E posibil un nou dezastru la Cernobîl? Am vorbit cu doi experți din Ucraina și un fizician român

„Știați că cernobîl, în limba ucraineană, înseamnă pelin?”, a spus ghidul ucrainean într-o dimineață de vară în 2021 când mergeam cu un microbuz spre Cernobîl. Noi, vecinii Ucrainei, am rămas puțin mai traumatizați decât restul europenilor de accidentul din 26 aprilie 1986. Mi-am dat seama de asta în timp ce mă uitam la ceilalți oameni care au ales de bunăvoie acea experiență de dark tourism: erau polonezi, bulgari, maghiari și un grup numeros de cehi. 

La un moment dat, am oprit din cauza unei defecțiuni auto. Ghidul a profitat de staționare să împartă dozimetre de măsurare a radiațiilor și tricouri cu Cernobîl.

După drumul de-o oră și ceva, dintre Kyiv și Cernobîl, am ajuns la intrarea păzită cu mitraliere din Zona de Excludere și am descoperit chioșcuri turistice decorate cu măști de gaze care vindeau răcoritoare și snacksuri și de unde se auzea muzică americană din anii ‘50, ca-n filmele horror. Era chiar și un stand de înghețată vintage. Ne-am înregistrat cu pașaportul și am primit un alt dispozitiv care arăta ca un memory stick de purtat la gât și care urma să dezvăluie la finalul călătoriei nivelul de radiație absorbit. Am fost asigurați că acesta va fi echivalent cu cel al unui zbor transoceanic, dar chiar și așa fiecare ghid făcea drumul doar o dată pe lună, pentru a nu se expune prea mult la riscuri.

În drum spre reactor am oprit și în orașul Cernobîl despre care am aflat că nu a fost foarte afectat de radiații. Când s-a produs accidentul vântul bătea în direcția opusă, spre Prîpeat. Drept urmare, flora și fauna din zonă erau prospere – am văzut chiar și o vulpe și o cățea cu pui, care a fost mângâiată fără rețineri de toată lumea. Ce m-a intrigat și mai tare a fost că-n orașul Cernobîl erau și oameni. „Sunt cei care lucrează la mentenanța centralei”, m-a informat ghidul. „Lucrează în schimburi și locuiesc aici câte o lună pe an, dar fără familii. Copiii nu au voie în zonă.”

Pe măsură ce am început să ne apropiem de centrală, dozimetrele au început să țipe din ce în ce mai agresiv. A fost momentul în care m-am întrebat ce naiba e în neregulă cu mine de sunt acolo. 

Acum, Cernobîl e un loc infinit mai scary, deși probabil nu se mai aude de nicăieri muzică retro. Pe 24 februarie, trupele rusești au preluat controlul centralei dezafectate, iar forțele militare au ținut ostatici angajații mai mult de trei săptămâni.

Valeri Korșunov, cofondator al ONG-ului European Institute of Chernobyl și membru al consiliului Agenției de Stat a Ucrainei pentru Gestionarea Zonei de Excludere, a declarat pentru VICE că ostaticii au fost forțați să muncească în condiții comparabile cu sclavia. „Imaginează-ți că ești într-un autobuz al cărui șofer nu s-a odihnit de aproape o lună, este în suferință, fără medicamente sau hrană, iar la tâmpla lui are o mitralieră. Ți-ar plăcea să mergi într-un astfel de vehicul? Acesta nu e un autobuz, ci o centrală nucleară în care încă există mult material radioactiv. La ce poate duce asta? Sunt mai multe scenarii.”

Între timp, trupele rusești au fost de acord cu rotirea echipajului de întreținere a centralei o dată la trei zile – o măsură care ar fi fost acceptată pentru propria lor siguranță –, iar un ostatic a fost eliberat, pentru că era bolnav de cancer. Însă Valeri insistă că, atât timp cât centrala nu este sub controlul Ucrainei și al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Cernobîl poate deveni locul unei catastrofe. 

„Lumea poate recunoaște asedierea Cernobîl drept primul act de terorism nuclear din lume, iar astfel Rusia a distrus toți cei șapte piloni ai securității atomice ai Agenției Internaționale pentru Energie Atomică”, mi-a spus Valeri. Acești piloni sunt: integritatea fizică a centralei, asigurarea funcționării sistemelor și echipamentelor, integritatea angajaților și permiterea activității lor fără presiune, asigurarea energiei necesare, transport și logistică neafectate, sisteme de monitorizare on-site și off-site pentru radiații, și întreținerea comunicării cu entități regulatorii și nu numai.

Ce trebuie să știi despre centrala de la Cernobîl e că, deși cele trei reactoare existente nu funcționează, instalația rămâne un complex uriaș cu trei depozite de combustibil uzat și diferite locuri cu deșeuri radioactive. „Din punct de vedere tehnic, stocarea combustibilului nuclear uzat găzduiește peste 20 de mii de ansambluri de combustibil ale reactoarelor RBMK. Pentru a dispersa căldura din ansamblurile de combustibil este necesară răcirea, care este asigurată prin pomparea neîntreruptă a apei”, a explicat Valeri.

Problema de acum, spune el, este răcirea, pentru că armata rusă a provocat și pene de curent, iar asta poate face echipamentele să nu funcționeze la parametri normali. De asemenea, personalul ar trebui să examineze direct instalațiile nucleare și să se expună astfel la cantități necunoscute de radiații, în timp ce lipsa ventilației poate să ducă la acumularea de hidrogen radioactiv. „Dacă acesta atinge o concentrație de patru la sută, poate apărea o explozie de hidrogen”, a detaliat acesta. „Al doilea pericol este că, dacă se închide bazinul de răcire și dispare apa, poate avea loc o reacție în lanț care va duce la topirea învelișului și să distrugă o barieră fizică între particulele radioactive și mediu.”

Din cauza ocupației militare rusești, nu mai sunt derulate lucrările de mentenanță programate și, pentru că stația e condusă de militari, riscul unui accident este foarte mare.

Valeri Korșunov, care în 2020 a fost responsabil pentru organizarea voluntarilor care au ajutat la stingerea incendiilor din pădurile din Cernobîl, a mai spus că rușii bombardează Zona de Excludere și provoacă incendii de pădure ca fumul de radiații să se ducă spre Kyiv. „Aceasta este o metodă hibridă de război. De asemenea, rușii pot aranja o explozie a unei dirty atomic bomb sau să lovească unitatea de depozitare a combustibilului nuclear uzat.” Astfel, asedierea centralei de la Cernobîl este folosită ca un element de presiune asupra capitalei Ucrainei.

În partea noastră de lume, lucrurile par sub control, iar asigurările sunt întărite de Agenția Internațională pentru Energie Atomică, așa că l-am întrebat pe Cristian Presură, fizician, inventator și cercetător la centrul Philips Research din Eindhoven, cât de îngrijorați ar trebui să fim în legătură cu situația de la Cernobîl. „Reactorul de la Cernobîl este dezafectat, iar un eventual accident ar produce un nivel ridicat de radiație doar în zona respectivă și nu pentru un timp îndelungat”, a explicat acesta pentru VICE. 

În zonă, în momentul în care armata Rusiei a pornit războiul din Ucraina și-a ajuns la Cernobîl, nivelul de radiație a crescut. A fost însă pentru o perioadă scurtă de timp. Doar că recent rușii au mutat echipamentul militar prin Pădurea Roșie și asta a dus iar la ridicarea prafului radioactiv. Un angajat de la Cernobîl a spus că e un demers sinucigaș pentru soldați, că praful respectiv odată inhalat poate provoca boli grave.

Presură e de părere că nu Cernobîlul ar trebui să fie cea mai mare îngrijorare – AIEA a anunțat că deșeul nuclear care a mai rămas stocat acolo s-a răcit suficient de mult încât să nu fie un pericol. În plus, generatoarele care ar trebui să producă energie în caz că centrala nu mai e alimentată de rețeaua electrică funcționează normal.

Pe 23 martie citeam că trupele rusești au jefuit și distrus Laboratorul Analitic Central de la Cernobîl, care procesează deșeuri radioactive. Acesta avea probe și eșantioane de radionuclizi foarte activi și conținea echipamente analitice valoroase care nu erau disponibile în altă parte în Europa, susține Agenția de Stat a Ucrainei. Am luat legătura cu Denis Vișnevschi, șeful Chernobyl Radiation and Ecological Biosphere Reserve, ca să aflu cât de mare e dauna provocată de armata rusă.

Acesta mi-a explicat că la centrala nucleară dezafectată de la Cernobîl au loc zeci de mii de măsurători pe tot parcursul anului. „Radiochimia și spectrometria sunt foarte costisitoare și complicate, echipamentele și consumabilele sunt scumpe, iar personalul specializat necesită mult timp pentru a se pregăti pentru această muncă”, a adăugat el. 

Denis a atras atenția că în urmă cu opt ani a fost înființat Laboratorul Analitic Central. Trebuia să asigure analiza deșeurilor radioactive care urmau să fie depozitate în Zona de Excludere. „Atunci au fost create spații noi, au fost achiziționate și instalate echipamente în valoare de șase milioane de euro, iar acum laboratorul e jefuit și distrus.”

Odată cu invazia Ucrainei de către Rusia și asedierea centralei de la Cernobîl de către ruși, Vișnevschi consideră că astfel s-au pierdut nu doar echipamentul, ci și ani de muncă și dezvoltare. „AIEA și alte organizații internaționale pot continua să scrie comunicate relaxate despre situație și să spună că totul este sub control, cât suntem înainte de primul atac cu dirty bomb”, a concluzionat acesta.

În timp ce mă plimbam prin orașul-fantomă Prîpeat, am observat că blocurile semănau cu cel din Crângași în care am crescut – căsuțele poștale erau identice, până și saltelele și obiectele de mobilier pe care le-am văzut răvășite în apartamentele dezafectate erau modele pe care le-am avut și eu acasă. Am stat pe sarcofagul din fața centralei și am ascultat poveștile ghidului, bruiate de sunetul dozimetrelor.

Când a avut loc dezastrul de la Cernobîl aveam doi ani, probabil niciun gând în cap și eram complet ferită de grijile exploziei nucleare. În aceeași situație era și restul populației din România, pentru că, dacă ar fi avut de ales, autoritățile de la Moscova n-ar fi permis niciodată dezvăluirea informațiilor despre dezastru. Însă excursia din Zona de Excludere m-a făcut să conștientizez și să simt greutatea acelei tragedii.

Independent de Cernobîl, rușii au atacat și centrala de la Zaporojie, cea mai mare din Europa. În contextul ăsta e de înțeles de ce următoarea întrebare vine natural: ce pericol ar reprezenta pentru Europa un atac asupra unei astfel de centrale?

Legat de bombardarea celei de la Zaporojie, Korșunov a spus că situația de la aceasta ridică îngrijorări și mai semnificative, pentru că nu există niciun fel de monitorizare din partea organizațiilor de reglementare nucleară. „Vedem mișcarea armatei ruse către Zaporojie din sudul Ucrainei, iar coșmarul ar fi o bătălie lângă Rivne, unde două dintre cele patru reactoare au un design mai vechi, fără izolare și sunt mult mai vulnerabile.”

Cu toate astea, probabil că nici măcar rușii nu-și doresc o catastrofă similară cu cea de la Cernobîl. „Speranța mea este că Rusia înțelege pericolele pe care le pun intervențiile armate asupra centralelor de tipul ăsta, pentru că ea însăși este o putere nucleară”, a conchis fizicianul Cristian Presură.

Războiul din Ucraina a venit și cu un război al dezinformărilor. În România, dar și în alte țări din Europa de Est, populația a dat năvală în farmacii să-și procure iodură de potasiu, de teama unui atac nuclear. Problema e că pastilele cu concentrație mică nu au niciun efect pentru expunerea la radiații, iar cele de concentrații mari sunt nocive dacă sunt luate profilactic. Mai nasol e că ministrul Sănătății Alexandru Rafila a contribuit la această panică – după ce a declarat că nu are rost să cumpărăm așa ceva a anunțat că va începe o campanie de distribuire către populație a pastilelor cu iodură de potasiu.

Temerile din ultima perioadă îmi amintesc de o plimbare prin Parcul Memorial al Păcii din Hiroshima. Pe monumentul dedicat victimelor exploziei atomice scrie: „Fie ca sufletele de aici să se odihnească în pace, pentru ca răul să nu se repete”. Mă întreb dacă lui Putin i-a tradus-o cineva vreodată.