În 2005, în calitatea mea de fotograf paria, am fost invitat în Iraq să petrec timpul cu niște soldați care au construit un service auto în Bagdad. Garajul a apărut după ce s-au săturat să le fie reparate mașinile de firma americana KBR, până atunci singurul service de genul ăsta din Bagdad.
2005 a fost plin de victime în toate zonele din Iraq. Soldați britanici, americani, jurnaliști și oricine mai venea din vest sau lucra pentru organizațiile din vest era candidatul perfect pentru un loc în fața unei camere de filmat și o decapitare în direct.
Publicitate
Am ajuns noaptea, într-un Rhino blindat condus de marina Statelor Unite în timp ce un elicopter Apache zbura deasupra noastră. Majoritatea pasagerilor erau soldați sau de la Națiunile Unite. Tot drumul a trebuit să purtăm câte o cască și veste antiglonț.Aveam doar numărul de telefon al omului cu care trebuia să mă întâlnesc la service-ul auto. Un bărbos m-a văzut că mă chinuiam cu mobilul. „Poți să-l împrumuți pe al meu,” mi-a spus și mi-a întins telefonul. „Știi, nu vor câștiga războiul ăsta cum au făcut cu cel din Vietnam.” Am întrebat cine n-o să-l câștige și mi-a dat o țigară. „Media n-o să câștige războiul ăsta.” I-am văzut pe tricou logo-ul Blackwater în toată splendoarea lui.
La service am ascultat poveștile oamenilor și am aflat cum anumite companii au câte un „veteran superstar". Se pare că toți veteranii erau aici, în Bagdad, să mai pună câte un ban de-o parte. Ăsta era singurul motiv pentru care te aflai într-un mediu atât de violent, unde toată lumea era înarmată până în dinți. M-au întrebat de ce eram în Bagdad, dar datorită trecutului meu militar mi-a fost ușor să mă integrez, m-au acceptat repede.
Toată lumea era ca pe ace. Se auzeau explozii în toată Zona Roșie din Bagdad. Mi-am petrecut timpul fotografiind viața din service alături de muncitorii care locuiau acolo și care erau toți britanici. Un tip pe nume Mac era fiul unui mercenar celebru. Haji era probabil cel mai mare dintre ei – a lucrat în situații tensionate în Irlanda de Nord timp de 23 de ani. Era cumva derutat de prezența mea acolo. Al treilea era Dave, din regimentul Angliei, care-l cunoscuse pe James Blunt.
Publicitate
Mi s-a oferit o slujbă cât am stat acolo, dar n-am putut accepta oferta, era prea mult timp departe de casă. Am fost acolo pe cont propriu și este foarte dificil să trăiești în locul ăla. Într-un final m-am întors, am părăsit Bagdadul chiar înainte de Crăciun.
