Am vorbit cu Valeriu despre legătura între nopțile de clubbing și ritualurile din preistorie

Valeriu Cătălineanu lucra pe foto încă din 2005, apoi a urmat cursurile UNArte, secția Foto-Video. În 2011, a și absolvit facultatea și ce-a urmat n-a fost chiar un drum ca al multor altora. Unde fotografia și videografia, chiar, sunt niște medii de exprimare artistice mai noi (cel puțin în raport cu celelalte), Valeriu a început, de prin 2018, să încorporeze desenul și pictura în lucrările sale. 

Ce-a început atunci a reunit sub numele Clubscapes, unde explorează legătura dintre ritualurile preistorice desfășurate în peșteri și adunările moderne la petreceri în cluburi. Face astfel o punte între experiențele care aduc oamenii la un loc, de la focul controlat creat în zorii descoperirii lui până la energia vieții de noapte contemporane.

Creațiile lui Valeriu, începute în 2018, ies în offline. Din 8 decembrie până pe 20 ianuarie 2024 ai ocazia să-l descoperi în studioul Black Rhino Radio din General Constantin Cristescu nr. 12. Accesul e deschis de luni până vineri, de la 12 la 17. 

Expoziția face parte din inițiativa Out of Nowhere, un proiect Black Rhino Radio (BRR) în parteneriat cu glo™ prin care sprijină noi generații de artiști vizuali ca să vezi și să descoperi cum evoluează arta, dar și exprimarea ei prin creatori care își găsesc noi surse de inspirație.

Mai departe am vorbit cu Valeriu Cătălineanu despre munca lui, dar și ce rol poate avea arta în viețile noastre de zi cu zi și poate chiar să ne ajute să ne înțelegem.

VICE: Ce elemente sau experiențe specifice te-au ajutat să creezi o legătură între ritualurile preistorice și viața de noapte contemporană?
Valeriu Cătălineanu: Confirm sentimentul că între cultura cluburilor și adunările preistorice există o legătură. La bază, componentele fundamentale nu s-au schimbat. 

Utilizarea focului a schimbat cursul evoluției. Ritualuri în peșteri, cu picturi rupestre, ilustrau aceste evenimente. La petreceri, există întotdeauna un element central, iar momentele speciale sunt atât primitive, cât și universale. Peșterile au fost primele cluburi ale umanității. Avem nevoie să fim într-un mediu întunecat, ca într-un uter, conectați la aceleași frecvențe. 

Lucrările din această serie sunt mai degrabă uși deschise decât concluzii. Caut să redau părți dintr-un spectru mai larg, acele momente care nu pot fi descrise în cuvinte, și care ar trebui să rămână nespuse. Prin desen și pictură, încerc să ating aceste frecvențe, oferind o perspectivă diferită asupra culturii cluburilor, dincolo de muzică și materialele vizuale obișnuite. 

Cărbunele a servit ca un instrument de înregistrare externă în timpurile preistorice, permițând conservarea și transmiterea unor cunoștințe și experiențe culturale importante.

Desenul și pictura preced limbajul scris, posibil originând în același timp cu dansul și muzica. Am lucrat cu majoritatea instrumentelor vizuale disponibile – fotografie, video, colaj etc. –, dar legătura mea cu desenul, în special legat de clubbing, este profund primitivă. Cărbunele îmi permite să redau rapid idei și impresii cu un nivel înalt de abstractizare.

În ce fel crezi că arta ta reflectă spiritul a ceea ce am putea numi identitate sau experiență colectivă în diferite epoci?
Mi-am dat seama că tema petrecerilor și a cluburilor a fost în mare parte absentă din artă de la secolul al 19-lea (scenele de bar/noapte ale impresioniștilor), cu doar câteva instanțe rare care au abordat acest subiect ulterior. Acest gol în reprezentarea artistică a inspirat lucrările mele, determinându-mă să explorez și să continui expunerea acestui subiect: anatomia unui event.

Ce ai spune că aduce arta ta în conversația despre ce suntem ca oameni și ce ne caracterizează manifestările colective, în prezent sau viitor?
Lucrările mele îndeamnă spre un dialog interior, nearticulat; încercările de a verbaliza o lucrare anulează însăși natura lor esențială. Omul primitiv nu dispunea de un limbaj pentru a „explica” aceste prime experiențe în jurul focului – și așa a fost pentru zeci de mii de ani: o experiență interioară nediferențiată, nearticulată, un extaz lăuntric, hipnotic. Putem observa acest fenomen în jurul oricărui foc de tabără, unde omul este redus la contemplare, la meditație.

Acesta este jocul: să duc imaginea într-o zonă unde scena este familiară la nivel arhetipal, dar încercarea de a o verbaliza duce la un blocaj de limbaj. Încerc să pun lumină pe experiențele adânc înmagazinate în patrimoniul umanității, să le fac mai prezente, să le extrag din inconștientul colectiv, acolo unde sunt ascunse de evidență. Să te uiți la ele ca la un foc.

Fotografia, deși deține un arsenal impresionant de tehnici, elimină și ascunde și mai mult această parte a spectrului colectiv. Prin precizia sa tehnică, fotografia este concepută pentru a elimina orice artefact, pierzând astfel anumite nuanțe ale experienței umane.

Ce schimbări sau îmbunătățiri ai vrea să vezi în lumea artei pentru a sprijini și promova artiștii și felurile lor de exprimare?
Aceleași schimbări: mai multe evenimente, mai multe proiecte care să finanțeze și să susțină demersurile artistice.

Cum te-a schimbat proiectul ăsta? Cum ți-a influențat explorarea și înțelegerea timpului, manifestărilor umane sau chiar escapismului?
Misiunea mea a fost întotdeauna să scot la iveală niște frecvențe latente din spectrul imaginii de club, dar, la bază, a fost căutarea unor arhetipuri, ale unor senzații primordiale, care au luat naștere înainte ca omul să poată comunica printr-un limbaj scris. 

Fotografia, alături de muzica din cluburi, a luminilor, proiecțiilor și ale oamenilor, m-a purtat destul de departe în acest demers, până la un punct, în care a apărut repetiția. Găsisem o rețetă bună, după vreo 3.000 de evenimente, care funcționa. 

Fotografia a fost, pentru o bună perioadă de timp, cel mai important mediu pentru mine, dar apariția rețetei de care am vorbit a produs un moment care m-a dus la granițele acestui mediu și a trebuit să cobor fotografia de pe soclul pe care îl creasem. 

„The Recipe Loop” mi se pare o chestie extrem de tristă în rândul creatorilor. E greu să ieși de-acolo, ego-ul va face tot posibilul să nu iasă din rețetă. În același timp, realizarea că, de fapt, nu cream nimic, totul era „already made”, oriunde era îndreptat aparatul, chiar și cu ochii închiși. „To take/make a picture”. Apăruse o nevoie viscerală. 

Desenul și ulterior pictura, au fost treptele necesare pentru a continua cercetările legate de aceste arhetipuri ale muzicii și dansului.

Escapismul, mai degrabă o reîntoarcere la primitiv. Nevoia de reconectare, într-un mediu, de multe ori întunecos, un club, simbol pentru peșteri și primele „party-uri” în jurul focului, primul eveniment important al omului, eveniment la care va participa tot pentru tot restul istoriei. Totul a pornit de-acolo. Nu s-a schimbat nimic, vrem să retrăim acele experiențe primitive. Reîntoarcerea în uterul civilizației. Primul atelier. Muzica, proiecțiile, stările alterate, retrăirea acelei prime dăți. 

Desenul/pictura, în mod implicit, pot oferi un grad înalt de interpretare/ abstractizare, permițând să arate anumite aspecte ascunse pe care fotografia nu le poate dezvălui. Dacă o fotografie este cât o mie de cuvinte, un desen/pictură este cât o mie de momente suprapuse unul peste altul, deoarece țesătura reală a unor astfel de lucrări este creată în acest fel. Desenele și picturile sunt straturi condensate de momente în timp (procesul de decizie al tușelor).

Ai ales să fii artist sau arta te-a ales pe tine? Ce rol crezi că ai în lumea asta?
Datoria mea este să transmit mai departe mesajele și întrebările care mi-au fost inspirate de alți artiști. Un rol de receptor, care focalizează atenția privitorului spre anumite porțiuni ale unui spectru deseori ascuns privirii imediate. Pictura și desenul deschid canale de comunicare între artiști din diferite timpuri. E o experiență aparte.

Ce ai vrea să le transmiți (sfaturi, recomandări) altor artiști din ce ai trăit tu până acum?
Clipa în care găsești o rețetă și nu mai ieși din ea (că-i bine și e ușor), te transformă într-un furnizor de servicii, în niciun caz artist. Tehnica fără concept, fără substrat, este doar meșteșug. Prea multă prudență.

Ce ai vrea să știe publicul despre arta ta, despre artă în general, dar mai ales despre exprimarea artistică, astfel încât să aibă mai puține prejudecăți?
Cu timpul am ajuns să accept că cel mai bine este să lași privitorul să ajungă la propriile concluzii, să nu intervii în procesul lui de citire a imaginii, doar dacă dorește explicit niște clarificări.

Evidentul în imagine mă atrage cel mai puțin, e cel mai facil și mai dorit. Șocantul, senzaționalul mă plictisesc, sunt atât de banale.

Momentan sunt interesat de această dialectică între fotografie, desen și pictură, legată de momentul unic (fotografia) și lucrarea unică (desenul, pictura), de lucrarea luată (to take a picture) și lucrarea făcută (to make a picture). 

Despre artă în general? Există prea multă artă ca să pot generaliza, dar un singur lucru mi-este clar: frica este cea mai mare piedică și totodată acul busolei care indică exact direcția pe care cineva trebuie să o urmeze pentru a ajunge la niște întrebări, care, dacă sunt puse sincer, pot conține în ele și răspunsurile.

Urmărește @glo_romania pe Instagram ca să fii la curent cu cele mai noi informații despre artiști și detalii despre expoziții evenimente reunite sub inițiativa Out of Nowhere.

*(18+) glo™ este un produs cu potențial de risc redus destinat consumatorilor adulți de produse din tutun sau nicotină.