Cum arată comunitatea trans din Balcani, de la București până în Belgrad

Așa cum îi zice și numele, fotoreportajul Trans Balkan e despre comunitatea trans din Balcani, din Albania și Serbia până în România și chiar Turcia. Proiectul a fost realizat de Aleksandar Crnogorac, care a călătorit în 12 țări și a strâns povești de la peste o sută de persoane trans. Am încercat să aflu de la el prin ce trec oamenii respectivi în viața de zi. E religia o problemă atât de mare? Mai ales că nu discutăm despre una singură. Ce leagă (sau nu) toate aceste țări, când vine vorba despre mentalități și apucături?

VICE: Cum ai descoperit lumea persoanelor trans și ce credeai despre ea înainte să ajungi să-i cunoști pe acești oameni?
Aleksandar Crnogorac: Prima persoană trans am întâlnit-o în Serbia în urmă cu aproape un deceniu, în timp ce documentam un subiect în Belgrad. Dincolo de existența acestei lumi, nu știam altceva. Am devenit interesat de un proiect de documentare pe măsură ce-am întâlnit tot mai mulți membri ai comunității și am aflat despre greutățile prin care trec.

Până astăzi, m-am întâlnit cu peste o sută de persoane trans din 12 țări. Expoziția de-acum cuprinde 34 de potrete realizate inițial în regiunea cunoscută drept spațiul ex-iugoslav. În a doua parte, în ultimul an, am mărit aria de acoperire și așa am ajuns să includ toată regiunea Balcanilor. Printre acești mai bine de-o sută de oameni sunt multiple naționalități, religii și etnii și istorii sociale sau educaționale foarte diverse. 

Din ce-ai aflat de la oamenii cu care ai vorbit, care crezi că-i principala problemă cu care se confruntă?
Cu siguranță aș spune că lipsa de vizibilitate pe care o are comunitatea în ochii publicului larg e cauza multor probleme. Nu pot vorbi în numele lor, firește, dar din ce-am văzut și-am aflat în ultimii doi ani, pot spune că principalele probleme întâmpinate de ei ajung să li pară banale celorlalți. Persoanele cis nu-și pot imagina dificultăți în exercitarea drepturilor sau a accesului la servicii medicale, spre exemplu, sau cum e să te confrunți constant cu prejudecăți și discriminare la toate nivelurile societății. 

Aș zice că lucrurile se schimbă, din fericire, și situația devine mai bună în regiune, dar încă ne confruntăm cu probleme banale, cum ar fi schimbarea numelui, recunoașterea genului sau pur și simplu găsirea unui loc de muncă.

Din ce-ai aflat până acum, care-s țările din Balcani în care persoanele trans pot trăi un pic mai bine?
Cu siguranță sunt diferențe mai mici sau mai mari între ele. Unele sunt vizibil în urma altora, cum ar fi Albania, Bosnia și Kosovo. Motivele pentru care se întâmplă asta sunt multiple și cu siguranță pot fi discutate pe larg, dar impresia mea generală e că există diferențe imense între mediul rural și urban. Din nefericire, ce unește toate statele din Balcani pe care le-am vizitat e că niciunul nu oferă drepturi depline persoanelor trans. 

Sunt țări, cum e Croația, care face parte din Uniunea Europeană, unde lucrurile sunt ceva mai dezvoltate, dar trebuie să menționez că apartenența la UE nu garantează că drepturile persoanelor trans sunt stabilite și respectate. Poți vedea asta și în România, tot membră UE, ba chiar și în Bulgaria, unde situația e cu adevărat disperată.

Accesul la servicii medicale și psihologice variază de la țară la țară și doar câteva locuri, cum ar fi Belgrad, se remarcă prin șansa pe care o dau persoanelor trans de a-și putea face tranziția integral local. Dar țin să evidențiez asta: nu spun că în Serbia sau Belgrad nu sunt probleme. Ba din contră!

Care era cea mai mare prejudecată pe care o aveai înainte să-i întâlnești pe acești oameni?
Pentru o perioadă lungă de timp, cea mai vizibilă parte din comunitate a fost cea a lucrătorilor sexuali, astfel că multe stereotipuri pornesc de-acolo. Cred însă că informația poate schimba asta. Eu nu judec munca sexuală, din contră, iar principalul meu scop a fost să arăt numeroasele fațete ale comunității trans, diversitatea care există în comunitate. Prezentarea întregului spectru e scopul meu, iar nerecunoașterea diversității din interiorul comunității trans e, după părerea mea, cea mai mare prejudecată îndreptată asupra acestora oameni. 

Ai vorbit cu zeci de oameni. Care-i principala lor grijă?
Fiecare, și nu ține doar de persoanele trans, vrea să fie ascultat și iubit. E o nevoie universală, împărtășită de toți oamenii, inclusiv de membrii comunității trans. Cei pe care i-am întâlnit sunt, în general, preocupați de posibilitatea de a-și exercita drepturile și de a le fi recunoscute.

Religia e puternică în Balcani. Cum îi afectează asta?
Mai mult decât religia în sine, aș spune că impactul negativ provine în special de la mentalități cu specific local, sărăcie și lipsa de educație în rândul celorlalți oameni. Sigur că religia contribuie la întărirea acelor mentalități, dar nu cred că-i corect să ne concentrăm doar asupra ei. Societățile patriarhale sunt mai rezistente la schimbare și cu siguranță acesta e cazul și cu regiunea noastră, indiferent de religie și dacă țara e predominant catolică, ortodoxă sau musulmană. 

Țin să menționez însă că sunt persoane incluse în acest proiect care continuă să fie religioase chiar dacă sunt trans. Aici îl am în minte pe un tip din România, pe care l-am întâlnit în București, și pe o femeie din Serbia care încă respectă practicile musulmane. Astfel, chiar dacă religia nu le face situația mai ușoară, nu e cel mai mare obstacol de care se lovesc în viața de zi cu zi. 

Cu ce rămâi după toată această călătorie de documentare și informare? Ești mai optimist cu privire la viitor?
Am investit în proiect multă muncă, timp și dedicare, dar am primit înapoi mai mult decât am dat. Beneficiile sunt astfel mai importante. A fost o experiență incredibilă să mă întâlnesc cu peste o sută de oameni și să le aflu poveștile intime. Aspectele pozitive ale acestei experiențe sunt mai presus decât cele negative. Pe scurt, sunt optimist. Dar sunt și conștient că procesul schimbării se derulează cu o viteză destul de mică.

Expoziția a ajuns în doisprezece orașe din regiune, printre care București, Belgrad, Sofia, Sarajevo, Zagreb și Tirana, dar și la Roma și Oslo, și dacă printre acei oameni care au văzut-o sunt câțiva în interiorul cărora a produs o schimbare și cărora le-a deschis inima și mintea, în ceea ce privește modul în care se raportează la comunitatea trans, pentru mine e suficient. Pot spune că-i un început bun.

Expoziția poate fi vizitată la Muzeul Național de Artă Contemporană din București, în perioada 9-23 octombrie, și face parte dintr-o serie de evenimente organizate de Asociația Accept cu ocazia Lunii LGBT.