Sunt Răzvan și viața mea nu mai e la fel de când am fost blocat pe Facebook

Pe la sfârșitul lui noiembrie, într-o zi obișnuită de muncă, în timp ce leneveam ca un campion, mă pomenesc deodată că-s delogat de pe Facebook. Primul meu gând a fost că cineva mi-a spart contul. Dau să mă loghez din nou, nici vorbă de cont spart, ci altceva, mult mai grav: am fost banat pentru o glumă proastă făcută în urmă cu doi ani. O glumă despre înfățișarea actorului care-l joacă pe Kylo Ren în ultimele două filme Star Wars, moment în care i-am asociat fizionomia cu o anumită etnie. Din nou, îmi asum: era o glumă proastă și mi-e rușine cu ea!

Cert e că un simplu block pe Facebook a reușit să-mi dea toată viața peste cap. În 2009, când am hotărât să mă alătur colegilor de liceu care aveau deja conturi, nu mi-am închipuit că dependența mea de social media va lua o asemenea amploare. Credeam că va fi o chestie pasageră, cum fuseseră hi5 și alte platforme. Dar m-am înșelat amarnic, pentru că, după opt ani de existență în acest mediu virtual, toată viața mea a ajuns să se învârtă în jurul Facebook-ului.

În primele zile de excomunicare virtuală, am constatat că devine mult mai greu să ții legătura cu cei dragi și colegii de muncă. Ba mai mult, în cazul meu, e mult mai greu să-ți faci meseria, pentru că, uneori, când n-ai un număr de telefon la îndemână sau n-ai timp să te întâlnești cu omul față-n față, e mult mai lejer să faci un interviu prin intermediul Facebook-ului.

Așadar, m-am pus aproape imediat pe creat conturi alternative. Doar că nervii pricinuiți de block mi-au întunecat judecata și am comis greșeli. Primul cont alternativ, intitulat Răzvan Felipe, a dispărut aproape instant după ce am fost suficient de prost încât să-l leg de același număr de telefon de care-l aveam legat și pe cel principal.

Al doilea cont de rezervă a dispărut în eter pentru că mi-am pus pisica la poza de profil și se vedea din avion că e fals, iar Facebook s-a sesizat (sau a fost sesizat de un prieten binevoitor). Degeaba am încercat eu să-mi confirm identitatea cu buletinul vechi, expirat de un an, Facebook n-a pus botul nici după ce l-am photoshopat nițel, să pară încă valid.

A fost tare frustrant să pot vedea ce mi se scrie, dar să nu pot răspunde. O colegă și alți poznași ai Internetului își mai aminteau o dată la câteva zile să mă trolleze, eu nu puteam decât să dau like, dislike, haha, wow, angry și sad face.

După câteva zile în care m-am chinuit cu WhatsApp-ul, am hotărât să reactivez un cont fals pe care-l foloseam în urmă cu niște ani, ca să stalkeresc adversarii ideologici ce mă blocaseră dintr-un motiv sau altul. I-am schimbat numele, la poza de profil am pus un Răzvan Filip feciorelnic, fără barbă, iar la gender am trecut un non-binary cinstit.

Fiind vorba de un cont cu ceva vechime, Facebook nu s-a mai prins că-i fake și l-am putut folosi liniștit. Pentru un plus de credibilitate, am avut grijă să adaug câțiva prieteni apropiați, să postez constant, să dau share-uri și să comentez peste tot.

Asta m-a mai liniștit, cel puțin pentru o clipă. Însă, sufletul meu era deja cuprins de o dorință arzătoare de răzbunare pe mișelul care mă raportase autorităților social media. Am devenit paranoic și am luat în vizor mai mulți dușmani virtuali, pe care i-am raportat fără milă. Majoritatea reporturilor au fost în zadar, pentru că respectivii erau politically correct de prea mult timp ca să-i pot prinde cu ceva.

Am înregistrat totuși câteva victorii, reușind să trimit doi-trei oameni pe tușă pentru cele mai absurde chestii pe care ți le-ai putea închipui, complet scoase din context. Dar degeaba, pentru că asta n-a reușit să-mi umple golul sufletesc. Mare dreptate avea cel care spunea că răzbunarea e arma prostului.

Plus că, prin urmarea acestei căi, mă transformam treptat în obiectul urii mele inițiale. Bun, cel care mi-a dat report e un ratat meschin. Dar am fost meschin la rândul meu când am început să mă răzbun, orbește, pe alții. Așa că, după alte câteva tentative eșuate de a-mi săpa dușmanii, am renunțat la orice gând de a-mi face dreptate singur.

Trece o lună, expiră banul, intru pe contul real, postez o melodie cu Dani Mocanu - Acuzat 2, în caz că ești fan - schimb două vorbe cu oamenii care mă dăduseră dispărut, apoi mă culc. Se face dimineață, dau să verific cine cu cine se mai ceartă pe Facebook, dar surpriză, am fost delogat din nou.

Deja știam la ce să mă aștept. Mă loghez înapoi, echipa de moderatori mă informează că voi sta încă o lună pe tușă, pentru altă glumă de adolescent întârziat făcută-n urmă cu Dumnezeu știe câți ani. În timpul primului ban, am avut grijă să iau contul la puricat și să șterg toate postările care conțineau cuvinte sau meme-uri prea edgy pentru Facebook. În zadar, pentru că al doilea ban a vizat un comentariu. Să cauți postări vechi prin Activity log e relativ ușor, dar comentariile sunt cu totul altă mâncare de pește.

E muncă de chinez bătrân să cauți prin zeci de mii de comentarii, postate în aproape nouă ani de prezență în social media, să vezi care dintre ele conțin cuvinte, expresii sau poze pasibile de ban. Sigur, există tot soiul de softuri third party și add-on-uri Chrome care pot scana în locul tău prin Activity log, dar când ai un laptop vechi de șapte ani și ceva, cum e cazul meu, softurile alea se vor mișca extrem de încet.

Și, oricum, tot e posibil să rateze anumiți termeni, pentru că trebuie să faci căutări separate, în funcție de felul în care ai redactat un cuvânt sau altul. De exemplu, ai scris „țigan” cu diacritice, fără, sau cu tz, ca să-ți aduci aminte de vremurile mai simple, în care vrăjeai moldovence pe Yahoo Messenger?

Zeci de postări și sute de comentarii șterse mai târziu (deja ștergeam orice părea vag agresiv la adresa cuiva), expiră cel de-al doilea ban. Între timp, piticigratis descoperă un meschin care împărțea reporturi în stânga și-n dreapta: un tip de vreo 30 și ceva de ani stabilit în UK, însurat, aparent normal. De pe contul real dădea like-uri, haha-uri și te pupa în fund, de pe cel fals (al cărui nume reprezenta anagrama numelui real) te înjura/trolla și-ți spama contul cu reporturi.

Acum, e greu de dovedit că tipul s-a aflat în spatele reporturilor, pentru că n-am acces la Support Inbox-ul lui, de asta nici nu-i dau numele. Cert e că, în ceea ce mă privește, semnele-s acolo: cu o zi înainte să fiu banat pentru prima oară, i-am blocat contul fals pentru o tentativă lamentabilă de a mă trolla - tot insista că aș fi genul de amărât care merge doar marțea în Control, când sunt prețurile mai mici.

Ce nu știe el e că eu sunt genul de amărât calic ce nici măcar marțea nu merge în Control, prefer bodegile studențești din Centrul Vechi.

Apoi, mi-a descoperit contul fals, mi-a trimis cerere de prietenie de pe contul lui real, n-am dat accept. O zi mai târziu, primesc notificare pe contul meu real. Aparent, „un prieten” era îngrijorat că cineva încearcă să-mi fure identitatea. Practic, omul dăduse report contului meu fals, sub pretextul că aș încerca să-mi fur identitatea. Superb, nu? Din fericire, reportul n-a funcționat, pentru că-mi gestionasem contul fals în așa fel încât să pară o persoană reală.

În mod deloc surprinzător, n-am fost singurul afectat de acest val de blocări. Unii au venit cu tot felul de explicații încărcate ideologic, dar, din punctul meu de vedere, lucrurile decurg în felul următor: X îl raportează pe Y, Y ia block și începe la rândul lui să împartă reporturi în stânga și-n dreapta, pentru a se răzbuna pe Univers.

Și tot așa, întreg Facebook-ul românesc se afundă într-o spirală a reporturilor, în care toată lumea suspectează pe toată lumea și toți se sapă între ei. Nu-i vorba de o conspirație a establishmentului progresist de a curăța Internetul de opinii divergente, cum își închipuie unii. Sau invers. Toate taberele ideologice au fost afectate de fenomen, inclusiv cei mai înverșunați apologeți ai corectitudinii politice. Întreab-o pe Ioana Stăniloiu, dacă nu mă crezi pe cuvânt.

Apoi, o mare parte din vină o poartă noile politici ale platformei. Aparent, în Universul Facebook, fărădelegile nu se prescriu niciodată. Practic, dacă acum câțiva ani erai un adolescent întârziat și credeai că-i cool sau amuzant să folosești insulte rasiale, dar între timp te-ai mai copt la minte, pe minionii lui Zuckerberg n-o să-i intereseze c-ai încetat să folosești respectivii termeni, ei te vor taxa oricum, e suficient ca cineva să dea report.

Apoi, mult mai absurd mi se pare că cei ce se ocupă de moderare (sau A.I.-ul lor) nu țin deloc cont de contextul în care sunt folosite anumite cuvinte. Bun, înțeleg, moderatorii sunt paraleli cu ironia de orice fel. Dar dacă, de pildă, nu faci decât să citezi un articol în care au fost folosite cuvinte interzise, pui ghilimele, tot ce trebuie, care mai e explicația, de ce te blochează și atunci Facebook-ul?

Îți spun eu de ce cred că se întâmplă toate astea. Pentru că Zuckerberg vrea neapărat să pătrundă din nou pe piața chineză (a fost interzis în 2009, în urma unor revolte), iar în acest scop trebuie să transforme Facebook-ul într-un mediu cât mai steril, cât mai lipsit de controverse. E suficient să citești câteva materiale din presa tech de afară ca să înțelegi ce proporții a căpătat lingușeala lui Marcel la adresa Partidului Comunist Chinez.

De pildă, știai că, în urmă cu vreo trei ani, în timpul unei cine la Casa Albă, Zuckerberg i-a propus dictatorului Xi Jinping să aleagă un nume pentru copilul său? Da, cam atât de jos e dispus să coboare pentru niște sute de milioane de utilizatori în plus. Bineînțeles că Jinping l-a refuzat.

Personal, m-am lăsat păgubaș după al treilea ban. Pe la sfârșitu’ lui ianuarie, mi-a expirat al doilea block, iar preț de câteva zile am trăit cu impresia că-s curat, că am șters tot ce era de șters. De unde. Weekendul trecut, când mi-era lumea mai dragă, mă trezesc din nou că-s delogat de Facebook. Încă o lună de pauză.

De data asta, pentru că făcusem mișto de un antisemit în adevăratul sens al cuvântului, folosind termeni din repertoriul lor clasic, de oameni care văd oculte uneltitoare peste tot. Minionilor lui Zuckerberg nu le-a păsat că eram ironic și m-au trimis din nou pe tușă. Așa că n-am mai răbdat și mi-am băgat contul la șters, am mutat totul pe cel fals, care acum a devenit contul meu oficial. Aveam un trecut social media prea tulbure, era și timpul s-o iau de la capăt.

Totuși, am rămas cu ceva după toată experiența asta. În primul rând, cu realizarea că Facebook trebuie lăsat să moară, iar noi să migrăm în masă către platforme mai prietenoase cu utilizatorii fideli. Nu pe VKontakte, acolo se refugiază doar idioții utili ai lui Putin. Poate Twitter, poate altă platformă ce se va ivi în viitorul apropiat, nu știu.

Apoi, mi-am dat seama cât de ineficient e să fii tăios și agresiv pe Internet. Nu convingi pe nimeni de punctul tău de vedere, doar reușești să-ți faci dușmani din tot soiul de dubioși care trăiesc în pivnițele părinților și n-au altceva mai bun de făcut decât să-ți sape prin postările vechi. Dacă mai vrei totuși să și trollezi din când în când, schimbă-ți stilul, adaptează-te vremurilor. Fii meta și subversiv, enervează-i fără să le dai muniție pentru contraatacuri mișelești și a ta va fi Împărăția Internetului.