Trăim într-o epocă în care informaţiile se găsesc mai uşor ca un Mega Image şi în care cu cât mai educat e cititorul, cu atât mai selectiv devine. Asta face modelul clasic de jurnalism, cel al informaţiei simple, destul de neinteresant pentru cititorii mileniului trei. Noul rol al jurnalistului, cel puţin în online, e să-ţi ofere faptele prezentate din perspectiva sa. Când ai atât de multe surse de informaţie disponibile, e logic c-o să-l citeşti pe ăla care are o interpretare asemănătoare cu a ta. Dezavantajul e că ideea de „jurnalist bun" se suprapune azi în minţile multora cu aia de „jurnalist care spune ce-mi place." Avantajul e c-am trecut peste ipocrizia aia cu obiectivitatea, pe care nu o credea oricum nimeni. Mai jos sunt textele de opinie care v-au plăcut cel mai mult de pe siteul nostru.
Cum există certurile alea stupide între ardeleni, moldoveni, munteni, există şi războaie la fel de meschine între oraşe. Eu am încercat să zgândăr un pic problema, când am scris motivele pentru care nu-mi place Bucureştiul, dar şi când am scris o parte din Ghidul VICE pentru Bucureşti. A fost un succes: o fetiţă optimistă de 18 ani, cu părul albastru, mi-a spus că urăşte oamenii negativi ca mine şi că ar trebui să fiu împuşcat. Încă o dovadă că „oamenii de bine" sunt mai labili psihic ca jigodiile. În rest, tot pe VICE aţi citit despre defectele oraşelor Ploieşti şi Sebeş şi încă mai aşteptăm articole de genul ăsta despre alte oraşe, pentru că nu mai suntem în perioada comunistă când trebuia să te prefaci că nu există probleme şi să dai numai ştiri pozitive, ca să stea oamenii liniştiţi.
Eu sunt ateu, dar asta nu înseamnă că am de dus războaie cu creştinii, ci doar cu statul care-i dă Bisericii banii mei de impozit. De-asta mă enervează clipuri precum cel de mai sus, în care unul vomită ură gratuită faţă de creştini la modul cel mai prost posibil şi pe urmă îi acuză pe ei de intoleranţă. Mai nou, a devenit viral clipul ăsta, în care un cocalar şmecheraş se filmează cum face mişto de popă şi-i dă cu flitul. Parcă ideea era că ateii sunt mai toleranţi şi mai inteligenţi decât creştinii superstiţioşi. Asta e doar manţocăreală şi cocalarism de cea mai joasă speţă.
Un student descrie cum funcţionează camera de cămin după nişte legi de economie socialistă, cooperative ale muncii în zadar şi marxism-leninism de palier. Dar comunismul căminului mi se pare paşnic pe lângă capitalismul crâncen pe care îl înduri când stai cu chirie. Piaţa te mănâncă de pe o lună pe alta odată cu schimbarea cursului şi orice verşi pe mobilă rişti să te muşte înapoi, în civilizaţia occidentală unde chiria e singura dreptate şi judecător îţi e patronul, care tot n-a venit să-ţi repare apa caldă la baie.
Facultatea e perioada aia în care capeţi un complex de superioritate. Ţi se pare că eşti singurul care-l citeşte pe Bukowski sau pe Chomsky şi ai o perspectivă complet diferită asupra lumii, când de fapt ai aceeaşi opinie cu alţi o mie de nătărăi din generaţia ta. Şi asta e OK. Serios, destrăbălează-te, fă-ți prieteni ciudaţi, arde-o dubios, şamanistic, marxist, cum vrei tu. Doar fă-o cam până pe la 25-27 de ani, că după aia se cam termină treaba. Şi dacă nu-ţi vine un ban gros de la vreun părinte, o să ajungi în stradă, cu stomacul gol şi o să mori cu bucuria că le-ai fost superior tuturor.
E greu să-ţi mai dai seama care apariţie literară e cancerul anului 2014. Au fost cărţi scrise în puşcărie de tot felul de politicieni corupţi insipizi. Mîndruţă şi-a scos roman făcut doar din statusuri de Facebook din care reiese că el e regele Facebookului. Şi nici nu mai zic de toate romanele scrise de femei, despre femei, pentru femei, care-s ca şi cum ţi-ai face o clismă cu cremă de zahăr ars. Dar apogeul anului a fost cartea lui Poponeţ, un fel de ghid al cocalarului urban, scris de un lache care are meritul suprem că e fiul lui ta-su şi care se laudă c-a futut mii de femei, ca orice bărbat frustrat de la Vadim Tudor încoace. E o carte atât de proastă, că Alina Plugaru ar face o plângere la editură, ca să fie scoase referinţele la vampiri din text, că o plagiază pe ea, care sugea alte membre puternic vascularizate cât era vampiră într-un film.
Te înţeleg că urai cocalarii în liceu, hai şi-n primii ani de facultate, şi eu o făceam. Problema e că după 20 şi ceva de ani se presupune că eşti ceva mai breaz şi-ţi dai seama că ăla n-a avut aceeaşi şansă la educaţie, la şcoală şi în familie, ca tine. Eu mă duc cam o dată pe an şi o ard o săptămână cu oameni care n-au primit aceeaşi educaţie ca mine, dar cu care mereu pot găsi puncte comune, că aşa funcţionează oamenii. După ce elimini artele elitiste, suntem toţi din aceeaşi plămadă. Aşa că fă şi tu un efort, şi poate că acei cocalari cu care vorbeşti o să-şi educe copiii mai bine decât au fost ei educaţi. Asta sau dă-i dracului şi plânge-te în campania electorală că votează toţi proştii, ca o mironosiţă.
După Revoluţie, românii au fost foarte americanofili, pentru că ni s-au părut salvatorii noştri în faţa ruşilor, aşa că am preluat pe nemestecate o mare parte a culturii lor. Una din tradiţiile preluate a fost Valentine's Day, un pretext pentru florării şi firmele de cadouri să facă bani gârlă pe superficialitatea unor cupluri. Dar tradiţionaliştii ortodocşi de la noi s-au supărat şi au cerut să se serbeze şi Dragobetele, sărbătoarea românească a iubirii (care e păgână toată ziua). Şi acum se serbează ambele, tot cu cadouri la suprapreţ care călăresc superficialitatea relaţiilor. De-asta sărbătoarea dragobetelor e o idioţenie.
Îi mai aud pe unii supăraţi că îndrăznim să ne luăm de sfânta zi naţională şi că suntem comunişti, că vrem să schimbăm data de 1 decembrie. Păi, vezi, boss, că n-ai proprietatea termenilor. Ziua de 1 a fost aleasă de Iliescu, ca să creeze un scandal cu maghiarii şi ca să deturneze atenţia de la faptul c-a chemat o legiune de mineri să bată hipsterii anilor '90. Aia serbăm noi de întâi. Şi mai e şi atât de frig, că l-a făcut pe Băsescu să lăcrimeze fără regie pentru prima dată în viaţa lui.
Dacă te-ai plictisit ca mine de televiziunea românească, uită-te la aia de peste Prut. E absolut genială. E un fel de combinaţie între emisiunile de pe Tele7 ABC de prin anii '90 şi clipurile alea de pe Youtube cu ruşi nebuni care se lovesc singuri. Iar apogeul televiziunii moldoveneşti este Moldova are Talent, o emisiune absolut excepţională, unde găseşti clone basarabene de Smiley şi de Adrian Păunescu. Nici știrile nu sunt de lepădat. Dar toate astea nici nu sunt un motiv să ne unim cu Republica Moldova.
Cum există certurile alea stupide între ardeleni, moldoveni, munteni, există şi războaie la fel de meschine între oraşe. Eu am încercat să zgândăr un pic problema, când am scris motivele pentru care nu-mi place Bucureştiul, dar şi când am scris o parte din Ghidul VICE pentru Bucureşti. A fost un succes: o fetiţă optimistă de 18 ani, cu părul albastru, mi-a spus că urăşte oamenii negativi ca mine şi că ar trebui să fiu împuşcat. Încă o dovadă că „oamenii de bine" sunt mai labili psihic ca jigodiile. În rest, tot pe VICE aţi citit despre defectele oraşelor Ploieşti şi Sebeş şi încă mai aşteptăm articole de genul ăsta despre alte oraşe, pentru că nu mai suntem în perioada comunistă când trebuia să te prefaci că nu există probleme şi să dai numai ştiri pozitive, ca să stea oamenii liniştiţi.
E greu să-ţi mai dai seama care apariţie literară e cancerul anului 2014. Au fost cărţi scrise în puşcărie de tot felul de politicieni corupţi insipizi. Mîndruţă şi-a scos roman făcut doar din statusuri de Facebook din care reiese că el e regele Facebookului. Şi nici nu mai zic de toate romanele scrise de femei, despre femei, pentru femei, care-s ca şi cum ţi-ai face o clismă cu cremă de zahăr ars. Dar apogeul anului a fost cartea lui Poponeţ, un fel de ghid al cocalarului urban, scris de un lache care are meritul suprem că e fiul lui ta-su şi care se laudă c-a futut mii de femei, ca orice bărbat frustrat de la Vadim Tudor încoace. E o carte atât de proastă, că Alina Plugaru ar face o plângere la editură, ca să fie scoase referinţele la vampiri din text, că o plagiază pe ea, care sugea alte membre puternic vascularizate cât era vampiră într-un film.
