Să fie acesta secolul înfloririi Africii?

Decenii la rând, articolele din presă despre Africa vorbeau despre foamete, războaie și boli. De curând, în lumina unei creșteri economice vizibile și a unei reduceri a foametei și a bolilor pe tot continentul, articolele vorbesc despre progres. The Economist și Time magazine au publicat amândouă, în ultimii doi ani, niște articole mari intitulate „Africa se ridică”, cu statistici economice pozitive și fotografii cu copii care se jucau cu zmee de forma continentului african.

S-a trecut de la fotografii cu copii slabi plini de muște la fotografii cu tineri din marile orașe care vorbesc la telefoane mobile. Desigur, niciuna dintre cele două perspective nu e total corectă. Nicio perspectivă care încearcă să abordeze ceva atât de complex și difuz nu poate fi corectă. Dar e ceva în fotografiile astea care alimentează pasiunile idealiștilor cât și pe cele ale cinicilor. Idealiștii arată cu degetul economiile care cresc rapid și democrațiile fragile, dar intacte, pe când cinicii vorbesc de o ficțiune inventată de corporațiile globale.

Ideea ridicării Africii din mizerie a venit dintr-o interpretare directă a ratelor mari de creștere și a înmulțirii investițiilor străine în anumite părți ale continentului. Așa cum indică articolul din The Economist, „în ultimul deceniu, șase dintre țările cu cea mai rapidă dezvoltare din lume, au fost africane.” Potrivit statisticilor McKinsey & Company, PIB-ul Africii a crescut de două ori mai rapid în anii 2000 decât în anii '80 și '90. Deodată toată lumea are telefon mobil cu semnal foarte bun.

Charles Robertson de la Renaissance Capital, autorul cărții „Cel mai rapid miliard”, mi-a atras atenția asupra „ratelor de creștere anuală de aproximativ șase procente în sub-Sahara din anul 2000 încoace. Unii spun că o creștere rapidă e inevitabilă după o perioadă de scădere continuă. Astea sunt prostii. Oamenii au devenit și mai săraci în Africa din regiunea sub-Sahara din 1980 și până în 2000.” Dezvoltarea recentă a Africii și înmulțirea relațiilor comerciale și a investițiilor dintre Africa și Asia au avut loc pe fundalul unei austerități globale. În timp ce oamenii se zbat în mizerie în sudul Europei, resursele de gaz și petrol îmbogățesc o nouă generație în Tanzania, Kenya, Etiopia și chiar Somalia și Somaliland.

Totuși, există o problemă: faptul că majoritatea averii se bazează pe extracție. „Africa își pierde o parte din valori,” spune Patrick Smith, redactor la Africa Confidential. „Companiile energetice primesc cereri masive din Asia și investesc în asta,” a spus el.

Parselelo Kantai a spus-o mai direct: Ce se întâmplă pe continent din punct de vedere economic e o nouă eră a extracției masive de resurse, catalizată în special de cererile din partea Chinei. Și din cauză că e aproape exclusiv extracție fără vreun fel de adăugare de valoare pe sit, e un proces în care singurii beneficiari sunt chinezii și occidentalii. Nu înțeleg de ce nu i se spune pe numele adevărat: „A doua jecmăneală a Africii.”

Atât Smith cât și Kantai se referă la un sistem în care o elită minoritară, de regulă nu din Africa, beneficiază în mod extraordinar de resursele naturale pe care le are un continent și de care are nevoie o lume întreagă. Chiar dacă jefuitorii nu poartă caschete de război și nu tânjesc după o cană de ceai, nu înseamnă că nu e tot colonialism.

În controversatul lui discurs, „Mitul înfloririi Africii”, Rick Rowden se leagă de acest lucru și pune accentul pe faptul că evangheliștii care prezic înflorirea Africii „nu menționează manufactura sau absența ei tulburătoare în Africa.” Un raport recent ONU arată că manufacturarea a stagnat pe aproape tot teritoriul Africii și chiar a regresat în 23 de țări africane. Așa cum spune Rowden, țările bogate „și-au dat seama cu mult timp în urmă că, dacă economiile nu renunță la activitățile care oferă profit în continuă scădere de-a lungul timpului (în principal agricultura primară și activitățile de extracție), și nu se bazează pe activități care favorizează creșterea profitului în timp (manufactură și servicii), atunci nu poți spune că sunt în dezvoltare.”

În orice caz, Lucy Corkin de la Rand Merchant Bank mi-a spus că „dacă Africa reinventează roata manufacturii n-o să ne ajute prea mult, căci am pierdut demult toți jocul ăla când s-a apucat Asia de manufactură.” Cheia e ca țările africane să se concentreze pe industria serviciilor care însoțește exploatarea resurselor naturale. E cumva în dezacord față de Rowden, dar chestiunea rămâne aceeași: dacă nu beneficiază destui africani de această așa-numită creștere economică – și dacă marele continent nu-și finanțează propria dezvoltare – oare se va „ridica” Africa în următorii ani?

Asta se vede cel mai clar în modul în care corporațiile globale au profitat cu lăcomie de ideea de reînviere a Africii din cenușa foametei și a bolilor cu ajutorul extracțiilor de petrol și minerale. Romanciera nigeriană Chika Unigwe mi-a spus: „Resursele și accesul la servicii sunt distribuite în mod inegal pe teritoriul Africii.” Nigeria, de exemplu, are un PIB mare și în continuă creștere, dar asta se datorează parțial faptului că marile companii multinaționale de petrol jefuiesc sistematic delta Nigerului.

Chevron, de exemplu, folosește povestea cu înflorirea Africii în folosul companiei, sugerând că „contribuie la extinderea lumilor.” Înlocuiți chestia asta cu „contribuie la sfârșitul lumii” și „distruge sistematic mediul înconjurător și mituiește politicieni și dictatori” și veți obține o reclamă mai sinceră, chiar dacă nu atât de atrăgătoare pentru clienți. Pentru companiile ca Chevron, Shell și BP, asta înseamnă ridicarea Africii în următorul secol: șansa să-i îmbogățească pe ei mai mult ca niciodată.

Există totuși semne – mai ales în țări ca Ghana – că resursele de energie nu se vor scurge din țările africane direct în Occident. Unele țări africane încep să-și folosească propria energie. În cuvintele lui Patrick Smith: Acum există mai mult decât un singur model – modelul trecut fiind pe genul „dacă găsiți petrol, sunați la Shell”. Așa cum spune Parselelo Kantai: „Toată lumea își finanțează propria dezvoltare, noi de ce să nu facem asta?” Stephen Chan, autor al cărții Moralitatea Chinei în Africa, vede totuși o speranță în domeniul ăsta. Mi-a spus că următorul secol va fi secolul african pentru că:

„Africa va învăța să negocieze ca lumea cu China. Va începe un secol interesant, în care China va fi jucătorul global dominant, dar și Africa va începe să înflorească. Va avea câteva materiale brute în avantajul ei, dar nu va învăța doar cum să negocieze cu China ci și să-și folosească abilitățile de manufacturare, așa că va putea juca două cărți importante în negocierile ei.”

China, cu populația bătrână și împiedicată de legea ce permite nașterea unui singur copil per familie, va începe să piardă în negocierile cu Africa. Populația Africii se va dubla până în 2050 și, dacă facem o paralelă cu sportul, echipa cu cei mai mulți jucători de obicei câștigă. În orice caz, neo-colonialismul întunecos cu care China se implică în Africa e folosit în mod exagerat pentru că e foarte convenabil Occidentului.

Totuși, înflorirea Africii în secolul următor nu va fi determinată doar de factori economici. Și, după cum am spus, folosirea acestei povești în cultură și în presă merge mână în mână cu finanțele. Eliot Ross, care scrie pentru Africa is a Country, un site care corectează în mod curent interpretările greșite ale Occidentului despre Africa, a scris chestia asta ca răspuns la un videoclip ce încerca să-i prezinte pe africani (în cazul acesta kenyeni) într-o lumină bună.

Chiar avem nevoie de imaginea asta pozitivă pentru Africa? Cel mult, poate fi considerată o corectură necesară, dar PR-ul ăsta cu brandul Africii e plictisitor, autoritar și superficial în încercarea de a transforma clișeele occidentale în noțiuni ce țin de cultura și identitatea euro-americană.

Când Mary Harper, reporterul african de la BBC Wolrd Service, a vorbit cu mine, și ea s-a legat de problema asta. Pentru ea, ideea unei înfloriri a Africii e doar cealaltă fațetă a ideii de Africa înfometată. Occidentul, spune ea, și-a da seama că se pot face bani pe spinarea Africii coloniale. Atât ideea de Africa înfloritoare, cât și cea de Africa înfometată sunt jignitoare și nu iau în considerare complexitatea situației, și nici probleme ca islamismul și luptele de diverse feluri de pe continent.

Asta duce la ceea ce faimosul scriitor Teju Cole numea Complexul Salvatorului Industrial Alb, pe care l-a descris în șapte statusuri pe Twitter: „Salvatorul alb,” a scris Cole, „susține politici brutale dimineața, finanțează acte caritabile la prânz și primește premii seara.” Trebuie să fim conștienți, atunci când privim viitorul Africii dintr-un punct de vedere occidental, că ne gândim la el într-un mod care nu face nimic mai mult decât să ne satisfacă dorința de a fi hrăniți emoțional cu o supă fierbinte de fapte bune.

Chestiunea ridicării Africii nu e hotărâtă doar de intervenții din exterior. Există momentan o curea neîntreruptă de control islamic din Kenya până în Somalia și din estul până în vestul Nigeriei. Luptele din Mali stau dovadă pentru asta. Religia n-a fost niciodată în Africa o forță atât de divizatoare cum a fost în restul lumii, dar lucrurile s-ar putea să se schimbe în secolul ăsta.

Prezența lui Robert Mugabe, Paul Biya, Teodoro Obiang, Jose Eduardo Dos Santos și Yoweri Museveni, dintre care toți au fost la putere fiecare în țara lui timp de peste 25 de ani, nu indică prezența unei generații noi de politicieni africani. Dar orașele totuși cred, iar speranța zboară pe străzile din tot continentul, chiar și în țări ca Somalia, care are o reputație internațională asemănătoare cu cea a orașului Mordor.

Intrușii din afară vor continua să profite de Africa - atât emoțional cât și financiar – și în secolul următor. Adevărata înflorire a Africii nu va avea loc decât dacă resursele sunt controlate de către africani și folosite pentru diminuarea inegalității și creșterea averii. La fel ca pentru multe țări din vest, o așa numită creștere ar putea însemna doar un triumf al economiei de piață liberă și o creștere a inegalității. Asta s-ar putea să avantajeze niște politicieni africani și niște executivi occidentali, dar nu va aduce nimic bun bărbaților și femeilor obișnuiți de pe teritoriul continentului.

Urmăriți-l pe Oscar pe Twitter: @oscarrickettnow

Traducere: Oana Maria Zaharia