Toate felurile în care finala Exatlon i-a dezamăgit pe români

Finala Exatlon a fost miercuri, i-a avut ca protagoniști pe Vladimir Drăghia, regele reality show-urilor, și pe Ionuț Sugacevschi, un tip până mai ieri anonim, venit din Galați cu foame de bani și cu speranța ca premiul ăla de 100 000 de euro să-i rezolve angoasele financiare. Bine, din Galați vine și Drăghia, dar nu locul de baștină e relevant, deși se pare că e ceva în apa de-acolo, de ies numai tipi competitivi.

Premiul s-a dus tot în conturile lui Drăghia, care a câștigat concursul ăsta prin vot și a promis că donează banii către Magicamp, tabăra creată de fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu pentru copii bolnavi de cancer. Aș zice că gestul e frumos, dar e urât deznodământul unui concurs care se voia sportiv, nu caritabil.

Pe scurt, singurul reality show la care m-am uitat după o pauză de 100 de ani, de la Big Brother, m-a convins să nu mai deranjez televizorul, pentru sezonul doi al Exatlonului. Dacă tot am urmărit, am zis să sparg și pe bucăți ce a fost în finală.

Finala unui concurs sportiv, așa cum i-o spune și numele, s-a jucat la masa verde. Sau, mai exact, la masa voturilor. Asta în timp ce toți cei care s-au uitat la emisiunea asta nesfârșită au așteptat altceva: o confruntare pe trasee cu obstacole între cei mai buni doi atleți Exatlon. Ce-au primit? Trei ore de live cu pledoarii (de ce să-l votezi pe ăla sau pe celălalt), amintiri, faze haioase, discuții cu mama, tata, nevasta, cel mai bun prieten ș.a.m.d.

Ca fan al emisiunii, e puțin șocant ca punctul final să n-aibă nicio legătură cu tot ceea ce ai văzut tu timp de cinci luni. Dueluri doi luați câte doi, pe trasee asemănătoare cu cele pe care se antrenează militarii, ca tu să vezi viteză, andurață, îndemânare.

În finală, ți s-a servit o pălăvrăgeală plictisitoare, pentru care mai bine nu te deranjai. E ca și cum te-ai așeza să vezi o finală de la Roland Garros, între Roger Federer și Rafael Nadal, și-i vezi că, în loc să joace, încearcă să te convingă să-i votezi câștigători ai trofeului. Știu că o finală sportivă era greu de filmat și transmis live, dar se putea face totul înregistrat, ca până acum. La Exatlonul brazilian așa s-a întâmplat!

Să zicem că poți trece peste faza că meciul finaliștilor nu s-a jucat. Să zicem, deși nu cred. Departajarea între oamenii ăștia s-a făcut prin votul telespectatorilor. Și ca să-nțelegi cât de dezechilibrat a fost acest duel, îți explic imediat! Vladimir Drăghia, câștigătorul, care este un tip foarte activ în social media, monden în viața de zi cu zi și n-a ratat aproape nici un reality show, așa că-i și versat pe partea cu logoreea. Bașca actor ca formare, așa că sigur a trecut și printr-un curs de oratorie sau ceva de genul. Nu greșesc dacă zic că tipul ăsta e un fel de influencer.

Adversarul lui din finală a fost, ce-i drept, cel mai bun sportiv din concurs, dar unul foarte certat cu limba română. Ca să-nțelegi, acest Ionuț zis Jaguarul se exprimă la fel de prost precum o făcea Gică Hagi atunci când vorbea cel mai prost.

În plus, omul nu e cunoscut, n-are prieteni mondeni sau cu bani, care să facă lobby pentru el, iar contul lui de Instagram nu are decât 35 de mii de urmăritori, câștigați strict din emisiunea asta. Drăghia are atâția doar pe paginile neoficiale. Ca de la egal la egal, așa-i?

Dacă din punct de vedere logistic nu se putea face decât o finală pe voturi (deși, repet, la brazilieni s-a putut), când s-a hotărât să fie un concurs de popularitate? Nu e genul meu de reality show și nu m-aș fi uitat dacă aș fi știut că ăsta o să fie deznodământul. O soluție ar fi să se facă o medie între proba sportivă (înregistrată) și voturile primite, cam ca la Eurovision. Dar nu asta e cel mai enervant, ci faptul că se ajunge, cumva, de la competiție la milă și caritate.

Cam tot ce urăsc în toate concursurile astea care uită ideea de la care pleacă și-ajung să premieze cazul social. Iar Exatlonul ăsta care se voia sportiv a fost, până la urmă, un duel al cauzelor. Discursul lui Vladimir a fost ceva de genul: „Votați-mă pe mine și banii o să se ducă la copiii bolnavi de cancer!“. Al lui Ionuț a fost unul mai personal, de genul „votați-mă că sunt sărac, am dormit pe străzi și-am avut o viață grea!“. A câștigat primul, evident. Nu zic că nu-i mișto să donezi pentru oamenii necăjiți, dar nu poți face asta după ce câștigi banii pe traseu? În competiție, adică?

Am mai scris aici că acest show a rupt pe TV, sezonul ăsta. De-aia merita o finală care să fie așa, ca o cireașă pe tort, nu o lălăială lungă de trei ore, cu trei oameni adunați într-un platou gol, care vorbeau prin satelit cu restul concurenților, adunați în studioul din București. Căci da, senzația asta de pustiu, de trei oameni obosiți (finaliștii și prezentatorul) care încearcă să dea impresia de petrecere a fost al doilea lucru supărător la finala Exatlon, după lipsa probelor sportive.

A fost ca o absolvire a liceului fără banchetul de final, ca o nuntă în doi la Starea Civilă sau ca încercarea de a face o sărbătoare dintr-un priveghi. E drept că în finală au mai rămas doi oameni, dar producătorii ar fi putut să anime seara și-așa destul de plictisitoare cu prezența în platoul din Republica Dominicană a tuturor foștilor concurenți (ca-n finala Exatlon Mexic).

Știu, asta ar fi însemnat costuri suplimentare cu oamenii ăștia aduși din România, dar la ce încasări a avut postul din publicitate și SMS-uri, bănuiesc că nu se simțea! Chiar și un Giani Kiriță adus acolo, lângă finaliști, ar fi fost mai puțin enervant decât finala asta mai liniștită decât moartea.

După toate astea, probabil că rămâi și tu cu aceeași întrebare: merită să mai bagi sezonul doi? După ce, în fazele finale, ai văzut cum jocul este din ce în ce mai controlat de producători, mai crezi că acolo chiar se premiază cel mai bun atlet? Sunt sigură că mulți dintre cei care au urmărit, ca mine, Exatlon nu l-au confundat cu concursurile de Miss sau de popularitate și nici n-au vrut să audă dezbateri ca-ntr-o campanie electorală.

Dacă cel mai bun atlet, așa agramat și primitiv cum apare el, trebuie să dueleze în cuvinte cu un om inteligent și cu o armată de admiratori la activ, asta nu mai are legătură cu sportul. Iar tu, dacă pentru sport te uitai, te simți păcălit.