Ce-ar trebui să facă industria muzicală ca artiștii să nu mai fie în pericol

În ultimii ani am format relații, am trăit momente de neuitat și am văzut mai mult din lume decât au văzut alții toată viața, fiindcă sunt într-o trupă. Cu toate astea, când mă întorc acasă mă întreb cât voi mai putea continua așa. Când te lupți cu sănătatea mintală, viața de turneu este mult mai grea. Stai înghesuit în autocare ore în șir, ești nevoit să dormi pe podeaua unui străin în timp ce salteaua gonflabilă se dezumflă încet, mănânci numai meniuri ieftine de la fast food și vii acasă cu mai puțini bani decât ai face dacă ai lucra part-time, pe minimum pe economie. Te arunci de bună voie într-un ciclu de zile nesfârșite și călătorii nocturne, în timp ce te rogi ca șoferul să nu adoarmă la volan. În acele nopți mă ghemuiesc uitându-mă pe geam și mă gândesc, Aș putea muri în noaptea asta. Deci chiar merită?

Majoritatea muzicienilor, inclusiv eu, nu vor evita să-ți spună că da, deși asta te poate costa sănătatea mintală. Și când nu prea ai bani, să cauți tratament nu este mereu o opțiune.

De asta Royal Mountain Records - care-i reprezintă pe METZ, Alvvays, U.S. Girls și pe Mac Demarco - iau inițiativă.

Casa de producție muzicală din Toronto a anunțat recent că fiecare trupă pe care o reprezintă va avea acces la 1 500 de dolari pentru problemele de sănătate mintală. Fondatorul ei și solistul de la Hollerado, Menno Versteeg, speră că această finanțare o să-i ajute pe artiștii care se luptă cu orice, de la depresie până la dependență, și sincer, era timpul, la dracu.

„Chiar ajută, nu e un rahat”, mi-a spus Versteeg, în timp ce descrie experiența lui cu terapia. „Chiar mă ajută fiindcă e greu să faci parte dintr-o trupă și să mai merg și-n turnee, deci o casă de producție ar trebui să ajute prin ușurarea muncii.”

Soluția ar putea părea comună în majoritatea profesiilor, dar în afară de organizațiile sindicalizate, precum Federația Americană de Muzică (unde taxele nu sunt realiste pentru majoritatea artiștilor), nu s-a mai auzit de asta până acum în industria muzicală. Când am semnat primul contract cu trupa în 2015, tata m-a întrebat dacă primeam și beneficii. Bineînțeles, nu m-am putut abține să nu râd în timp ce el mă întreba ce era așa de amuzant. Pe atunci, singura explicație a fost „pur și simplu nu funcționează așa”. Când m-a întrebat de ce, tot ce am putut să răspund a fost „pentru că așa e”. Versteeg, pe de altă parte, crede că răspunsul este simplu.

„În muzică aspectul ăsta poate fi trecut cu vederea”, a spus el. „Știi, oamenii ajung să muncească la bancă fiindcă sunt plătiți bine, dar ar face orice să intre în industria muzicală.” Are dreptate. De ce să oferi beneficii pentru sănătate dacă munca va fi făcută și fără ele?

Superiorii din industria muzicală habar nu au cum e în turneu sau ce înseamnă viața de trupă, de asta probabil operațiunile la scară largă, cu resurse aparent nelimitate, nu au reușit să facă aceste conexiuni. Când ai pe cineva ca Versteeg la conducere- care încă mai cântă, după 20 de ani de turnee - este mai ușor să recunoști cât de intens poate fi stilul ăsta de viață.

Când ești în turneu, apar tensiuni și răbdarea se pierde. E greu să te deschizi persoanelor din jurul tău fără să te simți ca o povară. Din anumite puncte de vedere, timpul liber pare sacru. Într-un final, te lovește realitatea. Dacă poți lucra consistent opt ore pe zi între turnee, ești norocos; dacă ești într-o poziție cu beneficii altundeva, ești o raritate. Este și mai greu să ai un echilibru la început. De-asta finanțarea Royal Mountain este atât de vitală.

„Realizez că probabil nu voi avea un venit constant, s-ar putea să nu am niciodată beneficii pentru sănătatea mintală, deși am cheltuieli legate de asta”, a spus Ellis, o cântăreață din Ontario, care a semnat cu Royal Mountain la începutul acestui an. „Urmez un tratament pentru depresie și anxietate și merg la terapie, deci sunt recunoscătoare că am acel buget.”

Ellie recunoaște că este extrem de deschisă cu sănătatea ei mintală, deși mulți artiști ignoră rapid propria stare de bine. Comportamentul ăsta este probabil rezultatul stărilor extreme de beatitudine din timpul concertelor, sugerează Veersteeg.

„Ora aia pe scenă este cea mai tare parte a zilei, orice muzician poate să-ți spună asta. De aceea faci celelalte părți care sunt grele: nopțile târzii și călătoriile nocturne, lunile petrecute departe de casă”, a spus el. „De asta o facem, este atât de distractiv!”

Devine o problemă, după cum explică Versteeg, când „trebuie să urci pe scenă, adesea cu psihicul la pământ de pe urma turneelor”. Este un sentiment cu care rezonez foarte bine, unul care te face să nu mai poți să continui.

Dar finanțarea dată de Royal Mountain ar putea oferi o cale diferită pentru noii veniți precum Ellis (care abia încep să meargă în turneu). „Cred că multe trupe intră în industrie fără să știe în ce se bagă și cred că e bine să fii pregătit și echipat să faci față la toate astea, la presiune”, a spus Ellis.

Versteeg încă se întreabă care este rolul lui dincolo de finanțare, dacă există unul. „Nu vreau să fiu insistent”, a spus el. Cu toate astea, doar să zică „Hei, banii ăștia sunt aici dacă ai nevoie de ei” ar putea fi îndeajuns.

„Cred că a fost drăguț că nu s-a pus nicio întrebare și nu e nevoie de facturi”, a spus Ellis.

Următorul pas pentru Versteeg va fi să ia legătura cu Ontario Music Fund, o organizație care sprijină turneul, costurile de înregistrare și mai multe. „Ei se ocupă cu toate chestiile astea și sper că o organizație ca a lor realizează că finanțările pentru sănătatea mintală fac parte din acest domeniu”, a spus el.

Momentan, pare că poveștile artiștilor care ajung victime ale dependenței și suicidului sunt mai multe decât cele de vindecare. Sunt cumva arhetipale: muzicianul cu probleme care se epuizează într-un final și capitulează. Inițiative precum cea de la Royal Mountain au potențialul să schimbe asta. Când vine vorba despre tratamentul artiștilor mai mici, Versteeg și colegii au creat un precedent. Fiindcă această comunitate este ca oricare alta, unde când o persoană suferă, cu toții o facem. Deci cumva are sens ca vindecarea să se producă împreună. Sper doar ca și alții să-i urmeze exemplul.

Articolul a apărut iniţial pe VICE CA.