M-am întâlnit cu ultimul exorcist

Cartierul Garbatella din Roma poate fi clasificat, teoretic, ca proiect, dar arată mai mult ca o versiune italiană a unei grădini englezești. Regele Victor Emmanuel III a înființat așezarea în 1920, după Primul Război Mondial, pentru a găzdui cei 50 000 de agricultori care emigraseră în Roma. La fel ca restul orașului, Garbatella adăpostește un număr impresionant de pisici vagaboande. Totuși, atunci când una țâșnește în calea mea, chiar în fața biroului lui Don Gabriele Amorth, „președinte de onoare pe viață" al Asociației Internaționale a Exorciștilor, mi se pare un semn de sus. Nu sta liniștit. Diavolul e peste tot.

Obosit după o luptă cu diavolul mai lungă de un sfert de secol, Don Amorth, în vârstă de 86 de ani, se reface. A fost internat în spital de curând, are probleme cu auzul și cu mobilitatea. Și totuși are încă tupeul – sau nechibzuința, în funcție de punctul de vedere al fiecăruia – să apară la știrile locale cu câteva zile înainte de vizita mea, ca să declare că bunii catolici nu trebuie să citească sau să vadă nimic cu sau despre Harry Potter (care potrivit credințelor lui instigă, evident, la satanism) și trebuie să se abțină de la practicile yoga, deoarece „tu crezi că te ajută să te întinzi, dar de fapt te convertește la hinduism". Acesta este omul care susține în cartea lui, Memoriile unui exorcist: Viața mea în luptă cu Satana, că „diavolul însuși mi-a vorbit din gura unei femei posedate și m-a amenințat că-mi va scoate mațele-n somn."

Don Amorth intră în cameră îmbrăcat într-o haină neagră. Are o servietă mare din piele, pe care o deschide după ce ne salutăm. Înăuntru sunt majoritatea cărților pe care le-a scris (zece, traduse în mai mult de 40 de limbi), un număr al revistei Madre di Dio (Maica Domnului, o revistă lunară despre Fecioara Maria, al cărei redactor a fost timp de mulți ani), câteva instrumente pe care le folosește pentru exorcism (mai multe despre asta mai târziu) și o pungă cu șuruburi, cuie și alte obiecte de metal.

„Am adunat două kilograme de obiecte de metal scuipate de oamenii posedați de diavol", spune el. „Câteodată le ies din rect. Au fost și cazuri cu bucăți de sticlă. Vă asigur că se materializează imediat după ce ies din gură, nu sunt niciodată mânjite de salivă sau de sânge. Dacă ai examina persoanele posedate cu raze X, n-ai găsi nicio urmă de metal în corpul lor. Se formează în aer, la câțiva milimetri de buze, deși oamenii spun că, de obicei, simt durerea pe care le-o cauzează."

Don Amorth susține că a făcut zeci de mii de exorcizări de-a lungul vieții – „M-am oprit din numărat pe la 70 000." Să clarificăm: asta nu înseamnă că a exorcizat 70 000 de oameni; se pare că demonii ăștia sunt niște nemernici încăpățânați, astfel încât vreo 2 000 până la 4 000 de indivizi scăpați de forțele răului au avut nevoie de câteva zeci de ședințe.

„Ca să eliberez un corp de demoni, trebuie să lucrez mulți ani și să practic măcar un ritual pe săptămână", spune el. „Mult exercițiu. Asta e cheia succesului. Dar primul lucru care trebuie făcut este să realizăm că diavolul există. Dacă nu crezi în existența lui, îi faci o favoare. E exact ce vrea el să crezi. Și în acest caz, exorcismul e inutil. Dar credeți-mă, e acolo."

Încuviințez din cap și încep să pun șirul de întrebări pe care mi-l pregătisem, dar le ignoră. Îmi dau seama repede că problemele de auz ale lui Don Amorth înseamnă că el va cam vorbi de unul singur. „Diavolul se ocupă de două lucruri", îmi zice. „Practică o activitate obișnuită și una ieșită din comun. Activitatea obișnuită constă în ispitirea omului, împingerea lui spre păcat. Cea neobișnuită – și foarte rară – constă în îmbolnăvirea oamenilor de boli maligne."

Potrivit spuselor lui Don Amorth, Satana poate locui în sufletul cuiva în patru forme diferite. Cea mai severă este posedarea demonică: „Satana sau unul dintre trimișii lui intră în corpul posedatului, care apoi trăiește cu un demon înăuntrul său. Diavolul vorbește cu gura lui și se mișcă folosind energia sa. Știe toate limbile pământului. Cunoaște viitorul și are puteri supraomenești. Câteodată e nevoie de cinci oameni să-i țină pe cei exorcizați în timp ce scuipă, spun blasfemii, urlă și înjură."

A doua formă de rău demonic este obsesia sau tortura. Asta se întâmplă când forțele răului tulbură pe cineva dinafară, fără să-i locuiască în suflet. "Gândiţi-vă la cazul [sfântului stigmat] Padre Pio. Era bătut de diavol până la sânge. Era aruncat din pat când să adoarmă, dar nu era posedat. Era doar torturat. Sau gândiţi-vă la oamenii cărora li se strecoară o ideee fixă în adâncul sufletului, care îi duce la nebunie sau la suicid. Asta înseamnă tortură demonică."

Un detaliu de pe sticluţa cu apă sfinţită pe care Don Amorth o foloseşte în timpul exorcizărilor, crucifixul, o armă specială împotriva răului, întărită de medalia sfântului Benedict.

A treia formă este una atac demonic mai vag şi mai puţin direct, un blestem care le afectează oamenilor viaţa, sănătatea, viaţa sentimentală. E uşor de confundat cu boala, aşa că Don Amorth colaborează cu doctori şi psihiatri atunci când suspectează că persoana în cauză suferă de altceva. Dacă persoana e declarată sănătoasă, atunci e timpul pentru intervenţia exorcistului. A patra formă este bântuirea tradiţională cu fantome, care poate afecta casele, obiectele sau animalele.

În timp ce Don Amorth trage concluziile discursului său despre taxonomia răului, reuşesc să strecor o întrebare despre procesul ritualic. „Când încep exorcismul, spune el, persoana intră în transă şi scuipă, şi urlă pentru că nu tolerează simbolurile religioase şi agheasma. Atunci îmi stabilesc planul de acţiune şi folosesc instrumentele. Utilizez patrafirul (accesoriu vestimentar ecleziastic ca un fel de eşarfă), care e mai lung decât unul obişnuit. Îl ţin de un capăt şi aşez celălalt capăt pe umărul persoanei pe care o exorcizez. Apoi îl stropesc cu apă sfinţită dintr-o sticluţă cu câteva găuri. Am şi un crucifix special, decorat cu medalia sfântului Benedict, patronul neoficial al exorciştilor. Ultimul instrument pe care îl folosesc e mirul. Nu am nevoie să folosesc Biblia. Deja o ştiu pe de rost, după 25 de ani de activitate. E important s-o memorezi: aşa am mâinile libere şi ţin posedatul în caz că se zbate."

Mă gândesc că un om preocupat de alungarea forţelor răului ar avea o părere interesantă despre recentele revolte din Italia şi de peste tot în lume. Oare ne îndreptăm spre un cataclism?

„Este evident ce se întâmplă în prezent. Trăim vremuri dezastruoase. Aceste războaie şi dezastre naturale sunt doar începutul. Va veni ceva mult mai rău. Sunt optimist în privinţa viitorului, dar ştiu că vom fi loviţi şi vor fi judecaţi acei oameni care vor să construiască o lume fără Dumnezeu."

În momentul ăsta am ieşit de acolo.