Femeile din gulagurile moderne rusești

Elena Anosova și-a petrecut adolescența într-un internat rusesc, iar ea consideră că a fost o experiență formatoare. „Era o instituție protejată, cu ierarhie și reguli proprii”, spune Elena despre amintirile e. Era un univers în sine, fără spațiu privat sau securitate și cu propriile norme sociale. Faptul că a crescut în acest mediu a făcut-o pe Elena să fie interesată de microcosmosurile formate numai din femei. Așa a ajuns și la coloniile de femei din închisoare.

De-a lungul istoriei, Rusia a folosit constant prizonierii pentru muncă gratuită. Astăzi, aceste „colonii corective” sunt descendentele taberelor de muncă de tip gulag din anii 1930 și au devenit cele mai comune tipuri de închisori de pe fostele și curentele teritorii rusești. Acestea combină de obicei producția prin aptitudini reduse și munca cu detenția penală.

Fotografa și artista Elena Anosova a primit acces la unele din aceste colonii de femei și le-a fotografiat. Mai jos îți povestește despre ce a văzut și cum trimite societatea patriarhală din Rusia atât de multe femei în închisoare.

VICE: Salut, Elena. Am înțeles că intenția ta originală a fost să fotografiezi internate similare cu cel în care ai fost tu. De ce ai schimbat cu închisorile?
Elena Anosova: Lucrurile s-au schimbat și odată cu internetul, internatele au devenit locuri diferite, mult mai bune decât în anii 90, când am fost acolo. Așa că aveam nevoie de altceva. Am decis că cel mai bun lucru ar fi să fotografiez o închisoare.

Cum ai ajuns în astfel de locuri?
Mi-a luat doar opt luni să primesc permisiunea, însă m-au ajutat mulți oameni, prieteni, prietenii prietenilor și părinții lor. De asemenea, administrația închisorii a realizat că nu sunt jurnalist și asta a ajutat mult. Am primit prima oară acces în august 2014, deși încă lucrez la părți din proiect.

Cum arată o închisoare de femei din Rusia?
Adesea, colonia este singurul loc în care poți să muncești în satele izolate. Angajații pe care i-am fotografiat erau bărbați tineri și femei care s-au întors în satele lor din marile orașe ca să aibă grijă de părinții bătrâni. Unele din aceste familii lucrează în sistemul penitenciar de generații. Există acest contrast: în interiorul coloniei prizonierii duc o viață foarte înghesuită și, totuși, afară vezi peisaje vaste și pe nimeni împrejur.

La închisorile de femei, aproape jumătate din angajați sunt femei, inclusiv administratorul coloniilor. Fac leadership, educație, training și au diferite joburi. Toate condamnatele muncesc în principal în industria textilă. Aceste locuri sunt închise, așa că se formează o ierarhie și, din păcate, există mereu multă violență din partea administrației și a prizonierelor.

Conform jurnaliștilor și activiștilor pentru drepturile omului, în sistemul de închisori din Rusia oamenii sunt torturați zilnic. Până acum, anul acesta au murit șase persoane. În plus, cel puțin 15 oameni au fost electrocutați și o duzină sufocați sau strangulați.

Cum ai fost primită în închisoare de aceste femei?
Intram la ora 8 dimineața și stăteam acolo până îmi spuneau să plec. Nu am făcut deloc fotografii în primele săptămâni. Doar stăteam de vorbă, beam ceai și ne obișnuiam una cu cealaltă. Unele prizoniere mă vedeau ca pe o prietenă, altele ca pe o soră sau un copil. Am fost sinceră cu ele de la bun început. Le-am spus că eram fotografă și lucram la un proiect personal. Cred că au fost de acord să le fotografiez fiindcă le-am spus că motivele pentru care o făceam erau pur altruiste. Nu am pretins că proiectul meu le va schimba lumea. Am mărturisit că era genul meu de terapie. Iar ele au fost de acord să facă parte din asta.

Există un tipar al modului în care ajung aceste femei în închisoare?
În Rusia avem o problemă serioasă cu violența domestică și agresivitatea în general. Nu este adecvat în cultura noastră să discutăm problemele familiale cu alți oameni. Violența poate continua o perioadă lungă de timp, până când femeile nu se mai pot abține. Am fost șocată de povestea unei bunici care l-a ucis pe soțul fiicei sale fiindcă-i bătea fata tot timpul și îi rupsese ambele brațe nepoatei de cinci ani. Femeia asta nu-și amintește cum a comis crima.

Țara mea este încă una tradițională, rămâne patriarhală și asta este mai vizibil în zona rurală. Avem vorba asta, „bătaia e ruptă din rai”. E trist, dar vedem acest punct de vedere ca fiind acceptabil.

Ai rugat femeile astea să pozeze cu un obiect preferat. Ce fel de lucruri au adus?
Diverse. Florile de care aveau grijă, cărțile și lucrurile primite de acasă, biblii, pisici și decorațiuni. Totul este diferit fiindcă fiecare este diferit.

Ai vizitat trei tipuri de închisori. Ai observat vreo diferență în comportamentul sau atitudinile femeilor în funcție de loc?
Am vizitat trei colonii. Una era pentru cele care nu mai fuseseră condamnate, a doua pentru cele care au mai făcut infracțiuni, iar a treia era o colonie, o închisoare pentru pedepse moderate, de minimă securitate. Este foarte important să separi infractorii începători de recidiviști, pentru că se influențează unul pe celălalt.

În colonia pentru recidiviste era mai puțină speranță pentru viitor. Majoritatea din ele au mâinile goale în fotografiile mele, fiindcă nu mai aveau nimic sau mi-au spus că nu mai aveau niciun interes.

Care a fost lecția principală din acest proiect?
Am învățat că Rusia nu are infrastructura necesară ca să susțină oamenii eliberați din închisoare. Multe dintre ele nu au unde să meargă și pe nimeni care să le ajute. Sunt stigmatizate și li se pune eticheta de „criminale”. Multe dintre ele, odată ce intră în sistem, sunt forțate să-și continue infracțiunile fiindcă nu au cum să-și găsească un job și nu vor să devină o povară pentru părinții lor. Am fotografiat seria asta ca să atrag atenția că aceste femei au nevoie de reabilitare după ce sunt eliberate și ajutor ca să se reintegreze în societate. Ar fi grozav dacă societatea noastră ar avea mai multe informații despre ce se petrece în închisori. Ne lipsește toleranța, empatia și conștientizarea.

Cu ce sentiment ai rămas după ce ai vizitat atâtea închisori?
Am simțit cum în închisoare femeile nu încetează să mai fie mame, surori, profesoare, iubite, bunici sau pur și simplu niște fete simpatice.

Articolul a apărut inițial pe VICE AU.