FYI.

This story is over 5 years old.

Film

În sfârșit vom avea o femeie Predator

Asta-i cea mai tare chestie după eșecul lui Hillary de a deveni președinte.
Photoshop de autoarea articolului

Doamnelor, am vești extraordinare pentru voi: În cea de-a șasea ecranizare a francizei Predator, vom avea în sfârșit ce ne-am dorit tot timpul. Da, ai citit bine, o Predator femelă. Oare va fi un Predator care e în controlul-sexualității-și-a-vieții-sale, ca-n stilul Carrie Bradshaw? Oare va fi o directoare Predator, care umblă în pantaloni și toate cele? Oricum ar fi, de abia aștept.

Conform Comic Book Resources, în timpul unei prezentări de la Comic Con-ul din San Diego în care era promovat ultimul film din franciza Predator, numit The Predator, „unul dintre clipuri o arăta pe personajul Oliviei Munn, doctorița Casey Bracket, când urma să fie atacată de un Predator femelă într-o armură futuristă, însă celei din urmă îi e distrasă atenția de un alt Predator care sare pe unul dintre extratereștrii”.

Publicitate

De la prima apariție a filmului Predator în 1987, feministele s-au întrebat dacă vor primi vreodată vreo reprezentare care să demonstreze că bărbații nu sunt singurii capabili să fie extratereștrii avansați tehnologic care urmăresc și omoară victime în timpul celor mai caniculare zile de pe Pământ. După cum a scris Comic Book Resources, „poveștile și benzile desenate Predator au mai explorat dinamica genului între marii vânători de extratereștri”, dar n-am mai văzut niciodată o Predator fată pe marele ecran. În timp ce Hillary Clinton n-a reușit să spargă gheața și să devină prima femeie președinte, o femelă Predator e cea mai tare chestie posibilă după asta.



După cum a zis Sheryl Sandberg, Facebook COO și autor Lean, „Avem nevoie de femei la toate nivelurile, chiar și în top, ca să schimbe dinamica, să refacă discuția, să se asigure că vocile tipelor sunt auzite și băgate în seamă, nu ignorate”.

Nu vom mai presupune că societatea Predator e la fel de patriarhală ca a noastră. În timpurile astea, tinerele se uită la televizor pentru modele pozitive feminine. Și cine mai bine să le învețe pe tinere că pot face orice-și doresc decât un extraterestru criminal femeie care nu va da înapoi să ucidă omul pe care-l vânează ca sport?

„Orice ar face femeile, ele trebuie să o facă de două ori mai bine decât bărbații ca să fie considerate bune”, a zis la un moment dat o feministă. Asta ar putea să însemne că femela Predator va trebui să ucidă de două ori mai mult ca să primească măcar jumătate din glorie? Va trebui să așteptăm ca să vedem.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.