Am încercat să scap de trecutul meu infracțional în Alaska și a fost un succes

Articolul a apărut inițial pe VICE Australia.

Alaska e plină de oameni care s-au mutat aici pentru a scăpa de trecutul infracțional. Poate e datorită legilor, poate a culturii sau doar ideea că Alaska e un loc sălbatic și liber. Eu am ajuns aici pentru a scăpa de eticheta impusă în Kansas, după ce am ieșit din închisoare.

Am fost arestat în februarie 2009 pentru posesie de cocaină cu „intenția de a vinde” cam la vreo trei sute de metri de o școală. Eu aveam cam 20 de ani și nu era prima mea abatere de la lege. O mare parte din adolescență am fost închis pentru marijuana. De data asta, am fost condamnat la câțiva ani de închisoare. Când am ieșit, în vara anului 2012, am știut că trebuie să o iau de la zero.

Știam că o să fie dificil să o iau de la capăt. Kansas obligă mulți consumatori de droguri să apară în registrul public. Adică pe un site unde oricine poate afla ce-ai făcut în trecut, inclusiv angajatorii, vecinii sau orice cunoscut. Cât timp am stat în pușcărie, mulți dintre deținuți, inclusiv eu, am primit scrisori din partea statului în care ne înștiințau că o să apărem în registru timp de 15 ani, iar toată lumea s-a scandalizat. În plus, eram obligați să ne prezentăm de mai multe ori pe an la biroul șerifului.

După ce am ieșit, a trebuit să mă duc de patru ori pe an și să-i las să-mi facă poze la tatuaje, pentru a le include în descrierea mea din registru. Eu sunt plin de tatuaje, așa că practic a trebuit să mă dezbrac la chiloți. Mă scoate din sărite să le spun oamenilor, „Îmi pare rău, azi nu pot să ies cu tine, trebuie să-mi petrec timpul în biroul șerifului.” Mă simțeam privat de intimitate, ca și cum nu eu îmi controlam timpul.

Registrul ăsta include și agresorii sexuali, separați de consumatorii de droguri de o coloană de pe site, destul de insesizabilă. Iar oamenii chiar nu fac diferența. Sora mea m-a convins să mă înscriu la facultate, dar când școala a aflat despre înregistrarea mea, am fost chemat la decan. Ei credeau că sunt un agresor sexual, așa că a trebuit să le explic și să mă justific. Nu am vrut să suport toate întrebările care ar fi urmat, așa că am renunțat să mă duc la cursuri și am studiat online.

Nici cu jobul nu a mers mai bine. Am trecut prin atâtea: Foot Locker, Burger King, Church's Chicken. La început era mereu OK, până când cineva mă găsea în registru. Un angajator mi-a spus când m-a concediat că nu vrea clienții să creadă că ei angajează „astfel de persoane.” Toată lumea a presupus că sunt un agresor sexual, deși eu am explicat de nerepetate ori că fusesem prins cu droguri. A fost extenuant.

Mă simțeam alienat, pentru că îmi afecta aproape orice aspect al vieții. Am început să mă întâlnesc cu o fată și a mers bine o vreme, până când a descoperit că dacă ne-am fi mutat împreună, adresa ei ar fi apărut în registru. Am ajuns să ne certăm și până la urmă ne-am despărțit.

Asta se întâmpla în martie 2015. Pe-atunci terminasem cu verificările de conduită, ceea ce însemna că nu mai eram obligat să stau acolo, iar registrul includea doar statul Kansas.

Ăla a fost momentul în care m-am hotărât să plec. Am aruncat o săgeată în hartă și a nimerit Alaska. Am căutat să mă asigur că acolo nu te înregistrează pentru infracțiuni legate de droguri.

Într-o sâmbătă, mi-am făcut bagajul și am zburat spre Fairbanks. Știam că era perfect legal să pot părăsi statul Kansas, dar tot drumul am fost nervos, cu gândul că în orice moment o să mă rețină sau o să mă aresteze. Registrul m-a condiționat la o stare de paranoia. Când am ajuns, erau -30 de grade, iar eu nu aveam geacă. M-am gândit: „În ce gaură de iad am ajuns?” Dar până luni, reușisem să mă angajez la o agenție de închirieri auto din aeroport. Ei mi-au verificat cazierul doar pentru crime comise în statul Alaska, așa că am trecut cu brio.

Mi-am dat seama în scurt timp că ajunsesem în locul potrivit. În Alaska, mi se pare că oamenii te judecă după cuvinte și acțiuni, după cum te prezinți. Dacă profiți de încrederea cuiva, o poți pierde, dar oamenii mereu îți oferă o șansă. Am văzut persoane care făceau afaceri doar pe bătut palma. Poate e datorită sentimentelor anti-sistem pe care mulți le nutresc, sau poate pentru că toată lumea depinde de toată lumea, din cauza climatului. Poți avea temperaturi sub zero grade luni la rând, iar dacă rămâi fără curent, ai șanse să mori. Așa că oamenii sunt săritori, pentru că știu că riscul e mare. Altfel, sunt bucuroși să-și petreacă timpul singuri și să te lase în pace.

Când m-am săturat de jobul de la aeroport, am căutat altul. Am fost respins de la unele care-ți verificau cazierul național, dar am făcut bani ca ghid turistic și am dus vizitatori la curse de câini și Aurora Boreală. Apoi am găsit o companie de producție bumbac și uniforme, unde șeful făcuse închisoare, în Arizona, și se mutase în Alaska ca să o ia de la capăt. Ne-am arătat unul altuia tatuajele, iar sentimentul care ne-a legat a fost unul de tipul: „Am greșit, dar asta e în trecut.”

Eu aveam doi copii în Kansas, în custodia mamei mele, iar recent m-au vizitat. Fiul meu de 13 ani a putut să-și dea seama că m-am schimbat. Pe vremuri, el m-a văzut și cu cătușe la mâini.

„Tată”, a spus el, „pari mai calm.”

J.T. Perkins III locuiește în Fairbanks, Alaska. Află mai multe despre registru public din Kansas aici.