Am fost la tipul care vindecă oameni cu privirea pentru doar 40 de lei și n-am văzut Lumina

Săptămâna trecută a fost cam grea. Mi s-a stricat mașina, m-a lovit depresia de vară, m-au durut genunchii?, mă rog, în general lucrurile au mers prost și sufletul meu parcă avea nevoie de niște alinare.

Ca de obicei, Internetul mi-a oferit toate răspunsurile de care aveam nevoie, de data asta sub forma privirii celebrului Braco – un tip care se uită la tine și te vindecă de toate chestiile. Și nici măcar nu se uită doar la tine – se uita la tine și la încă 399 de oameni, și puterea lui nu se împarte la toți, ca la becurile din instalațiile de Crăciun, ci ajunge cu aceeași intensitate la toată lumea. Ba mai mult, ajunge la oameni și prin live streaming, pentru că, la urma urmei, ce fel de vindecător modern ești, dacă nu te poți folosi de puterea Internetului pentru amplificarea miracolelor.

Braco (care se pronunță „Brațo"), a susținut vineri și sâmbătă, într-o sală de conferințe din Rahova, o serie de sesiuni de grup, prin intermediul cărora participanții, contra unui bilet de 30 de lei în avans și 40 de lei la intrare, au avut oportunitatea de a se bucura timp de cinci minute de privirea binefăcătoare a acestui guru modern.

În caz că mai aveai dileme, dacă nu cumva ai înțeles prost, răspunsul este nu: oamenii ăștia au plătit 40 de lei ca să stea în picioare într-o sală, în timp ce un Jesus wannabe pletos se holbează la ei timp de cinci minute. Atât.

Te întrebi cine ar plăti pentru așa ceva? Îți spun eu: foarte mulți oameni. Vineri au fost organizate patru astfel de sesiuni de vindecare, iar sâmbătă programul s-a repetat. La fiecare sesiune se puteau înscrie patru sute de oameni. Sesiunile au fost sold-out.

Asta înseamnă vreo trei mii de oameni care au ajuns la concluzia că tot ce le lipsește din viața asta este privirea binefăcătoare a unui pseudovindecător.

Povestea lui Braco e clasică: prin anii 90, individul, pe vremea aia antreprenor, îl întâlnește pe Ivica Prokić, un celebru autointitulat profet și vindecător sârb, căruia i-a devenit între timp un soi de ucenic, urmând ca în 1995, la moartea lui, să-i preia cumva atribuțiile.

Lui Braco, însă, contactul cu niște țărani săraci și lipsiți de speranță, precum bosniacii care s-au călcat în picioare în 1994 ca să-l vadă (așa cum afli chiar din filmulețul lui de prezentare) probabil că i-a șifonat puțin cămașa albă, pentru că de atunci, spre deosebire de Ivica, el pur și simplu vindecă cu privirea. De la depărtare. Pe bani mulți.

Dar hei, până nu simți pe pielea ta miracolul privirii lui Braco, n-ai voie să comentezi, vei spune. Așa am zis și eu, așa că, m-am înscris la ultima sesiune de vineri. Mi-am cumpărat bilet și m-am prezentat la Crystal Palace Ballrooms - acolo unde avea loc evenimentul - cu jumătate de oră mai devreme, conform indicațiilor din mailul cu biletul.

Când am ajuns, tocmai se terminase sesiunea anterioară și oamenii curgeau din sală. Atmosfera era cam ca la teatru, în pauză, când lumea iese pe hol la un pahar de analiză. Și, culmea, în ciuda așteptărilor mele, publicul era format în general din oameni tineri sau de vârsta a doua, care în niciun caz nu păreau să stea cu poza lui Arsenie Boca în portofel sau să se uite după aure pe stradă.

La toaletă, două doamne stăteau de vorbă, în timp ce se spălau pe mâini:

La ora opt, mi-am găsit și eu un loc pe undeva pe la jumătatea sălii, ca să aștept să fiu cuprinsă de privirea videcătorului croat. Dar mai aveam ceva de așteptat până atunci.

Întâi ne-a vorbit o domnișoară din partea organizatorilor, care ni l-a descris pe Braco drept „un canal pur prin care lumina divină vine către noi" și ne-a explicat că unii oameni s-au vindecat de probleme de sănătate după întâlnirea cu Braco (ne-a dat exemplul cuiva care a reînceput să vadă după ce a fost privit de Braco) și ne-a avertizat că, în momentul în care Braco se va uita la noi, s-ar putea să vedem niște lumini și niște culori. PSIHEDELIC!

A urmat o a doua introducere, a profesorului Dumitru Constantin Dulcam, un neurolog care ne-a povestit despre niște studii care susțineau științific atât miracolele lui Braco (fără să dea prea multe detalii despre ele), cât și fapul că publicul român este unul dintre cele mai receptive la influența acestui Mesia.

Și pe-ăsta din urmă tind să-l cred – într-o țară în care, în 2017, oamenii însă se mai calcă în picioare la moaște și așteaptă minuni de la icoane și în care 42% din români sunt analfabeți funcțional, da, cred că Braco a găsit aici teren fertil pentru aburelile lui new-age.

Pe bani mulți.

A urmat un soi de trailer la documentarul Puterea tăcerii, în care Braco apare în foarte multe cadre cu o privire pierdută, în zare, în bătaia brizei de la malul mării și în lumina liniștitoare a apusului. Aici trebuia să te prinzi ce vrea să spună poetul: Braco purta un dialog direct cu universul, în timp ce Armand Assante (care, btw, în caz că nu l-ai mai văzut demult, a ajuns să arate ca un regizor libidinos de filme porno) și Naomi Campbell vorbesc o grămadă despre darul lui Braco și despre miracolele de care e capabil, fără a intra în prea multe detalii.

Cam ca la horoscop, așa.

Iar în tot timpul ăsta, toată lumea a avut grijă să ne amintească de DVD-urile disponibile la intrare, la prețul de o sută de lei, care să ne introducă și mai adânc în lumea tăcerii lui Braco.

În cele din urmă, suntem anunțați că urmează să urce pe scenă chiar Braco Însuși, care să ne vindece dintr-o privire. Profundă, tăioasă, dar blândă. Și pe bani mulți.

Suntem rugați să ne ridicăm în picioare pentru acest moment sensibil. Îmbrăcat în alb, pe un fundal alb, și cocoțat pe un piedestal, cu niște muzică de lift în fundal, Braco începe să privească în sală. O doamnă din față plânge. Lângă mine, e un nene care-și mai verifică feed-ul de Facebook. Eu îl așteptam cu sufletul la gură pe Iisus care să transforme apa, din paharul meu de plastic, în vin.

Dar Braco pare că se uită pe rând la toată lumea. Fără să spună nimic (am aflat între timp că vindecătorul nu mai vorbește decât foarte puțin, cu oameni foarte apropiați).

Așa cum am fost sfătuită de domnișoara care a făcut introducerea, încerc să-mi golesc mintea și să mă holbez cât mai intens. Din păcate, oricât m-aș chinui, nu văd nici aure și nici lumini colorate, și singura stare pe care o am e una de plictiseală intensă. De altfel, îmi imaginez că dacă te holbezi suficient de mult la o formă albă, pe un fundal alb cu niște lumini albe în spate, la un moment dat s-ar putea să vezi niște lucruri ciudate. Majoritatea iluziilor optice încep așa.

În câteva minute, Braco coboară de pe scenă și dispare la fel cum a apărut. Pe principiul clasic al vânzărilor: „Spune ce urmează să spui, spune ce spui, spune ce tocmai ai spus", participanții sunt invitați, desigur, să descrie ce au simțit.

O doamnă povestește cum corpul i s-a încălzit foarte tare, dar extremitățile i-au rămas reci, cum au trecut-o niște fiori și cum Braco era învăluit de o lumină, o aură. Altcineva reclamă o presiune în zona timusului, valuri de culori și o altfel de aură, pentru că aura lui Braco e „ca Biblia, la fiecare citire, îți spune altceva".

Domnișoara prezentatoare conchide filosofic: „Eee, dacă toată lumea ar tăcea ca Braco…".

Apoi ne reamintește că putem să ne conectăm cu puterea lui Braco și prin DVD-uri sau live streaming. Pe bani mulți.

Sesiunea se încheie cu un nou val de oameni care se scurg disciplinat spre ieșire. Tehnic vorbind, îmi ia mai mult să ieșim din parcare decât i-a luat lui Braco să mă vindece. În jurul meu, părerile sunt împărțite.

O doamnă îi povestește prietenei ei că, în timp ce Braco se uita la ea, „îmi venea să strig: mama!". O alta e însă ceva mai dezamăgită: n-a simțit mare lucru. „Nu-i nimic", îi explică un domn, fiecare sesiune e diferită.

Pentru că da, sunt oameni care au cumpărat mai multe bilete, la mai multe sesiuni. Oameni fără altă speranță, care au văzut filmulețele lui de prezentare, în care unii s-au ridicat din cărucioare după privirea binefăcătoare a lui Braco – deși Braco nu garantează miracole, ci doar le tatonează.

Pe bani mulți.