi sunt în clădiri de tip bungalou, cumva în stil mediteranean, cumva nepotrivit locului. Montan adică. Dar nu m-a deranjat să am spiritual mării la munte, pentru doar 150 de lei pe noapte. Sau e prea mult?

Spuneam că nu m-am simțit aici ca-n România pentru că, istoric vorbind, eram în Dacia. Cei de aici numai despre asta vorbesc, despre ruine dacice, obiceiuri dacice, urme dacice. Tu știai că dacii obișnuiau să-și îngroape morții în curtea casei și că obiceiul ăsta s-a păstrat în satele hunedorene? Se pare că e permis.

Ideea e că, spre deosebire de orice altă zonă montană de la noi, aici ai și ce să vizitezi, dacă nu ești cu schiatul sau orice chestie de iarnă, cum se face. Normal ar fi să bifezi capitala romană a provinciei Dacia: Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Dacă se poate, mai dai o tură și pe la capitala Daciei preromane, Sarmizegetusa Regia. Probabil ai mai auzit de ea. Cumva ar fi aiurea să ajungi prin zonă și să nu vezi astea.

La fel de nasol ar fi și să nu ajungi la Parcul Național Retezat, iar drumul până acolo o să ți se pară ceva desprins din filmele cu elfi: munții în față, priveliște mișto stânga-dreapta, șoseaua goală. Recomand și fortăreața medievală Mălăiești din comuna Sălașu de Sus chiar dacă nu ești genul istorie și bolovani.

Eu m-am cam săturat de eternul meniu din restaurantele din Valea Prahovei, în frunte cu celebra ciorbă de fasole-n pâine. M-am așteptat aici la altceva și cam peste asta am dat, deși de ciorba de fasole n-am scăpat. Am mâncat-o însă într-o variantă mai ușoară, făcută-n casă, lângă o salată de ceapă. De fapt, asta e cea mai plăcută experiență încercată de mine în weekendul din Țara Hațegului: să fiu poftită la masă de niște localnici cu care-am stat de vorbă pentru cu totul altceva.

Așa mi-am adus aminte cât de bune sunt și prăjiturile alea ardelenești, făcute cu untură. Bine, cel mai tradițional lucru pe care-l poți mânca aici sunt celebrii virșli de Sălaș, făcuți din carne proaspătă de oaie. Un amestec între cârnați și crenvurști după care eu nu mă dau în vânt, dar, dacă ești genul, încearcă-i de la producătorii atestați. O să-i găsești, e de ajuns să pui o întrebare.

Uite și o altă chestie care m-a făcut să mă simt că mă duc în altă țară. Drumul interminabil care se traduce în cinci ore de mers cu mașina pentru o distanță de vreo 450 de kilometri. Că asta-i cea mai mare problemă în turismul ăsta scurt, de weekend. Ai atâtea locuri de văzut, însă, dacă stai în București, majoritatea sunt la mama dracuʼ.

După un drum de circa 50 de minute pe autostradă, până la Pitești, urmează patru ore interminabile până oriunde în Hunedoara și asta îți taie serios din timpul pe care ai putea să îl petreci în locurile astea uitate de lume.

Cu toate astea, există și alți bucureșteni de weekend, ca mine, care au făcut drumul ăsta doar ca să stea o noapte undeva departe de agitație. Ca să nu simți că drumul ăsta te lovește rău în cap, Sibiul este întotdeauna o idee bună. Fă un popas, dezmorțește-te, plimbă-te și ia masa pe acolo. O să ai, așa, senzația unui road trip și nu a unui drum interminabil până la destinație.

Dacă ajungi ca mine prin locurile astea, trebuie să iei la pas satele din Hațeg. Lasă locurile turistice, lasă Hunedoara, Deva și chiar Hațegul, și vizitează cele mai liniștite așezări pe care le-am văzut eu în ultima perioadă. Sălașu de Sus, Sântămăria-Orlea, Peșteana și alte sate din astea în care trece o mașină la jumătate de oră. Și-un om, la fel.

De fapt, ce cred că-i cel mai mișto e că te decuplează de la viața de oraș. Străzile sunt pustii, buticurile sunt și nu sunt, iar când le găsești nu-i nici coadă, nici aglomerat, iar într-un weekend sau o săptămână te poți simți ca-ntr-un sat turistic de care mai auzi pe la alții. Cred însă că cea mai mișto parte e că descoperi alte locuri, din România, ca dup-aia fie să le poți recomanda altora, fie să-i ironizezi pe alții că încă nu știu pe ce turism să-și cheltuie banii.