De ce monogamia ar putea fi o problemă și mai mare pentru femei decât pentru bărbați

Toată lumea crede că monogamia e mai mult în natura femeilor decât a bărbaților. O grămadă de oameni se complac cu ideea că sexele sunt pur și simplu „programate” diferit, iar femeile au evoluat monogame, în timp ce bărbații sunt mai promiscui.

Există o singură problemă cu o astfel de mentalitate: nu e veridică conform celei mai recente cărți a scriitoarei Wednesday Martin. În cartea UNTRUE: Why Nearly Everything We Believe About Women, Lust, and Infidelity is Wrong and How the New Science Can Set Us Free, Martin oferă o lectură incitantă despre cele mai recente studii și interviuri cu experți în sexualitate, care te provoacă să gândești diferit despre femei și sex. Ea clarifică o serie de convingeri false despre sexualitatea feminină, inclusiv când și de ce înșală tipele.

Am vorbit recent cu Martin despre ce a inspirat-o să scrie cartea asta și despre cel mai surprinzător lucru pe care l-a învățat în acest proces.

VICE: UNTRUE este în mare parte despre infidelitatea feminină. De ce ai hotărât să scrii o carte despre asta?
Wednesday Martin: Pe la 20 de ani, mă descriam ca pe un dezastru al monogamiei. Când m-am căsătorit, deși eram fericită, mă tot întrebam: „Oare monogamia o să ne priască? Cum se descurcă alte cupluri? Care este istoria evolutivă a cuplurilor, în special a sexualității feminine și ce-mi pot spune despre enigmele mele actuale?” Deci a existat un aspect personal. În plus, în munca mea, am fost atrasă mereu de femeile respinse de cultura noastră. Cu certitudine, „adulterele” sunt o anumită tipologie.

Cât de comună este infidelitatea printre femeile americane? Și cum se compară cu rata de infidelitate masculină?
Ratele diferă foarte mult, în funcție de întrebarea ridicată și cât de confortabilă se simte femeia în a divulga din viața personală. Știm că, din cauza unor prejudecăți asimetrice despre infidelitatea feminină, există în continuare un dublu standard în care ne gândim că e mai „natural” ca bărbații să înșele. Femeile sunt mai predispuse să nu raporteze infidelitatea și să se conformeze unor comportamente impuse de societate.

Cea mai mică rată de infidelitate înregistrată în Statele Unite, pe un eșantion reprezentativ din punct de vedere statistic, a fost de 13%. S-au înregistrat și rate de 50% la femeile care au afirmat că au avut relații sexuale cu altcineva decât partenerul de viață. Am fost surprinsă să aflu că, în rândul persoanelor de 20 de ani, femeile căsătorite sunt mai infidele decât bărbații căsătoriți. De asemenea, în mai multe studii din SUA, ratele de infidelitate la ambele sexe sunt mult mai apropiate decât ne-am fi gândit.

În carte sugerezi că multe dintre convingerile noastre despre motivația femeilor de a înșela sunt eronate. Una dintre ele ar fi că, în timp ce bărbații înșală pentru sex, femeile o fac pentru conexiune emoțională. Care e motivația adevărată aici?
Am înrădăcinat noțiunea că femeile înșală pentru că vor „intimitate emoțională”. Însă cercetările multor experți, inclusiv ale Aliciei Walker, sugerează că multe femei o fac din același motiv ca bărbații: vor o partidă bună de sex. Femeile pe care eu le-am observat și cu care am discutat la petreceri cu sex cu siguranță nu căutau o conexiune emoțională. Ele mi-au spus: „Eu sunt aici pentru sex fără angajamente”. Trebuie să ținem cont de realitatea asta despre sexualitatea feminină și să ne ajustăm mentalitatea.

Însă experții mi-au explicat că e complicat când vorbești despre motivație. Femeile cărora li s-a zis că tipele înșală pentru conexiune emoțională tind să-și pună infidelitatea pe seama legăturii emoționale. Similar, bărbaților cărora li se spune că înșală pentru sex raportează fix asta. Dacă treci peste limbaj, așa cum ne-a spus și expertul Tammy Nelson, observi că motivația pentru infidelitate este mai similară decât credeam.

Ce alte convingeri răspândite despre infidelitatea feminină nu sunt adevărate?
Există acel simț că femeile nu înșală dacă sunt fericite în relație. Dar, într-un studiu, mai bine de o treime din femeile care aveau relații extraconjugale și-au descris căsniciile drept „fericite” sau „foarte fericite”. Noi crede că femeile prin natura lor au nevoie de asta ca să se manifeste sexual. Însă Cynthia Graham și colegii ei au descoperit că de două ori mai multe femei au raportat o lipsă de interes sexual într-o relație de un an, la fel ca bărbații. Decât să presupunem că asta se datorează faptului că „femeile se bucură mai puțin de sex”, mulți experți consideră că au nevoie de varietate, noutate și aventură sexuală la fel de mult ca bărbații, posibil chiar mai mult. Iar atunci când nu primesc asta, se închid sexual.

Psihologul Marta Meana a rezumat succint atunci când mi-a spus: „Relațiile pe termen lung sunt deosebit de greu de susținut în conformitate cu dorința femeii". Suntem atât de siguri că bărbați sunt cei „programați să mișune” și să se plictisească de monogamie mai ușor decât femeile. Dar femeile sunt cele care se luptă cu instituționalizarea rolurilor și a dominației, care le inhibă apetitul sexual, așa cum au descoperit experți precum Esther Perel și Meana.

Unii experți au dezbătut că monogamia e ceva mai „natural” pentru femei sau că monogamia e mai ușoară pentru tipe decât pentru bărbați. Ce părere ai?
Oricum nu suntem naturali când vine vorba de sex. Și nu există un singur tip de sex pe care am evoluat să-l preferăm. Noi am evoluat ca ființe extrem de flexibile sexual și strategi sociali. E unul dintre motivele pentru care Homo sapiens a supraviețuit până acum.

Când Darwin a observat că femelele multor specii erau în mod firesc reticente, din punct de vedere sexual, iar bărbații erau în mod natural competitivi și excitați, ne-a pus pe un anumit curs, distorsionând lentila prin care vedem comportamentul. Ceea ce știm astăzi datorită primatelor de sex feminin, antropologilor și cercetătorilor de sex este că atunci când contextul e corect, sexualitatea feminină este asertivă, aventuroasă și „promiscuă".

Marele antropolog Sarah Hardy ne spune că, între specii, inclusiv la oameni, cea mai bună mamă a fost cea care, sub circumstanțe deosebite, a fost promiscuă. Astfel ea putea să contracareze infertilitatea masculină și să mărească șansele de a avea o sarcină sănătoasă și un copil viguros și să creeze o rețea mai mare de sprijin prin adunarea a doi sau trei masculi care credeau că urmașul ar putea fi al lor.

În culturile paternale contemporane, cum ar fi Bari din America de Sud, oamenii cred că un copil este creat din sperma câtorva bărbați, iar femeile care sunt monogame pot fi considerate mame zgârcite și rele. Și printre Himba din Namibia, infidelitatea feminină aducea beneficii femeilor și urmașilor lor. La fel și pentru Pimbwe din Tanzania. Când ne uităm la comportamentul sexual feminin transcultural și la primatele non-umane, trebuie să punem la îndoială multe dintre ipotezele noastre confortabile și reconfortante despre cine și cum sunt femeile.

În procesul de scriere și documentare a cărții, a existat vreun aspect care să iasă în evidență sau să te surprindă?
Hotwifing m-a dat pe spate. Am învățat despre asta când cineva m-a întrebat dacă sunt „hotwife”. Am luat legătura cu experții David Ley și Mireille Miller-Young, deoarece ambii au scris extensiv despre această subcultură și despre swinging. Bărbații care își spun „cucks” celebrează și chiar contribuie la infidelitatea soțiilor și le cuplează cu „bulls” (bărbații cu care aceste femei fac sex extraconjugal, deseori în prezența soților). Miller-Young scrie despre aspectele rasiale ale hotwifing-ului și stilul de viață. Ley scrie despre cum acești „cucks” demontează narativa tradițională că bărbații trebuie să-și controleze soțiile, atât sexual, cât și în restul vieții. A fost o adevărată educație și partea mea preferată din UNTRUE.

În ciuda faptului că există multe informații care demontează „înțelepciunea” convențională despre femei și sex, observăm oameni care în continuare înțeleg greșit lucrurile. De ce încă se mai întâmplă asta? Ce putem face în privința asta?
Preconcepțiile noastre distorsionează realitatea și limitează percepțiile. Există o evoluție în științele sociale spre a înțelege că sexualitatea noastră are loc la confluența dintre biologie și context. După ce vom accepta că sexualitatea feminină are loc la intersecția clitorisului și culturii, vom fi în stare să percepem toate varietățile expresive, decât să presupunem că sexualitatea feminină este „în mod natural” într-un fel sau altul. Eu cred că asta va emancipa multe femei, bărbați și oameni care nu se identifică în spectrul sexual binar.

Articolul a apărut inițial pe Tonic.