Fac terapie cu oamenii care cred că au fost răpiți de extratereștri

Nicolas Dumont e foarte relaxat în timp ce vorbim despre răpiri și extratereștri. „Nu e o experiență halucinatorie sau spirituală. Experiența lasă urme fizice, iar victimele rămân cu niște puteri supranaturale de vindecare sau clarviziune”, a zis psihologul.

Pacienții lui Dumont cred că au fost răpiți de extratereștri, unii dintre ei chiar de mai multe ori. Poveștile lor sunt atât de detaliate și convingătoare, încât Dumont e destul de sigur că ceva trebuie să se fi întâmplat.

Dumont nu e primul psiholog care s-a specializat în acest domeniu. John Edward Mack, profesor la Harvard și fost psihiatru, a studiat toată viața acest fenomen și a urmărit îndeaproape două sute de cazuri de persoane care cred că au fost răpite de extratereștri. În 2003, a explicat într-un interviu: Când stai de vorbă cu o persoană psihotică și aceasta pare să-ți povestească o psihoză, ai sentimentul că n-are cum să se fi întâmplat așa ceva. Dar în cazurile acestea, nu e așa. Oamenii ăștia sunt sănătoși. Nici ei nu sunt siguri ce s-a întâmplat, dar descriu o experiență fizică super reală și intensă.

Acum ceva vreme, am vorbit cu unii dintre pacienții lui Dumont despre experiențele lor. De data asta, am vrut să vorbesc cu psihologul despre cum crede el că-și poate da seama dacă o persoană a fost răpită sau nu și de ce e convins că mai mulți medici ar trebui să creadă în supranatural.

VICE: Salut, Nicolas. Câți dintre pacienții tăi ți-au zis, de-a lungul timpului, că au fost răpiți de extratereștri?
Nicolas Dumont: În primul rând, să știi că nu vin direct să-mi spună că au fost răpiți de extratereștri, dar mulți dintre ei nu știu ce altceva să creadă. În cei patru ani de când fac asta, am consultat aproximativ o sută de pacienți, toți francezi, care au prezentat semne de răpire. Cu cinci dintre ei încă mă întâlnesc regulat, deși au trecut niște ani de când au venit prima oară la mine. Unul dintre ei, Sonia, are experiențe din acestea de când era mică.

Ce faci când cineva vine la tine la cabinet și-ți spune că a fost răpit de extratereștri?
Am o abordare în doi pași. Mai întâi, pun diagnosticul: vreau să înțeleg cu cine stau de vorbă. Fiecare persoană are personalitatea ei unică și provine dintr-o anumită cultură. Contextul cultural și perspectiva ei asupra lumii sunt esențiale pentru abordarea mea. Apoi trec la faza de explorare împreună cu pacientul. Scopul e să clarific ce vrea. Unii vor să înțeleagă ce s-a întâmplat, alții vor doar să uite și, bineînțeles, mulți vor să le confirm că au fost răpiți. Mulți dintre ei îmi cer să-i hipnotizez, dar nu funcționează întotdeauna.

Ce dovezi cauți ca să știi dacă un pacient a fost răpit?
De multe ori, oamenii aceștia îmi spun că s-au trezit în mijlocul nopții paralizați. Au văzut în jurul lor ființe non-umane, fie la ei acasă sau pe o navă spațială. Uneori spun că au fost și acasă, și pe navă. Unii se trezesc acasă la ei și cred că e dimineață, după care realizează că au trecut, de fapt, 48 de ore. Se întâmplă des, i se spune „timp lipsă”. Cel mai cunoscut e cazul lui Betty și Barney Hill din 1966.

Sunt niște elemente care se repetă, indiferent de cultură și de mediu. Aproape toți pacienții mei vorbesc despre prezența unei mese, niște ființe foarte specifice și contact telepatic. Când cineva îmi spune lucrurile astea din prima, mă concentrez să-mi dau seama dacă persoana respectivă a experimentat sau nu chestia asta. De multe ori, oamenii ăștia pretind că au puteri noi. Unii spun că-și pot părăsi corpul, în timp ce alții zic că au căpătat capacități vindecătoare. Iar majoritatea au urme pe corp după experiență.

Ai zis ceva despre niște ființe non-umane. Există mai multe rase de extratereștri care încearcă să ne contacteze?
După mulți ani de cercetări și interviuri, sunt convins că da. Se pare că sunt extratereștri reptilieni care uneori provoacă teroare, alteori transmit un fel de iubire. Apoi mai sunt umanoizii blonzi care sunt înalți și paternali; pacienții se simt bine în prezența lor. Mai sunt omuleții mici și gri, care sunt foarte invazivi și lipsiți de empatie. Ei sunt cei mai oribili, pentru că răceala lor îi traumatizează pe oameni. Unii pacienți mi-au povestit că au luat contact cu creaturi insectoide, pe care le percep drept niște entități superioare – cele care dețin controlul.

Înțeleg. Și ce trăsături personale au pacienții tăi?
În marea majoritate a cazurilor, e vorba de persoane care au suferit abuzuri în copilărie sau au fost privați de contact emoțional profund. Bineînțeles, scepticii fac imediat o conexiune între traumele lor și experiențele pe care aceștia le povestesc. Dar, în realitate, nu există nicio legătură între ele.

De ce?
Cred sincer că persoanele care au fost abuzate în trecut au șanse mai mari să intre în contact cu o lume supranaturală. Experiențele lor trecute au creat un șoc ontologic. E ca atunci când ieși afară după ce ai stat închis într-o cameră întunecoasă. Dacă ai experimentat un abuz în copilărie, cred că, din păcate, ești mai pregătit decât alții să experimentezi genul ăsta de întâlnire înfricoșătoare.

Și cum se simt după experiență?
Mi se pare fascinantă legătura care se creează între persoana răpită și răpitori. Cei care au fost răpiți simt când vor veni răpirile următoare. Cred că e un fel de inițiere. După o astfel de experiență, intri în contact cu sinele. Nu te mai ghidezi în viață după personalitatea ta specifică, ci după misterul tău lăuntric, care e mai mare decât tine. Practic, persoana care a trecut prin așa ceva își pierde viziunea individualistă și își lărgește conștiința. I se trezește inima.

Îmi imaginez că jobul tău nu e unul foarte răspândit.
Există oameni care chiar trec prin experiențe extraordinare, care își pot părăsi propriul corp. E valabil și pentru persoanele răpite. Eu nu mă tem că-mi fac o reputație proastă; vreau să înțeleg și să ajut oameni. Alți psihologi se tem să vorbească despre astfel de lucruri cu colegii lor. Dar pe mine nu mă deranjează, pentru că am o abordare științifică. Bineînțeles, mă lovesc de multă reticență, dar și de oameni deschiși la minte. Nu vreau decât să discut despre asta. Cei care nu vor să audă de așa ceva n-au văzut nicio dovadă niciodată.

Dar tu ai avut vreodată o experiență cu extratereștri?
Am văzut un OZN în copilărie. Dar am uitat. Mi-am amintit abia acum trei ani. Mai făceam și spiritism cu frații mei când eram mici și știu că reușeam să mutăm paharele pe masă cu privirea. Era incredibil.

De aici a venit interesul tău pentru răpiri?
În facultate, am studiat psihologia în cel mai clasic sens. Dar chiar și atunci, eram deja fascinat de experiențele supranaturale. Când am citit mărturiile persoanelor care avuseseră experiențe extracorporale, am realizat cât de mult le-au schimbat viața și m-am întrebat: „Ce rost are să faci terapie ani de zile dacă o singură experiență de genul ăsta poate schimba totul?” De aceea sunt deschis mereu la experiențele oamenilor. Am fost la Institutul de Cercetare al Experiențelor Extraordinare (ICEE) unde l-am cunoscut pe scriitorul Stéphane Alix, autorul cărții Aliens: An Investigation. Datorită lui am aprofundat atât de tare aceste răpiri extraterestre. Cred că trebuie să treci prin toți acești pași ca să înțelegi experiențele pe care le povestesc oamenii.

Și ce faci când ești sigur că un pacient nu a fost răpit?
Depinde de fiecare caz. Dacă e vorba de un mincinos patologic, nu mă va lăsa niciodată să-l contrazic. Am avut la un moment dat un pacient care reușise să-i îndoctrineze pe experții în OZN-uri – se hrănea din asta, se simțea special. Așa fac mincinoșii patologici. Eu unul nu spun nimănui că e mincinos sau că nu e adevărat că a fost răpit. Discut cu ei și încerc să le indic direcția bună.

Chiar crezi că ne vizitează niște ființe extraterestre?
Jobul meu e să calmez suferința pacienților care au trecut printr-o experiență care îi poate distruge.

Articolul a apărut inițial pe VICE FR.