După 21 de ani, femeile din viaţa lui Kurt Cobain spun adevărul despre el

Explorarea arhivelor personale ale unui mort e o iniţiativă destul de incomodă. Când regizorului Brett Morgen i s-a oferit „accesul la arhivă" şi i s-a permis să realizeze primul documentar oficial despre despre Kurt Cobain, Kurt Cobain: Montage of Heck acesta s-a confruntat cu o problemă morală: e corect să publici lucrări pe care artistul a ales să nu le împărtăşească cu lumea? Ar trebui ca materialele video private cu artistul în propria lui casă, în intimitate, care abundă-n documentar, să fie puse la dispoziţia publicului?

Unele scene din film mi-au provocat mai multă nelinişte decât curiozitate. Mă întrebam dacă eu şi restul publicului am dus admiraţia noastră faţă de Kurt prea departe, dacă nu cumva am ajuns nişte voyeuri perverşi. În timp ce pe ecran rulau nişte imagini cu Kurt care se străduia să interacţioneze cu nevasta lui şi să o tundă pe fiica sa, cel mai probabil cât era drogat, nu am putut să nu îmi pun problema: Ar fi vrut Kurt ca noi să vedem lucrurile astea? Ar trebui să permitem transformarea unui lucru privat într-unul public, în condiţiile în care cel vizat nu are cum să mai protesteze?

Chestiunile astea legate de intimitate şi voyeurism au fost tratate în recenzii. Cei de la Slant Magazine au scris că filmul „flirtează cu un tip de voyeurism nesimţit care încurajează o mentalitate perversă." Cei de Bustle au catalogat unele scene drept „sinistre şi invazive."

Comentatorii de pe internet au aberat mult pe marginea subiectului. „N-are chiar nimeni dreptul la intimitate sau dreptul ăsta ne este retras atunci când murim? Nu cumva fix genul ăsta de intruziune i-a provocat disconfort cronic lui Kurt? Sau toată treaba asta e un fel de terapie pentru fanii obsedaţi şi pentru critici?" scrie un cititor sub interviul cu Morgen publicat de The Guardian. „Sunt mare fan Nirvana încă de la 13 ani, dar chestia asta mi se pare oribilă. Sunt convins că singurul lucru pe care ar fi vrut să-l împărtăşească Kurt cu restul lumii e muzica Nirvanei. Documentarul ăsta e făcut pentru a satisface nevoile altor oameni," comentează un alt cititor pe site-ul The Disolve.

Dezbaterea asta probabil că o să continue până când documentarul va fi pus la dispoziţia publicului larg pe zece aprilie şi, fără îndoială, vor apărea discuţii asemănătoare şi atunci când o să fie vorba de-un documentar despre Amy Winehouse. Deşi polemicile astea sunt îndreptăţite şi importante, ele nu ţin seama de ceea ce vrea de fapt documentarul să transmită. Montage of Heck este, înainte de toate, o perspectivă feminină asupra lui Kurt. O perspectivă furnizată chiar de femeile apropiate lui.

Înainte ca filmul să ruleze la Sundance, regizorul său, Brett Morgen, l-a dedicat mamei lui Kurt, Wendy O'Connor, surorii sale, Kim Cobain şi fiicei sale, Frances Bean. Trei femei de care abia dacă am auzit, dar care au fost forţate să jelească în public timp de 21 de ani. Ele şi-au dorit ca lumea să-l poată vedea pe adevăratul Kurt, să distrugă mitul consolidat timp de două decenii de documentare, interviuri şi opinii, majoritatea dintr-o perspectivă masculină.

Exemplele sunt numeroase: Heavier Than Heaven, biografia detaliată, dar eronată scrisă de Charles Cross, Come As You Are colecţia de interviuri cu Kurt Cobain realizată de Michael Azerrad, Last Days, un film care speculează enorm asupra ultimelor clipe ale lui Kurt Cobain şi Kurt & Courtney, documentarul din 1998 regizat de Nick Broomfield care insinua că Courtney ar fi de vină pentru moartea lui Kurt, acuzaţie în urma căreia Courtney a primit o grămadă de ameninţări cu moartea. Pe lângă perspectivele astea masculine, înţelegerea noastră asupra lui Kurt Cobain se bazează pe sute de articole de revistă scrise de un anumit tip de jurnalist de muzică, alb, de vârstă mijlocie, interesat să menţină ipostaza mitică de profet chinuit a lui Kurt Cobain, precum şi de ceilalţi membri ai Nirvanei.

Cobain: Montage of Heck e diferit. Courtney Love a fost cea care făcut primul pas către demitizarea lui Kurt. În 2007, l-a abordat pe Morgen, l-a rugat să facă un documentar despre Cobain şi i-a oferit acces deplin la arhiva personală a acestuia. Apoi, Frances Bean, fiica de 22 de ani a lui Kurt şi Courtney, s-a implicat în proiect în calitate de producător executiv. Viziunea ei a fost esenţială încă de la început. După cum relata şi Morgen, prima sa întâlnire cu Frances, într-un interviu pentru The Guardian: „Frances mi-a spus cum ar trebui să arate filmul, chiar înainte ca eu să apuc să zic două vorbe. Era fix ce voiam să-i propun." Apoi, Frances a convins multă lume să contribuie la documentar, inclusiv pe mama lui Kurt, tatăl său şi sora sa, care nu mai dăduseră interviuri filmate până atunci. Cei doi au făcut proiectul ăsta să fie ceea ce este.

Singura perspectivă masculină vine din partea lui Krist Novoselic, o perspectivă necesară pentru construirea contextului, dar nesurprinzătoare, pentru că vine din partea unui alt membru al formaţiei Nirvana. Interviurile rare, care ne ajută să redăm o imagine cât mai reală a lui Kurt, sunt cu femeile importante din viaţa sa. Când ajungem la interviul cu părinţii săi, cu Don Cobain (tatăl său, cu care a avut o relaţie dificilă) şi soţia sa Jenny (mamă vitregă), Don nu spune mai nimic. Mai mult aflăm din liniştea tristă care se lăsă asupra scenei.

În schimb, opiniile sensibile venite din partea femeilor din viaţa lui Kurt ne fac să-l înţelegem pe Kurt mult mai bine decât a fost înţeles până acum. Documentarul începe cu copilăria lui Kurt. În loc să se concentreze pe el în postura de copil, vine cu un montaj al poveştii părinţilor săi. Vedem primele momente ale relaţiei mamei sale vitrege cu Don, care a degenerat, într-un final, lucru care se ştie că l-a afectat pe Kurt destul de mult.

Atunci, în timpul copilăriei sale, a început Kurt să se simtă diferit de alţii. Nu îi plăcea să se simtă jenat, iar în adâncul sufletului său îşi dorea să fie acceptat. Nu Don, ci Jenny ne revelează aspecte din viaţa lui Kurt. „Îşi dorea să fie cel mai iubit," ne spune ea. Femeile din viaţa sa, din acea perioadă timpurie, sunt cele care redau un portret complex şi emoţionant al lui Kurt. Sora sa, Kim, ne zice: „Voia să aibă parte de normalitate şi de o familie. Dar apoi nu mai voia, pentru că a luptat împotriva lucrurilor ăstora." Tracy Marander, cu care Kurt a avut prima sa relaţie de lungă durată, apare ca un fel de combinaţie între o primă iubire şi o figură maternă. Tracy a fost intervievată şi înainte, dar dintr-o perspectivă masculină, în documentarul lui Broomfield. Aici, ea vorbeşte despre mult mai multe lucruri. Bileţele de dragoste, detalii intime şi aspecte ale personalităţii sale creative, care rulează în acelaşi timp cu un fundal sonor format din piese nelansate şi alte lucrări de artă nemaivăzute.

Cea mai mare revelaţie despre Kurt Cobain, din perspectivă feminină, este că relaţia sa cu Courtney era reală. În ultimii 21 de ani, relaţia lor a fost tratată cu dispreţ şi etichetată drept pasională, carnală şi de scurtă durată. În calitate de fană Nirvana, am fost obsedată de Courtney Love şi toată adolescenţa am căutat să înţeleg cum arăta cu adevărat relaţia celor doi. Nu am reuşit niciodată să aflu destule. În cartea ei Dirty Blonde, apare o poză cu Kurt şi o notă de jurnal despre el: „În ciuda dubiilor mele, ştiu că am fi rămas împreună. Genul de compatibilitate care a existat între noi e foarte rar." Cuvintele astea au fost cele mai adevărate lucruri pe care le-am putut găsi.

În clipul ăsta filmat în intimitatea casei lor ne este revelată nu doar natura adevărată a chimiei dintre cei doi, ci şi ceea ce a reprezentat Courtney pentru Kurt în ultimii săi ani de viaţă. Momentele astea sunt vitale pentru orice fan obsedat de Kurt. Este evident că dinamica dintre cei doi nu poate fi explicată prin interviuri sau cu ajutorul unor comentatori externi. Ea trebuie mărturisită.

Într-o scenă o putem observa pe Courtney cu o coafură bob ondulată în timp ce era prezentă la sound check-ul celor de la Nirvana. La un moment dat îi întreabă pe cei din trupă dacă le place coafura ei. Cineva îi spune că nu, că îi face faţa să pară prea rotundă. Urmează unul dintre puţinele momente umoristice ale filmului în care Courtney trage un ţipăt şi pleacă oarecum indignată. După asta, revenim la Kurt care o urmăreşte în linişte, cu un zâmbet pe buze. Aproape că visează, e clar că e fascinat de ea.

Le putem urmări toate momentele intime: stau împreună, se sărută, respiră, îşi vorbesc, se spală, goi, şi îşi savurează compania unul celuilalt. Într-un clip, ambii au doar câte-un prosop pe ei şi se află în baie. Kurt se rade, iar ea îşi epilează mustaţa. Sunt creativi, isteţi şi rapizi. Se completează reciproc. Viaţa lor e comedia romantică a anilor '90 pe care n-ai văzut-o niciodată. E vorba de dinamica intimă a unei relaţii romantice pe care nu o pot cunoaşte decât cele două persoane implicate.

Perspectiva asta a absolvit-o pe Courtney de ura îndreptată împotriva ei. Cel mai important, Courtney nu s-a implicat deloc în realizarea documentarului, cu excepţia faptului că i-a permis accesul lui Morgen la arhiva lui Kurt şi i-a răspuns la întrebări în cadrul unui interviu. De fapt, ea a văzut documentarul abia cu câteva zile înainte de Sundance, când era prea târziu ca să mai poată face vreo schimbare, oricum.

Precum Kurt, şi ea a scris încă de la o vârstă fragedă despre dorinţa ei de a fi acceptată. Se pare că şi-au găsit amândoi răspunsurile unul în celălalt, oglinda în care îşi puteau reflecta anxietăţile şi nesiguranţele. Când filmul revine la Courtney, în prezent, şi spune „ne aveam doar unul pe celălalt." De data asta chiar o crezi.

Odată cu naşterea lui Frances, echipa intimă de doi s-a mărit la trei. Din punctul meu de vedere, faptul că ea e producătorul executiv al documentarului e o cale bună de a elimina sentimentul incomod de vină. Dacă are cineva dreptul să facă publice aspectele intime ale lui Kurt, atunci fiica lui e cea mai potrivită. Ideea e în felul următor: De ce un film despre Kurt Cobain, care ura persoanele false şi vrăjeala, ar trebui să fie altfel decât onest?

Documentarul a mutat accentul de pe viziunea androcentristă asupra lui Kurt. Morgen le-a declarat celor de la revista NME că: „Am impresia că Kurt era cel mai fericit atunci când era singur sau în compania vreunei partenere, fie că era vorba de Tracy sau de Courtney, dar în special în prezenţa femeilor." Ăsta e doar unul din multele motive pentru care e important ca femeile apropiate lui să poată împărtăşi amintirile lor despre Kurt. Nu doar pentru a contribui cu partea lor de adevăr la imaginea pe care o are lumea despre el, ci şi pentru că au avut şansa de a cunoaşte o latură aparte a lui.

După cum spunea şi Morgen într-un interviu pentru Noisey, ar trebui să frizezi megalomania sau aroganţa supremă ca să pretinzi că-l cunoşti pe Kurt Cobain. Dar, mulţumită permisiunii dată de Courtney, să umble în arhiva lui Kurt şi a flerului artistic al lui Frances, Morgen a fost capabil să realizeze un montaj de film, sunet şi animaţie care depăşeşte orice altă creaţie de acest gen de până acum. Unii cred că Morgen n-a făcut altceva decât să înlocuiască mitul unui idol pop cu un alt mit, care-l surprinde pe Kurt în ipostaza de adolescent îndrăgostit, soţ iubitor şi familist. Dar nu e cazul. Tot ce a făcut Morgen a fost să dea la o parte straturile de suprafaţă ale idolului şi să scoată la iveală un portret mai delicat al adevăratului Kurt.

Traducere: Mihai Niţă

Citeşte mai multe despre documentarul* Kurt Cobain Montage of Heck:
Am vorbit cu regizorul documentarului despre Kurt Cobain Montage of Heck *Urmăreşte trailerul de la noul documentar despre Kurt Cobain A apărut un clip nou din documentarul despre Kurt Cobain