De ce n-o să găsești estul sălbatic în Vaslui, deși toată lumea crede asta

În fiecare an, apare confruntarea: „Teleorman v. Vaslui" prin care ceilalți români încearcă să stabilească cel mai nasol loc în care poți să trăiești. Județele astea sunt la vreo 400 de kilometri distanță, dar au ajuns în aceeași oală, pentru că violurile sunt la Vaslui și asistații sociali la ceilalți.

Bine, eu mi-am trăit primii 19 ani din viață în ignoranță, că n-am realizat că locuiam în cel mai nasol și periculos județ din România sau într-un oraș asociat cu un nume atât de tragic precum Vaslui. Nici măcar nu am primit antrenament pentru a evita violurile, tâlhăriile și crimele cu toporul care te pândesc la fiecare colț de oraș, după cum spun știrile de la ora 17 și ziarele.

Există prea multe texte despre vasluieni retardați, care ajung în comă la spital după ce se bat cu halbele de bere într-o cârciumă sau poate un prost care și-a dat obștescul sfârșit după ce a căzut de pe o căruță plină cu fân. Dar, din păcate, viața nu este atât de interesantă și incitantă pe cât ai crede în orașul Vaslui. Da, e săracă, dar mult mai puțin colorată decât ce se întâmplă în județ, în sate, mai ales.

După formarea mea acolo și alți trei ani petrecuți în București, cred că am experiența necesară pentru a demonstra de ce viața în colțul ăsta de țară este în mare parte doar plictisitoare. Oamenii sunt ca în orice oraș de provincie, lipsiți de patos, spirit politic și dornici ca lucrurile să rămână neschimbate după un sfert de secol cu primari social-democrați la conducere.

Filmul ăsta, și făra sunet, e fix Vaslui: o masă la care stau oameni din categorii sociale diferite și nu știi ce caută acolo. Altfel spus, Corneliu Porumboiu a dat lumii Vasluiul prin filme minimaliste și oarecum plictisitoare, o expresie perfectă pentru viața de zi cu zi a unui vasluian. Așa că dacă ar trebui un titlu nou, poate alege oricând: „Dac-a fost în Vaslui, cu siguranță nu s-a întâmplat".

Toată lumea știe că nu a existat vreodată nimic interesant, dacă e vorba de Vaslui. N-am avut nici vreo răscoală țărănească și nici măcar Revoluție. Nu zic că n-au ieșit oameni în stradă, dar mai mult de ochii lumii s-au strâns câteva mii de persoane într-o piață comunistă după ce regimul a căzut la București și Nicolae Ceaușescu a fugit cu un elicopter de pe Comitetul Central.

Viața a rămas oricum neschimbată, oamenii s-au obișnuit cu nițel capitalism, au început să cumpere televizoare japoneze, să facă niște bișnițării și să aleagă același primar social-democrat timp de patru mandate. S -a plictisit la un moment dat să voievodească, așa că i-a predat ștafeta colegului de partid și s-a dus în Parlament.

Vasluienii nu au timp de revoltă împotriva sistemului, pentru că nimic nu se schimbă în țară, așa că de ce să-și piardă timpul încercând. Dacă nu mă crezi, țin să-ți spun că prezența la vot la ultimele alegeri parlamentare a fost de 24,31% în orașul Vaslui. Zona rurală a mai ridicat județul până la 45%.

Nimănui nu-i pasă de politică, iar vreo două sute de oameni reprezintă întregul spririt civic din orașul Vaslui, că ăștia au ieșit să protesteze față de adoptarea OUG 13, atunci când nu mai încăpeau oamenii în Piața Victoriei. Inexistența spiritului politic și civic demonstrează de ce vasluienii au votat la locale cu toți candidații serviți pe masă de către PSD, deși actualul primar a devenit celebru pe internet pentru declarațiile sale despre biciclete și „eschibiții publice" în fața lui Ștefan cel Mare. Dacă oaia e iubita lui Daea, atunci bicicleta e dușmanca primarului Pavăl.

Pe mine m-a marcat o colegă de generală, care îmi explica, înainte de alegerile locale din 2008, că mă-sa urma să voteze cu Vasile Pavăl pentru că a făcut concert în Piața Civică. Până la urmă, alegerile astea importante pentru viitor se rezumă la ce cântăreață a dat din buci în fața statuii lui Ștefan cel Mare.

E super simplu să-i faci pe oamenii din jurul tău să creadă că îți tragi originile dintr-un loc special, un fel de El Dorado al Moldovei. Plus, toată lumea va crede că ești o cuțitară specialistă pentru că ai fugărit un vecin cu un cuțit atunci când erai în generală. Așa că trebuie să dezvolți o toleranță crescută la toate glumele despre vasluieni și să poți să râzi de tine ca să devii o vasluiancă cu ceva zvâc și neamenințătoare pentru oamenii care nu umblă cu sprayuri cu piper prin București.

Nu trebuie să uităm toate glumele proaste despre violuri și toate momentele când cineva te va întreba dacă empatizezi cu o elevă violată doar pentru că ești femeie din Vaslui. Și de aici știi mai multe despre județ decât crezi. Iar când n-ai ce spune, poți aminti de agresiuni sexuale de prin părțile astea.

„Violuri și discursuri bune în Parlament oferă Vasluiul", a țipat într-o zi de mai social-democratul Nicolae Bacalbașa în Casa Poporului. Restul ar putea să fie istorie, pentru că orice român crede că polul violurilor este în Vaslui. Nu vreau să minimalizez amploarea agresiunilor sexuale din județul Vaslui, dar problema stă cu totul altfel în orașul cu același nume, unde nu am prins în 19 ani prea multe violuri.

Dacă nu ai crezut niciodată în presa locală, acum e momentul să-ți înghiți limba, pentru că nu poți decât să te simți mândru când ești din același oraș cu oamenii care au scris „ceață de dimineață, frig digerabil și un cer dickensian pe care soarele a început timid să strălucească, anunțându-ne că nu ne-a uitat de tot" într-un reportaj despre tăiatul porcului. Nici Eminescu nu ar fi scris cu mai mult patos și valoare despre obiceiul ăsta.

În Vaslui, presa locală nu face tocmai chestii utile, deși mai lovește din când în când în politicienii social-democrați, mai zice una nasoală despre moșierul Dumitru Buzatu, cunoscut drept fost profesor de marxism-leninism și singurul român invitat la înmormântarea lui Hugo Chavez, sau despre Bichineț, parlamentarul care a încercat să-i mituiască cu 100 de lei pe băieții de la Recorder. Dar a luat apărarea județului în fața lui Bacalbașa.

Totuși, nimeni nu poate nega valoarea literară a presei vasluiene, care pare ruptă din altă lume. Și, fără exagerare, Vremea nouă și-a ales sloganul perfect: „Liderul presei vasluiene". În iunie scria despre furtul carasului din fântâna arteziană (noaptea carasul?), recent despre visul unui țepar din Bârlad: să fie polițist local, iar pe la începutul lui iulie despre războiul boxelor și bătaia de joc față de vecini. Publicația a inspirat și EVZ pentru titlul: „Un adolescent beat curcă a belit maşina altui vasluian".

Am spus că viața rămâne întotdeauna neschimbată, dar am uitat să explic că autoritățile locale au dat în ultimii ani de fonduri europene. Au încercat să repare tot ce puteau să se repare și au amenajat sensuri giratorii la fiecare colț de stradă din Vaslui.

Bine, au existat și momente amuzante când au montat invers plăcile de granit, pentru că erau prea alunecoase și bieții vasluieni riscau să-și rupă toate oasele la prima ploaie. Și, ca să continue în prostia lor, au montat piatră cubică pe o porțiune de 100 de metri din strada principală din oraș, doar ca să dea bine în fața statuii lui Ștefan cel Mare.

Dar, așa, ca bilanț, înnoirea orașului pe fondurile altora a mers chiar bine și uneori sunt surprinsă de clădirile renovate pe care le mai găsesc în drumurile mele rare spre Vaslui. Poate că orașul ăsta obișnuia să fie polul sărăciei, dar lucrurile par că se mișcă într-o direcție bună, apar peste noapte baruri și cafenele.

Dacă nu te-ai prins până acum, orașul nu este tocmai o imagine concentrată a județului Vaslui. Știu că e greu să faci diferența și strică niște glume pe care le știi despre locurile astea, dar mi-ar fi mai ușor să nu explic mereu treaba asta când spun că sunt din Vaslui. Dar, cred că din fericire, orașul ăsta încă nu e un Rai al hipsterilor pe care să-l salveze cu festivaluri și diverse evenimente artsy.