L-am lăsat pe tata să-mi preia contul de Facebook timp de o săptămână și s-a întâmplat asta

Iată o chestie cu care toți cred că suntem de acord: ar trebui să existe restricții stricte de vârstă pe rețelele sociale. Nu pentru tineri, ci pentru vârstnici. Părinții și bunicii noștri au crescut într-o lume diferită, unde socializau cu rudele apropiate și trei prieteni personali. Nu i-a învățat nimeni că nu e cazul să posteze public 121 de fotografii cu ei în timp ce frământă aluatul pentru pâine. Nu înțeleg că nu e ok să postezi teorii conspiraționiste despre imigranți de pe site-uri dubioase de știri false.

Pentru că sunt mereu în căutare de metode noi de a mă umili singur, am hotărât să-i predau tatălui meu controlul administrativ al profilului meu de Facebook timp de o săptămână.

De obicei, eu mi-o ard pe Facebook mai mult ca un observator – destul de tăcut, dau like-uri din când în când, când mi se pare că merită cineva cu adevărat. Nu postez mai nimic, iar când postez, pândesc profilul foarte îngrijorat.

N-aș zice că taică-miu e fix opusul, dar are o abordare mai liberală și nu se teme să posteze detalii irelevante despre viața lui. Sincer să fiu, cred despre taică-miu că e destul de cool și mi-am pus baza în chestia asta. În anii '80 a fost producător muzical și a lucrat cu artiste precum Whitney Houston și Donna Summer. La un moment dat, m-a lăsat să-i iau și un interviu despre viața lui sexuală.

Cum arăta pagina mea de Facebook înainte să preia controlul taică-miu.

Evident că m-am înșelat complet.

Ziua unu

Tata s-a apucat imediat să-mi facă ordine în fotografii. A hotărât că am nevoie de o fotografie nouă de profil și a ales una cu mine de când eram mic și adorabil. Ca atunci când ai tăi scot albumul foto cu tine în scutece ca să i-l arate iubitei sau iubitului tău, doar că el mi-a arătat intimitatea lumii întregi. Și a mai și răspuns la comentariile oamenilor cât de cool a considerat el de cuviință, ca să nu se prindă lumea că nu sunt eu. De exemplu, le-a zis tuturor că am fost un lăbar toată viața.

După câteva ore, postase deja mai mult decât postasem eu toată viața. În mod surprinzător, nimeni nu s-a mirat de ce dracu' postez deodată așa de des. Majoritatea prietenilor mei au rămas indiferenți.

Da, mi-a făcut și jocul ăla penibil cu „Pe care dintre artiștii ăștia nu l-am văzut live?"

Ziua doi

În ziua a doua, taică-miu a ales în mod clar cantitatea în defavoarea calității. Am postat citate motivaționale îngrozitoare și articole dubioase și am dat check-in în tot felul de parcuri în mijlocul zilei.
În plus, a dat like la tot ce i-a ieșit în cale și a comentat peste tot cu hashtag-uri cretine.

A făcut toate quiz-urile posibile și a dat share la toate rezultatele. Seara, a hotărât că am nevoie de un nou cover photo – ceva care să exprime cu adevărat cine sunt:

Noul meu cover photo.

Schimbarea mea de profil i-a încântat teribil pe cei care nu auziseră nimic de la mine de ani de zile și i-a enervat pe câțiva prieteni care mi-au dat unfollow.

La birou, colegii mă opreau să mă întrebe ce dracu' am pățit.

„Ăsta e noul tu sau care-i faza?" m-a întrebat unul.

„Ai mers prea departe", mi-a zis altul.

Ziua trei

Ziua trei îmi oferă o surpriză plăcută: setea tatei de conținut nou l-a făcut să descopere o comoară de fotografii vechi de care uitasem complet. M-a umplut de amintiri călduroase.

Ziua patru

În ziua a patra m-am ales cu o nouă fotografie de profil – de data asta una din liceu.

După asta, tata a mai făcut un quiz, „Care e numele tău de rapper?", care a atras like-uri de la oameni foarte diverși, de la șeful meu până la bunică-mea.

Postarea a avut 25 de comentarii, cele mai multe din toată cariera mea de Facebook. Nu știu dacă ar trebui să mă bucur că primesc atâta atenție sau să mă supăr că nu e meritul meu.

Numele tău de rapper e ce ai mâncat ultima oară cu „Puțin" în față: Puțină Brânză. Superb.

Ziua cinci

Tata a prins curaj ca lumea și a început să se exprime tot mai hotărât. A început să le dea add necunoscuților, iar mai târziu a pus o poză cu el, cu descrierea: „Și tata avea părul lung pe vremuri, ia uite ce șmecher arăta la un concert Sleaford Mods de acum niște ani buni."

Ziua șase

Bună dimineața tuturor! Presimt că va fi o zi minunată!

În a șasea zi, oamenii din lista mea au început să dea semne de curiozitate sau frustrare. Un prieten mi-a cerut să încetez cu quiz-urile că devin penibil.

Pentru prima oară, am început să observ că pierd followeri.

Ziua șapte

Ce crezi, că taică-miu s-a odihnit în ziua a șaptea? Da' de unde! Ca să nu piardă timp, a început devreme. Tema zilei a fost nostalgia, cu poze din pruncie și statusuri presărate cu inimioare gen „Îl iubesc pe tata". Nu zic că nu-l iubesc pe tata, dar n-aș posta în veci lucrurile astea intime pe Facebook.

După ce a terminat cu călătoria prin copilărie, a trimis o groază de poke-uri de care m-aș fi putut lipsi. Nici nu știam că mai există funcția aia.

Până la urmă, am preluat din nou controlul asupra profilului, nu înainte ca tata să mai trântească o ultimă fotografie de profil:

Eu sunt în mijloc, tata în dreapta.

Ce să zic, oferindu-i tatălui meu controlul asupra profilului meu de Facebook am simțit că i-am oferit control asupra tuturor relațiilor mele. Nu ți-aș recomanda să încerci și tu, dar măcar pot spune că acum prietenii mei înțeleg mai bine cine sunt.

Dacă a fost dezastruos? Evident. Mi-a distrus indubitabil câteva relații. Și, în continuare, sunt de părere că poke-ul e o formă de agresivitate pasivă.