Cazul părinților români arestați în Danemarca îți arată ce scuze caută unii pentru abuzul copiilor

Poți avea impresia, și să nu greșești foarte tare, că-n România cazurile de abuz asupra copiilor sunt tratate cu superficialitate de către autorități, bagatelizate de presă și trecute cu vederea de populație, în general. În schimb, când apare un caz în care alte state acuză cetățenii români de rele tratamente aplicate minorilor și decid îndepărtarea acestora de familie, toată opinia publică ia foc, societatea se impacientează și autoritățile se pun pe treabă.

Există și un exemplu recent: un cuplu de români din Danemarca a fost arestat după ce medicii au constatat că bebelușul lor de cinci săptămâni prezintă urme de abuz fizic. Ministerul de Externe de la București a confirmat cazul și a precizat că părinții minorului au fost reținuți pentru o perioadă inițială de patru săptămâni, fără dreptul de a vedea minorul, și le-au fost desemnați avocați din oficiu.

Știrile cumplite despre copii care au fost maltratați sau omorâți de către părinții lor români sunt la tot pasul, uite doar două exemple: „Copilaș din Neamț snopit în bătaie de mama și iubitul ei a intrat în moarte cerebrală. Băiețelul de doi ani este ținut în viață doar de aparate” din februarie 2022 sau „Copil găsit mort în pat. Tatăl beat l-ar fi bătut, apoi ar fi căzut peste el” din aceeași lună. Și astea-s doar două dintre zecile de titluri care s-au rostogolit în online în ultimele zile și care descriu un fenomen foarte grav și des întâlnit în țara noastră: violența domestică. 

În contextul ăsta cineva s-ar putea întreba pe bună dreptate: de ce violența de-acasă, din interiorul granițelor României, e deseori trecută cu vederea, dar când apare un caz de-ăsta în afară, cu români în centrul atenției, și autoritățile de-acolo acționează se simt responsabili să facă atmosferă diverse figuri publice? Am căutat câteva răspunsuri. 

Sorana și Ionuț Rotundu sunt doi tineri români care s-au stabilit de doi ani în Danemarca. În urmă cu cinci săptămâni s-a născut băiatul lor Mathias. La scurt timp au început să apară problemele. Paul Marica, fratele Soranei, a declarat că erau niște probleme cu copilul: „scădea în greutate, nu mânca, ce mânca vomita. Nu se mai oprea din plâns. Plângea noapte şi zi”. Tot el a spus că moașa, și ea audiată, a crezut inițial că e vorba de colici. 

Copilul a ajuns pe 31 ianuarie la spital, unde medicii au identificat „sângerări punctiforme la nivelul globilor oculari, fracturi osoase pe partea dreaptă a craniului și hemoragie cerebrală”, după cum a scris presa daneză. Medicii au alertat autoritățile, iar părinții au fost acuzați de violență gravă, conform articolului 245 din Codul Penal danez, și arestați timp de patru săptămâni. Dacă vor fi găsiți vinovați, riscă până la șase ani de închisoare. 

Ambasadorul României în Danemarca a confirmat situația relatată în presă și a spus că diagnosticul de care e suspect copilul este sindromul bebelușului scuturat, o afecțiune cerebrală gravă care apare când cineva scutură violent un bebeluș sau un copil mic. Aceasta poate fi fatală sau să ducă la handicap pentru tot restul vieții. Printre consecințele nefatale ale SBS se numără grade diferite de afectare vizuală, inclusiv orbire, afectare motorie și tulburări cognitive.

După ce știrea că cei doi soți din Danemarca sunt încarcerați a ajuns în presă, comunitatea religioasă din care cei doi fac parte s-a mobilizat cu sute de mesaje de susținere. Senatorul Titus Corlățean a fost printre primii care au reacționat. El este, totodată, unul dintre politicienii pe care comunitatea protestantă îi are în Parlament. 

Acesta îl va invita pe ambasadorul danez la București la audieri la Comisia de politică externă a Senatului, chiar dacă senatorul nu pare că știe prea multe despre caz. „Părinţii, în schimb, sunt într-o procedură care pleacă de la o suspiciune de rele tratamente aplicate copilului, înţeleg, sub forma unor zguduiri ale copilului care ar fi produs nu ştiu ce hemoragii”, a spus Titus Corlățean. 

Alt politician care s-a implicat în scandal a fost Gabriela Firea, care a declarat că Ministerul Familiei va solicita aducerea în țară a bebelușului. Potrivit unui comunicat al MAE, bebelușului i s-a emis un certificat de naștere românesc, iar acum diplomații români încearcă să obțină acordul autorităților daneze pentru a vizita copilul la spital.

Analistul politic Adrian Zăbavă e de părere că subiectul are toate coordonatele pentru a fi unul extrem de emoțional, ceea ce-l face numai bun de folosit pentru politicieni și media. „Existența unor cazuri asemănătoare anterioare face ca faptele să conteze și mai puțin, percepțiile fiind cele care domină”, a spus acesta. „Combinația dintre o familie religioasă, cu copii mici, și un stat străin, puțin spre deloc religios, e tare atrăgătoare pentru media și pentru politicienii dornici de imagine.”

„Devenind un subiect de amploare, el va activa sentimentele cu accente naționaliste și conservatoare, subliniind pentru o parte a populației înclinate spre astfel de lucruri cât de diferiți suntem noi, românii, de «străini», de Europa, de «ceilalți». Obiectivul politicienilor care vor intra în hora subiectului va fi să instrumentalizeze în beneficiu propriu astfel de sentimente”, a adăugat Adrian.

Cel mai cunoscut caz de acest fel este cel al familiei Bodnariu, în care cei cinci copii ai familiei au fost preluați pe 16 noiembrie 2015 în custodia statului norvegian, după ce părinții au fost acuzați de folosirea violenței fizice asupra copiilor. 

S-a spus că acest caz s-a fi bazat pe probleme religioase. Deși acuzația s-a dovedit nefondată, controversa a determinat diverse grupări creștine să protesteze față de acțiunile autorităților norvegiene. Așa a fost inventat un război imaginar în care s-a susținut ba că vesticii îi persecută pe creștini, ba că asta e politica lor împotriva românilor. S-a ajuns inclusiv la teorii cum că țările nordice sunt manipulate de homosexuali.

Părinții au admis într-un final că le-au aplicat copiilor „disciplină fizică”. Marius și Ruth Bodnariu au zis c-a fost vorba despre „măsuri de corecție” de mică intensitate: „am luat de ureche, am dat o palmă la fund”.

Un alt caz asemănător a fost în Finlanda, unde doi copii româno-finlandezi au fost luați temporar în grija Direcției locale de Protecția Copilului pe 23 septembrie 2015. Și atunci grupările religioase, adunate în acea vreme în Coaliția pentru Familie, au început proteste masive. 

În acea perioadă, Alianța Familiilor din România, grupare membră a Coaliției pentru Familie, a publicat un text care justifica, într-un fel, violența asupra copiilor: „Ideea de a nu pedepsi fizic copilul are o logică, până când e examinată mai îndeaproape și mai ales în virtutea experienței țărilor care fie că au interzis-o, fie că vor să o interzică. Ea nu urmărește binele copilului, ci lovește în autoritatea părinților și subminează suveranitatea familiei”.

A mai fost și cazul de la finalul lui 2021, când o familie de români din Germania a rămas fără cei șapte copiii. Iarăși s-au organizat proteste în toată lumea – numai la Londra s-au adunat peste cinci mii de protestatari, membri ai aceluiași cult religios. 

La fel ca în celelalte situații, nu s-au apucat germanii de nebuni să le ia copiii – intervenția a avut loc după ce fiul cel mare, David, ar fi povestit profesorilor că părinții o bat pe sora lor mai mică. Cei de la Protecţia Copilului au mai constatat că familia Furdui este una „extrem de religioasă, care nu le oferă copiilor acces la toate subiectele relevante din societate”.

Amploarea fenomenului violenței domestice în rândul copiilor e atât de mare încât se spune că doi copii devin victime în fiecare oră, iar numărul cazurilor de abuz raportate creşte anual cu aproximativ o mie. Un alt studiu realizat de Organizația Salvați Copiii a arătat că un copil din doi este lovit în familie, ceea ce arată că educația făcută cu bătaia e încă o practică des întâlnită în familiile de români. 

Această normalizare a violenței asupra copiilor în România se poate vedea și din amorțeala autorităților în ceea ce privește cadrul legal de luptă împotriva acestor abuzuri. Deși Parlamentul României a ratificat Convenția pentru Drepturile Copilului în 27 septembrie 1990, abia 14 ani mai târziu și-a asumat și obligațiile prevăzute de Convenție, când a adoptat Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Astfel, România a devenit unul dintre puținele state din lume care a interzis prin lege violența asupra copilului. Asta pe hârtie, pentru că în realitate situația este dezastruoasă. Dacă te uiți pe statisticile oficiale din 2021, din numărul total de 1 152 de cazuri raportate de violență împotriva copilului, în doar 368 de cazuri s-a ajuns la urmărirea penală a agresorului. Totodată, s-a dispus pentru 891 de copii să rămână în familie. 

Autoritățile decid ca un copil abuzat să rămână în familia în care se află pentru că, în România, interesul superior al copilului spune că îi este cel mai bine în familie. Din acest motiv, un părinte decăzut din drepturi, de exemplu, și le poate recâștiga dacă dovedește că nu mai este un pericol pentru copil. Legea spune că primește consiliere dar, din păcate, e un serviciu mult prea slab dezvoltat în țara noastră.

Dacă în România problema violenței asupra copiilor este tratată cu lejeritate, alte state pun siguranța copilului pe primul loc, înainte de toate. De exemplu, prima țară care a ratificat Convenția pentru Drepturile Copilului a fost Suedia (1979), urmată de Finlanda (1983), Norvegia (1987), Austria (1989), Cipru (1994) și Danemarca (1997). 

Țările Nordice sunt cunoscute pentru legislația dură în ceea ce privește protecția copilului. În Norvegia, dacă un copil se plânge că este abuzat fizic sau psihic de părinți, autoritățile îi iau plângerea în serios și demarează imediat o anchetă. Dacă acuzațiile copilului sunt foarte grave – violență fizică, rele tratamente, abuz sexual, presiuni psihologice – el este luat imediat de lângă părinți, fără nicio altă dovadă.

În Danemarca sancțiunile sunt atât de severe, încât Ambasada României în Danemarca atrage atenția pe site-ul instituției că „autorităţile locale competente monitorizează atent respectarea dispoziţiilor legale în materie. Atenţionăm, de asemenea, cetăţenii români despre faptul că sesizările adresate către Serviciile sociale daneze pot fi făcute de către oricine care remarcă nerespectarea drepturilor copiilor, de ex. vecini, prieteni ai copilului, rude, personal al instituțiilor de învățământ sau personal medical etc”.

„Se știe că legile din Țările Nordice sunt extrem de dure. Ambasada României a lansat un comunicat de presă în 2017 prin care îi informează pe români cu privire la legislația dură și chiar abuzurile sistemului. Comitetul ONU pentru drepturile copilului critică Danemarca pentru ușurința cu care desparte copilul de familie și-l plasează în sisteme alternative“, a declarat pentru VICE Daniela Boșca, directorul executiv al Federatia Organizațiilor Neguvernamentale Pentru Copil.

Ea susține că intenția țărilor nordice e bună, însă uneori se poate ajunge la exagerări. În schimb, în cazul familiei Rotundu, Daniela Boșca susține că sindromul copilului zguduit este un semn grav de abuz. „Nu mulți părinți știu de el. Moașa trebuia să-i informeze. Unii părinți se mai joacă cu copilul aruncându-l în sus pentru a-l liniștii, dar ca să ajungă la abuz trebuie să fie o practică foarte des utilizată”, a conchis ea.

Problema e că e greu să vorbești despre astfel de nuanțe când organizațiile creștine nu știu altceva decât să facă scandal și să se declare persecutate, iar politicienii sunt doar în căutare de voturi. Și, până la urmă, trebuie să dai dovadă de multă ipocrizie și cinism când te folosești de un caz dramatic pentru a-ți crește popularitatea, deși ignori fără nicio problemă violența domestică care face sute de victime.