FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Cum vrei să arate viitorul?

Tinerii din toată lumea sunt mai conectați ca niciodată și mai preocupați decât oricând să preia controlul asupra propriului lor viitor.

La un moment dat, la sfârșitul lunii iunie din 2011, am luat prânzul într-un restaurant tailandez din Williamsburg cu redactorul șef de la Motherboard, Sean Yeaton. Îl rugasem timp de luni de zile, prin e-mail, să-mi dea un job la compania lui, după care am hotărât să mă mut la New York ca să-l pisez la cap personal.

Nu-mi amintesc multe despre prânzul ăla în afară de faptul că m-am tot întrebat cum o să-mi permit să achit nota, în timp ce un alt tip, care credeam că e șeful lui Sean, dar era, de fapt, un intern, mi-a turnat în ureche o sută de vorbe pe minut, iar Sean își smulgea părul din cap și răspundea la mailuri pe telefon. Îmi amintesc că i-am zis iubitei mele că a decurs bine.

Publicitate

În anii care au urmat, Sean a devenit rock star, tătic și unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. Cât despre mine, am împlinit recent treizeci de ani și am ajuns să-mi petrec aproape toată viața la Motherboard. Motherboard îmi definește viața și identitatea și sunt mțndru de asta. Nu-mi vine să cred câți oameni minunați am cunoscut în compania asta.

Citește și: Oamenii care așteaptă să fie readuși la viață în viitor

Ce vreau să spun e că ăsta e ultimul meu articol ca redactor șel al Motherboard. Nu voi pleca prea departe: mi s-a oferit un job ca director executiv al operațiunilor editoriale globale la VICE. Nu puteam refuza o ocazie să lucrez cu jurnaliști VICE din lumea întreagă, mai ales că am ajuns într-un punct în care politicienii își consolidează puterea pe spatele naționalismului, iar tinerii din toată lumea sunt mai conectați ca niciodată și mai preocupați decât oricând să preia controlul asupra propriului lor viitor.

Imagine: NASA

Mă îndoiesc că o să-mi simțiți lipsa, pentru că Motherboard e grozav datorită eforturilor unei echipe întregi de jurnaliști, designeri și experți în tehnologie. E greu să definești Motherboard. Mi-am bătut capul cu asta ani de zile. Mecanic, e ușor de definit: n-am vrut niciodată să ne pierdem timpul cu lucruri care au fost deja raportate de alții, așa că am încercat mereu să săpăm mai adânc, să fim mai sceptici, mai creativi sau mai ciudăței. Dar cred că filosofia Motherboard poate fi rezumată printr-o singură întrebare: Cum ne dorim să arate viitorul?

Publicitate

Citește și: Cum o să facem sex protejat în viitor

Poate că nu pare așa în prezent, dar au fost momente în istorie în care, oricare ar fi fost perspectivele politice ale oamenilor de atunci, toți au fost de acord asupra premisei de progres. Dar rar se întâmplă ca oamenii să fie toți de acord în legătură cu modalitățile de a ajunge la progres. Totuși, puțini ar fi de acord că perioada de azi e ideală, dar tot se poate spune că e mai bună decât orice perioadă din trecut.

Imagine: Don Davis/NASA

Lucrurile s-au îmbunătățit, în medie, de-a lungul timpului. Am zis în medie pentru că viitorul n-a fost niciodată distribuit în mod egal, după cum a zis la un moment dat William Gibson.

Această credință implicită în progresul omenirii a fost erodată masiv de o combinație de teamă, creștere a inegalității și visatul cu ochii deschiși la zilele mai bune de odinioară – care, de fapt, n-au existat pentru mulți dintre noi. De multe ori mă gândesc la studiul Pew din 2014 care a accentuat cât de pesimiste sunt generațiile americane mai în vârstă în legătură cu prospectele financiare ale tineretului. Acest sentiment a alimentat populismul protector care l-a adus pe Trump la Casa Albă.

În același timp, cei dintre noi care vor prinde următorii cincizeci de ani sunt conștienți de colapsul inevitabil al lumii: sunt în pericol mediul înconjurător, sistemele de sănătate, drepturile civile, securitatea, sistemul alimentar, joburile. Toți ne întrebăm ce putem face când soluția obișnuită a omenirii, cea a progresului, contravine sentimentului celor care dețin puterea.

Publicitate

Citește și: Am întrebat medici tineri dacă România mai are vreun viitor și dacă mai rămân în țară

Se pare că singurul lucru cu care toată lumea e de acord zilele astea e că ne-ar plăcea să apăsăm un buton de reset, dar nimeni nu știe unde în timp ne-ar plăcea să ne întoarcem. Din păcate, timpul se mișcă într-o singură direcție, spre viitor. Și e timpul să ne punem foarte serios întrebarea ce înseamnă viitorul.

Știu de unde putem începe: Cred că suntem cu toții de acord că vrem o viață mai ușoară, mai sănătoasă și mai prosperă pe o planetă mai curată, mai sigură și mai verde; și toți vrem să ne asigurăm că generațiile viitoare vor reuși să progreseze spre un viitor mai luminos. Avem încă de dezbătut cum să ajungem acolo, dar hai să începem prin a fi din nou de acord că acolo vrem să ajungem.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia