Trei persoane importante din viața mea s-au sinucis în același an

Atenție: conținut cu impact emoțional

Înainte de 2017, suicidul era ceva care există în afara mea. Era un necunoscut întunecat, o tragedie distantă care s-a întâmplat unor prieteni ai prietenilor mei sau unor celebrități. Dar în anul ăla, când aveam 20 de ani, suicidul a devenit o realitate imediată pentru mine, din nou și din nou.

În martie am primit un mesaj în care am fost anunțată că un fost coleg de clasă s-a sinucis. Ross era genul de persoană cu care râdeam zilnic la școală. Avea un păr roșu aprins, o inteligență ascuțită și cel mai mare zâmbet. Am pierdut legătură după ce am ajuns la facultate, așa că neîncrederea pe care am simțit-o când am primit vestea morții lui a picat dubios. Nimic vizibil nu s-a schimbat în viața mea de zi cu zi, dar cineva cu care am crescut atinsese o stare de rău atât de oribilă încât nu mai era printre noi.

Un an mai târziu, în timp ce studiam în biblioteca universității, am primit un mesaj urgent de la mama. Am răspuns la telefon cu mâinile tremurânde, speriată că i s-a întâmplat ceva unuia dintre bunici. În schimb, mi-a spus că sora ei, iubita mea mătușă Julia, care suferea de tulburare bipolară de mulți ani, a murit. În copilărie nu cred că am înțeles la adevărata valoare severitatea stărilor extreme ale Juliei. A fost pentru mine o sursă constantă de confort și de înțelepciune, mă ducea la plimbare la țară, îmi trimitea scrisori despre cărțile pe care le citea și îmi dădea cele mai lungi îmbrățișări. Am primit vestea morții ei ca pe un pumn în stomac. După înmormântarea suprarealistă, ca să fac față pierderii ei, m-am scufundat în studii, în prieteni, în petreceri și într-o nouă relație. Am avut parte de unele dintre cele mai fericite luni, în ciuda tragediei.

Apoi a venit luna octombrie. Când așteptam să intru la prima oră din ultimul an de studii am primit un alt telefon de la mama. Am știut dinainte să răspund că ceva nu era în regulă. Tom, un prieten apropiat de familie, s-a sinucis la 22 de ani. Tom, posesorul unei inteligențe și a unui magnetism unice, care-i lua pe toți în aventuri sălbatice și te făcea să te simți ca și cum erai singura persoană din cameră când vorbea cu tine. 

Când a murit Tom, toate traumele provocate de pierderea lui Ross și a Juliei s-au reactivat deodată. Pe lângă doliul dus pentru fiecare dintre ei, m-am apucat să analizez ideea de suicid ca să înțeleg ce s-a întâmplat. Am încercat să-mi dau seama cum cineva pe care l-am iubit, atât de plin de viață, ar fi putut ajunge în punctul în care să vrea să moară. M-a cuprins vinovăția, simțeam că aș fi putut să fac mai mult. M-am uitat peste mesajele cu toți trei și am devenit obsedată de tot ce le-aș fi putut răspunde. Am încercat să mă împac cu experiența suicidului cu citatele despre sănătate mintală care-mi saturau feed-ul de social media. Dar tot mă simțeam disperată și asta o simțeam frecvent în coșmaruri.

În timp, rănile au început să se vindece. Apoi, în timpul Săptămânii de Conștientizare a Sănătății Mintale din octombrie anul ăsta, am mai primit un telefon de acasă care m-a cutremurat: verișoara mea Sophie, în vârstă de 26 de ani, și-a luat viața. Verișoara cu o personalitate caldă și efervescentă cu care am petrecut vacanțe minunate pe plaja din Cornwall. Toate sentimentele cu care eram obișnuită au revenit: incapacitatea de a înțelege și efectul devastator asupra familiei. De data asta m-am simțit complet epuizată. Îmi muriseră patru oameni dragi, din medii separate, cu experiențe diferite la capitolul boli mintale, însă cu același rezultat sfâșietor. 

„Doliul este în general foarte complicat, dar cred că atunci când pierzi pe cineva din cauza suicidului, devine mai complex de atât”, spune James Fort, în vârstă de 25 de ani, a cărui soră a murit în urmă cu doi ani. Pentru el sentimentele de abandon sunt cel mai greu de procesat.

„Știu cât de mult mă iubea Lizzie, dar e greu să realizez că ar fi făcut ceva știind că nu mă va mai vedea vreodată”, continuă el. „Câteodată simți că relația cu acea persoană a fost încheiată brusc și că ea a ales să se întâmple așa. Asta este foarte dificil.”

Multiplele emoții dureroase declanșate de suicid pot fi subestimate, la fel și numărul de oameni afectați de o singură moarte. Un studiu din 2018 de la Universitatea din Kentucky a descoperit că până la 135 de persoane sunt afectate într-o oarecare măsură de fiecare om care s-a sinucis, o creștere enormă de la statistica precedentă care era de șase oameni.

„Ramificațiile suicidului sunt vaste”, spune profesorul Rory O'Connor, director al Laboratorului de Cercetare a Comportamentului Suicidar de la Universitatea din Glasgow, care și-a pierdut și el doi prieteni prin sinucidere. „Este important să facem diferența dintre oameni îndurerați și cei afectați. E timpul să recunoaștem că impactul se întinde dincolo de familia apropiată și de prieteni și că afectează un cerc mai larg de oameni care cunoșteau acea persoană.”

Cum ratele de suicid în Marea Britanie au crescut în ultimii doi ani, cu 5 691 de sinucideri înregistrate în Anglia și în Țara Galilor în 2019, cu 321 mai multe decât cu un an în urmă, aceste ramificații se întind mai departe. 

Florence Kosky, o cineastă în vârstă de 24 de ani, a trăit repercusiunile suicidului, și-a pierdut cinci prieteni începând din 2013. „Când mergi la înmormântarea unei persoane tinere, vezi o mulțime de oameni devastați și îndurerați”, spune ea. „Simți și frustrarea că acea persoană nu poate să vadă cât de mult însemna ea pentru atâția oameni.”

Fiindcă a avut de-a face cu sinuciderea atât de des, Kosky a început să verifice mai des ce fac prietenii ei. Cu toate astea, anxietatea că se poate întâmpla din nou se materializează în moduri nocive psihicului. 

„Am dobândit o compulsie să repar chestii, lucru care nu este mereu sănătos”, recunoaște ea. „Dacă vezi lucruri pe care le percepi ca semnale de alarmă, încerci să repari oamenii singură, în loc să-i îndemni să caute ajutor la linia gratuită pentru prevenția suicidului sau la specialiști.”

Pentru Fort, să facă un pas în spate și să-și permită să stea singur cu durerea a fost la fel de necesar ca timpul petrecut cu cei dragi.

„Este foarte important să-ți permiți să te simți rău din cauza asta, să te simți neîndreptățit fiindcă nu a fost corect și nu meritai să ți se întâmple ție”, spune el.

La aproximativ șapte luni după moartea surorii lui, Fort a ascultat un interviu dintr-un podcast cu scriitoarea Jen Offord, care și-a pierdut fratele când era studentă.

„A spus multe lucruri pe care eu n-am fost în stare să le pun în cuvinte”, reflectă Fort. „Îmi amintesc că am plâns pe tot parcursul podcastului de o oră și că m-am simțit sincer mai bine după asta. Am simțit că am plâns ceva ce trebuia să iasă din mine.”

Doliul de pe urma suicidului este urât și de durată, dar mi-am găsit forța fiindcă mi-am împărtășit experiențele cu ceilalți, lucru care poate ajuta și la destigmatizarea problemei. Deși e greu, să te debarasezi de vinovăție și să ai grijă de propria sănătate mintală este o necesitate.

După cum subliniază O'Conner: „Este foarte important să avem compasiune la adresa noastră și a celorlalți și să recunoaștem că singurul lucru previzibil la doliul după un suicid este că e imprevizibil.”

Dacă tu sau o cunoștință sunteți afectați de problemele din acest articol,  puteți suna la linia telefonică gratuită de prevenție a suicidului la 0800 801 200, la depreHUB sau puteți merge la camera de gardă a Spitalului de Psihiatrie Al Obregia.